03:04
Comentarii Adauga Comentariu

_ HOROSCOP Luni, 3 octombrie. Surprize plăcute pentru trei zodii. Două din ele se intersectează cu oportunităţi financiare

HOROSCOP Luni, 3 octombrie. Surprize plăcute pentru trei zodii. Două din ele se intersectează cu oportunităţi financiare

Luna din Capricorn aderă azi la un trigon armonios cu Uranus retrograd din Taur, astfel că începutul de săptămână le aduce zodiilor de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn) tot felul de surprize plăcute.

Prima zi a acestei săptămâni vine la pachet cu oportunităţi de ordin financiar pentru tine. S-ar putea să fie vorba, de exemplu, despre un proiect pe plan profesional, despre o activitate care îţi poate aduce venituri suplimentare. În alte cazuri, s-ar putea ca nativii(ele) acestui semn să aibă posibilitatea de a sta peste program şi de a fi remuneraţi(te) preferenţial. Oricare ar fi situaţia, este clar că lucrurile merg înspre mai bine pe plan financiar, că faci eforturi reale pentru a-ţi îmbunătăţi situaţia materială. Pe de altă parte, s-ar putea să ai mai puţin timp pentru tine pe parcursul zilei.

În prima zi a acestei săptămâni, pari să fii într-o stare de spirit destul de bună. Poate că te animă perspectivele acestor zile în anumite sectoare de viaţă sau ai parte de unele revelaţii care fac lumină pe anumite planuri, unde lucrurile au părut să nu meargă prea bine. Într-o zi ca aceasta, este recomandat să te ocupi de chestiuni birocratice sau care privesc călătoriile ori unele examene. S-ar putea să reuşeşti ceea ce ţi-ai propus în acele privinţe fără prea mari eforturi. Îţi este uşor să dobândeşti o imagine corectă de ansamblu asupra situaţiilor prezente şi a posibilelor rezultate.

Dispoziţia ta ar putea fluctua astăzi destul de mult, dar acest lucru nu înseamnă neapărat că eşti predispus(ă) la melancolie. Trebuie doar să fii mai atent(ă) cu cine te însoţeşti, astfel încât să nu îţi fie influenţat(ă) starea de spirit pe o direcţie negativă. Vestea bună este aceea că eşti mai receptiv(ă) decât de obicei la mesajele din subconştient, că eşti mai bine conectat(ă) la vocea ta interioară. Acest lucru te poate ajuta să eviţi unele situaţii complicate, dar şi să sesizezi unele oportunităţi care ar fi trecut pe lângă tine. Ascultă-ţi intuiţia şi vei avea foarte mult de câştigat.

Se anunţă o zi perfectă pentru brainstorming-uri cu partenerul de viaţă, colaboratorii sau clienţii. Păreţi să fiţi pe aceeaşi lungime de undă, iar acest lucru vă va ajuta să ajungeţi la idei foarte bune de planuri de viitor care vă includ sub o formă sau alta pe toţi. Sau poate că ajungeţi la un plan de acţiune cu privire la un proiect pe care îl aveţi deja pe rol. Cu alte cuvinte, se vede că sunteţi la fel de entuziasmaţi în legătură cu o iniţiativă comună şi că faceţi progrese în ceea ce o priveşte. Lucrurile încep să se mişte.

Nu duci lipsă astăzi de randament, ba chiar s-ar putea să te surprinzi şi pe tine cu nivelul de productivitate pe care reuşeşti să îl atingi. Mai mult decât atât, s-ar putea să atragi atenţia unuia dintre superiori sau poate că te remarci în faţa unei persoane importante în domeniul tău de activitate în general. Este greu de spus unde va duce acest lucru, dar cert este că dacă o ţii tot aşa, nu se vor întâmpla decât lucruri bune pentru tine la nivel profesional. Va mai dura până când vei ajunge unde-ţi doreşti, dar eşti pe drumul cel bun.

