07:17
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ministrul Apărării: Înzestrarea României cu corvete a fost întreruptă 'din motive neimputabile' MApN

Ministrul Apărării: Înzestrarea României cu corvete a fost întreruptă 'din motive neimputabile' MApN

”Programul a fost întrerupt de noi din motive neimputabile Ministerului Apărării Naţionale, a fost o relaţie contractuală între o firmă dintr-o ţară aliată şi o firmă din România. Contractul nu s-a desfăşurat în parametrii pe care noi îi aşteptam, motiv pentru care acest lucru s-a întrerupt Noi suntem înscrişi într-un program european care se numeşte Corveta europeană, iar între timp nevoile operaţionale au putut fi asigurate şi altfel nu cum ne-am fi dorit dacă aveam aceste corvete, prin dotarea echipamentelor pe care le avem la dispoziţie în acest moment”, a declarat Tîlvăr.

Angel Tîlvăr a prcizat că 4-5 ani ar fi un orizont rezonabil de aşteptare pentru noile corvete.

Conform defenseromania.ro, contractul a fost anulat după ce Asocierea formată din compania franceză Naval Group și Șantierul Naval Constanța nu au ajuns la un consens finaciar și nu au semnat contractul cu MApN preț de mai bine de patru ani.

În 2019 Asocierea a fost declarată câștigătoare. Ar fi trebuit construite la Constanța patru corvete de tip Gowind 2500. Licitația a fost demarată după ce în 2016 contractul a fost inițial alocat companiei olandeze Damen, prezentă în România la Șantierul Naval Galați unde construiește deja nave de luptă pentru forțe navele din întreaga lume. Olandezii au propus României corvete Sigma 10514.

MApN a justificat anularea procedurii prin lipsă de fonduri.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Adrian Onciu - Active News : Continuă telenovela nord-coreeană de admitere sau respingere a candidaților la prezidențiale în funcție de cum dictează autorii loviturii de stat.

Zelenski îi calcă in picioare pe românii bucovineni: Din 32 de licee cu clase cu predare în limba română și 2 școli din 2027 vom rămâne doar cu 4 licee cu predare in română

Micul Stalinist Nicușor Soros Dan ne spune că a&i lua unui om dreptul de a candida și milioanelor de români dreptul de a-l vota fără o condamnare "e o decizie corectă". Poate in URSS-ul lui Lenin, plicușor cu bani de la Soros

Bilderbergul Macron: UE poate sprijini Ucraina fără aprobarea Rusiei trimițând mii de soldați din fiecare țară a UE.

_ Marea Britanie se confruntă cu haosul inundațiilor, după ce ploile abundente au declanșat închiderea școlilor, inundațiile rutiere, liniile ferate blocate și anularea autobuzelor - în timp ce ploile și furtunile de 70 mph lovesc țara

Călin Georgescu cel mai iubit conducător al românilor din ultimii 150 de ani, alături de generalul Alexandru Averescu al cărui Mesianism i-a determinat pe țăranii români să-i bată pe nemți la Mărăști, Mărășești, Oituz, de le-a sunat apa-n cap

Simion anunță pe Tik Tok: "Eu nu mai fac mitinguri". Dar ce faci?

Ana Maria Gavrilă de la POT le cere oamenilor pe Tik Tok "să facă ce cred ei că e mai bine" . Dar POT ce face?

George Scarlat - Ziua News : Puciștii au plecat pe un drum fără întoarcere

În cadrul întâlnirii explozive în care oficialii Trump s-au ciocnit cu Elon Musk

Ingrid Mocanu, după interzicerea bolșevico-soroșista a lui Georgescu : LEGEA a murit Suntem în DICTATURĂ

Ana Pauker și Lenin aplauda din mormânt: CTP " Într-o democrație, cel mai puternic lucru nu este votul”...;)

_ Marea Britanie anunță că va participa la exerciții militare în Pacific împreună cu SUA și Japonia

Mario Nawal: ROMANIA’S DEEP STATE - ROUND 2 BEGINS

_ DEZVOLTARE: Șeriful Yazoo County, Mississippi �i avertizează pe rezidenți că diguri sunt pe cale să se rupă: �Evacuați IMMEDIAT!�

Abia acum apare la orizont “bomba demografică”: Bolojan semnează legea prin care orice refugiat asiatic sau african primește cetățenie română în 3 ani!

