19:20
Comentarii Adauga Comentariu

Românii de la Opera Română au cântat Corul Sclavilor. Protest la Opera Naţională Bucureşti. Spectacol ANULAT, sute de angajaţi au cântat CORUL SCLAVILOR - VIDEO

Artiştii şi angajaţii ONB s-au strâns în Sala Mare aşteptând venirea lui Vlad Alexandrescu şi decişi să ceară respectarea legilor şi a Constituţiei României şi, totodată, să ceară explicaţii privind repunerea în funcţie a lui George Călin, eliberat de pe post din cauza neregulilor constatate la nivel managerial în ultimii ani, când a fost adjunctul lui Răzvan Dincă, suspendat din funcţie după ce a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, fals în declaraţii şi conflict de interese.

Înainte de ora 15.00, ora la care fuseseră convocaţi de ministru, angajaţii ONB au fost anunţaţi, însă, că acesta nu va mai veni. În schimb, el a anunţat pe Facebook decizia de a-l repune în funcţie pe George Călin şi de a-i reintegra în Operă pe Johan Kobborg, fostul şef al compartimentului de Balet, şi pe iubita acestuia, balerina Alina Cojocaru, care colaborează cu ONB pentru producţia "Manon" şi care anunţaseră că vor întrerupe colaborarea cu instituţia ca urmare a schimbărilor de la nivelul conducerii, preluată în urmă cu două săptămâni de dirijorul Tiberiu Soare şi apoi înlocuit, tocmai din cauza nemulţumirilor lui Kobborg, cu un alt dirijor, Vlad Conta, nici el agreat de baleriul danez.

În ultimele două săptămâni Opera Naţională Bucureşti a fost mai mult scena unor scandaluri, iar membrii orchestrei, ai Baletului şi alţi angajaţi spun că se simt umiliţi. Ca urmare, miercuri, aproximativ 400 s-au adunat în Sala Mare şi au cerut demisia interimarului proaspăt re-numit în funcţie, George Călin, şi pe a ministrului Vlad Alexandrescu, despre care spun că i-a umilit o dată în plus prin faptul că nici măcar nu a mai venit personal în faţa lor. Artişti de mare valoare care cântă de ani de zile pe scena Operei Naţionale Bucureşti spun că au ajuns să se simtă ca nişte "sclavi" în această instituţie ca urmare a managementului din ultimii ani.

Silvia Sorina Munteanu, soprană la ONB, a afirmat că noua conducere, încă dinainte de a fi reinstalată oficial, a încercat să blocheze accesul presei în instituţie, înainte de programata şi neconcretizata venire a ministrului Alexandrescu. "Nu trebuie să fie nimic secret, pentru că din cauza secretelor s-a ajuns aici", a spus Silvia Sorina Munteanu.

 

Protestul a continuat mai multe ore, iar spectacolul de a ora 19.00 nu s-a mai ţinut, cu toate că publicul a început să vină. Chiar şi o mare parte a spectatorilor prezenţi la ONB pentru a vedea "Falstaff" s-a alăturat protestului spontan al artiştilor şi celorlalţi angajaţi, aplaudându-i pe artişti. În aşteptarea ministrului, artiştii ONB au intrerpretat "Corul Sclavilor", din opera "Nabucco", de Giuseppe Verdi.

 

Înainte de ora 19.00, conducerea proaspăt numită a ONB a anunţat că spectacolul "Falstaff" nu se va ţine şi în care anunţa că va lua măsuri împotriva celor responsabili de protestul de miercuri: "Astăzi, începând cu ora 15:00, o parte din personalul Operei Naționale București și domnul Tiberiu Soare, împreună cu persoane din afara instituției invitate special la protest, au ocupat scena și sala de spectacole, susținând discursuri, acordând interviuri reprezentanților presei și făcând revendicări care nu țin de competența managementului. Având în vedere refuzul celor prezenți la manifestare de a elibera sala de spectacole și scena, în primă instanță întrucât era necesară desfășurarea repetiției tehnice, iar ulterior pentru a permite primirea spectatorilor, desfășurarea reprezentației din această seară a spectacolului „Falstaff" a devenit imposibilă. Le mulțumim tuturor celor care au trimis în ultimele săptămâni numeroase mesaje de susținere față de actul artistic de performanță și care și-au manifestat în mod obiectiv, sincer și între limitele bunului simț punctul de vedere cu privire la activitatea actuală și potențială a Operei Naționale București. Regretăm profund imposibilitatea desfășurării în condiții normale a programului anunțat de spectacole al instituției și menționăm că vom lua măsurile impuse de lege în legătură cu cei responsabili".


