00:38
Comentarii Adauga Comentariu

Președinția e obligată să se implice. LUJU.RO: Fostul ofiter SRI Daniel Florea, care a denuntat la DNA posibile fapte de coruptie comise de sefi din SRI, a fost calcat de procurorii Codrutei Kovesi.

Nota Redacției: Cerem președintelui României să se pronunțe și să ceară o anchetă penală independentă pentru acest caz, deoarece conform celor declarate și arătate la B1 TV în seara zilei de 27 ianurie 2016, maiorul SRI in rezerva Daniel Florea a declarat și a arătat că anterior acestor percheziții DNA de azi, el a depus atât un denunț penal împotriva unor posibile abuzuri ale anumitor persoane din SRI, cât și un memoriu pe care l-a depus la președinție în legătură cu aceste abuzuri, memoriu pe care președinția l-a trimis mai departe tot către SRI. Cum se poate ca să i se ceară chiar "acuzatului" să investigheze acuzele care i se aduc? Pe ce lume suntem?

Iată că acum se-ntâmplă "ceva în plus": La ceva vreme după ce a trimis acest memoriu și după ce a făcut și un denunț penal împotriva anumitor persoane din SRI, domiciliul fostului maior SRI Daniel Florea este percheziționat de DNA, în data de 27 ianuarie 2016

Desigur "într-un alt dosar". E posibil ca noul dosar să nu aibe nici o legătură cu cele întâmplate anterior dar coincidențele sunt prea mari ca să nu se deschidă o anchetă care să arate dacă avem sau nu de-a face CU UN ABUZ.

Președintele este "cel care veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice" și care acționează ca "mediator între instituțiile statului și societate" adică acționează ca mediator între instituțiile statului și cetățean. De aceea președintele este obligat de Constituția României să ceară o anchetă penală independentă care să clarifice dacă e vorba sau nu de abuz. Această anchetă penală nu poate fi condusă nici de SRI și nici de DNA care deja sunt "părți ale acestor întâmplări".

Iată articolul 80 (2) din Constituția României care arată că Președintele României ESTE OBLIGAT să se implice în această "întâmplare". Președintele ESTE OBLIGAT să se implice deoarece este "cel care veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice" dar și ca "mediator între instituțiile statului și societate"

Constituția României - Rolul Preşedintelui ARTICOLUL 80

(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

O stire Mediafax de astazi 27 ianuarie 2016, a dezvaluit ca trei fosti ofiteri SRI din judetul Prahova, au fost perchezitionati de DNA

MEDIAFAX - Percheziţii DNA la locuinţele a trei foşti ofiţeri SRI din Prahova

Procurorii DNA Ploieşti fac, miercuri 27 ianuarie 2016, dimineaţă, percheziţii la locuinţele a trei foşti ofiţeri ai Serviciului Român de Informaţii, descinderile având loc în dosarul în care fostul şef de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti EmanuelSaghel este cercetat pentru corupţie.

Percheziţii DNA la locuinţele a trei foşti ofiţeri SRI din Prahova Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA fac, miercuri dimineaţă, percheziţii la trei adrese din Ploieşti, la domiciliile a trei foşti ofiţeri din SRI Prahova, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Descinderile au loc în dosarul în care sunt cercetaţi pentru corupţie un fost ofiţer din BCCO Ploieşti, Emanuel Saghel, fostul şef al DGA Prahova, Constantin Ispas şi fostul adjunct al Poliţiei Judeţene Prahhova Adrian Rădulescu.

