16:16
Comentarii Adauga Comentariu

_ Rodeanu: O armată a României puternică nu înseamnă neapărat una numeroasă, ci una modernă

Rodeanu: O armată a României puternică nu înseamnă neapărat una numeroasă, ci una modernă

Vicepreşedintele Comisiei pentru apărare din Camera Deputaţilor Bogdan Rodeanu spune că marţi va avea loc o întâlnire periodică la care vor participa conducerea MApN şi parlamentarii şi comisiile de apărare.

„România, ca să aibă o armată modernă, în ea trebuie să investeşti, iar noi nu investim”.

„Nu este o întâlnire singulară. Este anunţată de acum mai mult de o săptămână. E o întâlnire periodică pentru ca această instituţie, Ministerul Apărării Naţionale, să pună toţi parlamentarii, deputaţi şi senatori, cei care fac parte din comisie de apărare şi ordine publică şi siguranţă naţională, la punct cu evoluţia regională şi strategică cu care se confruntă România. Deci, este o întâlnire care este în siajul mai multor astfel de întâlniri, astfel ca noi să cunoaştem exact problemele şi evoluţia conflictului din Ucraina şi toate aceste lucruri care ţin de această poveste”, a precizat Rodeanu, vicepreşedintele Comisiei pentru apărare a Camerei Deputaţilor

El a fost întrebat luni, la Parlament, dacă această întâlnire are legătură cu afirmaţiile şefului Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, privind necesitatea pregătirii populaţiei pentru apărare.

„Programul rezervistului voluntar funcţionează şi a trecut prin Parlament din 2018. Sunt mii de români care, în momentul de faţă, sunt rezervişti voluntari. Că nu a funcţionat la o eficienţă deosebită este pentru că şi resursele statului au fost unele care nu au prioritizat acest lucru, dar (...) conform legii existente în România şi iniţiată în 2018, trecută în primă formă de Parlament atunci şi cred că modificată acum un an şi jumătate, rezervistul voluntar înseamnă că faci un stagiu de pregătire, nu pleci, eşti învoit de la jobul tău, angajatorul este obligat să-ţi protejeze locul de muncă, după această pregătire te întorci înapoi şi lucrezi acasă, în familie, fără niciun fel de problemă, acolo rămâi pe tot restul anului, cu excepţia scurtelor perioade în care MApN-ul te cheamă la o reconfirmare a experienţei tale în zona aceasta. Pentru toate acestea există o remuneraţie pentru persoanele respective. Asta i-a încântat foarte mult pe români, pentru că, pe lângă jobul pe care îl au, primesc şi o remuneraţie care cred că a depăşit undeva 900 lei pe lună, indiferent că stau în pregătire sau stau la locul de muncă pe care îl au”, menţionează Bogdan Rodeanu.

Rodeanu precizează că nu este vorba de reintroducerea stagiului militar obligatoriu.

„României nu-i trebuie carne de tun. România, ca să aibă o armată modernă, în ea trebuie să investeşti, iar noi nu investim în momentul de faţă. În fiecare an, de ani de zile, am alocat câte 2% pentru bugetul de Apărare, dar niciodată nu s-a atins acest prag, niciodată n-am cheltuit aceşti bani. Mai grav este ce s-a întâmplat anul trecut. Am alocat 2,5% din PIB şi am cheltuit mai puţin decât în ceilalţi ani. De ce oare? Pentru că, în august, spuneam că nu avem bani pentru programul de corvete, peste un miliard de euro, iar cu o lună mai târziu plecau un miliard şi jumătate din bugetul MApN-ului către Fondul de rezervă al Guvernului. Mai mult de 10% din bugetul Ministerului Apărării a plecat în Fondul de rezervă al Guvernului fără niciun fel de rectificare bugetară, iar noi, ca parlamentari, am aflat în decembrie", a transmis parlamentarul USR.