_ UFC Brawl lasă un fan KO �n Mexico City (VIDEO)

_ ESTE IMUSCAT: Biden nu poate trece prin paine prajita fara sa citeasca direct de pe notecards (VIDEO)

_ CHIAR IN: Pungă de cocaină descoperită în sediul poliției din Capitoliu din SUA

_ Victor reacționează: 95 de miliarde de dolari către țările străine � America Ultima (VIDEO)

_ Sadiq Khan este certat de rivala Susan Hall pentru recordul în domeniul poliției și extinderea ULEZ în timpul dezbaterii proaste cu primarul Londrei

_ CULTURA MORTII: Țările de Jos aprobă moartea prin sinucidere asistată pentru o femeie tânără și sănătoasă care se luptă cu depresia

_ �Ești un mincinos... Ai s�nge pe m�ini!� � Locuitorii din Atena, Georgia, s-au destrămat l-au trezit pe primarul după ce acesta minte despre rolul �n ucigașul ilegal al iubitului student universitar (VIDEO)

_ Sute de școli filipineze suspendă cursurile din cauza pericolului de căldură

Stalin e cel care a dat înapoi României Transilvania de Nord

_ Mișcarea furișă Schoolies a lui Bonnie Blue după ce starul OnlyFans a fost interzis din Australia: „Ne vedem în curând băieți”

_ Marea finală. Australian Open se pregăteşte de un nou campion: Sinner îl înfruntă pe Medvedev

_ Imagini cu statuia căpitanului Angliei, Harry Kane, au apărut înainte ca aceasta să fie expusă

_ Cetatea Democrată �l �ntoarce pe republican �n timp ce alegătorii din Florida vopsesc �n roșu teritoriul Biden

AUR și-a ales, azi noapte, candidații care să îl înlocuiască pe Călin Georgescu

_ Târgul de Florii de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român este organizat între 26 şi 28 aprilie

_ Escrocii cruzi s-au dat drept câștigători de 61 de milioane de lire sterline la EuroMillions pentru a păcăli mama unei fete cu handicap

_ „Fiecare femeie de vârstă mijlocie din țară a fost uimită”: jurnaliștii critică poliția din Lancashire pentru că a dezvăluit menopauza lui Nicola Bulley și luptele pentru alcool, deoarece documentarul marchează un an de la tragedie

_ Feeble Joe Biden Sporting �Boat Anchor� Pantofi pentru o stabilitate maximă

Cristela Georgescu candidat la alegerile prezidențiale? Conform unui sondaj telefonic Cristela Georgescu ar primi aproape toate voturile susținătorilor soțului ei

_ Rusia alimentează un nou război, chiar la granițele României: Putin a aprins fitilul în 'butoiul cu pulbere al Europei'

_ WTF: Influencer care a ajutat la EXPUNEREA „Scandalului P Diddy” găsit MORT la 36 de ani | Top 5 al lui Elijah Schaffer (VIDEO)

_ Netflix dă lovitura anului: Filmul care va rupe audiențele în România și nu numai

_ Începe lupta pentru biletele Adele: fanii descoperă că sunt deja 270.000 înaintea lor în coada electronică pentru concertul cântăreței la Munchen, la câteva momente după ce au ieșit în vânzare

_ Luton Town 0-1 Man City - a cincea rundă a Cupei FA: scor live, știri despre echipă și actualizări, deoarece Erling Haaland înscrie în trei minute, cu amânarea loviturii de start pentru Newcastle

_ DEZVOLTARE: Incendii masive �nghițind părți din Texas Panhandle � 60 de județe amenințate � Evacuări �n curs (VIDEO)

_ RUPTĂ: Fani Willis și iubitul Nathan Wade, CITAȚI să depună mărturie în următoarea audiere, conform noului proces intentat de co-pârâtul Trump RICO

