06:39
Comentarii Adauga Comentariu

_ Vladimir Putin, la prima întâlnire cu liderii mondiali, după ce a semnat anexarea a două regiuni din Ucraina

Vladimir Putin, la prima întâlnire cu liderii mondiali, după ce a semnat anexarea a două regiuni din Ucraina

Consiliul de Securitate al ONU va vota vineri asupra unei rezoluţii de condamnare a "referendumurilor" de anexare din mai multe regiuni ucrainene, un text care nu are nicio şansă de a fi adoptat din cauza dreptului de veto al Rusiei, notează AFP.

Citește și: Breaking | Vladimir Putin a semnat decretele: Regiunile ucrainene Herson și Zaporojie, recunoscute ca state independente Reuniunea va avea loc vineri, la orele 15.00 (19.00 GMT), înaintea unei alte discuţii programate privind scurgerile descoperite la gazoductele Nord Stream din Marea Baltică, a precizat preşedinţia franceză a Consiliului, informează Agerpres. Proiectul de text, consultat de AFP "condamnă organizarea de către Federaţia Rusă a aşa-ziselor referendumuri ilegale" în regiunile Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie şi consideră că acestea nu pot avea "nicio valabilitate" şi nici "servi ca bază pentru orice modificare a statutului acestor regiuni", "inclusiv orice pretinsă anexare" de către Rusia. Proiectul de rezoluţie elaborat de Statele Unite şi Albania lansează un apel tuturor statelor şi altor organizaţii "să nu recunoască o presupusă anexare" a celor patru regiuni de către Rusia. De asemenea, cere Moscovei "să înceteze imediat" invazia Ucrainei şi "să-şi retragă imediat, complet şi necondiţionat toate forţele militare" din ţară. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a denunţat fără echivoc joi iminenţa anexărilor ruse, spunând că acestea "nu îşi au locul în lumea modernă". Dacă veto-ul rus nu este pus la îndoială, va fi examinată cu atenţie mai ales poziţia Chinei, acuzată uneori de occidentali de a fi prea conciliantă cu Rusia. Beijingul, oficial neutru, a repetat săptămâna aceasta apelul său pentru respectarea integrităţii teritoriale a "tuturor ţărilor". Poziţia Indiei va fi, de asemenea, urmărită îndeaproape. Cele două ţări s-au abţinut în februarie, după lansarea invaziei, când Rusia şi-a folosit dreptul de veto în Consiliu la o rezoluţie denunţând "agresiunea" sa asupra Ucrainei. Anunţând această rezoluţie marţi, ambasadoarea americană Linda Thomas-Greenfield a anticipat utilizarea de către Rusia a dreptului de veto "pentru a se proteja". "Atunci ne vom îndrepta spre Adunarea Generală pentru a trimite un mesaj fără ambiguitate Moscovei", a promis ea. Votul ulterior din Adunarea Generală, unde niciunul dintre cele 193 de state membre nu are drept de veto, va permite să se evalueze gradul de izolare a Rusiei, în timp ce unele ţări în curs de dezvoltare sunt iritate că Occidentul îşi concentrează toată atenţia asupra Ucrainei. Occidentalii sunt "relativ încrezători că vor primi la Adunarea Generală un sprijin puternic pentru integritatea teritorială a Ucrainei", a declarat pentru AFP Richard Gowan, analist la ONG-ul International Crisis Group. "Multe ţări începeau să-şi retragă sprijinul pentru Ucraina (...), dar punând pe masă anexarea şi integritatea teritorială (Vladimir) Putin va forţa multe state ezitante să revină de partea Ucrainei", în special anumite state africane, a adăugat el, estimând că preşedintele rus a făcut o "greşeală diplomatică fundamentală". În primăvară, Adunarea Generală a adoptat trei rezoluţii legate de invazia Ucrainei de către Rusia, a treia la sfârşitul lui aprilie având ca rezultat o erodare a unităţii internaţionale în faţa Moscovei. La 2 martie, în cursul unui prim vot istoric, 141 de ţări au condamnat invazia rusă, cinci ţări votând împotrivă (Rusia, Belarus, Siria, Coreea de Nord şi Eritreea), 35 abţinându-se. La 24 martie, Adunarea a solicitat accesul umanitar nestingherit şi protecţia civililor în Ucraina: 140 de voturi pentru, cinci împotrivă (aceleaşi cinci), iar 38 de ţări au ales să se abţină. La 7 aprilie, doar 93 de ţări au susţinut suspendarea Rusiei din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, 24 au votat împotrivă şi 58 s-au abţinut.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Băncile străine jupoaie românii. Când oare, un partid patriot va opri jaful? INS: Profitul opraţional în sistemul bancar a fost anul trecut de 22,596 miliarde lei