În opinia sa, ”o armată a României puternică nu înseamnă neapărat o armată a României numeroasă, ci înseamnă o armată a României modernă, cu echipamente moderne integrate cu cele ale aliaţilor”


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ VIDEO O femeie a sărit gardul grădinii zoologice pentru a mângâia un tigru. Acum este căutată de poliție

_ Când se virează următoarea tranșă de bani pe Cardurile sociale: a crescut puternic numărul beneficiarilor

_ Gregoire Barrere s-a calificat în optimi la Ţiriac Open (ATP)

_ Vladimir Putin este învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce ţări europene vor trimite reprezentanţi la ceremonie

_ LIVE TEXT: Război în Ucraina: Forțele ruse continuă să atace în șapte puncte ale frontului

_ SONDAJ CURS | Piedone defilează în Capitală, Cîrstoiu recuperează. Alianța PSD-PNL va avea majoritate în CGMB

_ NFL Bills semnează campionul olimpic de lupte la Tokyo Steveson

_ Gest extrem – Pentru că nu a fost primit în casă, un bărbat violent și băut și-a luat viața în fața apartamentului

_ Oamenii de știință obțin o perspectivă asupra unui polenizator de primăvară zgomotos care joacă un rol semnificativ în industria migdalelor

_ ADN-ul moştenit de unii oameni moderni de la vânători-culegători ar putea provoca obezitatea

_ NASA, industria îmbunătățește lidarii pentru explorare, știință

Micul Stalinist Nicușor Soros Dan ne spune că a&i lua unui om dreptul de a candida și milioanelor de români dreptul de a-l vota fără o condamnare "e o decizie corectă". Poate in URSS-ul lui Lenin, plicușor cu bani de la Soros

_ Israelul a atacat Iranul în cursul nopţii - surse

_ Rusia îi spune mamei lui Alexei Navalny: „Sunteți de acord în termen de trei ore cu o înmormântare privată pentru fiul dumneavoastră sau îl îngropăm în închisoare”

_ Guvernul cubanez a cerut ajutorul Programului Alimentar Mondial pentru a putea furniza lapte praf copiilor din ţară

_ Google întrerupe temporar funcţia de generare a imaginilor AI, Gemini, după critici privind inexactităţile în reprezentarea figurilor istorice

_ Mitropolitul Ioan al Banatului îndeamnă, în Pastorala pascală la încrederea în iubirea Tatălui

_ Ciolacu: Vrem să le oferim produselor româneşti şanse egale pe piaţă cu produsele de import

_ Au dat spargerea la un magazinul Gucci din New York. Hoţii au furat marfă de 50.000 de dolari

_ Băiat, în vârstă de opt ani, a murit când este lovit de un camion, în timp ce poliția declanșează o anchetă asupra accidentului de pe strada Londrei

_ Psihiatria nutriţională: cele 7 alimente care ne ajută să ne calmăm

_ S-a terminat petrecerea? Sticlele de Prime s-au vândut cu doar 31p la doar un an după ce băutura energizantă KSI și Logan Paul aduceau până la 20 de lire sterline o cutie

_ ULTIMA ORĂ | Renumărare: BEC anunță că informațiile despre voturi atribuite greșit sunt dezinformări

_ „Course des cafés”: Parisul reînvie cursa emblematică a ospătrilor înaintea Jocurilor Olimpice

_ Jason și Kylie Kelce dezvăluie că își așteaptă al patrulea copil cu un anunț adorabil

_ Sharika Soal: Primarul Eric Adams a avut dreptate; Eliberarea criminalilor înapoi în comunități distruge fundația Americii

_ Acesta este nenorocitul de însoțitor de bord: Stewardesa de moment amuzant se răstoarnă la produsele Duty Free la Roma

_ Traderul de mărfuri Trafigura evaluează riscurile de securitate din Marea Roşie, după un atac al Houthi asupra unui tanc petrolier

_ Schimbare la comanda Grupului de luptă al NATO din România

_ Ministrul Finanțelor se laudă cu încasările la bugetul de stat: 'Este o sumă record'

_ CSC Şelimbăr a învins-o pe Gloria Buzău (2-1), în play-off-ul Ligii a II-a

Editorial Cornel Dinu. SMINTEALA clasei politice înaintea unor alegeri prezidențiale compromise din start

_ În interiorul nunții lui Lady Gabriella cu Thomas Kingston la capela St George - unde vărul regretatei Reginei, în vârstă de 42 de ani, a purtat o rochie uimitoare Luisa Beccaria - în timp ce ea plânge moartea lui subită, în vârstă de 45 de ani.

