16:35
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ministrul de Interne al Germaniei s-a dezlănțuit la București: Intrarea în Schengen doar cu granițele terestre e un compromis

Ministrul de Interne al Germaniei s-a dezlănțuit la București: Intrarea în Schengen doar cu granițele terestre e un compromis

”Sprijinim în continuarea aderarea completă a României la Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre. Schengen este o realizare importantă a proiectului nostru european şi acum este foarte important să arătăm solidaritate şi forţă. Compromisul pe care l-a menţionat deja domnul ministru cu Austria care a intrat în vigoare aproximativ acum două săptămâni, cu aderarea cu graniţele maritime şi aeriene, a intrat deja în vigoare. Nu este suficient. Vorbim de 14 ani în care România a îndeplinit toate condiţiile şi următorul pas trebuie să fie aderarea completă. De aceea va exista în continuare întregul sprijin al cancelarulu federal şi al meu în vederea aderării complete a României la Spaţiul Schengen”, a declarat Nancy Faeser, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti.

Nancy Faeser a avut o întâlnire cu omologul său român, Cătălin Predoiu, în cadrul căreia a fost abordat şi subiectul migraţiei

“Am discutat şi despre migraţie şi succesul repurtat în Parlamentul European în materie de azil şi migraţie. Este o realizare foarte importantă. După ani de discuţii şi de divizare în interiorul Europei, mă bucur că am ajuns la un consens în privinţa acestui pact şi doresc să mulţumesc încă o dată domnului ministru şi României pentru buna colaborare. Sistemul european comun pentru azil şi migraţie este foarte important şi poate funcţiona foarte bine numai în comun pentru protecţia refugiaţilor. Protejăm oamenii care se refugiază la noi de teroare, de război, de alte lucruri, însă acest lucru nu poate fi realizat decât împreună şi acum vom beneficia de o împărţire mai corectă. Vom combate cu succes această migraţie ilegală pentru că poţi avea succes şi să îi descurajezi pe oameni de la intrarea dacă văd că au şanse puţine de a trece frontiera”, a mai afirmat ministrul de Interne german.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Urmăriți în direct: Prima dintre cele două audieri Boeing începe pe Capitol Hill

_ VEZI: CNN Crybaby Jim Acosta și un panelist liberal își pierd mințile din cauza puternicului parteneriat Trump-Musk pentru a drena mlaștina și a salva America

_ Trump Dance Goes Global: Freedom Dance se răspândește pe întreaga planetă, în timp ce sportivii, celebritățile, politicienii și utilizatorii rețelelor sociale își arată mișcările (COLECȚIE VIDEO)

_ China își construiește acum birourile FBI în interiorul SUA?

_ Reformă constituţională controversată aprobată de Parlamentul din Togo

_ Pacienților li se spune să-și aducă propriile baterii la întâlnirile cu medicul de familie pentru controlul tensiunii arteriale și a inimii, în încercarea de a economisi bani.

_ Harry și Meghan se întâlnesc cu deputatul care conduce cererea pentru ca Jamaica să devină o republică: Marlene Malahoo Forte a spus că țara ar trebui să „rupă legăturile” cu monarhia, deoarece viitorul ei ar trebui să fie „în mâinile jamaicanilor”

_ Trafic restricționat pe DN 2, în Vrancea, din cauza unui accident

_ CSI în spațiu: analiza modelelor de pete de sânge în microgravitație

_ Noul studiu climatic arată că acoperirea norilor este mai ușor de afectat decât se credea anterior

_ Capitalizarea Exxon este mai mare decât cea a Tesla pe fondul încetinirii vânzărilor de automobile electrice

_ Raportul guvernului francez declară că schimbările sexuale ale copiilor ar putea fi �cel mai mare scandal etic din istoria medicală�

_ Călăraşi: O fetiţă de 4 ani şi bunica acesteia au murit, după o masă în familie. Care este posibila cauza a deceselor

_ Fotbalistul QPR Ilias Chair este condamnat la un an de închisoare în Belgia după ce i-a fracturat craniul unui șofer de camion cu o piatră la rând într-o excursie cu caiac

_ JUST IN: Un jurnalist st�ngac acuzat de acuzații de conspirație pentru că a spart Fox News și a divulgat videoclipurile lui Tucker Carlson

_ Moment frumos pentru J6ers la Mar-a-Lago când se cântă „Justice for All” al corului închisorii din 6 ianuarie

_ Membrii Consiliului Superior al Magistraturii din Moldova, în vizită la Inspectia Judiciara a României

_ Băiat, în vârstă de opt ani, a murit când este lovit de un camion, în timp ce poliția declanșează o anchetă asupra accidentului de pe strada Londrei

_ 'Doamna cu coasa' de la Spitalul Pantelimon, la Parchet pentru o percheziție informatică

_ VIDEO O femeie a sărit gardul grădinii zoologice pentru a mângâia un tigru. Acum este căutată de poliție

_ Baia Mare's former mayor Chereches brought to country under escort

_ BUSTED: Fostul președinte al Consiliului orașului Atlantic acuzat de fraudă prin buletine de vot prin corespondență �n timpul alegerilor din 2022

