12:33
Comentarii Adauga Comentariu

_ CAB este așteptată să decidă definitiv privind libertatea complicei lui Adrian Năstase din Trofeul Calității - DNA cerut ca femeia să execute cei cinci ani

CAB este așteptată să decidă definitiv privind libertatea complicei lui Adrian Năstase din Trofeul Calității - DNA cerut ca femeia să execute cei cinci ani

Curtea de Apel București a rămas, joi, în pronunțare în cazul contestației DNA la decizia Tribunalului București de a admite contestația la executare a fostei inspectoare generale de stat adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcții, condamnată definitiv la 5 ani de închisoare cu executare în mega-dosarul fostului premier Adrian Năstase, „Trofeul Calității„.

Curtea de Apel stabilește definitiv dacă femeia, capturată în Suedia, dar ținuță sub control judiciar va executa cei cinci ani în România sau nu, după ce a intervenit prescripția executării pedepsei.

Situația actuală

Fugara din dosarul Trofeul Calității, fostul inspector general de stat adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcții, condamnată definitiv la 5 ani de închisoare cu executare în mega-dosarul fostului premier Adrian Năstase, „Trofeul Calității„ ar putea petrece totuși puțin timp după gratii în România în ciuda faptului că are deja o primă decizie favorabilă prin care se constată că a expirat Mandatul de Executare a Pedepsei cu Închisoarea (MEPI).

Concret, surse din mediul judiciar, atrag atenția, în exclusivitate pentru STIRIPESURSE, că încă din 15 septembrie statul suedez ar fi anunțat instanța de executare din acest caz, respectiv Tribunalul București, că o va extrăda pe Diana Gasparovici.

La acest moment, în Suedia, femeia se află sub control judiciar, ceea ce înseamnă că este monitorizată iar de la momentul deciziei instanței suedeze pot curge 15 plus maximum alte 15 zile până la momentul efectiv al predării ei către organele judiciare românești.

Potrivit acelorași surse, MEPI emis de Tribunalul București după primirea deciziei definitive din dosarul Trofeul Calității nu este desființat definitiv iar până nu se întâmplă acest lucru femeia o dată preluată de către autoritățile românești intră sub incidența acestuia. Mai precis, polițiștii ar trebui să o depună pe aceasta după momentul preluării direct la penitenciarul de femei Târgșor.

Un alt aspect precizat de sursele invocate este acela că la momentul sosirii în țară ea trebuie prezentată și judecătorului de liberări condiționate de la instanță care ar putea dispune cu titlu temporar, până la soluționarea definitivă a contestației sale la executare, lăsarea ei în libertate sub control judiciar.

Este de menționat că dacă la Curtea de Apel București se soluționează contestația procurorilor DNA la decizia de anulare a MEPI în cazul femeii până la sosirea acesteia în țară ea devine practic un om liber.

Curtea de Apel București are stabilit pentru joi primul termen de judecată în cazul contestației DNA împotriva deciziei Tribunalului București.

DNA insistă...

Deși cu libertatea în buzunar procurorii DNA au contestat decizia Tribunalului București care a constatat ca fiind intervenită prescripția executării pedepsei în cazul Dianei Gasparovici.

Procurorul de ședință al Direcției consideră că există temeiuri legale care fac posibilă executarea pedepsei definitive în cazul Dianei Gasparovici și vorbește despre un efect extensiv al decretului prezidențial emis de Klaus Ioannis pe durata stării de alertă.

Deși în respectivul decret nu se vorbește expres despre o întrerupere a cursului prescripției executării pedepsei cu închisoare magistratul DNA este de părere că și această categorie de prescripție putea fi avută în vedere la momentul întocmirii decretului de către președintele României.

Undă verde pentru libertate

Tribunalul București a admis, în 1 august, contestația la executare făcută de Diana Gasparovici, fostul inspector general de stat adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcții, condamnată definitiv la 5 ani de închisoare cu executare în mega-dosarul fostului premier Adrian Năstase, „Trofeul Calității„.