(RomaniaTv)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Tupeu nemărginit al Ambasadorul SUA: "Parlamentul a adoptat Legea offshore încălcând toate principiile transparenţei şi negocierii" Cu cine să negocieze măi Klemă Progresistă? Cu voi care vreți să ne luați petrolul pe NIMIC? Păi vi l-a dat deja...

"Fără Penalii" sunt PENALI. USR poreclită "Uniunea lui SOROS" face ravagii cu 11,7 milioane de lei bani publici primiți de firma lui Barna. Câte 33.000 de euro USR-iștilor de încredere dați de firma lui Dan Barna din banii statului și din bani europeni

Utile: În corpul uman există un organ de care cercetătorii nu știau; Apa japoneză, soluția care te ajută să slăbești, să ai o imunitate de fier, o tensiune bună și un colesterol de invidiat

Cum au propagat Pedofilia, în grup, cu proprii lor copii, progresiștii "Revoluției de la 1968". Spiegel Online "Revoluția sexuală și copiii, cum stânga progresistă a dus lucrurile mult prea departe". Copii mici jucau dezbrăcați jocuri sexuale cu adulți

VIDEO Autoritățile din Hong Kong au tras cu arma pentru prima dată de la începutul protestelor

Faze tari: Un cercetător francez a "spart" sistemul de vot electronic din Moscova; Cum au ajuns locuitorii unei străduțe din Paris să nu mai suporte străinii;

O forță paramilitară irakiană acuză Israelul de implicare într-un atac cu drone

Angela Merkel: Orice oportunitate trebuie folosită pentru încetarea tensiunilor între SUA și Iran

Viorica Dăncilă este așteptată să trimită luni noile propuneri de miniștri la Palatul Cotroceni

Bancul zilei: Priorități

Business report: Rompetrol s-a înscris la o licitație de nouă miliarde de lei lansată de Petrom; Donald Trump și premierul japonez Shinzo Abe au convenit principiile unui acord comercial; Autostradă construită în valuri

FRANCE 24: Donald Trump ridică din nou taxele pe produsele chinezești

Box feminin: Ionela Nane și Dana Borzei, învinse la debut la Europenele din Spania

Financial report Britanicii refuză să plătească factura "divorțului" de UE - 39 miliarde de lire sterline. Primul hypermarket fără casieri din Franța

Coaliția saudită a interceptat și distrus șase proiectile lansate de rebelii huthi din Yemen

Caru`cu vedete: Cristina Guță a băgat oficial divorț de Nicolae Guță; Kate Middleton este în topul celor mai populare figuri regale din Marea Britanie. I-a luat fața lui Meghan Markle

LA REPUBBLICA: Liban: războiul dronelor

Emmanul Macron anunță că liderii G7 au fost de acord să ajute la rezolvarea situației din Pădurea Amazoniană

Fotbal: Vitoria Guimaraes, ținută în șah de Famalicao (1-1), în campionatul Portugaliei

Tenis: Andreea Cristina Mitu a cucerit titlul ITF la Wanfercee-Baulet (Belgia)

Departamentul de Stat: Mike Pompeo a exprimat susținerea SUA față de dreptul Israelului de a se apăra

Oficial francez: Franța a anunțat din timp restul statelor din G7 de vizita lui Javad Zarif

Judecătoarea Dana Gîrbovan propune 12 obiective pentru "sporirea eficienței justiției și întărirea independenței acesteia".

