23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Motivarea în cazul interceptărilor CCR: SRI nu are atribuţii de cercetare penală

Nota Redacției

Presa de propaganda a Sistemului (Realitatea, Digi24, HotNews) și oamenii sistemului (Macovei) au declanșat o adevărată isterie împotriva Curții Constituționale din cauza acestei hotărâri.

Conform legislației României, SRI nu are atribuţii de cercetare penală. Acesta e un adevăr. Acesta e Cadrul Legal

Nu ar trebui să fie nimeni supărat. ASTA E LEGEA

Și-atunci de ce tot acest bâlci?



Motivarea în cazul interceptărilor CCR: SRI nu are atribuţii de cercetare penală

Curtea Constituțională a făcut publică motivarea deciziei privind interceptările, subliniind în analiza sa că SRI nu are atribuții de cercetare penală.

Este vorba de decizia prin care Curtea a declarat neconstituțional un articol din Codul de procedură penală care permitea serviciilor secrete să facă interceptări în dosarele penale.

"Curtea constată că legiuitorul a inclus, în cuprinsul art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală, pe lângă procuror, organul de cercetare penală şi lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei şi a altor organe specializate ale statului.

Aceste organe specializate ale statului nu sunt definite, nici în mod expres, nici în mod indirect în cuprinsul Codului de procedură penală. De asemenea, norma criticată nu prevede nici domeniul de activitate specific acestora, în condiţiile în care, în România, activează, potrivit unor reglementări speciale, numeroase organe specializate în diverse domenii.

Astfel, în afara Serviciului Român de Informaţii, care are atribuţii exclusiv în domeniul siguranţei naţionale, neavând atribuţii de cercetare penală, există şi alte servicii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, precum şi o multitudine de organe specializate ale statului cu atribuţii în varii domenii", precizează CCR în motivarea deciziei.

Totodată, Curtea Constituţională susţine că "sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” apare ca fiind lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate", nepermiţând subiecţilor să înţeleagă care sunt aceste organe abilitate să realizeze măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viaţa privată a persoanelor".

CCR susține că nicio reglementare din legislația națională în vigoare, cu excepția dispozițiilor art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală, nu conține vreo normă care să consacre expres competența unui alt organ al statului, în afara organelor de urmărire penală, de a efectua interceptări, respectiv de a pune în executare un mandat de supraveghere tehnică.

"Or, pornind de la datele concrete din speța dedusă controlului de constituționalitate, Curtea apreciază că reglementarea în acest domeniu nu poate fi realizată decât printr-un act normativ cu putere de lege, iar nu printr-o legislație infralegală, respectiv acte normative cu caracter administrativ, adoptate de alte organe decât autoritatea legiuitoare, caracterizate printr-un grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate", se precizează în motivarea deciziei CCR prin care a declarat ca neconstituțională sintagma "alte organe specializate ale statului" din articolul care reglementează efectuarea interceptărilor.

Având în vedere caracterul intruziv al măsurilor de supraveghere tehnică, CCR constată că este obligatoriu ca acestea să se efectueze într-un cadru normativ clar, precis și previzibil, atât pentru persoana supusă măsurii respective, cât și pentru organele de urmărire penală și pentru instanțele de judecată.

"În caz contrar, s-ar ajunge la posibilitatea încălcării într-un mod aleatoriu/abuziv a unora dintre drepturile fundamentale esențiale într-un stat de drept: viața intimă, familială și privată și secretul corespondenței. (...)

Așadar, standardul constituțional de protecție a vieții intime, familiale și private și a secretului corespondenței impune ca limitarea acestora să se realizeze într-un cadru normativ care să stabilească expres, într-un mod clar, precis și previzibil care sunt organele abilitate să efectueze operațiunile care constituie ingerințe în sfera protejată a drepturilor", se mai arată în motivare.

În opinia CCR, este justificată opţiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnică să fie pus în executare de procuror şi de organele de cercetare penală, care sunt organe judiciare, conform art.30 din Codul de procedură penală, precum şi de către lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, în condiţiile în care aceştia pot deţine avizul de ofiţeri de poliţie judiciară. Această opţiune nu se justifică, însă, în privinţa includerii, în cuprinsul art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală, a sintagmei „alte organe specializate ale statului”, neprecizate în cuprinsul Codului de procedură penală sau în cuprinsul altor legi speciale, subliniază CCR.