Este de amintit că în acest dosar de mare corupție, fostul premier Adrian Năstase, a fost condamnat, definitiv, de un complet al instanței supreme la doi ani de închisoare cu executare.

La acea vreme Adrian Năstase a încercat un act suicidal folosind una dintre puștile pe vânătoare pe care le deținea. El a fost luat cu ambulanța în noaptea zilei în care a fost condamnat definitiv în acest dosar, iar după externare a fost încarcerat și a executat pedeapsa stabilită de judecătorii ICCJ.

Concret, instanța a stabilit că a intervenit prescripția executării pedepsei în cazul acesteia după ce femeia a reușit să fugă din țară în pragul deciziei definitive și a fentat autoritățile mai multor state europene.

Aceasta a stat ascunsă și a fost „prinsă„ la o zi după ce acest termen de prescripție s-a împlinit.

„În baza art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, admite contestațiile la executare formulate de către petenta GASPAROVICI DIANA și judecătorul delegat din cadrul Biroului de Executări Penale al Secției I Penale din cadrul Tribunalului București.

Constată intervenită prescripția executării pedepsei de 5 ani închisoare, dispusă prin sentința penală nr. 176/30.01.2012, pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, definitivă prin decizia penală nr. 160/20.06.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători.

Dispune retragerea formelor de executare efectuate în baza MEPI nr. 198/20.06.2012, emis de către Tribunalul București – Secția I Penală.

În temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestație, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică din 01.08.2022, solu?ia fiind pusă la dispoziția publicului prin mijlocirea grefei”, se arată în minuta instanței.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată de procurori la Curtea de Apel București.

Zece ani de „libertate„...

Surse judiciare afirmă în exclusivitate pentru STIRIPESURSE că fostul inspector general de stat adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcții, Diana Gasparovici, condamnată definitiv în 2012 alături de ex-premierul Adrian Năstase s-ar fi predat în Suedia, unde de altfel a stat foarte bine ascunsă în toți anii de după verdictul definitiv al ICCJ.

Mai precis, reliefează sursele arătate, deși Biroul Urmăriri din Direcția Generală de Poliție a municipiului București nu menționează nimic despre o predare, ci accentuează o „vastă„ cooperare și activitate polițienească, în cazul condamnării Dianei Gasparovici ar fi intervenit la data la care „a fost găsită„ în Suedia prescripția executării pedepsei.

Mai precis, pe înțelesul tuturor, așa cum orice faptă are un termen de prescripție, termen în interiorul căruia fapta trebuie depistată, cercetată, iar autorul ei tras la răspundere penală și condamnat definitiv, așa orice condamnare penală definitivă are la rândul său un termen de prescripție în interiorul căruia această condamnare definitivă trebuie efectuată/îndeplinită.

Articolul 162, privind termenele de prescripție a executării pedepsei, litera b, din Codul Penal actual, reglementează acest termen aplicabil în cazul Dianei Gasparovici: „5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea”.

Astfel, în cazul Dianei Gasparovici pedeapsa definitivă a fost de cinci ani de închisoare cu executare. Termenul de prescripție este în cazul ei pedeapsa finală plus încă cinci ani. Concret, cinci ani condamnarea plus cinci ani termenul, 10 ani, termen de prescripțe.,

Astfel, Diana Gasparovici a fost condamnată definitiv de ICCJ în mega-dosarul de corupție „Trofeul Calității” în 20 iunie 2012.

Termenul de prescripție al executării pedepsei de cinci ani de închsioare cu executare fiind de 10 ani s-a împlinit conform calendarului în 20 iunie 2022.

Biroul Urmăriri din Direcția Generală de Poliție a municipiului București anunțat evenimentul „de depistare” a Dianei Gasparovici în localitatea Forslov, Suedia în data de 22 iunie 2022 iar în anunțul oficial către presă și publicul larg se menționează că data „depistării” a fost în 21 iunie 2022.

Este limpede de observat, atenționează sursele invocate, faptul că este foarte probabil să nu fi existat nicio „depistare” și pur și simplu o predare benevolentă a persoanei urmărită european și internațional încă de la dispariția ei din anul 2012.

in„acțiunea” poliției...