Printre cei la locuinţele cărora se desfăşoară percheziţii se numără, conform surselor citate, colonelul în rezervă Florin Gulianu şi maiorul în rezervă Daniel Florea.

sursa: Mediafax.ro



LUJU.RO - Iată ce dezvăluie site-ul LUJU.RO în legătură cu aceste percheziții

LUJU.RO - PUTE DE LA O POȘTĂ - Fostul ofiter SRI Daniel Florea, care a denuntat la DNA posibile fapte de coruptie comise de sefi din SRI, a fost calcat de procurorii Codrutei Kovesi. In denuntul de la DNA, Florea a dezvaluit si nume de procurori care ar fi ofiteri acoperiti: „Procurorul Tudose Liviu a fost ofiter acoperit SRI... Din greseala procurorul Negulescu Mircea m-a sunat si a inceput sa-mi spuna ce trebuia sa-i spuna ofiterului de legatura”. Culmea, DNA a trimis denuntul la SRI (Denuntul)

Fostul ofiter SRI Daniel Florea, care a denuntat la DNA posibile fapte de coruptie comise de sefi din SRI, a fost calcat de procurorii Codrutei Kovesi.

In denuntul de la DNA, Florea a dezvaluit si nume de procurori care ar fi ofiteri acoperiti:

„Procurorul Tudose Liviu a fost ofiter acoperit SRI...

Din greseala procurorul Negulescu Mircea m-a sunat si a inceput sa-mi spuna ce trebuia sa-i spuna ofiterului de legatura”. Culmea, DNA a trimis denuntul la SRI (Denuntul)

Procurorii DNA au efectuat, miercuri dimineata 27 ianuarie 2016, patru perchezitii domiciliare, intr-un dosar ce vizeaza posibila savarsire a unor infractiuni asimilate actelor de coruptie.

Desi pare o stire banala, lucrurile sunt mult mai interesante decat la prima vedere.

Asta intrucat, conform informatiilor scurse in presa, printre cei vizati de perchezitii se numara trei fosti ofiteri SRI. Iar printe cei trei, ar fi si Daniel Florea, adica fostul ofiter care in 2014 facea un denunt la DNA in care dezvaluia posibile fapte de coruptie comise de ofiteri SRI si numele unor procurori care ar fi de fapt ofiteri sub acoperire. Un denunt care insa, halucinant, a ajuns chiar la SRI, dupa cum Lumeajustitiei.ro a dezvaluit (click aici pentru a citi).

Astfel, DNA-ul Codrutei Kovesi (foto stanga) a anuntat miercuri dimineata efecturarea unor perchezitii in Ploiesti, dosarul vizand infractiuni ce ar fi fost comise in 2015:

„Procurori din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Ploiesti efectueaza cercetari intr-o cauza penala ce vizeaza suspiciuni privind savarsirea unor infractiuni asimilate celor de coruptie comise in cursul anului 2015.

In cursul zilei de 27 ianuarie 2016, ca urmare a obtinerii autorizarilor legale de la instanta competenta, sunt efectuate perchezitii domiciliare in 4 locatii, situate in judetul Prahova, reprezentand domiciliile unor persoane fizice.

In cauza, procurorii beneficiaza de sprijin de specialitate din partea Brigazii Speciale de Interventie a Jandarmeriei. Raportat la actele procedurale efectuate in prezenta cauza, precizam ca, atunci când imprejurarile vor permite, vom fi in masura sa oferim detalii suplimentare”.

Asadar, DNA nu a oferit detalii despre dosar si nici numele persoanelor vizate de perchezitii, dar, asa cum se procedeaza, in presa de casa a parchetului anticoruptie au fost scurse informatii din aceasta cauza. Astfel, am aflat, din surse judiciare, ca dosarul priveste infractiunea de complicitate la santaj, iar trei dintre perchezitii au loc la fostii ofiteri SRI Daniel Florea, Peter Sever si Florin Gulianu.

De asemenea, ar fi vorba despre o actiune ce are legatura cu dosarul in care sunt anchetati fostul sef al Serviciului Judetean Anticoruptie (SJA) Prahova din cadrul Directiei Generale Anticoruptie (DGA), Constantin Ispas, ofiterul de politie judiciara Emanuel Saghel si fostul adjunct al sefului IJP Prahova, Adrian Radulescu.

