![]() Comentarii Adauga Comentariu Viața copiilor care înoată patru kilometri prin noroaie ca să ajungă la școală. Primarul incapabil să facă un drum: "Și eu, când eram elev, tot așa mergeam"![]() Vor un drum decent, pe care să meargă fără să fie nevoiți să încalțe cizme de cauciuc până la genunchi, și un microbuz școlar. Sunt dorințele a 40 de copii din satul După Deal, din comuna dâmbovițeană Pietrari, care, zi de zi, sunt nevoiți să meargă către școală prin noroaie, cu schimburi după ei pentru a nu se îmbolnăvi.
Satul După Deal aparține de comuna Pietrari, însă copiii se duc la școală în comuna Bărbulețu. Patru kilometri au de parcurs, pe jos, către unitatea școlară și încă patru înapoi acasă. Zilele acestea au fost de coșmar pentru că a plouat, iar drumul s-a transformat într-o târmoacă. Oamenii abia urcă vara, când este uscat.
![]()
Părinții sunt nevoiți să se trezească cu noaptea-n cap pentru a-I trimite pe cei mici la școală. De multe ori merg împreună cu ei, alteori îi lasă pe copii singuri. S-au obișnuit de mult cu hârtoapele și au dobândit o condiție fizică de invidiat. Își iau preventiv două rânduri de pantoloni și se încalță cu cizme de cauciuc pentru a nu ajunge murdari la școală.
"Am primit numai promisiuni"
"E noroi mult. Copii pleacă fiecare cu încălțări la ei și se schimbă jos în sat. Când plouă e cel mai rău. Trebuie să se trezească la 06.30. La 07.00 pleacă de acasă. Cam o jumătate de oră le ia până traversează dealul. Am primit numai promisiuni de la autorități, dar degeaba", ne-a spus Carmen Cojocaru, mama a două fete.
![]()
Singurul mijloc de transport este căruța trasă de cai. În lipsă de asta, mersul pe jos e cel mai sănătos. Părinții fac și ei cu schimbul: unii îi duc dimineața, cu noaptea în cap la școală, alții îi aduc de la școală, pentru că drumul trece prin pădure și pot oricând apărea animalele sălbatice.
"Este foarte greu, dar nu avem ce să facem. E urât drumul", spune Andreea Cojocaru, elevă în clasa a VIII-a.
Elevii de la clasa zero, în aceeași situație
În aceeași situație sunt și Andrei, clasa a VII-a și Maria, clasa zero. Cu amărăciune spun că și-ar dori un microbuz școlar care să îi ducă la școală în fiecare dimineața, dar asta nu se va întmpla prea curând.
"Avem cu noi cizme, pantloni de schimb. Au fost cazuri și când nu am putut merge la școală. Eu nu m-am obișnuit cu noroiele. Vreau microbuz", spune Maria, elevă la clasa zero.
![]() "Expoziție" de cizme de cauciuc
După un drum de coșmar către școală, părinți și copii, se opresc cu toții la o localnică unde își lasă cizmele și pantalonii plini de noroi și duc la școală
![]()
"Pe oameni îi putem ajuta cu drumul din fonduri locale. Față de 2014 drumul este accesibil. Am făcut un progres foarte mare. Anul trecut le-am introdus lumină. Și eu când era elev tot așa mergeam de la Șipot la școală. Era cam aceeași distanță", a declarat Petre Ciucioiu, viceprimarul comunei Pietrari.
Localnicii știu însă că promisiunile nu-i scapă de noroaie. Tot ce speră ei e să aibă parte de vreme blândă.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
06:41
CITATUL ZILEI
ieri 09:12
Fotbal: Juventus a cucerit Supercupa Italiei
ieri 06:17
CITATUL ZILEI
ieri 05:17
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 21 ianuarie
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu