10:28
Comentarii Adauga Comentariu

_ Adrian Câciu, despre avertismentul venit din partea Consiliului Fiscal: 'Execuţia la şase luni ne-a arătat că putem să ţinem deficitul sub control'

Adrian Câciu, despre avertismentul venit din partea Consiliului Fiscal: 'Execuţia la şase luni ne-a arătat că putem să ţinem deficitul sub control'

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a declarat, joi, după adoptarea rectificării bugetare, în şedinţa de Guvern, că execuţia la 6 luni a arătat că pot să ţină deficitul sub control, iar ccopul pe care şi-l asumă este să menţină deficitul la 5,84%.

Ministrul Finanţelor a declarat că astăzi a fost aprobată prima rectificare bugetară din acest an, plecând de la noile rezultate comunicate de Comisia Naţională de Prognoză, care estimează o creştere reală de 3,5% în acest an, faţă de 4,6% cât a fost la bugetul iniţial şi un PIB în valoare nominală, la final de an, de 1372,5 miliarde de lei, dar şi de rezultatele privind veniturile bugetare pe primele 6 luni, precum şi analiza execuţiei bugetare la toţi ordonatorii de credite şi ţinând cont de priorităţile asumate pe partea de pachete de sprijin pentru eocnomie şi cetăţeni, care au fost parţial finanţate în prima jumătate a anului şi continuă să fie fie finanţate prin această rectificare, prin suplimentările de finanţări la anumiţi ordonatori de credite.

Despre avertizarea venită dinspre Consiliul Fiscal, privind un deficit de 7%, ministrul a spus că a considerat întotdeauna pertinente criticile Consiliului Fiscal şi trebuie luate în calcul.

”Execuţia la 6 luni ne-a arătat că putem să ţinem deficitul sub control, aţi văzut că avem 1,7% din PIB, o să apară curând şi execuţia la 7 luni şi o să vedeţi că suntem sub 2% din PIB”, a spus ministrul Finanţelor.

Adrian Câciu a arătat că ”este imperios necesar ca Guvernul şi noi toţi să ţinem cont şi de riscurile asupra cărora Consiliul Fiscal atrage atenţia, inclusiv la realizarea unor venituri şi apariţia unor cheltuieli suplimentare”.

”Scopul pe care ni-l asumăm este să menţinem deficitul la 5,84%”, a mai afirmat Adrian Câciu.

Despre sumele alocate Ministerului Energiei, ministrul a declarat că are la decont, în acest moment, când discutăm, 131 milioane lei.

”Nu sunt miliarde, nu sunt zeci de miliarde, discutăm de decontul la luna august, eferent lunii aprilie. Deci, trebuie să ne uităm pe paşi, aşa cum se fac execuţia bugetară să se facă pe paşi şi ancorată în realitate”, a explicat ministrul de Finanţe.

El a mai arătat că creditele bugetare nu pot să depăşească creditele de angajament, iar creditele de angajament solicitate de Ministerul Energiei au fost de 2,5 miliarde de lei, de aceea am aloc 2,5 miliarde de lei.

”Alocarea pentru energie nu este de doar 2,5 miliarde de lei, este în jur de 5 miliarde de lei, pentru că sunt şi sume alocate ministerului Muncii, care compensează şi achită deconturile pentru consumatorii casnici, şi ministerul Energiei pe cele pentru economie”, a mai afirmat Adrian Câciu.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Gary Neville deplânge condițiile de viață „STASGERING” pentru muncitorii de la Cupa Mondială din Qatar

_ Haye îl laudă pe Joyce „perfect” pentru că i-a „luat inima lui Parker” înainte de a asigura oprirea în runda a 11-a

_ Putin departe! Recruții ruși introduc berile și se beau fără sens

_ LIZ TRUSS: De prea mult timp politicienii s-au luptat pentru cum să taie plăcinta economică

_ RuPaul's Drag Race Down Under: Spankie Jackzon despre cum va cheltui premiul în numerar de 50.000 USD

_ Antrenorul lui Chelsea, Anthony Barry, „se pregătește să renunțe la postul vacant de la Huddersfield pentru a lucra cu BELGIA” la Cupa Mondială

_ Ciclistul olandez Van der Poel arestat înainte de cursa pentru titlul mondial: raport

_ Ducesa, divorțată „surprinsă” monarh, a vrut să se îmbrace în alb la nuntă, afirmația cărții lui KATIE NICHOLL

_ AUSTRALIAN OPEN 2010: Brad Gilbert - Atingerea de geniu de Andy Murray a transformat meciul

_ Mulțimile se adună pentru a urmări flotila de 150 de bărci care navighează pe Tamisa în semn de omagiu emoționant adus Reginei

_ Cuplurile ruși se îmbrățișează în lacrimi la revedere înainte ca bărbații să fie forțați să intre în războiul din Ucraina, în timp ce UE dorește azil

_ Holliday Grainger se îndreaptă la Hollywood după ce a impresionat criticii cu spectacole în thrillerul de succes BBC

_ Naomi Watts arată elegantă într-un blazer negru și blugi în timp ce își poartă câinele prin New York

_ Criticii arhivați ai Consiliului Britanic de Clasificare a Filmelor au sălbăticit odată jurnalul „vapid” al lui Bridget Jones.