Lista lui Florea

Daniel Florea este numele care ne-a atras atentia. Fost ofiter SRI, Daniel Florea este cel care, in 24 iunie 2014, a formulat un denunt chiar la DNA, dezvaluind posibile fapte de coruptie comise de fostul sef al Directiei Judetene de Informatii Prahova, colonelul Marin Constantinescu. In denuntul lui Florea, denunt publicat de Robert Turcescu si prezentat de Lumeajustitiei.ro, sunt mentionate insa mai multe nume ale unor ofiteri SRI, inclusiv cel al generalului

Florian Coldea (foto dreapta), si se ofera detalii despre implicarea serviciilor in Justitie si existenta ofiterilor acoperiti in magistratura. De asemenea, in denuntul ofiterului Daniel Florea sunt amintite numele unor magistrati din Ploiesti:

-procurorul Liviu Tudose, seful Parchetului Curtii de Apel Ploiesti

-procurorul Negulescu Mircea de la Parchetul Curtii de Apel Ploiesti

-procurorul Aurelian Mihaila, adjunctul PCA Ploiesti

-judecatorul Ionel Stanescu de la Sectia Comerciala si Contencios Administrativ si Fiscal a Curtii de Apel Ploiesti

-judecatoarea Roxana Tudose viceperesedinta Curtii de Apel Ploiesti

-judecatoarea Elisabeta Urlateanu de la Curtea de Apel Ploiesti

-judecatorul Florentin Teisanu de la Curtea de Apel Ploiesti

Despre procurorii Liviu Tudose si Mircea Negulescu, ofiterul Daniel Florea precizeaza ca sunt in relatii extrem de apropiate cu SRI.

Mai mult, despre Liviu Tudose Florea afirma ca stie cu siguranta ca a fost ofiter SRI, la fel si despre procurorul Mircea Negulescu.

Cu toate acestea, desi pare greu de crezut, denuntul lui Daniel Florea a ajuns chiar la SRI, acolo unde a fost trimis de generalul Ion Alexandru, fostul sef al Sectiei Militare din DNA.

Pe de alta parte, in acelasi denunt apar si nume grele de politicieni, precum Roberta Anasatase, Mircea Cosma, Sebastian Ghita si Liviu Dragnea.

Iata cateva pasaje din denuntul si declaratia data la DNA de ofiterul SRI Daniel Florea, acestea fiind atasate integral la finalul articolului:

“In realitate, Marin Constantin se consultase cu Tudose Liviu, procurorul sef al PCA Ploiesti, care la randul sau se afla in relatii apropiate cu familia Cosma. La sfatul fostului ofiter acoperit al SRI, Tudose Liviu, col. Marin Constantin (ofiterul de legatura al primului) a hotarat cum sa transmita raspunsul”.

“In relatia cu mine dl. Marin Constantin mi-a confirmat ca procurorul Tudose Liviu a fost ofiter acoperit al SRI recrutat de col. Paltanea Corneliu, fostul sef al unitatii SRI Prahova, iar dl. Marin l-a avut in legatura pe Tudose pana la momentul undeva in jurul anului 2002 cand ar fi fost scos din legatura dansului si nu mai stia daca mai era sau nu ofiter acoperit.

Colonelul Marin Constantin a sustinut aceleasi lucruri si in fata unei comisii de verificare speciala a SRI, respectiv ca dl. Tudose Liviu a fost ofiter acoperit SRI si era legatura dumnealui”.

“Profitand de o situatie inopinata m-am intalnit cu un procuror de la PCA Ploiesti, seara la dumnealui acasa, fara a avea asupra mea mijloace de inregistrare.

Cu ocazia acestei intalniri procurorul in cauza mi-a spus ceea ce ma interesa pe mine, faptul ca ofiteri de la unitatea prahoveana SRI erau vazuti des la parchet in cladirea PCA Ploiesti, unul dintre ei, respectiv Valentin Teodorescu redactand pe calculatorul procurorului chiar adrese pe care parchetul le trimitea unitatii SRI si prin care solicitau date si informatii deja implementate in baza noastra de date. Procurorul pe al carui calculator se redactau adresele respective era chiar Negulescu Mircea”.