_ Regina Letizia a Spaniei radiază de farmec în costumul pantalon Carolina Herrera pentru vizita la expoziția de artă

_ Prioritățile DEI interferează cu angajarea FBI, subminează securitatea națională, raportează revendicări

_ Comediantul Katt Williams la podcastul lui Joe Rogan: Transgenderismul este conectat la cultul satanic Baphomet

_ FCSB câştigă cu emoţii partida cu FC Botoşani, după un meci cu cinci goluri şi trei cartonaşe roşii

_ Marea revenire în tenis: Simona Halep - Paula Badosa, astăzi, ora 22:30. La Miami, „Simo” dispută primul meci oficial după un an şi jumătate

_ Putin pierde controlul asupra propriului NATO. Armenia şi-a suspendat efectiv calitatea de membru acuzând Rusia că "nu şi-a îndeplinit obligaţiile de securitate faţă de Armenia"

_ 'Nașul inteligenței artificiale' face o previziune oribilă: aceasta ar putea în cele din urmă să depășească inteligența umană și să preia controlul

_ Expertul în medicina chineză dezvăluie cât de regulat ar trebui să faci sex pentru a rămâne sănătos la orice vârstă - susținând că orgasmele regulate sunt esențiale pentru combaterea bolilor ȘI a stresului

_ Înmatriculare auto online pentru şoferii români. Proiectul de lege a fost adoptat

Luptătorul din Arenă

_ Bursa zvonurilor: Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță se pregătesc de nuntă - Dana Budeanu face dezvăluiri intime!

_ Segmentul PBS susține că Trump dorește să „elimine” homosexualii din America

_ Percheziţii în România într-un dosar de furturi de aparatură stomatologică în Franţa

_ Roxy Shahidi și Lou Sanders de la Dancing On Ice părăsesc spectacolul în șoc cu dublă eliminare

_ Israelul salvează doi ostatici într-un raid îndrăzneț în timp ce atacul Rafah este în plină desfășurare

_ Bărbat de 50 de ani, arestat preventiv pentru tentativă de viol

_ Natalie Portman divorțează de soțul coregraf francez

_ Nimeni nu este �n siguranță �n orașe � Iată o cheie pentru a lăsa orașul �n urmă

_ Prezență puternică a poliției în Whitehall, în timp ce mii de manifestanți pro-Palestini sunt pregătiți să protesteze în fața parlamentului

_ Comercianții din oraș au fost concediați după ce au fost prinși făcând sex cu o femeie de curățenie la birou după orele de program

_ VIDEO Nicuşor Dan, despre alegerile din Capitală: 'Din '89 până azi, există o singură luptă în România'

_ Spania se bucură de temperaturi de 30,7 C - cea mai caldă zi de ianuarie din Europa de când au început recordurile

_ Studiul sugerează că bacteriile rezistente pot rămâne în organism ani de zile

_ Iranul sugerează că va construi un NUKE dacă Netanyahu va efectua o lovitură asupra site-urilor sale atomice - și va viza instalațiile nucleare ale Israelului

_ Lovitură israeliană rănește un oficial Hezbollah în Liban: sursă de securitate

_ Zelensky scade vârsta de recrutare în armată de la 27 la 25 de ani

_ Descoperire senzaţională la Palatul Universităţii din Bucureşti: Universitatea secretă a lui Vlad Ţepeş care era înrudită cu Hogwarts


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3096, afisate in 52 pagini.