14:38
Comentarii Adauga Comentariu

_ Guvernatorul Băncii Centrale a Franţei a fost atacat cu un ciocan în oraşul elveţian Basel

Guvernatorul Băncii Centrale a Franţei a fost atacat cu un ciocan în oraşul elveţian Basel

Guvernatorul Băncii Centrale a Franţei, Francois Villeroy de Galhau, a fost atacat şi lovit cu un ciocan la sfârşitul lunii iunie în oraşul elveţian Basel, a anunţat miercuri cotidianul Tribune de Geneve, citat de AFP.

Contactaţi de AFP, reprezentanţii Banque de France au confirmat că a avut loc "un incident izolat", dar "lipsit de consecinţe". Ei au precizat că guvernatorul Băncii Centrale a Franţei se simte bine în prezent.

Potrivit cotidianului elveţian Tribune de Geneve, atacul s-a produs pe 26 iunie în proximitatea sediului Banque de Reglements Internationaux (BRI), al cărei preşedinte este tot Francois Villeroy de Galhau. Sediul acelei bănci se află la 200 de metri de Gara Centrală din Basel, de unde pornesc TGV-uri şi trenuri regionale spre Franţa.

"În jurul orei 18:30, Francois Villeroy de Galhau traversa piaţa centrală a gării în momentul în care un bărbat s-a apropiat de el venind din spate şi l-a lovit în cap cu un ciocan", afirmă Tribune de Geneva, subliniind totuşi că nu a fost deocamdată stabilit cu claritate dacă suspectul îl viza într-adevăr pe bancherul francez.

Bancherul francez s-a prăbuşit pe asfalt, dar graţie "intervenţiei curajoase a trecătorilor, Poliţia a putut să îl aresteze pe suspect, un elveţian în vârstă de 39 de ani", precizează acelaşi cotidian, potrivit Agerpres.

În ziua următoare atacului, Ministerul Public din Basel a anunţat că un bărbat de 63 de ani a fost lovit în cap cu un obiect, însă nu i-a dezvăluit identitatea.

Potrivit unei decizii intermediare a unui tribunal cantonal elveţian, consultată de Tribune de Geneve, atacul prezintă "caracteristicile unui atentat", dar ar putea avea şi o motivaţie politică sau ideologică.

La peste trei luni după acea agresiune, Ministerul Public din Basel nu a dezvăluit nicio altă informaţie despre acest dosar, invocând secretul privind instrumentarea cazului. Instituţia elveţiană a confirmat totuşi că a deschis o anchetă datorită unor bănuieli ce vizează o tentativă de omucidere voluntară.

Tribunalul cantonal nu a exclus nici posibilitatea ca autorul prezumat al faptei să sufere de "o maladie psihică", afirmă cotidianul Tribune de Geneve, potrivit căruia, în timpul interogatoriilor, suspectul s-a purtat într-o manieră stranie şi părea foarte distrat.

Pe 26 iunie, BRI organiza adunarea sa generală anuală, o reuniune importantă pentru reprezentanţii băncilor centrale europene.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_Forma bacteriilor o poate face un prădător mai eficient și mai util, spune un nou studiu

_ Un optician galez în vârstă de 37 de ani, care a avut o criză de șapte luni de virus, îl vede eliminat după ce a primit două doze

_ Un supravieţuitor al Holocaustului, ucis în Harkov în timpul unui bombardament rusesc

_ Lista Chic: E timpul să apelezi la stilul tău de semnătură

Marea Resetare - Ținta imediată a acestui cartel financiar este coloana vertebrală a economiei mondiale, sectorul petrolului, cărbunelui și gazelor naturale. Va urma apoi agricultura, apa și industria alimentara

Un denunțător care a lucrat pentru laboratorul din Wuhan, finanțat de SUA, susține că Covid A FOST modificat genetic și că s-a scurs în afara laboratorului virusologic

_ „Sunt pe norul nouă”: Bobby Davro, 64 de ani, își anunță logodna cu Vicky Wright

_ Ministrul Educației anunță modificări în funcționarea universităților: Modul de luare a deciziilor se va schimba

Călin Georgescu - 04 Dec 2022 02:41:10 - Vor dispărea popoare. Unde ne vom afla noi?

Urmăriți „Banii reali” din spatele „Noi Agende Progresiste a Energiei Verzi” care falimentează și sărăcește populația lumii

Elon Musk DEZVĂLUIE DOSARELE DE CENZURĂ puse la cale de gașca lui Biden și de Twitter . Elon Musk dezvăluie implicarea Twitter în alegerile din SUA și Cum a cenzurat Twitter orice informații care dezvăluiau porcăriile lui Hunter Biden și ale lui Joe Biden

_ Matt Taibbi, selectat să lanseze fișierele Twitter pentru laptopul Hunter Biden, are un trecut cu carouri

Oamenii de știință descoperă de ce răcelile cresc când temperatura scade

_ ALISON BOSHOFF: Dramele din culise ale seriei Netflix ale lui Harry și Meghan

_ Hailey Bieber decupează o siluetă plină de farmec într-o rochie midi neagră cu paiete la petrecerea NYLON din Miami