_ Un băiat ucrainean de 17 ani a început să construiască un detector de mine antiorestre la 9 ani pentru a proteja oamenii de Putin

_ Costumele din musicalul Mamma Mia!, expuse în premieră la Bucureşti

_ Jill Biden dezvăluie decorațiunile de Crăciun de la Casa Albă � lipește bile de aur lipicioase la ușă

_ Matt Shirvington cumpără o casă de 11,2 milioane USD în North Shore din Sydney

_ SCANDALOS! Cristiano Ronaldo aproape că marchează un gol uimitor la Cupa Mondială

_ Televiziunea chineză taie imaginile fără măști de la Cupa Mondială

_ Suella Braverman încearcă să pună solicitanții de azil din țări „sigure” pe calea rapidă spre deportare

_ Iranul amenință familiile jucătorilor de la echipa naţională de fotbal cu închisoarea şi tortura - CNN

_ Ce urmează pentru I'm a Celeb star jungle? Jill Scott să câștige milioane

_ Christine McGuinness își arată silueta incredibilă într-un costum de baie albastru într-un parc de trambulină

_ Suedia s-a răzgândit în privința aderării României la Schengen. Anunțul lui Bogdan Aurescu

_ F1: Conducătorul echipei Ferrari, Mattia Binotto, şi-a prezentat demisia

_ Programul agențiilor bancare de Sfantu Andrei - 1 Decembrie

_ O simplă radiografie poate prezice riscul de a dezvolta sau de a muri din cauza unei boli de inimă în următorii 10 ani

_ Șeful Angliei, Gareth Southgate, un „concurent feroce și nemilos”, spune psihologul sportiv de încredere

_ CHRIS FOY: Cum poate Jones să transforme doom într-un nou boom și să transforme Anglia în candidați la Cupa Mondială

_ Băncile din UE vor trebui să respecte norme mai stricte privind utilizarea serviciilor de 'cloud computing'

_ Ally Langdon împărtășește un text secret pe care Tracy Grimshaw i-a trimis-o după ce i-a fost obsesat

_ The dream of a student from Arad to build robots made Romania a world champion

_ Tory Lanez părăsește tribunalul din LA după prima zi a procesului său pentru împușcătura în care era implicată Megan Thee Stallion

_ CHRIS FOY: Cum poate Jones să transforme doom într-un nou boom și să transforme Anglia în candidați la Cupa Mondială

_ România va pierde minim 2,5 miliarde de Euro din PNRR FACIAS va acționa în judecată persoanele din cauza cărora nu vom mai primi finanţarea europeană

_ Will Smith spune că și-a pierdut somnul din cauza palmei sale infame la Oscar, care a rănit noul său film Emancipation

_ MARK ALMOND: De ce liderul autocrat al Beijingului ar putea deveni încă un miel de sacrificiu

_ Termenul 'gaslighting' este cuvântul anului 2022 (dicționar)

_4 Media Info - 29 Nov 2022 05:31:52

_ Momentul unei femei se răsturnează prin aer după ce motocicleta ei a fost lovită de un șofer de droguri în Țara Galilor

_ Fallout Juventus: Unde se duce clubul acum după demisia consiliului de conducere?