„La data de 21 iunie 2022, în urma activităților investigative și de cooperare polițienească internațională, efectuate de polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Urmăriri - Direcția Generală de Poliție a municipiului București, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească - Biroul SIRENE, au depistat, cu sprijinul autorităților din Suedia, în localitatea Forslov, o femeie, în vârstă de 67 de ani, urmărită național și internațional.

Femeia se sustrăgea de la executarea unei pedepse cu închisoarea de 5 ani, pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, condamnarea fiind dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, în anul 2012", anunțau polițiștii în 22 iunie.

Astfel, din anul 2012 și până în prezent fugara Diana Gasparovici a fost în libertate în ciuda „eforturilor” autorităților naâționale și interanționale de a o găsi prin prisma mandatelor european și internațional de urmărire emise de instanța de executare, Tribunalul București, după rămânerea definitivă a deciziei din „Trofeul Calității”.

Ea s-a sustras în cei zece ani de la executarea unei pedepse cu închisoarea de 5 ani pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată.

DNA - un „Trofeu al Calității”...

Procurorii DNA anunțau în mod oficial în ianuarie 2009 trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi:

- ADRIAN NĂSTASE, fost preşedinte al Partidului Social Democrat, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 - folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată

- IRINA PAULA JIANU, fost inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată; spălare de bani în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, sub forma participaţiei improprii şi în formă continuată; fals intelectual la Legea contabilităţii, săvârşite sub forma participaţiei improprii şi în formă continuată; folosirea creditului societăţii într-un scop contrar intereselor societăţii sub forma participaţiei improprii şi în formă continuată;

- GASPAROVICI DIANA, fost inspector general de stat adjunct în cadrul ISC, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată

- VASILE MIHAIL CRISTIAN, director general al SC EUROGRAFICA SRL, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată şi calificată; spălare de bani în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,

- POPOVICI BOGDAN în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de spălare de bani în formă continuată; complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată şi calificată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată

- POPOVICI MARINA IOANA în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de spălare de bani în formă continuată; complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată şi calificată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată

Paravan pentru colectare de „taxe„

În rechizitoriul transmis atunci magistraților ICCJ anchetatorii anticorupție notau că în cursul anului electoral 2004, Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), sub conducerea inculpatei JIANU Irina Paula, a iniţiat organizarea unui simpozion intitulat „Trofeul calităţii în construcţii”.

În realitate, simpozionul reprezenta un cadru în care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială a inculpatului Adrian Năstase.

Evenimentul a fost organizat ca urmare a exercitării de către inculpat a influenţei si autorităţii decurgând din funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat (PSD) asupra inculpatei JIANU IRINA PAULA (persoană ce a fost numită în funcţia de inspector general în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii urmare a legăturilor apropiate cu persoane marcante din cadrul PSD), asupra inculpatului Popovici Bogdan (fost membru al CFSN şi apropiat al familiei Năstase), asupra inculpatei Popovici Marina Ioana (persoană care, împreună cu Popovici Bogdan controla un grup important de firme), asupra inculpatului Vasile Mihail Cristian, administrator al SC EUROGRAFICA SRL (societate care beneficiase de contracte importante cu PSD pentru tipărirea unor materiale electorale şi care avea legături cu persoane importante din cadrul PSD) precum şi asupra altor persoane.

Persoanele respective erau fie membri PSD cu funcţii importante în cadrul unor instituţii publice (Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Regia Naţională a Pădurilor ROMSILVA, Agenţia Naţională Sanitar Veterinară, Compania Naţională a Lignitului, Complexul Energetic Turceni, Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare), fie lideri de partid locali, primari şi preşedinţi de consilii judeţene.

Aceştia au impus achitarea unor importante sume de bani sub formă de taxe de participare pentru un simpozion irelevant pentru activitatea instituţiilor respective. Asupra unui alt grup de participanţi – reprezentanţi de societăţi comerciale în construcţii - s-a exercitat constrângere morală prin aceea că inspectorii de specialitate care le avizau lucrările le transmiteau invitaţiile de participare le solicitau apoi copia ordinului de plată.