"Pentru toate aceste argumente, Curtea constată că dispozițiile criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art.1 alin.(3) referitoare la statul de drept în componenta sa privind garantarea drepturilor cetățenilor și în art.1 alin.(5) care consacră principiul legalității", se precizează în motivare.

Curtea Constituțională arată totodată că decizia sa privind supravegherea tehnică se va aplica dosarelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, nu cauzelor definitiv soluționate până la data publicării sale.

"Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea reamintește caracterul erga omnes și pentru viitor al deciziilor sale (...). Aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumția de constituționalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privința cauzelor definitiv soluționate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată.

În ceea ce privește hotărârile definitive, această decizie poate servi ca temei de revizuire, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în această cauză, precum și în cauzele în care au fost ridicate excepții de neconstituționalitate similare, înaintea datei publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I", se arată în motivarea decizie.

Pe 16 februarie Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul de Procedură Penală care reglementează supravegherea tehnică dispusă direct de procuror sau care poate fi făcută, la cererea procurorului, de către alte organe specializate ale statului.

Articolul supus controlului consituțional prevede că „procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului”.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispozițiilor art.142 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituțională. Curtea a constatat că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art.1 alin. (3), conform cărora România este stat de drept, în care drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor sunt garantate”, se preciza într-un comunicat al CCR.

MOTIVAREA Curții Constituționale, integral AICI


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Templul sexului - Ce știm despre Insula pedofilului miliardar Jeffrey Epstein, prietenul lui Bill Clinton, și despre fetițele de 12 ani pe care Epstein le ducea pe insula lui.

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Jamie Vardy va rata câteva etape de Premier League. Atacantul lui Leicester City va fi operat de hernie

Uscătoarele de rufe sunt pe val. Vânzările au crescut cu 60% în 2020

Brazilia: Un mort la fiecare șase minute în statul Sao Paulo, înăsprirea măsurilor de restricție

Coronavirus: Biden estimează peste 600.000 de morți în SUA

INTERVIU fără inhibiţi. "Absolut orice femeie poate atinge orgasmul, garantat". Elena îţi dezvăluie toate secretele

"Ferma Vedetelor", episodul doi: capra Cerasela și numirea "servitorilor" le-au dat bătăi de cap vedetelor

Senatul SUA aprobă numirea generalului Lloyd Austin în funcția de șef al Pentagonului

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

Are rezultate uimitoare: Scapă de fumat cu lapte de capră

Roxana Vancea şi iubita ei, surprinse în ipostaze XXX. Imaginea care i-a înnebunit pe bărbaţi FOTO

Privarea de somn reprezintă un foarte bun antidepresiv. Rezultatele uimitoare extrase din revizuirea a 2.000 de studii

IMAGINI HOT. Roxana Nemeş, GOALĂ la piscină FOTO

670 - 800 e.n. INSCRIPȚIA Jupânilor CREȘTINI BIZANTINI Boilă și Butăul și tezaurul lor miraculos din obiecte de aur găsit în Banat la Sâmnicolaul Mare

Canada/SUA: Trudeau salută începutul unei ''noi ere''

Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe, calificată în premieră în optimile EuroCup

Fotbal - Liga I: FCSB - FC Voluntari 2-1

Roxana Vaşniuc a pozat în chiloţei minusculi şi sânii goi FOTO INCENDIAR

Twitter a blocat permanent contul Președintelui SUA Donald Trump. Progresiștii se tem de vorbele lui. Nerușinarea Cenzurii progresisto-bolșevice nu cunoaște limite. Trump: "Twitter nu permite un DISCURS LIBER"

INCREDIBIL. Prof. univ. dr. Corvin Lupu: Dezvaluie planul prin care Ceausescu a fost tradat: "In 1989 depozitele alimentare ale României erau arhipline dar magazinele erau goale și românii nu aveau ce mânca"

Eminescu despre cum trebuie combătuți progresiștii: "Tocmai cerința de-a lăsa România să se prefacă într-o Americă sau o Belgie a Orientului este aceea căreia ne opunem din toate puterile. Lupta trebuie să devie mai substanțială. Lupta se va naționaliza"

Larisa Bercea, SUPER SHOW XXX. Baie în şampanie de mii de euro VIDEO

Franța.Vaccinul anti-COVID a ucis 5 oameni

O firmă înființată și, mai apoi, coordonată de Vasile Dâncu și-a adjudecat o licitație de la ANCOM fix pe 3.552.000 de lei, la mijlocul lunii mai. La mijlocul lunii martie Dâncu și Grindeanu, actualul sef al ANCOM, stăteau la un șpriț împreună.