“Intrebare procuror DNA: Cum ati ajuns in posesia informatiei ca procurorul Negulescu Mircea este informator SRI prin ofiterul de legatura col. Stefan Titus – seful sectorului apararaea constitutiei?

Raspuns: Noi aveam doua posibilitati de a fi contactati telefonic din afara instititutiei:

1.sa fii sunat prin centrala

2.de a fi contactat direct.

Din greseala procurorul Negulescu Mircea in loc sa-l sune pe Stefan Titus m-a sunat pe mine, s-a recomandat cine este si a inceput sa-mi spuna ceea ce trebuia sa-i spuna ofiterului de legatura, aspect pe care l-am raportat ierarhic unitatii.

Pe de alta parte, Negulescu Mircea venea des la sediul DJI Prahova unde discuta numai cu col. Stefan T sau in lipsa acestuia cu o persoana anume desemnata mr.Neculaita Dragos.

Intrebare procuror DNA: De unde stiti ca Tudose Liviu este “informator” al SRI Prahova?

Raspuns: Si in cazul Negulescu Mircea si Tudose nu este vorba de informatori clasici care sunt platiti pentru activitatea depusa, insa ii vedeam cum veneau la ofiteri cu functii de conducere din DJI Prahova si atunci cand veneau, de exemplu

Tudose discuta numai cu col. Marin Constantin venea si cu documente care nu erau trimise prin posta militara cum era normal, discutau 5 minute in birou dupa care ieseau afara si mai discutau 30 de minute. Iar col. Marin Constantin cand avea interesul imi dadea mie inregistrarile discutiei cu Tudose Liviu din biroul inregistrari pe care la randul meu le salvam in calculatorul de serviciu”.

Florea a dezvaluit la DNA posibile fapte de coruptie ale unor sefi din SRI. DNA a trimis denuntul la SRI

Asa cum mentionam mai sus, denuntul lui Daniel Florea a ajuns tocmai la SRI, unde a fost trimis de generalul Ion Alexandru, seful Sectiei Militare din cadrul DNA, in data de 4 iulie 2014, adica fix ziua in care ofiterul Daniel Florea a dat declaratia in fata procurorului DNA. Cu alte cuvinte, un ofiter SRI a reclamat posibile fapte de coruptie ale unor alti ofiteri SRI, iar denuntul sau de la DNA a ajuns chiar la SRI.

Iata adresa generalului Ion Alexandru, seful Sectiei Militare din DNA, catre SRI:

„Catre Servicul Roman de Informatii,

Va trimitem alaturat, spre informare, denuntul formulat la data de 24.06.2014 (inregistrat sub nr. 83/P/2014 la Sectia de combatere a infractiunilor de coruptie savarsite de militari), de numitul FLOREA DANIEL, fiul lui..., domiciliat..., intrucat prin acuzatiile formulate face trimitere si la ofiteri din cadrul institutiei dumneavoastra.

In interesul solutionarii acestei cauze, va rugam sa ne precizati:

1.daca denuntatorul sus-mentionat este ofiter activ SRI si daca da, gradul si functia detinute;

2.daca datele si informatiile din cuprinsul denuntului au caracter clasificat sau nepublic, care anume si nivelul lor de clasificare;

3.daca pasajele citate de denuntator sunt corect redate si provin din documentele interne ale SRI;

4.daca denuntatorul, in virtutea atributiilor sau sarcinilor de serviciu aferente functiei sale, avea sau nu acces la aceste informatii;

5.daca institutia dumneavoastra a fost informata de catre denuntator cu privire la acuzatiile formulate impotriva colonelului Marin Constantin, inainte de a se adresa Directiei Nationale Anticoruptie;

6.orice alte date si informatii referitoae la aspectele prezentate de numitul FLOREA DANIEL in denuntul sau din 24.06.2014, necesare pentru stabilirea corecta si completa a situatiei de fapt.

