00:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ Aston Villa şi Chelsea nu reușesc decât un egal / Rezultate înregistrate sâmbătă, în etapa a 35-a din Premier League

Aston Villa şi Chelsea nu reușesc decât un egal / Rezultate înregistrate sâmbătă, în etapa a 35-a din Premier League

Premier League: Gazdele au deschis scorul încă din minutul 4, după autogolul lui Marc Cucurella, iar replica oaspeţilor a venit în minutul 16, atunci când Nicolas Jackson a înscris, însă golul a fost anulat după consultarea VAR. Morgan Rogers a majorat scorul în minutul 42 şi Aston Villa a intrat cu avantaj de două goluri la pauză. Londonezii şi-au revenit în partea secundă. Noni Madueke a redus din diferenţă, în minutul 62, pentru ca oaspeţii să egaleze în minutul 81, prin Conor Gallagher. Robin Olsen a înscris în propria poartă, în minutul 90+5, dar golul a fost anulat de VAR, din cauza unui fault comis de Badiashile.

S-a încheiat 2-2 şi Aston Villa e pe locul 4, cu 67 de puncte, în timp ce Chelsea se află pe locul 9, cu 48 de puncte. Totodată, meciurile de azi au confirmat şi numele primei echipe retrogradate din Premier League în acest sezon: Sheffield United a pierdut cu 1-5 în deplasarea de la Newcastle şi va juca la anul în Championship. Sheffield este pe ultimul loc al clasamentului, 20, şi a adunat până acum doar 16 puncte.

West Ham United – FC Liverpool 2-2 (Bowen 43, M: Antonio 77 / Robertson 38, Areola 65 autogol);

Fulham – Crystal Palace 1-1 (Muniz 52 / Schlupp 87);

Manchester United – Burnley 1-1 (Antony 79 / Amdouni 87 penalti);

Newcastle – Sheffield United 5-1 (Isak 26, 61 penalti, B. Guimaraes 54, Osborn 65, C. Wilson 72 / Ahmedhozic 5);

Wolverhampton – Luton Town 2-1 (Hee-Chan 39, T. Gomes 50 / C. Morris 80);

Everton – Brentford 1-0 (I. Gueye 60);

Aston Villa – Chelsea 2-2 (Cucurella 4 autogol, M. Roger 42 / Madueke 62, Gallagher 81).


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Fiasco progresist la Paris. Summitul „de urgență” al lui Macron din Ucraina de la Paris nu reușește să producă o strategie europeană unificată.

Hurezeanu, scula celor de la PNL PSD care au dat lovitura de stat, i-a cerut o întâlnire lui Richard Grenell la Munchen, dar a fost refuzat

Fluierul Ro face un apel disperat către oamenii Sistemului care conduc România să nu repete greșelile Statului Român din anii 1939-1940 când țara s-a destrămat

Cristi Chivu, noul antrenor al Parmei!

Georgescu: "Judecătorii CCR vor fi judecați pentru Înaltă Trădare,"

_ Flashback: Discursul spectaculos al reprezentantului Carolinei de Sud Adam Morgan reapare

Călin Georgescu îi cere de urgență șefului operativ al SRI, Răzvan Ionescu, (cel care a participat la anularea alegerilor cu "notele șubrede" ca să cităm din JD Vance) ori sa arate Dovezile ori să-și dea Demisia și să plece.

_ Fostul fotbalist Dănuț Lupu iese din închisoare - Eliberat cu o lună înainte de termen

_ Riscul de extincție pentru orcele rezidente din sud se accelerează pe măsură ce cercetătorii trag alarma

_ WTI scade după construirea surpriză a stocurilor de țiței

_ MApN: Doar 40% dintre candidaţii înscrişi la selecţia pentru soldaţi profesionişti au fost admişi

_ Cum funcționează pre-nuțial și sunt onorați într-un divorț? Judecătorul pensionar STEPHEN GOLD explică

_ Investigarea stereotipurilor pe care le asociază cadrele didactice cu elevii cu cerinţe educaţionale speciale

_ Nu da vina pe Las Vegas pentru necazurile fluviului Colorado

Nimeni nu poate invoca că o ILEGALITATE e "definitivă și irevocabilă" Deciziile CCR sunt "definitive și irevocabile" numai daca sunt LEGALE.

_ Jianu și Ionel s-au calificat în sferturile de finală la Barleta și la Barcelona

_ Tenis de masă, turneu preolimpic: Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, în semifinala KO3

_ UITAȚI: „PUNEȚI ALESTE STRAPURI NEMOCIATE!” – Rep Anna Paulina Luna îi certa pe democrați scandând „UCRAINA, UCRAINA!” și fluturând steaguri Ucrainei în timp ce votează pentru a securiza granița Ucrainei în loc de a noastră

Financial Times: Administrația Trump presează România să ridice restricțiile impuse fraților Andrew și Tristan Tate, care sunt hăituiți de Rețeaua Progresistă. Richard Grenell : "Îi susțin pe frații Tate"

_ Cercetarea metalelor lichide deschide piața în producția chimică durabilă cu catalizatori îmbunătățiți cu metale

_ Furtuna Kathleen va lovi în Marea Britanie sâmbătă aceasta, deoarece harta Met Office arată unde vântul de 70 mph va lovi

_ Houthii elimină cablurile subacvatice, perturbă comunicațiile dintre Golful Arabic și Asia

_ Apare o nouă super-putere militară în lume: țara care va avea cea mai mare armată în privința tancurilor de luptă

_ UE condamnă atacul asupra ambasadei Iranului din Damasc, dar îndeamnă la reţinere

_ Amfibienii cecilieni care depun ouă produc lapte pentru puii lor, au descoperit oamenii de știință

_ M-am mutat din Marea Britanie în Australia, dar nimeni nu m-a avertizat despre această problemă uriașă: „Nu aș fi venit dacă aș fi știut”

_ Mogul muzicii pare de nerecunoscut într-un snap de întoarcere înapoi cu plete lungi și groase  - dar poți ghici cine este?