Cristian Terheș - 08 Oct 2022 21:50:03 - Komisarii sovietici de la UE au cerut României să închidă centrale ce produceau 2355 MW curent electric în timp ce populația României plătește prețuri astronomice la electricitate

_ Măsurarea timpilor în miliarde de miliardime de secundă

_ Decese în masă sunt de temut în timp ce forțele lui Putin bombardează teatrul ucrainean unde se adăposteau sute de oameni

_ Fotografiile dezvăluie trupe britanice și militari germani în competiția de pe autostradă de la Hanovra după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial

Strep A: Părinții cărora copiii s-au luptat cu infecția mortală avertizează asupra ACESTE semne pe care trebuie să le ai grijă

_ Cum Marea Britanie a renunțat la țigări și s-a transformat în vape: unul din opt încă mai fumează

_ Yankeii se confruntă cu „pericolul” de a-l pierde pe Aaron Judge, recunoaște Brian Cashman

_ Femeia transgender dezvăluie că estrogenul i-a provocat boala de dimineață

_ Weatherman Sam Mac dezvăluie cum paternitatea i-a schimbat viața

_ Anglia îl concediază pe Eddie Jones după o serie de rezultate sumbre sub conducerea antrenorului principal

_ Nick Bollettieri, antrenor de pionier, a murit la vârsta de 91 de ani

_ Millie Court uimește într-un bikini roz suplu în timp ce pozează pentru fotografii sclipitoare pe plajă

_ Un bărbat care a lovit-o pe concubina sa şi pe fiica acesteia, de 13 ani, reţinut - Scandalul a pornit pe fondul geloziei

_ CHRIS FOY: Eddie Jones a crezut că va reuși bine la Cupa Mondială, dar rezultatele au căzut

_ Fostul judecător MasterChef Australia, George Calombaris, a revenit la TV cu buget redus

_ Olimpica australiană Emma McKeon dezvăluie secretele relației ei „ușoare”.

_ Florence Pugh, Lila Moss și Jourdan Dunn conduc vedete la afterparty-ul British Fashion Awards

_ ȘOCĂ MAMUȚA...

_ Poliţia ucraineană a dejucat o tentativă de furt ce viza o operă a celebrului Banksy

_ Antrenorul principal al Angliei, Eddie Jones, urmează să fie demis mâine după o serie de doar cinci victorii în 12 probe

_ ANPC anunţă că termenul până la care restaurantele trebuie să ofere informaţii detaliate din meniuri a fost amânat

_ Brazilia îl contrazice pe „călăul rău” Roy Keane din cauza criticilor la adresa dansului de la Cupa Mondială

_ Richarlison șterge lacrimile în timpul întâlnirii emoționante cu legenda braziliană Ronaldo

_ Unități de alcool: Câte unități sunt în băutura ta preferată?

_ YouTuber algerian susține că a fost îngenuncheat în piept de către președintele FA Camerunului, Samuel Eto'o

_ Obiect misterios de 80 de picioare, făcut din lemn, a apărut în timpul valului scăzut pe Daytona Beach, Florida

_ Maroc vs Spania - Cupa Mondială 2022: scor live, știri despre echipă și actualizări

_ Starul Britain's Got Talent Audrey Leybourne a murit la vârsta de 95 de ani - la patru ani după ce a apărut în emisiunea ITV

_ Am cheltuit 2.000 de dolari pentru a divorța de soțul meu, dar acum suntem mai fericiți ca niciodată

_ Rishi Sunak poartă discuții de criză cu Cabinetul despre Crăciunul lovește haosul

_ Astronomii au estimat cum și când și va dispărea Soarele nostru

_ Soția a fost scutită de hărțuirea fostului soț din cauza divorțului, după ce acesta s-a simțit „amenințat” de e-mailul ei la serviciu

_ Un bărbat a fost ucis la Dublin, în timp ce un atac separat cu armă îl lasă rănit pe șeful de bande „Mr Flashy”

_ Poliția intervine în timp ce procesiunea oprește traficul pe A1, în timp ce mulțimile și-au luat rămas bun de la țiganul cunoscut sub numele de „Del Boy”

_ Cât de „tripledemică” face ca Strep să fie mai rău

_ Novak Djokovic va începe noul sezon la Adelaide, în Australia

_ Zara Tindall poartă o rochie verde șic în timp ce se alătură soțului ei Mike la Adelaide 500

_ Rachel Griffiths întoarce capetele într-un bej elegant la Adelaide 500

_ Modelul de bikini Natalie Roser devine fizic în îmbrăcăminte activă strâmtă

Cine a declanșat CRIZA MONDIALĂ LA ENERGIE?

_ Haosul se dezvălănțuie: Guvernatorul Kievului anunță că jumătate de zonă rămâne în beznă mai multe zile

_ Winnie Harlow arată fără efort șic la petrecerea de după British Fashion Awards

_ Neymar încalcă jurământul față de președintele de extremă-dreapta Braziliei, Jair Bolsonaro, după ce s-a angajat să-i dedice un gol

_ Harry Kane îi liniștește pe colegii Angliei după ieșirea lui Raheem Sterling la Cupa Mondială în urma unei spargeri

_ Juriul se retrage pentru a-și analiza verdictul în procesul fundașului Man City, Benjamin Mendy


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1736, afisate in 29 pagini.



ieri 14:51