„Tarifare„...

Taxele de participare au fost de 5 milioane ROL pentru persoane fizice şi 15 milioane ROL pentru persoane juridice.

Banii strânşi din taxe, în valoare de 67.463.972.430 ROL ar fi trebuit, potrivit legii, să se constituie venituri la bugetul ISC care era instituţie publica. Însă, inculpata JIANU Irina Paula, cu sprijinul inculpatei Gasparovici Diana, încălcând prevederile legale, au dispus ca aceste taxe să fie încasate direct de patru societăţi comerciale controlate de inculpaţii Popovici Bogdan şi Popovici Marina Ioana ( SC MEDIAGLOBE INVEST SRL, SC URBAN CONSULT SRL, SC AXA MANAGEMENT SRL, SC CONTUR MEDIA SRL). I.S.C. nu a urmărit modul de utilizare a sumelor încasate din taxele de participare şi nu a întocmit „Decontul de cheltuieli” astfel că nici o cheltuială efectuată pentru Trofeul Calităţii nu a fost decontată în mod legal.

Societăţile implicate în organizarea evenimentului au colectat taxele de participare şi au subcontractat executarea serviciilor de organizare a simpozionului. Pentru acoperirea diferenţei dintre suma încasată de la participanţi şi cheltuielile efectiv realizate, cele patru societăţi mai sus menţionate au încheiat contracte cu o altă societate, S.C. AROND S.R.L, controlată tot de inculpaţii POPOVICI BOGDAN şi POPOVICI MARINA IOANA S.C. având ca obiect în principal servicii de „concepţie” şi „organizare”. Respectivele contacte erau menite să justifice 92% din totalul cheltuielilor pentru o serie de servicii care în realitate nu au fost efectuate.

Ulterior, pentru a se disimula provenienţa banilor, prin operaţiuni de spălare de bani (cesiune de acţiuni, majorare de capital, contracte false de vânzări de terenuri şi prestări servicii) desfăşurate prin intermediul societăţilor SC MEDIA ON SA, SC FORUM INVEST SA, Fundaţia Invest, toate controlate de soţii Popovici, suma de 53.256.338.838 ROL a fost transferată din conturile firmei AROND SRL în cele ale SC Eurografica SRL.

Din această sumă, inculpatul Vasile Mihail Cristian a plătit 33.841.734.455 ROL, reprezentând contravaloarea materialelor de propagandă electorală (caiete, fulare, tricouri, calendare, pliante, brichete personalizate cu numele şi imaginea inculpatului Adrian Năstase ).

Disimularea sumelor de bani

Pentru a disimula destinaţia ilicită a banilor proveniţi din organizarea simpozionului „Trofeul calităţii în construcţii” şi pentru a ascunde infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea 78/2000 reţinută în sarcina inculpatului Adrian Năstase, inculpatul Vasile Mihail Cristian a întocmit, atât personal cât şi prin interpuşi, documente comerciale şi financiar-contabile false. Sub aparenţa unor cheltuieli efectuate cu activităţi de publicitate pentru SC. Eurografica S.R.L., prin falsificarea înscrisurilor sus-menţionate, inculpatul Vasile Mihail Cristian a achiziţionat, livrat şi plătit contravaloarea materialelor de propagandă electorală pentru inculpatul Adrian Năstase.

În acelaşi mod, inculpatul Adrian Năstase a obţinut foloase necuvenite şi de la S.C. VERTCON S.A Bacău (societate controlată de inculpata Irina Paula Jianu) în cuantum de 382.172.020 ROL, reprezentând contravaloarea unor materiale de propagandă electorală şi alte cheltuieli efectuate în acelaşi scop.

Măsuri asiguratorii:

- s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 118.650 USD aparţinând inculpatului ADRIAN NĂSTASE in vederea confiscării speciale cu referire la foloasele necuvenite primite de acesta.

- s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor JIANU IRINA PAULA, GASPAROVICI DIAN, POPOVICI BOGDAN, POPOVICI MARINA IOANA, MIHAIL CRISTIAN VASILE până la concurenţa sumei de 64.813.844.913 ROL.

