08:15
Comentarii Adauga Comentariu

_ Mai vinde statul din Hidroelectrica? CEO-ul Hidroelectrica: Ar fi un pas firesc pentru bursă

Mai vinde statul din Hidroelectrica? CEO-ul Hidroelectrica: Ar fi un pas firesc pentru bursă

Statul român, acţionar majoritar la Hidroelectrica (simbol bursier H2O), poate susţine dezvoltarea pieţei de capital locale prin vânzarea unui pachet suplimentar din acţiunile pe care le deţine la companie, putând să îşi aducă astfel aportul la promovarea BVB la statutul de piaţă emergentă în indicii Morgan Stanley dedicaţi pieţelor emergente, spune Karoly Borbely, CEO al producătorului de energie electrică verde.

„Am avut o zi întreagă de întâlniri cu analişti şi fonduri de investiţii din America. A fost întâlnirea anua­lă de la New York; aproape fiecare investitor şi fond de investiţii ne-a întrebat care este pasul următor, când mai ieşim pe bursă pentru că este normal“, afirmă Borbely.

În prezent, statul roman are 80% din capitalul social al societăţii prin Ministerul Energiei. Acţiunile H2O sunt pe plus cu aproximativ 30% de la listarea din iulie 2023 şi 3% anul acesta.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Glumele unei molecule altfel netoxice inhibă enzimele de scindare a ADN-ului streptococilor, descoperă cercetătorii

_ Vasile Panaite (PUSL) și-a depus candidatura pentru funcția de primar al municipiului Piatra Neamț

_ Kenya a avut vreme neobișnuit de caldă – un expert despachetează ce ar putea fi cauza

_ În interiorul secretului murdar al pornografiei: cât de multe vedete adulte suferă decese de groază, când actrița Kagney Linn Karter devine cea mai recentă care și-a luat viața

_ Forțele franceze lansează „operațiune majoră” pentru deschiderea rutei către capitala agitată a Noii Caledonie

_ Ministerul Finanţelor a atras, marţi, 150 de milioane lei de la bănci, suplimentar la licitaţiile de luni

_ Fico din Slovacia „s-a stabilizat și mai mult” după tentativa de asasinat, judecătorul hotărăște ca suspectul să rămână în arest

_ Dezvăluit: Cele mai bune chipsuri din Marea Britanie, conform AI - deci, ești de acord cu alegerile sale?

_ România, vizată în mega frauda din PNRR-ul Italiei: Anchetă EPPO pentru 600 milioane de euro

_ Fostul director al CDC spune că este timpul să recunoaștem „efectele secundare semnificative” ale vaccinurilor împotriva COVID-19

_ Instanța rusă a confiscat active ale băncilor germane în valoare de milioane de euro

_ Antena 1 în război deschis cu presa, după declarațiile lui Florin Dumitrescu! Postul familiei Voiculescu cere embargo pentru fostul jurat al 'Chefi la Cuțite

_ Noile documente dezvăluie materiale de instruire care explică non-cetățenilor și străinilor ilegali cum se pot înregistra pentru a vota la alegerile DC

_ Gantz amenință că va părăsi cabinetul de război israelian din cauza planurilor postbelice pentru Gaza

_ Președintele Georgiei Zurabishvili pune veto pe controversata „lege rusă”

_ Zelensky se așteaptă ca Rusia să intensifice ofensiva în nord-estul Ucrainei

_ PATETIC: AMC pune un avertisment de declanșare pentru filmele clasice Goodfellas cu privire la „stereotipurile culturale”

_ Bătălia de la Monte Cassino: atât glorie, cât și dezonoare pentru armata franceză

_ Urmăriți discursul de inaugurare uimitor al lui Jerry Seinfeld de la Universitatea Duke, la care au ieșit protestatarii studenți proști (VIDEO)

_ Canada se îndreaptă spre eutanasia bolnavilor mintal: Țara încetează planurile de extindere a morții asistate la persoanele cu depresie „pentru că nu există destui medici care să le evalueze”

_ Fareed Zakaria de la CNN le spune democraților să se confrunte cu „realitatea” pe care probabil că Biden o va pierde în fața lui Trump în noiembrie (VIDEO)