_ Vânătoarea de 10.000 de lire sterline pe zi pentru iubitul chihuahua al lui Paris Hilton, „Diamond Baby”

_ Protestatarii plănuiesc o „campanie de șase săptămâni care va bloca Parlamentul, va bloca tribunalele și va întinde poliția”

_ Marcus Rashford respinge Anglia snob pentru a participa la lupta Joe Joyce

_ Starul lui Man United, Cristiano Ronaldo, a suferit o accidentare de groază în urma loviturii Portugaliei împotriva Cehiei

_ Federico Valverde „a dat mâna la Arsenal pentru doar 2,7 milioane de lire sterline în 2014”, când era la Penarol

_ EMILY PRESCOTT: Fiul curat al lui Pete Doherty este chemat la bar... la cocktail bar

_ Relația Annie Cardone cu Dodi Fayed, la 25 de ani după accidentul care a ucis-o pe ea și prințesa Diana

_ Ben Affleck arată lejer în timp ce îi duce pe copii Seraphina și Emme la cumpărături de Halloween în LA

_ Nu vă panicați! Căpitanul Angliei Harry Kane le cere fanilor să-i judece la Cupa Mondială după pierderea Italiei

_ Paul Pogba a angajat un vrăjitor - dar nu pentru a-l vraja pe coechipierul Franței, Kylian Mbappe

_ Holliday Grainger se îndreaptă la Hollywood după ce a impresionat criticii cu spectacole în thrillerul de succes BBC

_ Alessandra Ambrosio captează atenția într-un gilet negru în timp ce se alătură lui Toni Garrn pentru show-ul Moncler

_ Jocurile CFB ale săptămânii - Săptămâna 4: Wisconsin-Ohio State, Clemson-Wake, Arkansas-Texas A&M și multe altele

_ „Am fost concediat pentru că am 65 de ani și sunt bărbat alb”: fostul prezentator Mark Lawrenson ia o voce la BBC

_ Starul Farmer Wants A Wife este prins Făcându-și situația de viață

_ Shirley Ballas de la Strictly suferă o gafă tehnică hilară

_ A trezit profesorul din Uta care s-a lăudat că clasa ei „pentru studenți non-albi” își păstrează locul de muncă după scuze

_ Kendall Jenner își arată burta tonifiată într-un crop top minuscul alb și pantaloni scurți în dungi cu talie înaltă

_ Sărbătorile zilei de 25 septembrie

_ Medicii chinezi uimiți descoperă un AC de acupunctură de 8 cm înfipt în penisul unui băiat de 11 ani

_ Brett Favre „a împins pentru bani în ciuda potențialei utilizări abuzive a fondurilor sociale”, arată noile texte

_ HOROSCOP 25 septembrie 2022. Agenda de duminică, dată peste cap. Astrele au alte planuri cu aceste zodii

_ Băiatul de apă Geelong Cats se bucură de victoria în marea finală din 2022 în fața Lebedelor de la Sydney în scene încântătoare

_ Cum să curățați un duș în 10 minute: agentul de curățare Melbourne dezvăluie procesul pas cu pas

_ Olivia Rodrigo îl onorează pe Alanis Morissette și o introduce în Canadian Songwriters Hall Of Fame

_ Femeie diagnosticată cu cancer de sân la doar TREI luni după ce sora ei mai mare a murit din cauza bolii

_ Pilotul NASCAR devine BERSERK cu un coleg de curse după o epavă pe Martinsville Speedway

_ Raport uluitor �n Atlantic: I-a �nrăutățit cancerul de �mpușcarea cu COVID a unui doctor celebru?

_ Volodymyr Zelensky le spune rușilor că panicarea lui Putin înseamnă „cu bună știință” trimiterea cetățenilor la moarte

_ WOW! Tiranul Trudeau �și trimite sprijinul protestatarilor iranieni pentru libertate după ce i-au călcat �n picioare pe bătr�ni canadieni pașnici călare #SitDownJustin

_ Michael Gove, printre conservatorii seniori, le-a cerut miniștrilor să țină cont de PayPal

_ Loialii corgi ai Reginei, Muick și Sandy, „au fost cu regretatul monarh la Balmoral”

_ Proprietarii South Sydney Rabbitohs au implorat să ofere legendei clubului Mario Fenech o cină de mărturie

_ Asistentul regelui Carol lovit de scandal în centrul anchetei monarhului „numerar pentru onoruri”

_ Profesorul din Swindon concediat după ce a refuzat să folosească pronumele preferate de elev fără permisiunea părinților

_ Familia victimei lui Jeffrey Dahmer spune că este „retraumatizată” de reconstituirea Netflix

_ Ce nu ar trebui să faci niciodată într-un avion: însoțitorul de zbor dezvăluie secretele companiei aeriene

_ Relația Annie Cardone cu Dodi Fayed, la 25 de ani după ce accidentul a ucis Dodi și Prințesa Diana

_ Diane Kruger și Norman Reedus împart un sărut pe covorul roșu la Festivalul de Film de la San Sebastian

_ Nicola Coughlan și Luke Newton din Bridgerton oferă o perspectivă asupra sezonului 3

_ EMILY PRESCOTT: James Blunt spune că săritorii la coadă au ratat punctul în timp ce aștepta, spre deosebire de Holly și Phil

_ EMILY PRESCOTT: Presiunea a încetat pentru Lorraine Kelly, după ce nu i-a făcut să se zvâcnească pantalonii șefului

_ Kaia Gerber își etalează picioarele lungi în pantaloni scurți negri în timp ce își scoate câinele de salvare la plimbare

_ Fanii fotbalului universitar BLAST ESPN și ABC pentru jocurile cu ecrane divizate pentru a urmări meciurile lui Aaron Judge

_ Vedeta de cinema literară Guernsey Lily James se răsfăță la Roma, unde fusese cu Dominic West

_ Ce nu ar trebui să faci niciodată într-un avion: însoțitorul de zbor dezvăluie secretele companiei aeriene


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 655, afisate in 11 pagini.