La început de săptămână, pari să fii pe aceeaşi lungime de undă cu partenerul de viaţă şi/ sau cu cei mici. Din câte se pare, timpul pe care îl petreci alături de ei este unul în care găseşti inspiraţie şi energie pentru diversele tale proiecte, dar şi unul în care afli lucruri noi despre preferinţele lor, despre ceea ce îi animă în acest moment. Aşadar, dacă eşti single şi te simţi pregătit(ă) să revii pe scena de dating, se anunţă o zi ideală pentru a ieşi şi a te face văzut(ă). S-ar putea să atragi atenţia unei persoane foarte interesante.

Dacă ai avut parte recent de tensiuni în raport cu cineva din familie, este posibil ca lucrurile să revină la normal începând de astăzi. Pe de altă parte, trebuie să ţii cont de faptul că unele supărări s-ar putea să nu fi trecut de tot, astfel că poate ar fi mai bine dacă nu ai deschide acele subiecte în raport de care nu aţi ajuns încă la un consens. Este foarte important să menţii acest climat armonios şi vei vedea că, în timp, se va ajunge la un context în care vei putea să readuci în discuţie acelea chestiuni sensibile.

Din câte se pare, astăzi rezonezi pe aceeaşi frecvenţă cu partenerul de viaţă şi/ sau cu cei cu care lucrezi. Este o zi bună în care să vă ocupaţi de proiecte comune, iar dacă ţi-a fost propusă de curând o colaborare, vei avea parte de succes când vine vorba de negocieri. Ştii să asculţi şi astfel adopţi un discurs care te ajută să obţii ceea ce îţi doreşti de pe urma discuţiilor purtate astăzi. Aşadar, este de aşteptat să legi unele relaţii de mare perspectivă şi să cultivi altele noi care îţi pot aduce foarte multe beneficii în viitorul apropiat.

S-ar putea să te numeri şi tu astăzi printre nativii(ele) care se întâlnesc cu oportunităţi financiare. În cazul tău, s-ar putea să fie vorba cel mai probabil de activităţi exprofesionale, fie în domeniul tău principal de activitate, fie într-un sector cu care cochetezi doar din când în când. Oricum ar sta lucrurile, este cert faptul că s-ar putea să ai parte de un buget ceva mai mare pentru acest weekend. Pe de altă parte, nu ar fi rău nici să pui câte ceva deoparte, mai ales dacă te gândeşti să faci o investiţie destul de importantă în perioada care urmează.

Pari a fi într-o stare foarte bună de spirit astăzi. În cazul unor nativi(e) ai(le) semnului, acest lucru s-ar putea datora faptului că au astăzi mai multă timp la dispoziţie pentru ei/ele şi hobby-urile lor. În al altora, s-ar putea să fie vorba de influenţa celor dragi la mijloc. Dacă eşti single, dar îţi place cineva anume, aceasta ar fi o zi ideală în care să îţi iei inima în dinţi şi să îl/o inviţi în oraş. Îţi vei da seama că sentimentele sunt reciproce şi că aveţi mult mai multe lucruri în comun decât te-ai fi aşteptat la început.

În ceea ce te priveşte, această zi de luni este despre familie, în sensul în care ar fi indicat să petreci mai mult timp împreună cu cei dragi, mai ales dacă nu ai prea avut timp pentru ei în ultima vreme. De asemenea, se recomandă să îţi faci timp şi pentru treburile casnice care îţi revin, căci s-ar putea ca unele din ele să fi rămas restante pentru săptămâna aceasta. În rest, se întrevede o zi liniştită pentru tine, în care nu pari să ai parte de surprize sau situaţii care te obligă să iei decizii dificile, sub presiunea momentului.