_ Un Jurgen Klopp zdrobit pleacă de la Anfield: le-a pus stăpânire pe inima și sufletul, dar aici găsim un om grozav din Liverpool care se uită neobișnuit într-o cameră de filmat EPUISĂ după nouă ani

_ Sumă uriașă: Comisia Europeană pompează 500 de milioane de euro în producția de muniții

_ DRAGĂ JANE: Sunt îngrozită că fiica mea de șase ani este SOCIOPAȚĂ

_ Harry și Meghan s-au alăturat celebrităților care au împărtășit mesaje de susținere pentru Kate

_ Reuters: SUA pregătesc un pachet de arme de 1 miliard de dolari pentru Ucraina

_ Unul dintre cele mai bogate state europene nu mai ştie cum să îşi ţină miliardarii în ţară

_ Aya Nakamura îi îndepărtează pe urătorii de extremă dreapta într-un nou single

_ Climate change and gold mining threaten West Africa's cocoa production

_ Sony Music Group ar fi cumpărat jumătate din catalogul muzical al lui Michael Jackson pentru suma record de 600 de milioane de dolari

_ UE și Marea Britanie îndeamnă oamenii de știință să se alăture programului de cercetare după preocupările legate de Brexit

_ APCE refuză să ratifice prerogativele delegaţiei parlamentare a Azerbaidjanului / Motivele invocate

_ Ianis Hagi promite un EURO 2024 de vis pentru România

_ Non-resident visitor spending in Romania at RON 2,675 per person in 2023

_ Shein perturbă lumea modei - va avea același efect asupra bursei?

_ Salvatorii se grăbesc să găsească oameni prinși în capcană, în timp ce furtunile din Brazilia ucid cel puțin 20

_ Naționalistul hindus Modi este favorit, deoarece India votează în alegerile de șase săptămâni

_ Românii, o 'specie' pe cale de dispariție - Tot mai puțini copii, tot mai multe decese/ Principala cauză de deces

_ One week after Moscow concert massacre, mourners express grief

_ Descoperirea dinozaurilor din Maroc oferă indicii de ce au dispărut

_ BREAKING - Israelul a declanșat un atac la scară largă în Iran: a început 'Operațiunea Răzbunarea'

_ Senegalul votează în scrutinul scrutin prezidențial după ani de criză

_ Neuer accidentat rămâne portarul de primă alegere al Germaniei, spune antrenorul

_ 12 jurați selectați pentru a servi în cazul Trump hush-money

_ Nebunie în Orientul Mijlociu: zeci de avioane și-au schimbat brusc traseul, după ce Israelul a declanșat atacul

_ Kremlin says Kyiv downed military plane carrying more than 60 Ukrainian POWs

_ Milano interzice îngheţata după miezul nopţii în cartierele populare

_ Cătălin Drulă îi rodică osanale lui Traian Băsescu

_ DNSC: 21 de spitale au fost afectate de atacul cibernetic

_ O nouă escaladare în conflictul Ucraina-Polonia: agricultorii polonezi au aruncat pe drum cerealele ucrainene

_ Sloane Stephens spune că a plâns o săptămână după ce a pierdut finala French Open 2018 cu Halep

_ Bancherii spulberă visul frumos al celor mai importante țări de pe glob: posibile probleme și pentru România

_ Două femei ofițer de poliție dau în judecată pentru 1,35 milioane de lire sterline după ce au susținut că au fost „împușnite, împinse și lovite” de un superintendent „bully” care își conducea biroul ca un „departament de război” și și-a încheiat cariera.

_ Regina muzicii popm Taylow Swift, a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile

_ Retrageri FDA: Cum să obțineți Ivermectin, Z-Pak și altele

_ Europa League - Benfica Lisabona a anulat biletele vândute suporterilor echipei Olympique Marseille

_ Cele mai bune 20 de emisiuni de urmărit la cerere în acest weekend -...

_ Programul semifinalelor în Europa League şi în Conference League

_ Sudan's year-old war: No end to fighting in sight


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2299, afisate in 39 pagini.