_ Studiu: Derivativele, instrumente financiare din ce în ce mai atractive în context inflaţionist

_ Regina i-a luat pe Harry și Meghan numindu-și fiica Lilibet drept „complimentul care trebuia să fie”

_ Invadatorul de teren al Cupei Mondiale a transportat furtunile cu drapelul Pride pe teren în timpul meciului Portugalia vs. Uruguay

_ Chitaristul The Angels, John Brewster, salută portretul „nemăgulitor” într-un documentar care spune totul

_ President Iohannis welcomes U.S. Secretary of State Blinken at Cotroceni Palace

_ HAS la Juventus, în timp ce întregul consiliu demisionează în urma unei întâlniri uluitoare de luni

_ Bluey câștigă un BAFTA! Desene animate australiane au scoruri mari la premiile britanice

_ Ce joburi au căutat românii în 2022

_ Analiştii financiari anticipează o inflaţie mai mare de 10% peste un an şi un curs de peste 5 lei/euro

_ Femeile iraniene susțin că sunt „spionate de oficiali guvernamentali” la Cupa Mondială din Qatar

_ Liderul PER, Dănuț Pop, trimis în judecată de DNA. Acuzațiile procurorilor

_ NATO la Bucureşti. Începe primul eveniment major al NATO într-un stat de pe flancul estic, după invazia Rusiei din Ucraina

_ Alegeri municipale în Cuba: Cea mai scăzută participare la vot din ultimii 46 de ani

_ Vezi interviul cochet al lui Samantha Armytage cu Matt Wright, în timp ce Outback Wrangler zboară spre arestarea poliției

_ Australianul Smith caută să încheie cel mai bun an din carieră

_ Premierul britanic, reacție violentă la adresa Chinei, după ce un jurnalist BBC a fost bătut la Shanghai: S-a încheiat Epoca de Aur

_ Spectacolul de micul dejun de astăzi ia o lovitură „brutală” la gazda care pleacă Ally Langdon

_ Avertizare de călătorie a MAE - Sunt vizați românii care călătoresc în Belgia

_ Scene șocante în Ecuador: mai mulți bărbați înarmați au luat cu asalt un spital pentru a ucide un adolescent

_ Bucureşti, reuniunea NATO: Blinken va anunţa asistenţă pentru reţeaua electrică ucraineană

_ O carte pe zi: „A unsprezecea poruncă” de Udrea Rotaru

_ Mai multe despre rezultatele corupte din comitatul Maricopa din Arizona � nu au sens

_ Statisticile incredibile ale Cupei Mondiale ale lui Socceroos nu sunt suficiente pentru a câștiga bătălia de cod cu AFL și NRL

_ Pomul „patetic” din Trafalgar Square, batjocorit de londonezi după ce a sosit cadou din Norvegia

_ Karine Jean-Pierre respinge apelul lui Joe Biden de a interzice v�nzarea de arme semi-automate (VIDEO)

_ În ziua în care regina a glumit, arăta exact ca domnișoara Piggy din noua biografie a lui Gyles Brandreth

_ Fostul Justin McKeone al Oliviei Molly Rogers, prins în scandalul foto nud, după despărțirea cuplului

_ Demi Rose își arată curbele incredibile și prezintă un display FOARTE busti

_ Băiatul de frați canibal care a ucis la întâmplare un cuplu din Florida și i-a mestecat fața bărbatului nu este vinovat

_ Vedeta Baywatch Donna D'Errico, în vârstă de 54 de ani, afișează o afișare uluitoare cu o fotografie revelatoare pe tema sărbătorilor

_ Spectatorul care a luat cu asalt meciul de la Cupa Mondială fluturând steagul LGBT este un fotbalist italian devenit activist


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83

Nr. de articole la aceasta sectiune: 4945, afisate in 83 pagini.



ieri 23:19