- a fost indisponibilizat imobilul proprietatea inculpatului VASILE MIHAIL CRISTIAN situat în Bucureşti

- a fost indisponibilizat imobilul proprietatea învinuiţilor POPOVICI BOGDAN şi POPOVICI MARINA IOANA, situat în Bucureşti

- a fost indisponibilizat imobilul proprietatea inculpatei GASPAROVICI DIANA, situat în Brăila

- a fost indisponibilizat imobilul proprietatea inculpatei JIANU IRINA PAULA, situat în Bacău

Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total cauzat ISC prin faptele inculpaţilor este de 69.611.552.132 ROL, constituit din neîncasarea taxelor de la participanţi (61.549.713.021 ROL) şi din cheltuieli nelegale efectuate de ISC din fonduri proprii (8.061.839.111 ROL).


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Forma bacteriilor o poate face un prădător mai eficient și mai util, spune un nou studiu

_ Un optician galez în vârstă de 37 de ani, care a avut o criză de șapte luni de virus, îl vede eliminat după ce a primit două doze

_ Un supravieţuitor al Holocaustului, ucis în Harkov în timpul unui bombardament rusesc

_ Lista Chic: E timpul să apelezi la stilul tău de semnătură

Marea Resetare - Ținta imediată a acestui cartel financiar este coloana vertebrală a economiei mondiale, sectorul petrolului, cărbunelui și gazelor naturale. Va urma apoi agricultura, apa și industria alimentara

_ „Sunt pe norul nouă”: Bobby Davro, 64 de ani, își anunță logodna cu Vicky Wright

Un denunțător care a lucrat pentru laboratorul din Wuhan, finanțat de SUA, susține că Covid A FOST modificat genetic și că s-a scurs în afara laboratorului virusologic

_ Ministrul Educației anunță modificări în funcționarea universităților: Modul de luare a deciziilor se va schimba

Urmăriți „Banii reali” din spatele „Noi Agende Progresiste a Energiei Verzi” care falimentează și sărăcește populația lumii

Elon Musk DEZVĂLUIE DOSARELE DE CENZURĂ puse la cale de gașca lui Biden și de Twitter . Elon Musk dezvăluie implicarea Twitter în alegerile din SUA și Cum a cenzurat Twitter orice informații care dezvăluiau porcăriile lui Hunter Biden și ale lui Joe Biden

_ Matt Taibbi, selectat să lanseze fișierele Twitter pentru laptopul Hunter Biden, are un trecut cu carouri

Călin Georgescu - 04 Dec 2022 02:41:10 - Vor dispărea popoare. Unde ne vom afla noi?

_ Măsurarea timpilor în miliarde de miliardime de secundă

_ Decese în masă sunt de temut în timp ce forțele lui Putin bombardează teatrul ucrainean unde se adăposteau sute de oameni

_ Fotografiile dezvăluie trupe britanice și militari germani în competiția de pe autostradă de la Hanovra după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial

_ Hailey Bieber decupează o siluetă plină de farmec într-o rochie midi neagră cu paiete la petrecerea NYLON din Miami

_ ALISON BOSHOFF: Dramele din culise ale seriei Netflix ale lui Harry și Meghan

_ Fostul judecător MasterChef Australia, George Calombaris, a revenit la TV cu buget redus

_ Olimpica australiană Emma McKeon dezvăluie secretele relației ei „ușoare”.

_ Florence Pugh, Lila Moss și Jourdan Dunn conduc vedete la afterparty-ul British Fashion Awards

_ ȘOCĂ MAMUȚA...