Tenis: Andreea Prisăcariu a câștigat al doilea titlu ITF consecutiv din carieră

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Oamenii de afaceri din SUA cer marilor corporații să pună oamenii și planeta înaintea profitului

HOROSCOP, 26 August 2019. Luna intră și ea în Rac, iar semnele de Apă se bucură de o intuiție potențată

Vizita "surpriză" a ministrului de Externe iranian la summit-ul G7

Arabia Saudită a interceptat șase rachete lansate de rebelii houthi din Yemen (coaliția)

Franța: Doi vizitatori și-au scrijelit numele pe spatele unui rinocer dintr-o grădină zoologică, provocând reacții de furie

Discuții Dăncilă-Tăriceanu, luni, despre coalițe. ALDE decide apoi dacă face alianță cu Pro România

Un animal asemănător veveriței din "Epoca de Gheață", descoperit în Argentina

Subiectele zilei: Trump îi ia apărarea lui Kim Jong-un, după ce a testat un lansator de rachete; Ruptură în PSD. Viorica Dăncilă s-a răzgândit: n-a mai anunțat tandemul președinte-premier; Barna și Cosette Chichirău neagă că ar fi în conflict

Coaliția saudită a interceptat și distrus șase proiectile lansate de rebelii huthi din Yemen

Casa Albă: Ceea ce regretă președintele Trump este că nu a mărit mai mult tarifele impuse Chinei

Departamentul de Stat: Mike Pompeo a exprimat susținerea SUA față de dreptul Israelului de a se apăra

Bacalaureatul de toamnă: Absolvenții susțin luni ultima probă scrisă, cea la alegere a profilului

METEO #azi 26 august 2019: Caniculă și instabilitate atmosferică

Merkel: Orice oportunitate trebuie folosită pentru încetarea tensiunilor între SUA și Iran

Tenis: Mircea-Alexandru Jecan, la primul titlu ITF la simplu din carieră

București: după 20 de ani, încă 20 de ani

Accident soldat cu un mort și patru răniți, pe DN 22, între Tulcea și Constanța

China susține că vrea soluționarea conflictului comercial cu SUA prin negocieri calme

Trump a sugerat bombardarea uraganelor pentru a le împiedica să lovească teritoriul SUA (Axios)

BAC 2019, sesiunea de toamnă. Subiecte geografie, biologie, chimie, fizică la sesiunea de toamna a bacalaureatului, proba la alegere

Columbia va propune un pact regional pentru Amazonia în fața ONU

Conducerea Camerei Deputaților aprobă, luni, convocarea sesiunii extraordinare cerută de Opoziție

Italia avertizează G7 împotriva protecționismului

Canotaj: Două echipaje românești, calificate în semifinalele Campionatelor Mondiale

Gimnastică ritmică: Denisa Mailat, locul al treilea în finala de la măciuci, la World Challenge Cup de la Cluj

Știrile ProTV: Reacția amuzantă a soldaților francezi când o văd pe Melania Trump în aeroport. FOTO

Protestele violente au continuat și duminică la Hong Kong​

Prognoza meteo: Temperaturi peste cele normale în septembrie / Cum va fi vremea în următoarea lună

Cazul Caracal. Alexandru Cumpănașu, o nouă plângere la Parchetul General față de "modul defectuos" în care legiștii au administrat probele furnizate pentru expertiza în cazul Alexandrei

65 de persoane arestate la Hong Kong în timpul protestelor violente din weekend

CUTREMUR produs luni dimineața în România. Ce magnitudine a avut

Trump sugerează că dorește să încheie un acord comercial cu Marea Britanie, în timpul summit-ului G7

Atacuri israeliene în Siria: Mike Pompeo își exprimă sprijinul pentru dreptul Israelului de a se apăra

Jos empatia! Jos Salvați-ul! Jos salvarea planetei! Jos etica! Jos morala!

China este dispusă să rezolve conflictul comercial cu Statele Unite prin dialog


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 464, afisate in 8 pagini.