Sărbătoarea progresisto-soroşistă "Fără Pantaloni la Metrou" sau Cum să Distrugem Morala Tradițională. Fanaticii progresişti au dansat în fundul gol la metrou cu crucea în mână ca să-şi bată joc de religie

INCIDENT SEXY cu Raluca Dumitru. Ce i s-a întâmplat în timp ce dansa în direct la TV FOTO

Nicole Kidman îl apără pe Donald Trump. "Pot spune doar că acum avem un președinte ales, și noi ca națiune, trebuie să-l susținem pe președinte" Prin această reacție am aflat că Nicole Kidman nu are nimic de-a face cu îndoctrinările Progresismului.

MILEY CYRUS, aproape GOALĂ după ce a pierdut un joc de POKER pe dezbrăcate

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Vrancea: Deținutul evadat de la Penitenciarul Focșani, căutat cu elicopterul și circa 190 de polițiști și jandarmi

Horia Nasra: PSD nu este pe persoană fizică. Cerem respectarea statutului

Șeful SPCRPCIV Giurgiu și primarul localității Valea Dragului, reținuți pentru emiterea de permise în mod fraudulos

SEX TAPE cu Beyonce de România, mama copilului lui Nicolae Guţă FOTO

Bogdan Vlădău, SEX SĂLBATIC cu Cosmina Păsărin la Vara Ispitelor. "A fost o scenă filmată..."

O adolescentă şi-a sărutat pasional iubitul de gât. Când a ajuns acasă acesta a căzut jos şi a murit. Ce s-a întâmplat

Andreea Mantea, dezvăluire năucitoare, în direct la tv: "Cel mai nebunesc loc unde am făcut amor..."

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Andrei Versace, bătut şi umilit chiar de "fraţii" lui. De la ce a pornit totul

10 vedete care s-au vrut virgine până la căsătorie

MANIPULAREA PRIN SEX. O MARE VEDETA a JUCAT în tinerete în FILME PORNO! | FOTO - VIDEO

Copiii lui Joe Biden fac mărturisiri: "Noi avem o regulă în familia noastră pe care o respectăm mereu"

Se redeschid teatrele. Ce măsuri de siguranță se vor lua pentru actori? Vor juca pe scenă cu măști de protecție?

Janet Yellen, desemnată secretar al Trezoreriei SUA, a primit vot favorabil în prima etapă a validării

Favoritul pentru a fi candidatul CDU/CSU la postul de cancelar german, după retragerea lui Merkel

Grecia: Serviciul militar, prelungit de la 9 la 12 luni

Femeie de 73 de ani decedată în aceeași zi în care a fost vaccinată anti-COVID; CNCAV: Cazul - în categoria evenimentelor coincidente

AstraZeneca a anunțat că livrările vaccinului său vor fi mai mici decât planificase, din cauza unor probleme apărute la una dintre fabricile sale

Coronavirusul a ajuns și în ultima zonă "neinfectată" a Statelor Unite

VIDEO Dezastru ecologic în Constanța: lebede care înoată pe un lac plin de gunoie

Peste 740.000 de români s-au programat la vaccinare în etapa a doua

S-a decis: Pedeapsa primită de Gheorghe Nica, după ce a fost găsit vinovat de uciderea a 39 de vietnamezi

Pașaportul Covid-19 împarte Europa

Cerințe de călătorie în SUA: test negativ sau dovada că o persoană a avut Covid-19 și s-a vindecat

Boris Johnson atrage atenția: Varianta de coronavirus din Marea Britanie poate fi asociată cu creșterea mortalității

Țara care a închis școlile din cauza numărului alarmant de îmbolnăviri COVID-19

Coronavirus: Belgia va interzice toate călătoriile neesențiale în februarie

Ucraina: Patru arestări după incendiul soldat cu victime dintr-un cămin de bătrâni; zi de doliu național sâmbătă

Tenis/Coronavirus: Andy Murray nu va participa la Australian Open

Salvamont: sfaturi pentru practicanții sporturilor de iarnă


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 95, afisate in 2 pagini.



ieri 06:41 CITATUL ZILEI