Cristian Terheș - 08 Oct 2022 21:50:03 - Komisarii sovietici de la UE au cerut României să închidă centrale ce produceau 2355 MW curent electric în timp ce populația României plătește prețuri astronomice la electricitate

_ Poliţia ucraineană a dejucat o tentativă de furt ce viza o operă a celebrului Banksy

_ Antrenorul principal al Angliei, Eddie Jones, urmează să fie demis mâine după o serie de doar cinci victorii în 12 probe

_ ANPC anunţă că termenul până la care restaurantele trebuie să ofere informaţii detaliate din meniuri a fost amânat

_ Zara Tindall poartă o rochie verde șic în timp ce se alătură soțului ei Mike la Adelaide 500

_ Rachel Griffiths întoarce capetele într-un bej elegant la Adelaide 500

_ Modelul de bikini Natalie Roser devine fizic în îmbrăcăminte activă strâmtă

_ Weatherman Sam Mac dezvăluie cum paternitatea i-a schimbat viața

_ Millie Court uimește într-un bikini roz suplu în timp ce pozează pentru fotografii sclipitoare pe plajă

_ Femeia transgender dezvăluie că estrogenul i-a provocat boala de dimineață

_ Yankeii se confruntă cu „pericolul” de a-l pierde pe Aaron Judge, recunoaște Brian Cashman

_ Cum Marea Britanie a renunțat la țigări și s-a transformat în vape: unul din opt încă mai fumează

Cine a declanșat CRIZA MONDIALĂ LA ENERGIE?

_ Haosul se dezvălănțuie: Guvernatorul Kievului anunță că jumătate de zonă rămâne în beznă mai multe zile

_ Winnie Harlow arată fără efort șic la petrecerea de după British Fashion Awards

_ Un bărbat care a lovit-o pe concubina sa şi pe fiica acesteia, de 13 ani, reţinut - Scandalul a pornit pe fondul geloziei

_ Neymar încalcă jurământul față de președintele de extremă-dreapta Braziliei, Jair Bolsonaro, după ce s-a angajat să-i dedice un gol

_ Harry Kane îi liniștește pe colegii Angliei după ieșirea lui Raheem Sterling la Cupa Mondială în urma unei spargeri

_ CHRIS FOY: Eddie Jones a crezut că va reuși bine la Cupa Mondială, dar rezultatele au căzut

_ Nick Bollettieri, antrenor de pionier, a murit la vârsta de 91 de ani

_ Juriul se retrage pentru a-și analiza verdictul în procesul fundașului Man City, Benjamin Mendy

_ Șeful Universității Oxford a plătit pentru „cea mai bună educație” posibilă pentru copiii ei la școala privată

_ Starmer a criticat planurile de a elimina școlile private de scutiri de impozite, în timp ce le-a lăudat

_ Casdoria publicitară a echipei de baschet care insultă fostul jucător se întoarce înapoi în timp ce el îi sfâșie în joc

_ Madonna este mama care o susține, în timp ce își înfășoară copiii după recitalul de pian

_ Început de vis la BVB în decembrie. De unde şi până unde vine dinamica?

_ O femeie izbucnește în lacrimi din cauza scrisorii emoționante a nepoatei sale către Moș Crăciun prin care îi cere „bani ipotecari”

_ Jucăria sexuală cu vibrator a lui Abbie Chatfield rămâne un best seller la un an de la lansare

_ British Fashion Awards 2022: Winnie Harlow poartă o minirochie abia acolo și o pelerină rugină asortată

_ Mariah Carey emană farmec într-o rochie neagră clasică în timp ce iese în New York

_ Neuralink de la Elon Musk se confruntă cu o investigație USDA după „decesul a 1.500 de animale aflate în teste”

_ Anglia îl concediază pe Eddie Jones după o serie de rezultate sumbre sub conducerea antrenorului principal

_ Ebanie Bridges răspunde la sania „skanky stripper” de la Shannon O'Connell

_ Gazul rusesc ajunge la Shanghai - Tunelul care subtraversează râul Yangtze a fost finalizat

Kanye West declară că „Iubește naziștii”...

_ Bucharest stock market closes higher on Monday

_ Casa de Pensii, zguduită de un imens scandal! Șeful Casei, prins pe înregistrare!

_Gold FM Romania - 05 Dec 2022 21:24:02

_ STIL FĂRĂ Vârsta: Articole de bază din garderobă pentru toată lumea de către directorul de modă Shelly Vella


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1710, afisate in 29 pagini.



ieri 15:06