17:38
Comentarii Adauga Comentariu

Doi ONG-iștii sponsorizați de Soroș și de Norvegieni supărați că vor candida amândoi. Nicușor Dan despre Ciprian Ciucu: Nu înțeleg candidatura sa ca independent, l-aș fi așteptat în USB

Nicușor Dan a declarat luni că nu înțelege candidatura independentă a lui Ciprian Ciucu, susținut de M10, la Primăria Capitalei, având în vedere că locul său ar fi fost în Uniunea Salvați Bucureștiul.

"Este o persoană rezonabilă. De altfel, a fost unul dintre susținătorii mei în 2012, susținător public. E bine că oameni ca el spun că vor să facă politică. Nu înțeleg candidatura independent, adică l-aș fi așteptat în USB. N-am văzut nimic din ce presa a relatat din programul pe care l-a propus, care să nu se regăsească la noi. Am făcut efortul, când am scris programul, să punem acele lucruri care unesc, nu împart, de genul stânga-dreapta sau știu eu, poziții pe tradiție, modernism sau lucruri din astea. Îi urez succes", a declarat Nicușor Dan la RFI.

Candidatul independent susținut de M10 la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat duminică că nu va negocia "probabil" cu partidele tradiționale pentru o eventuală susținere în campanie, dar vrea să atragă "forțe politice care au ca principii integritatea și competența". "Nu o să negociez, probabil, cu partidele tradiționale pentru că ei au o istorie în spate pe care nu aș vrea să mi-o însușesc", a spus Ciprian Ciucu într-o conferință de presă.

Ciucu a precizat că preferă candidatura independentă, cu susținere din partea partidului Monicăi Macovei, pentru a încerca să aducă pe zona de centru mai multe "forțe politice care au ca principii integritatea și competența".

"Prin candidatura mea vreau să dau și un semnal către cei care vor să se implice și vor să participe. Știu din propria mea experiență că e mult mai ușor să fii consultant sau să fii ong-ist și să dai sfaturi, e mult, mult mai greu să-ți asumi", a declarat candidatul susținut de M10.

Ciprian Ciucu este director de programe, membru al consiliului director al Centrul Român de Politici Europene (CRPE), pe care l-a fondat împreună cu Cristian Ghinea. Potrivit prezentării de pe site-ul CRPE, el are o experiență bogată în sectorul non-profit, unde a lucrat pentru organizații cunoscute precum ''Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile'', ''Centrul Educația 2000+ (Soros Open Network)''. Ciucu a acordat consultanță în cadrul mai multor proiecte de asistență tehnică (Banca Mondială, Comisia Europeană, USAID, DfID, Unicef, Matra) pentru diferite agenții și ministere din România, Republica Moldova și Georgia.

În perioada 2007-2013 a fost lector invitat la Universitatea Bucuresti unde ținut cursul de managementul proiectelor în cadrul Departamentului de Studii Europene al Facutății de Litere.
În februarie 2015 Ciucu a fost ales șef al Consiliului Național de Integritate, instituția în subordinea căreia se află Agenția Națională de Integritate, după ce a fost susținut de mai multe organizații ale societății civile pentru a fi membru în CNI.

Potrivit unor surse din M10, candidatura lui Ciprian Ciucu este menită a fi un instrument de negociere pentru susținerea unei candidaturi independente cum ar fi cea a lui Nicușor Dan.




(Adevarul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

Putin vrea să introducă în programa școlară ora de "Patriotism". Progresiștii se vor zvârcoli ca nebunii...ca să arate "cât de greșit este sa înveți copiii sa fie patrioți".. N-o să mai poată destrăma Statele Naționale

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

JäGERCHOR. Prima măsură de RELAXARE: "Să vină nemții și austriecii să ne ucidă animalele". GuWernerul și LODOVIC LIBER la Vânătoare după 15 mai. Cadru Universitar Veterinar de la Cluj: "majoritatea vânătorilor sunt austrieci și germani. Mai vin și cehi"

Noile vaccinuri vor altera în mod permanent ADN-ul uman. Nimeni nu va mai şti exact decât producătorii lor ce anume vor modifica vaccinurile în ADN-ul fiecărei persoane.

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

MAI AVEM DOUĂ PÂRGHII ALE SUVERANITĂȚII NAȚIONALE: GRANIȚELE ȘI MONEDA. SĂ NU RENUNȚĂM LA ELE. Marek Belka, guvernatorul Băncii Centrale a Poloniei: "Polonia este avantajată că nu a aderat la euro"

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului: Vizita Papei Francisc este "pentru România, dar nu numai pentru România" (Crux)

Iată cum se vinde țara. Portul Constanța promis de Cioloș Olandezilor în schimbul aderării la Schengen. Deutsche Welle: "Premierul Cioloș propune Olandei o bună afacere în domeniul transporturilor"

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

Bunicul-porno: două fetițe de cinci și șase ani, violate și filmate de un bărbat de 67 de ani în județul Iași

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

BRĂILA: Deputatul PSD Marian Dragomir câștigă primăria municipiului, conform numărătorii paralele PSD

ISTORIA AȘA CUM NU V-O POVESTEȘTE NIMENI. Dezvăluirile lui Ștefan Andrei - Ministrul de Externe al lui Nicolae Ceaușescu - despre rețeaua de Spioni KGB GRU și NKVD ai Moscovei din partidul Comunist Român - Rețea care l-a ucis pe Nicolae Ceaușescu