_ „Milioarul Fortnite”, care a devenit cel mai tânăr jucător de esports care a câștigat vreodată un milion de dolari la doar 15 ani, dezvăluie cum a devenit atât de fragil încât nu a putut merge la magazine și și-a neglijat relațiile.

_ Jet-ul lui Anthony Blinken suferă „problemă mecanică” la aeroportul din Paris

_ Boeing sare după ce a depășit estimările apocaliptice, în ciuda celei mai mari arderi de numerar din ultimii 4 ani

_ Nikki Haley merge pe CNN � �l lovește pe Trump și �și anunță sprijinul pentru �Border Bill� care dă 60 de miliarde Ucrainei și 20 de miliarde de dolari graniței (video)

_ Eddie Jones se va delecta în lichidarea Angliei - Genge

_ Focaccia: O tradiție culinară neolitică care datează de acum 9.000 de ani

_ Mai �nt�i au fost paiele de plastic, acum statul Lib se mută pentru a interzice paharele �de unică folosință� din lanțurile de restaurante

_ Bărbatul, în vârstă de 21 de ani, spune că este confundat cu o FEMEIE „în fiecare zi” din cauza aspectului său „androgin” – în timp ce vorbește despre întâlnirile șocante pe care le-a avut cu străini lăsați uimiți de aspectul său „feminin”

_ De ce omenirea rămâne atât de pierdută în ignoranță economică și război tribalistic

_ National Museum of Art in Timisoara to host "Paula Modersohn-Becker and the Worpswede artists' colony" exhibition

_ Șoferii, sfătuiți să evite aglomerația de pe Autostrada Soarelui și să folosească rute alternative

_ Viorica Dăncilă rupe tăcerea în scandalul Roșia Montană: 'Din presă am aflat acest lucru și am cerut demisia șefului ANRM. Nu și-a dat demisia'

_ Sute de bandiți prinși purtând un cuțit de cel puțin două ori sunt scutiți de închisoare, în ciuda represiunii din „două lovituri”, care se presupune că face obligatorie o pedeapsă de șase luni pe fondul înjunghiurilor vertiginoase din Londra

_ Abia acum s-a aflat! Adolescenta răpită de tatăl ei în 2022 a fost de fapt ucisă de polițiștii care trebuiau să o salveze/ VIDEO

_ Haos într-un mare aeroport european: Zboruri anulate și mii de oameni evacuați după o amenințare cu bombă / VIDEO

_ Lucrul de acasă „Aici pentru a rămâne”: Iată cele mai bune state pentru a trăi când poți evita biroul

_ Bond Longs aruncă prosopul pe măsură ce răsturnarea devine incontestabilă

_ Ce sa întâmplat cu adevărat cu JonBenét Ramsey? Povestea adevărată din spatele noului documentar Netflix despre uciderea reginei frumuseții în vârstă de șase ani

_ Descinderi DIICOT în Tulcea, Galați și Constanța: Deținuții cumpără la greu droguri!

_ Tesla taie prețul pentru Full Self-Driving la jumătate

_ „În mod evident, nu sunt mulțumit”: McDonald’s renunță la testul IBM Drive-Thru AI Chatbot

_ Tether adaugă 8.888 BTC în valoare de 600 de milioane de dolari la Trezoreria Bitcoin, arată datele în lanț

_ Cum victoria cu 4-0 a lui Newcastle asupra lui Tottenham a costat clubul 28 de milioane de lire sterline, deoarece clauza de transfer puțin cunoscută este dezvăluită după victoria uluitoare a lui Magpies în fața echipei de nord a Londrei

_ „Nebun”: Medicii din SUA au primit miliarde din industria farmaceutică și a dispozitivelor medicale, arată o nouă cercetare

_ Smiley spulberă misterul piesei 'Made in Romania', care a devenit virală în toată lumea / VIDEO

_ Consumul de kimchi de trei ori pe zi poate reduce dimensiunea burtei de bere, conform unui studiu major efectuat pe 115.000 de oameni

_ Pasagerii din metrou au plecat îngroziți după ce un bărbat își masează partenerii cu picioarele goale pe linia de Nord

_ Narcan și politici liberale �n materie de droguri �nrăutățind criza drogurilor

_ Piele naturală crescută în laborator, dezvoltată din celule stem umane

_ Sora lui Cressida Bonas, Pandora Cooper-Key, în vârstă de 51 de ani, spune că și-a planificat înmormântarea de „de mii de ori”, când dezvăluie că a fost diagnosticată cu o tumoare pe creier inoperabilă pe fondul luptei de 24 de ani împotriva cancerului.

_ Escrocherie de 1 milion de lire sterline cu biletele de la concertele britanice ale lui Taylor Swift

_ Ricky Gervais pierde lupta pentru a construi extinderea casei sale de 3 milioane de lire sterline de pe malul râului după ce starul The Office a vrut să adauge al treilea dormitor la retragerea la țară

_ VIDEO - Imagini extrem de spectaculoase cu noua linie de metrou din București: Sectorul 5 și Ilfovul vor avea metrou


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 505, afisate in 9 pagini.