Procuror militar sef Sectie

general maior Ion Alexandru”.

sursa: Luju.ro


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

KLAUS IOHANNIS 5 ANI DE MANDAT IMPOTRIVA ROMANILOR: A incalcat Constitutia acceptand relocarile fortate, a fost lobbistul bancilor si al multinationalelor straine, omul ONG-urilor lui SOROS, dusmanul Zilei Nationale si al Republicii Moldova

Pătraru: "Marele RAHAT pe care l-a făcut Iohannis în mijlocul Democrației" Ciutacu: " 'Ziariștii' chemați de Iohannis vor fi înaintați în grad de 1 Decembrie". S.R.Stănescu "A fost o Rușine și o Mascaradă. Conferințele lui Putin cu presa sunt mai pe bune"

Viorica Dăncilă afirmă că referendumul pe justiție trebuie implementat: Votul românilor trebuie respectat

Dăncilă: Klaus Iohannis nici de ministru nu ar fi bun. E un președinte scandalagiu

Președintele sârb denunță actele de spionaj întreprinse de Rusia pe teritoriul Serbiei

Rusia interzice comercializarea dispozitivelor care nu sunt fabricate de companiile rusești

Polonia și Lituania resping viziunea franceză despre NATO

Starea de asediu, activată în Columbia în urma extinderii mișcării de protest împotriva președintelui Duque

Destituire: Faptele reproșate lui Trump sunt "mult mai grave" decât cele comise de Nixon

Începe votul în diaspora pentru turul doi. Prima secție de votare deschisă, în Noua Zeelandă

#Prezidențiale2019/Votul din diaspora a început; secția din Noua Zeelandă a fost deschisă

Ucraina: Mii de manifestanți contra unei "capitulări" în fața Rusiei

Președintele brazilian Bolsonaro și-a lansat propriul partid politic, după ce i-a părăsit pe social-liberali

Adam Schiff: Faptele lui Donald Trump privind Ucraina le depășesc pe cele ale fostului președinte Richard Nixon

Fostul consilier pentru Rusia al lui Trump infirmă ipoteza ingerințelor Ucrainei în alegerile prezidențiale din 2016

Monica Anisie vrea aproximativ 1% din PIB pentru Ministerul Educației la rectificarea bugetară

HOROSCOP 22 noiembrie 2019: Zodiile care au parte astăzi de oportunități de nerefuzat în plan profesional

Au trebuit să moară bebeluși ca să vedem nesimțirea lui Iohannis. Deşi de 14 zile avem zeci de bebeluși grav bolnavi dintre care trei au murit, Iohannis nu a binevoit nici măcar 5 minute să treacă să-i vadă. În schimb s-a întâlnit cu ONG-iştii lui Soros

Donald Trump vrea să fie judecat în cadrul procedurii pentru demiterea sa de către Senatul american

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 22 noiembrie

Liviu Dragnea: Daca PSD câștigă alegerile, vor trebui sa plătească toți: Iohannis pentru casele luate cu acte false, Cioloş pentru falsa chetă şi supraevaluarea de la Cumințenia Pământului şi ministrul Sănătății că nu a vrut să ieftinească medicamentele

Statele Unite vor sancționa "abuzurile" Teheranului împotriva manifestanților

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Suceava: Trafic feroviar blocat la Iacobeni, după coliziunea a două autotrenuri

Trei posturi TV, sancționate pentru modul în care au difuzat înregistrările cu vocea Alexandrei Măceșanu

KOSEM: Cum arată Beren Saat, actriţa care o interpretează pe sultana KOSEM, în COSTUM DE BAIE FOTO

Nicolae Dică: Jucătorii de la naționala României și-au pierdut plăcerea de a juca fotbal

Baschet feminin: ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe continuă parcursul perfect în Liga Națională

Trump: Iranul blochează internetul pentru a ascunde ''moartea și tragedia''

Mii de persoane au protestat în capitala Ucrainei, cerând evitarea "capitulării" în fața Rusiei - FOTO

Cercetătorii au aflat cum trebuie mângâiată pisica

Daniela Crudu, sex la Burlăciţa. Ce decizie au luat şefii show-ului după apariţia IMAGINILOR XXX