_ Lucian Romașcanu: Dacian Cioloș nu a fost doar Guvernul Zero, a fost Guvernul cu mult minus/ Video

_ WTI extinde câștigurile după ce API raportează extrageri de inventar la nivel global

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ VDH: De la coluziune rusă la „baie de sânge” - un deceniu de isterie toxică

_ VEZI: Kamala Harris, ne�nțeleasă, bate din palme alături de c�ntecul de protest din Puerto Rican, apoi se oprește după ce află ce c�ntă de fapt trupa

_ Situație incredibilă! Un medic român a eliberat peste 3000 de concedii medicale! Cum justifică oncologul cele 1 milion de zile libere date pacienților

_ De la copaci sclipitori la peisaje de masă maximaliste - cum să-ți decorezi casa ca un designer de interior în acest Crăciun

_ Satelitul european se va prăbuși înapoi pe Pământ într-o săptămână

_ China se alătură Rusiei în condamnarea atacurilor americane din Orientul Mijlociu

_ Studiul descrie inconsecvențele în modul în care diferitele modele ale sistemului Pământului prezic nivelurile de carbon din sol

_ Alianța Statelor Sahel: juntele militare din Niger, Burkina Faso și Mali creează o forță operativă comună împotriva jihadiștilor islamici

_ Cinci schimbări în lotul naționalei României pentru meciul cu Belgia din Rugby Europe Championship

_ Noul instrument AI descoperă „metamateriale” realiste cu proprietăți neobișnuite

_ Ucraina transportă icoane cu explozibil spre Rusia: transportul a trecut și prin România

_ „Scrumbie sfântă... durere aprinsă”: expertul în viața sălbatică, Coyote Peterson, transmite live-uri mușcat de un centiped uriaș letal (în timp ce un medic de urgență îl supraveghează cu atenție)

_ WOW! Senatorul MI avertizează Dem Bill că va fi �O explozie a fraudei electorale!� | Dincolo de titluri

_ Jannik Sinner continuă să fie lider în clasamentul ATP. Novak Djokovici a coborât pe locul 7

_ „Încărcați-vă pentru o exuberanță irațională” - Bill Gross, care călătorește în timp, întărește obligațiunile, abandonează băncile

_ MApN schimbă legile Apărării. MApN cere militarizarea structurilor MAI la starea de asediu, mobilizare sau război

_ Fumio Kishida a mers la Casa Albă înainte de începerea oficială a vizitei sale de stat în SUA

_ VIDEO | Cea mai frumoasă felină din Europa a fost vâzută în România: Animalul rar și periculos a fost zări într-o pădure din Munții Apuseni

_ UMILIERE: Lebron James SE TREZEȘTE, Apoi PLATEȘTE PREȚUL ULTIMEI! | Top 5 al lui Elijah Schaffer (VIDEO)

Regimurile Progresist-Sorosiste din Europa vor menținerea păcii în Ucraina cu bocancii armatelor țărilor din Europa la sol și avioanelecarmetekir țărilor progresiste din Europa pe cerul Ucrainei

_ Green a numit antrenorul NHL Senators drept Bannister pentru a-i ghida pe Blues

_ RUPTĂ: Preşedinta RNC, Ronna McDaniel, a demisionat

_ Pleacă Drăgușin de la Tottenham?

_ Analiza izotopilor de stronțiu urmărește schimbul de mărgele din coaja de ou de struț preistoric în Africa de Sud

_ Mask Off: Gemenii de la Google își învinuiesc propriii creatori pentru rasismul anti-alb

_ Trump spune că AI ar putea fi „cel mai periculos lucru de acolo”

_ Campania Biden pentru a rămâne pe TikTok, chiar dacă a semnat proiectul de lege pentru a-l interzice

_ Deschide cremantul! Este văzut ca verișorul inferior al șampaniei, dar pe măsură ce vânzările Waitrose cresc la jumătate, expertul nostru dezvăluie care dintre vinurile spumante au un adevărat efervescent

_ Prietena care a ajutat banda de jaf să fure Portland Tiara într-un raid de bijuterii de 3,75 milioane de lire sterline este scutită de închisoare - chiar dacă comoara regală nu a fost niciodată recuperată

_ „Substanțe chimice pentru totdeauna” PFAS sunt răspândite pe pârtiile de schi din lume, arată studiul

_ O POVESTIE A DOI FII: ÎN CÂT timp ce HUNTER DEVINE CEA MAI MARE RESPONSABILITATE A LUI JOE, DONALD TRUMP JR ESTE CEL MAI MARE ACTIV AL TATĂLUI SĂU – Jeffrey Gunter, candidat la Senatul Statelor Unite ale Nevada.

_ Mexic îl amenință pe Trump cu contra-tarife, China strigă greșit

_ Cei doi bătrâni găsiţi decedaţi în Câmpeniţa ar fi murit de frig şi intoxicaţie cu monoxid de carbon

_ China caută un selecţioner pentru naţională feminină de fotbal


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 59, afisate in 1 pagina.