_ Zborul cu destinația Boston aterizează de urgență după ce aripa s-a destrămat �n aer (VIDEO)

_ ANDREW NEIL: Un tsunami de bunuri ieftine din China este pe cale să reducă inflația. Este o șansă de a ne supraalimenta economia - dacă elita noastră conducătoare ar avea inteligența să o vadă

_ Fermierii unguri și polonezi se luptă cu cereale ucrainene ieftine nereglementate � Orb�n implementează protecții agricole, dar Tusk acordă prioritate ajutorului Kievului

_ Franța își recheamă ambasadorul în Azerbaidjan, acuză Baku că legăturile „deteriorează”

_ Primarul din Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, s-a ales cu plângere penală la DNA

_ Informațiile militare ucrainene susțin că trupele ruse folosesc terminale Starlink �n front

_ Ucrainienii sărbătoresc Învierea Domnului sub focuri de armă: Al treilea Paşte în vreme de război

_ Soldații ucraineni sunt disperați! Sîrski, noul comandant al armatei, are reputaţia de 'măcelar' (Politico)

_ Adevărul despre snus: de ce unul din cinci fotbaliști își pun pungi cu nicotină în gură - după cum experții dezvăluie ce face cu adevărat organismului tău

_ Cereale pentru țărani? Cum folosesc elitele „Skimpflația” pentru a ne controla obiceiurile alimentare

_ Secretarul de stat al SUA s-a întâlnit cu Benjamin Netanyahu în Israel

_ Expertul în expresii dimorfe explică termenul „agresivitate drăguță”

_ Provincia canadiană Alberta interzice copiii de la operațiile de schimbare a sexului, blocatorii pubertății – interzice transgenderilor din sportul fetelor – liberalii lui Trudeau și MSM-ul revoltați!

_ Copilă de 14 ani, dispărută de trei zile. Ea a minţit că merge într-o excursie şi a plecat de acasă

_ După �ncheierea mandatului său constituțional, ucraineanul Zelensky a promulgat �n sf�rșit proiectul de lege care reduce v�rsta de mobilizare militară de la 27 la 25 de ani

_ Mână criminală sau reglare de conturi? Bar şi spălătorie auto incendiate intenţionat, lângă Galați / VIDEO

_ Rumble dă în judecată Google pentru peste 1 miliard de dolari pentru că a abuzat de monopolul publicitar, un alt proces antitrust este de asemenea în curs

Răsărit de Soare pe Lună


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95
Pag.96 Pag.97 Pag.98 Pag.99 Pag.100 Pag.101 Pag.102 Pag.103
Pag.104 Pag.105 Pag.106 Pag.107 Pag.108 Pag.109 Pag.110 Pag.111
Pag.112 Pag.113 Pag.114 Pag.115 Pag.116 Pag.117 Pag.118 Pag.119
Pag.120 Pag.121 Pag.122 Pag.123 Pag.124 Pag.125 Pag.126 Pag.127
Pag.128 Pag.129 Pag.130 Pag.131 Pag.132 Pag.133 Pag.134 Pag.135
Pag.136 Pag.137 Pag.138 Pag.139 Pag.140 Pag.141 Pag.142 Pag.143
Pag.144 Pag.145 Pag.146 Pag.147 Pag.148 Pag.149 Pag.150 Pag.151
Pag.152 Pag.153 Pag.154 Pag.155 Pag.156 Pag.157 Pag.158 Pag.159
Pag.160 Pag.161 Pag.162 Pag.163 Pag.164 Pag.165 Pag.166 Pag.167
Pag.168 Pag.169 Pag.170 Pag.171 Pag.172 Pag.173 Pag.174 Pag.175
Pag.176 Pag.177 Pag.178 Pag.179 Pag.180 Pag.181 Pag.182 Pag.183
Pag.184 Pag.185 Pag.186 Pag.187 Pag.188 Pag.189 Pag.190 Pag.191

Nr. de articole la aceasta sectiune: 11419, afisate in 191 pagini.