09:28
Comentarii Adauga Comentariu

_ Premieră mondială: americanii execută un condamnat la moarte prin inhalare de azot (VIDEO)

Premieră mondială: americanii execută un condamnat la moatre prin inhalare de azot (VIDEO)

Execuţia lui Kenneth Eugene Smith, care a fost condamnat definitiv la moarte în 1996 pentru uciderea unei femei, crimă comandată de soţul acesteia, va fi prima din acest an în Statele Unite, unde în 2023 au fost efectuate 24 de execuţii, toate prin injecţie letală.

Guvernatoarea republicană a acestui stat din sud-estul SUA, Kay Ivey, a stabilit pentru joi, ora 06:00 GMT, începutul perioadei de 36 de ore în care poate avea loc execuţia.

O încercare anterioară de a-l executa pe Kenneth Eugene Smith prin injecţie letală la 17 noiembrie 2022 a fost anulată in extremis, deoarece perfuziile intravenoase pentru a-i injecta soluţia letală nu au putut fi puse în timpul alocat legal, după ce "a fost legat câteva ore", potrivit avocaţilor săi.

Alabama este unul dintre cele trei state americane care permit execuţiile prin inhalarea de azot, în care moartea este cauzată de hipoxie (epuizarea oxigenului).

Oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) a transmis la 16 ianuarie că este "alarmat" de această execuţie planificată, care "foloseşte o metodă nouă şi netestată, hipoxia prin azot".

Acest lucru "poate echivala cu tortură sau alte tratamente crude sau degradante în conformitate cu dreptul internaţional", a avertizat purtătoarea de cuvânt a UNHCR, Ravina Shamdasani, cerând suspendarea execuţiei.

Protocolul de hipoxie prin azot din Alabama nu prevede sedarea, deşi Asociaţia Veterinară Americană (AVMA) recomandă sedarea chiar şi a animalelor mari atunci când sunt eutanasiate în acest fel, a spus purtătoarea de cuvânt.

Kenneth Eugene Smith, ale cărui recursuri în justiţie în Alabama au fost respinse, a sesizat Curtea Supremă a SUA, argumentând că noua încercare de execuţie i-ar încălca drepturile constituţionale, şi a înaintat şi o cerere de suspendare. Dar cea mai înaltă instanţă a ţării, cu o majoritate conservatoare, a respins solicitarea miercuri.

În argumentele sale scrise către Curtea Supremă prin care se opunea unei anulări a execuţiei, statul Alabama a mers chiar atât de departe încât să prezinte hipoxia prin azot ca fiind "poate cel mai uman mod de execuţie inventat vreodată".

Kenneth Eugene Smith a fost condamnat pentru uciderea în 1988 a lui Elizabeth Dorlene Sennett, în vârstă de 45 de ani, crimă comandată de către soţul femeii, Charles Sennett, un pastor puternic îndatorat şi infidel soţiei, pentru a face să pară că a fost vorba de un jaf încheiat tragic. În ciuda sinuciderii soţului, poliţia i-a găsit pe cei doi ucigaşi. Complicele lui Kenneth Eugene Smith, John Forrest Parker, a fost condamnat la moarte şi executat în 2010.

Kenneth Eugene Smith a fost condamnat la moarte într-o primă fază, dar procesul a fost anulat în apel. La cel de-al doilea proces, din 1996, juraţii au fost împărţiţi în privinţa sentinţei: 11 din 12 au recomandat o condamnare pe viaţă.

Dar în cazul său, ca şi în cel al complicelui său, judecătorul a trecut peste avizul juriului şi l-a condamnat la moarte, o posibilitate care exista la acea vreme în unele state, dar acum a fost abolită în Statele Unite.

În raportul său anual publicat în decembrie, Centrul de informare privind pedeapsa cu moartea (DPIC) a subliniat că majoritatea deţinuţilor executaţi în 2023 în Statele Unite "probabil că nu ar fi condamnaţi la moarte astăzi", din cauza luării în considerare a problemelor de sănătate mintală şi traumelor inculpaţilor sau a modificărilor legislative în privinţa pedepsei cu moartea.