S-ar putea să primeşti astăzi unele veşti foarte bune cu privire la un proiect în care eşti implicat(ă), pe care îl coordonezi sau pe care urmează să îl pui în practică în perioada care urmează. În alte cazuri, s-ar putea să fie vorba de discuţii cu prietenii care te inspiră. Din câte se pare, eşti într-o dispoziţie foarte bună şi ai încredere în planurile tale de viitor, astfel că tot Universul pare să conspire la împlinirea dezideratelor tale. Eşti foarte aproape de atingerea unui obiectiv la care ţii mult, la care visezi de multă vreme. Lucrurile merg în direcţia dorită.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_Forma bacteriilor o poate face un prădător mai eficient și mai util, spune un nou studiu

Marea Resetare - Ținta imediată a acestui cartel financiar este coloana vertebrală a economiei mondiale, sectorul petrolului, cărbunelui și gazelor naturale. Va urma apoi agricultura, apa și industria alimentara

_ Un optician galez în vârstă de 37 de ani, care a avut o criză de șapte luni de virus, îl vede eliminat după ce a primit două doze

_ Un supravieţuitor al Holocaustului, ucis în Harkov în timpul unui bombardament rusesc

_ Lista Chic: E timpul să apelezi la stilul tău de semnătură

Oamenii de știință descoperă de ce răcelile cresc când temperatura scade

Elon Musk DEZVĂLUIE DOSARELE DE CENZURĂ puse la cale de gașca lui Biden și de Twitter . Elon Musk dezvăluie implicarea Twitter în alegerile din SUA și Cum a cenzurat Twitter orice informații care dezvăluiau porcăriile lui Hunter Biden și ale lui Joe Biden

Un denunțător care a lucrat pentru laboratorul din Wuhan, finanțat de SUA, susține că Covid A FOST modificat genetic și că s-a scurs în afara laboratorului virusologic

_ „Sunt pe norul nouă”: Bobby Davro, 64 de ani, își anunță logodna cu Vicky Wright

O nouă mizerie Soroșistă. Parlamentarii din Canada criticați pentru că caută să ofere eutanasie COPIILOR

Cristian Terheș - 08 Oct 2022 21:50:03 - Komisarii sovietici de la UE au cerut României să închidă centrale ce produceau 2355 MW curent electric în timp ce populația României plătește prețuri astronomice la electricitate

_ Ministrul Educației anunță modificări în funcționarea universităților: Modul de luare a deciziilor se va schimba

_ Decese în masă sunt de temut în timp ce forțele lui Putin bombardează teatrul ucrainean unde se adăposteau sute de oameni

_ Măsurarea timpilor în miliarde de miliardime de secundă

Călin Georgescu - 04 Dec 2022 02:41:10 - Vor dispărea popoare. Unde ne vom afla noi?

Urmăriți „Banii reali” din spatele „Noi Agende Progresiste a Energiei Verzi” care falimentează și sărăcește populația lumii

_ Matt Taibbi, selectat să lanseze fișierele Twitter pentru laptopul Hunter Biden, are un trecut cu carouri

Strep A: Părinții cărora copiii s-au luptat cu infecția mortală avertizează asupra ACESTE semne pe care trebuie să le ai grijă

_ ALISON BOSHOFF: Dramele din culise ale seriei Netflix ale lui Harry și Meghan

_ Hailey Bieber decupează o siluetă plină de farmec într-o rochie midi neagră cu paiete la petrecerea NYLON din Miami

_ Fotografiile dezvăluie trupe britanice și militari germani în competiția de pe autostradă de la Hanovra după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial

_ Starul My Unorthodox Life, Julia Haart, recunoaște că a făcut SEX la Fântâna Trevi înconjurată de turiști

Cine a declanșat CRIZA MONDIALĂ LA ENERGIE?

_ Yankeii se confruntă cu „pericolul” de a-l pierde pe Aaron Judge, recunoaște Brian Cashman

_ Weatherman Sam Mac dezvăluie cum paternitatea i-a schimbat viața

_ Nick Bollettieri, antrenor de pionier, a murit la vârsta de 91 de ani

_ Un bărbat care a lovit-o pe concubina sa şi pe fiica acesteia, de 13 ani, reţinut - Scandalul a pornit pe fondul geloziei

_ CHRIS FOY: Eddie Jones a crezut că va reuși bine la Cupa Mondială, dar rezultatele au căzut

_ Fostul judecător MasterChef Australia, George Calombaris, a revenit la TV cu buget redus

_ Olimpica australiană Emma McKeon dezvăluie secretele relației ei „ușoare”.