Anisia Gafton, ipostaze de infarct, cu chiloții la vedere. Dezmăț total | VIDEO

CS Universitatea Craiova - CS Mioveni, scor 2-0, în Liga II

">

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

Carmen de la Sălciua, goală în pat! Cântăreaţa n-a mai rezistat şi a dat hainele jos FOTO

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

GROAZNIC. Der Spiegel anunță "Român MORT DE CORONAVIRUS la cules sparanghel în Baden-Württemberg" . Werner și Lodovic cei care au făcut acordul cu Merkel pentru trimiterea de români în una din cele mai infectate zone din lume trebuie să plătească

O fostă majoretă a făcut SEX cu un elev de 15 ani! Filmul XXX a ajuns pe INTERNET. VIDEO

Un nou strat de informații genetice ajută la determinarea vitezei cu care sunt produse proteinele

Cel puțin 13 morți în atentate comise în India

">

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII

GOSPODAR FĂRĂ PERECHE. Scene XXX între Ion şi Ionela. Fermierul este călărit în faţa camerelor fără nici o jenă VIDEO

TICĂLOȘII. IATĂ ce fac acești USR-iști, porecliți pe drept cuvânt "Uniunea lui Soros din România". Deputații USR s-au abținut la votul - ce marca Unirea Transilvaniei cu România - la legea privind declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon

CULMEA NESIMȚIRII ȘI A CENZURII. După ce a închis 14 site-uri, șeful Guvernului care a impus Cenzura declară cu Nesimțire de Ziua Mondială a Libertăţii Presei. "Dreptul jurnaliştilor de a relata liber este garantat în România şi aşa va rămâne"

Biologie celulara. Calea Secretorie.

Tăriceanu publică documente primite de la MAE: "Prima informare despre virus a fost trimisă la 6 ianuarie. Iohannis și Guvernul Său au știut ce se întâmplă în China și în alte țări, dar au preferat să țină totul sub tăcere"

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Experimentul unor gemeni identici: unul a mâncat carne, altul a devenit vegan. Ce s-a întâmplat dupa 3 luni cu ei

Aproape 1,5 milioane de români își serbează onomastica de Florii

">

EXCLUSIV | Un nou sponsor pentru echipa națională. FRF a semnat cu Bancpost și va primi 2,1 milioane de euro

Birkenfeld sau Birkenau? După românul MORT la SPARANGHEL, un alt ROMÂN a MURIT la muncă în GERMANIA, de data aceasta în ABATOR. Sparanghela Merkel și Guwernerul Klaus îi au pe conșțiință pe acești morți....lipsiți de cea mai elementară protecție sanitară

Cine este Anamaria Gudu, noua prezentatoare de la Observator

A jucat într-un film XXX, dar era să leșine când și-a cunoscut partenerul. Cine era bărbatul cu care a făcut-o

ASIA EXPRESS, imagini pentru adulţi: Vârciu a dezbrăcat-o pe Daniela Crudu. LIVE VIDEO A1

Protecție ZERO: Noi alerte pentru măști periculoase. Numărul lor a crescut îngrijorător

Buget mediu de 2.000 de lei, alocat de către români pentru achiziția unei trotinete electrice (sondaj)

Baschet: Președintele Donald Trump l-a decorat pe Bob Cousy (91 ani), legendă a NBA

MIREASĂ prinsă de CAVALERUL de ONOARE în timp ce îşi înşela SOŢUL: Cine este BĂRBATUL ăsta? VIDEO

De ce ești baistruc? Cuvintele dobrogenilor pe care niciun alt român nu le pricepe  - ce înseamnă "buhalcă", "ciortan"sau "ghionder"

Vom afla care este cel mai bun tratament împotriva Covid 19! România intră în studiul "Solidarity"

O adolescentă de 17 ani, GOALĂ la prima experienţă la SOLAR. Un angajat a FILMAT TOT cu mobilul

Filmul porno necenzurat cu episcopul Hușilor, vizionat la Mitropolia Moldovei: "Sunt lucruri urâte pe înregistrare"

Cristina, adolescenta cu sâni imenşi. S-a filmat şi a pus filmuleţul pe net. "Sânii mei sunt naturali.." VIDEO

Peste 1000 de cazuri raportate în ultimele 24 de ore în țara "care îi lasă pe oameni să facă ce e mai bine pentru ei"

Supermodelul Cara Delevingne: "Sunt pansexuală, mereu m-am simțit diferită". Ce presupune această orientare

Șeful SIAS avertizează: Poliția este pregătită dacă protestele din SUA ajung și la noi

Bancul de miercuri. Baba de 80 de ani

Anca Serea, filmată în timp ce face SEX. Totul a fost făcut public la TV

Cine organizează așa ceva? Film porno cu primarul Buzăului și două tinere. Ménage à trois cu Constantin Boșcodeală, surprins într-o cameră de hotel, în timpul unei partide de sex - VIDEO

Ploi torențiale, vijelii și grindină în aproape toată țara / 37 de județe, sub cod galben până luni dimineață

OARE E BINE? Sibiu: Tot mai mulți copii, la școala care a dat anul trecut "Super Model of the World"

PSD: Iohannis a discreditat sau ignorat toate evenimentele semnificative. Perseverență anti-românească. Istoria nu poate fi umilită

Către WERNER-MERKEL-și-KURZ. Strigăt de disperare : Muncitor sucevean la cules de sparanghel: ”Vrem să mergem acasă, nu vrem să murim aici pe capete”.Aceasta e mizerie mortală care s-a făcut și se face pe baza unui acord guvernamental Româno-German


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 629, afisate in 11 pagini.



ieri 05:50 CITATUL ZILEI