Pedeapsa cu moartea a fost abolită în 23 de state americane, în timp ce alte şase respectă un moratoriu privind utilizarea acesteia la decizia guvernatorului.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Procesul lui Constance Marten este evacuat după ce s-au auzit „explozii” lângă Old Bailey – așa cum a scos Mark Gordon în fața publicului

_ A început perioada de înscrieri pentru românii din străinătate care doresc să voteze la alegeri prin corespondenţă

_ Mama, în vârstă de 63 de ani, a băiețelului rus al lui Alison Hammond, în vârstă de 26 de ani, l-a îndemnat să „DUMPE” vedeta TV, în vârstă de 49 de ani, în timp ce ea rostește cuvinte severe despre cuplu

_ „Aceasta este CU DEBAT! Furie pentru „falsa documentară” inspirată de consilierul The Office pentru a promova orașul Andover, în timp ce locuitorii clatează filmul „insultant” care „iluminează” și „degradează” localnicii

_ China a fost prinsă în fapt: Furnizează Rusiei tehnologie pentru drone și rachete, imagini din satelit și mașini-unelte în războiul din Ucraina

_ Biden se pleacă în fața presiunilor democraților anti-israelieni și suspendă transportul de muniție către Israel pentru prima dată de la atacurile teroriste de la Hamas din 7 octombrie

_ Kate Middleton atunci și acum: Cum s-au schimbat popularii membri ai familiei regale de-a lungul anilor de la prima fotografie care a provocat scandal la Palatul Buckingham - în timp ce cuplul sărbătorește a 13-a aniversare a nunții

_ JANET STREET-PORTER: Ce cred cu adevărat despre Rishi după întâlnirea noastră plină de vânătăi pe Loose Women - și de ce i-a dat un gust la ce să se aștepte în pragul ușii (cu excepția cazului în care vorbește despre prețiosul lui Adidas Sambas)

_ Nerespectarea taxelor de incendiu poate scădea valoarea caselor

_ Problema lui Rafah este „Peste un milion de civili și 10.000 de agenți Hamas”; IDF spune

_ Iată sondajul care i-a panicat pe democrații �n legătură cu alegerile din 2024

_ Acord de cooperare în domeniul apărării, semnat de România şi Coreea de Sud

_ Ministerul Culturii anunță un proiect uriaș: Casele memoriale din România pot fi reabilitate cu bani de la stat

_ Tată în vârstă care a fost păcălit cu datorii de 25.000 lire sterline de compania de escrocherie Marks Art: și TONY HETHERINGTON găsește vinovatul în Cipru

_ Evenimentele lunii la ARCUB - Hanul Gabroveni: Cea mai amplă expoziţie din România dedicată lui Salvador Dalí

_ Scandalul care a alertat NATO pușcă iar: Polonia anunță că și ea a fost atacată de Rusia, în scandalul de hacking!

_ Capturarea cozii unei comete pentru a proteja Pământul de soare

_ Artă tradiţională, din colecţia familiei filozofului Emil Cioran, scoasă la licitaţie

_ „Foreigners Out”: cântec german EDM cu versuri naționaliste „Ausländer Raus” devine o senzație în rândul tinerilor – Police to Crack Down on ‘Racism’ (VIDEOCLIPURI)

_ Rebelii Houthi din Yemen revendică atacul cu dronă asupra Tel Aviv

_ Șefa clubului de noapte a fost forțată să părăsească ringul de dans și să poarte numai „pantofi sensibili” după ce s-a împiedicat de un preș de un restaurant gastro-pub și i-a deteriorat ligamentele la picior i se plătește 124.000 de lire sterline

_ Celebrități și sportivi inundă rețelele sociale cu postări care îl susțin pe Trump în urma verdictului de vinovăție

_ Pista de biciclete „neplăcută” care îi strânge pe localnici: locuitorii furioși trântesc traseul „peniant” care a costat 13,4 milioane de lire sterline, a durat mai mult de un an să fie construit și nici măcar nu este în linie dreaptă

_ Faliment, accidentări la cap și uitați de joc: cum și-a eșuat Anglia eroii de la Cupa Mondială de rugby din 2003

_ O nouă descoperire confirmă tot mai mult existența unei creaturi misterioase

_ Bodyguardul celebrității - ai cărui clienți de top includ Michael Jackson și Kendall Jenner - dezvăluie cum sunt cu adevărat vedetele în spatele ușilor închise și pentru cine nu ar lucra NICIODATĂ

_ Două persoane care vindeau droguri la un festival din Mamaia, reţinute

_ Administraţia Biden urmează să acorde subvenţii de miliarde de dolari marilor producători de cipuri

_ Momentul bolnav de cancer în stadiul 4 este evacuat din propria casă de către ofițerii de la Înalta Curte, urmăriți de poliție, după o luptă de lungă durată cu taxele consiliului