_ ȘOCĂ MAMUȚA...

_ Poliţia ucraineană a dejucat o tentativă de furt ce viza o operă a celebrului Banksy

_ Antrenorul principal al Angliei, Eddie Jones, urmează să fie demis mâine după o serie de doar cinci victorii în 12 probe

_ ANPC anunţă că termenul până la care restaurantele trebuie să ofere informaţii detaliate din meniuri a fost amânat

_ Poate „voluntarismul” să depășească stereotipul salvatorului alb și să facă o schimbare pozitivă după pandemie?

_ �Se �nt�mplă lucruri mai importante� � Joe Biden c�nd a fost �ntrebat de ce nu va vizita granița (VIDEO)

_ Bacteriile eructatoare: identificarea microbilor arctici care produc gaze cu efect de seră

_ Aricii de mare au invadat Tasmania și Victoria, dar oamenii nu își pot da seama ce să facă cu ei

_ Reducerea TVA la 5% pentru locuinţele noi, explicată pe înţelesul tuturor de doi specialişti: “Dacă legiuitorul nu s-a raportat la Legea Locuinţei, nici organul fiscal nu trebuie să o facă”

_ Obiect misterios de 80 de picioare, făcut din lemn, a apărut în timpul valului scăzut pe Daytona Beach, Florida

_ Maroc vs Spania - Cupa Mondială 2022: scor live, știri despre echipă și actualizări

_ Starul Britain's Got Talent Audrey Leybourne a murit la vârsta de 95 de ani - la patru ani după ce a apărut în emisiunea ITV

_ Am cheltuit 2.000 de dolari pentru a divorța de soțul meu, dar acum suntem mai fericiți ca niciodată

_ Rishi Sunak poartă discuții de criză cu Cabinetul despre Crăciunul lovește haosul

_ Astronomii au estimat cum și când și va dispărea Soarele nostru

_ Cât de „tripledemică” face ca Strep să fie mai rău

_ Novak Djokovic va începe noul sezon la Adelaide, în Australia

_ Zara Tindall poartă o rochie verde șic în timp ce se alătură soțului ei Mike la Adelaide 500

_ Rachel Griffiths întoarce capetele într-un bej elegant la Adelaide 500

_ Modelul de bikini Natalie Roser devine fizic în îmbrăcăminte activă strâmtă

_ Haosul se dezvălănțuie: Guvernatorul Kievului anunță că jumătate de zonă rămâne în beznă mai multe zile

_ Neymar încalcă jurământul față de președintele de extremă-dreapta Braziliei, Jair Bolsonaro, după ce s-a angajat să-i dedice un gol

_ Harry Kane îi liniștește pe colegii Angliei după ieșirea lui Raheem Sterling la Cupa Mondială în urma unei spargeri

_ Juriul se retrage pentru a-și analiza verdictul în procesul fundașului Man City, Benjamin Mendy

_ Șeful Universității Oxford a plătit pentru „cea mai bună educație” posibilă pentru copiii ei la școala privată

_ Starmer a criticat planurile de a elimina școlile private de scutiri de impozite, în timp ce le-a lăudat

_ Casdoria publicitară a echipei de baschet care insultă fostul jucător se întoarce înapoi în timp ce el îi sfâșie în joc

_ Madonna este mama care o susține, în timp ce își înfășoară copiii după recitalul de pian

_ Început de vis la BVB în decembrie. De unde şi până unde vine dinamica?

_ O femeie izbucnește în lacrimi din cauza scrisorii emoționante a nepoatei sale către Moș Crăciun prin care îi cere „bani ipotecari”


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2274, afisate in 38 pagini.



ieri 20:27