Razboiul Ideologic pornit pe cenusa mortilor si a arsilor din Club "Colectiv". MAREA MANIPULARE. De ce Propaganda Sistemului si Ateii cheama Preotii? Ca sa inlature in ochii multimii "suspiciunile neintemeiate de satanism"

Persoanele cu dizabilități, protest față de OUG privind angajarea în Unități Protejate Autorizate

Meciul Simona Halep - Serena Williams, de la Australian Open, printre cele mai bune din 2019

Urs lovit de o mașină pe E60. Autoritățile anunță că este viu și a fost tranchilizat

Corneliu Vadim Tudor despre matrapazlâcurile lui Klaus Weiner Iohannis - VIDEO

Raluca Turcan: Niciun program de guvernare nu va genera o dezvoltare reală fără reducerea nivelului corupției

Ministrul de Externe Maghiar Péter Szijjartó "respinge insultele adresate Ungariei" de Preşedintele Parlamentului European Martin Schulz. Ungaria, Slovacia, Polonia, Republica Cehă, Bulgaria și Macedonia summit pentru a opri imigrația

#revolutions | La Congresul al XIV-lea al PCR, Ceaușescu a cerut anularea Pactului Ribbentrop-Molotov (Partea a III-a)

Cum făceau brânza vechii Daci. "O lingură de păstorit" - Film Etnografic - Coșbuc 1918.

Cum a încercat un bărbat din India să obțină tratament de VIP pe aeroporturile lumii

Cutremurător. Iată cine este tânăra de 29 de ani care a murit în blocul din Timișoara unde s-a făcut deratizare

Rusia îndeamnă statele membre NATO să evite o cursă a înarmării în spațiul cosmic

TIR răsturnat pe calea ferată. Circulația feroviară între Moldova și Transilvania, blocată - FOTO

Mașină cuprinsă de flăcări pe un drum din Olt. Autoturismul a ars în totalitate - VIDEO

Gică Popescu: Nu știu dacă acum, dar Hagi va dori să antreneze naționala României

Nu se mai ascund: Alina Eremia, surprinsă când îi trimite un pupic lui Dorian Popa FOTO

Adrian Ghenie va expune 12 picturi noi și cinci colaje, la galeria Pace din New York

Incendiu generalizat în zona Pieței Dorobanți din municipiul Buzău; șase persoane, evacuate

Republica Moldova: Maia Sandu, iepurașul şcolit în America, denunta violentele, dar si guvernarea ilegitima, plus un avertisment despre confiscarea protestelor. Nimic însă despre demisia guvernului sau despre alegeri anticipate, parca e din Caragiale

Analiză îngrijorătoare: Scăderea leului se va resimți la raft la începutul anului 2020

Achimaș îi scoate "Țapi Ispășitori" pe Medicii din Argeș.după ce bebelușul adus astăzi la Marie Curie cu Sindrom Hemolitic Uremic a fost plimbat pe la 4 spitale.

Află care este legătura între cancer şi alimentaţia alcalină

Propaganda Sistemului a pierdut din nou bătălia mediatică. Mixul de Minciună Mixich de la Hotnews - Divizia Presă a SRI, e supărat foc, Mixich: "Ministerul Sanatatii ingenuncheat de geto-daci" "nu e de la Vaccinuri ci tot de la brânza cu eColi"

Nesimțirea extremiștilor maghiari se confirmă. Steagul negru de DOLIU, arborat de conducerea UDMR a Primăriei Sfântu Gheorghe pentru a batjocori ziua Unirii Pincipatelor Române

Ediție specială Adevărul Live: Actrița Maria Obretin, despre "Umbre", serialul românesc HBO care cucerește Europa

Ce se-ntâmplă de fapt în Republica Moldova ? Sincer, nu știm. Vom reveni când vom putea înțelege ceva. Dar așa cum veți putea vedea se pare că spre deosebire de noi moldovenii de peste Prut, mai au ce compromisuri să facă.

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

LIVE VIDEO | Viorica Dăncilă susține o conferință de presă la Palatul Parlamentului


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 621, afisate in 11 pagini.



ieri 06:23 CITATUL ZILEI