_ FAA ia în considerare „măsuri drastice” fără precedent pentru United Airlines după un val de incidente de siguranță

_ A fost o greșeală majoră ca Zelensky să-l insulte pe Modi săptămâna trecută

_ Alegeri prezidenţiale în septembrie. PSD şi PNL - liste comune la europarlamentare. Calendarul complet al alegerilor din România în 2024

_ Viktor Orban promite să continue "misiunea de pace" în Ucraina în ciuda criticilor din Uniunea Europeană

_ Sondaj: Supermajoritatea alegătorilor americani se opun avortului în ultimele 12 săptămâni

_ Chilling moment killer traficant de droguri, 27 de ani, cumpără legături de cablu cu câteva ore înainte de a le folosi pentru a-și sugruma iubita de 40 de ani în propria ei casă

_ Incendiu la hotelul stadionului CSM Unirea din Alba Iulia. 15 sportivi, evacuaţi

_ A fost găsită în sfârșit casa primului împărat al Romei? Oamenii de știință descoperă o vilă lângă Muntele Vezuviu, unde Augustus ar fi murit acum 2.000 de ani

_ Cursă Air India cu destinaţia SUA face o escală neprevăzută în Rusia

_ United Boeing 737 Max iese de pe pistă în iarbă „după prăbușirea echipamentului” de pe aeroportul din Houston: FAA lansează o nouă anchetă după o serie de probleme de siguranță

_ Meci de luptă cosmică: noul model dezvăluie ce spune culoarea unei galaxii despre distanța sa

_ Galați: pe șantierul Naval Damen va fi construită o navă multifuncțională pentru marina portugheză

_ Moment emoționant, binevoitor îi spune regelui Carol „să nu cedeze niciodată”, când monarhul afectat de cancer se întâlnește cu fanii regali la slujba de Paște la Capela Sf. Gheorghe

_ După un an, o aniversare discretă a Încoronării pentru Regele Charles... dar îl va întâlni pe Harry săptămâna aceasta?

_ Amanda Holden uimește într-o rochie alb-negru adâncă după ce și-a schimbat o rochie la fel de îndrăzneață în timp ce găzduiește premiile cu staruri Variety Club Showbusiness

_ Nordul Gazei în strânsoarea foametei, spune șeful Agenției pentru Alimentație a ONU

_ Videoclipuri false cu colaboratori ai lui Modi declanşează confruntări acerbe la alegerile din India

_ Talia MINUTĂ a lui Kim Kardashian stârnește o reacție de șoc când sosește la Met Gala purtând un corset argintiu uimitor de mic: „Câte coaste a fost îndepărtată?”

_ Franța deschide o anchetă asupra TotalEnergies pentru atacul din Mozambic din 2021

_ Nicolae Ciucă, discuții strategice la Chișinău cu președinta Maia Sandu și Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova

_ Decizia Rezervelor Federale din SUA: menținerea celei mai mari rate a dobânzii de referință din ultimele două decenii

_ Caz halucinant: Pacient cu accident vascular, transferat cu elicopterul la Suceava, după ce a fost refuzat de 5 clinici

_ McLaughlin-Levrone continuă pregătirea olimpică

_ Tradiții neștiute de Paște: Ce înseamnă Paștele Cailor și cu ce aliment se făceau vrăji în vremuri străvechi!

_ Securitatea a crescut „considerabil” la confruntările din Liga Campionilor, inclusiv Arsenal și Man City, pe fondul temerilor de atacuri ale ISIS, deoarece Poliția Met spune că este „conștientă de amenințare”

_ Un tânăr cunoscut ca persoană cu tulburări de comportament, care consuma băuturi alcoolice, fost găsit mort în zona barajului Topoliceni, în județul Neamț

_ Banii sunt un monopol Guvernul nu se va preda niciodată

_ Strategistul Dem James Carville �l lovește pe Biden pentru că a sărit peste interviul de la Super Bowl, spune că arată că campania lui are �puțină �ncredere �n el�

_ �nfricoșător: consilierul economic al Biden, Jared Bernstein, se transformă �ntr-o mizerie de b�lb�ială �n timp ce �ncearcă să explice cum funcționează banii (VIDEO)

_ Kievul a dat Rusiei una dintre cele mai sângeroase lovituri din întregul războiul

_ Alimentele ultraprocesate legate de riscuri crescute pentru 32 de afecțiuni de sănătate


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 100, afisate in 2 pagini.