09:15
Comentarii Adauga Comentariu

_ Procurorii DNA au depistat cea mai mare șpagă dată în familie: o rudă i-a promis că-l scapă de problemele penale

Procurorii DNA au depistat cea mai mare șpagă dată în familie: o rudă i-a promis că-l scapă de problemele penale

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, marţi, că procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 15 aprilie, a unui inculpat, pentru trafic de influenţă.

Astfel, acesta ar fi pretins, în 11 aprilie, de la o persoană (martor în cauză), trimisă anterior în judecată de către procurorii anticorupţie, suma de 20.000 de euro, pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o, prin intermediari, asupra unor judecători din cadrul Curţii de Apel Bucureşti şi că-i va determina pe aceştia să dispună faţă de martor înlăturarea măsurii preventive a controlului judiciar şi, ulterior, achitarea sau aplicarea unei condamnări cu suspendare.

În acest context, inculpatul a primit, luni, de la o rudă a martorului suma de 20.000 de euro, fiind constatată infracţiunea flagrantă.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Marţi, el urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Persoana de la care acesta a pretins cei 20.000 de euro a fost trimisă în judecată în luna martie, când procurorii DNA au deferit justiţiei două dosare care vizează promisiuni făcute unui inculpat pentru tentativă de omor de intervenţie la magistraţi pentru ca acesta să fie cercetat în libertate şi ulterior condamnat cu suspendare. Un avocat din Baroul Ialomiţa şi alte două persoane ar fi pretins de la acesta zeci de mii de euro în acest scop.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Asus promite să îmbunătățească claritatea cererilor de garanție și a costurilor astronomice de reparații hardware

_ Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

_ George Washington a avertizat împotriva unui „atașament pasional” față de Israel

_ Ploile abundente declanșează inundații în părți din Germania, Belgia și Țările de Jos

_ Gantz amenință că va părăsi cabinetul de război israelian din cauza planurilor postbelice pentru Gaza

_ Op-Ed: Când lupta împotriva rasismului se transformă într-un atac asupra unui fost președinte și a unor adevărate victime

_ Noua carte a fostului secretar de presă al WH, Jen Psaki, susține în mod fals că Biden nu s-a uitat niciodată la ceasul său în timp ce membrii morți din serviciu s-au întors din Afganistan

_ PATETIC: AMC pune un avertisment de declanșare pentru filmele clasice Goodfellas cu privire la „stereotipurile culturale”

_ Bătălia de la Monte Cassino: atât glorie, cât și dezonoare pentru armata franceză

_ Președintele Georgiei Zurabishvili pune veto pe controversata „lege rusă”

_ Revizuirea monitorului de jocuri OLED Gigabyte Aorus CO49DQ: Culoare și contrast extraordinare

_ Zelensky se așteaptă ca Rusia să intensifice ofensiva în nord-estul Ucrainei

_ „Cu cât atacurile asupra lui Trump par mai inechitabile pentru public, cu atât va crește mai sus în sondaje” Elon Musk intervine asupra tribunalului cangur al lui Alvin Bragg

_ Moment istoric în Premier League. Jurgen Klopp va sta pentru ultima dată pe banca echipei Liverpool

_ TIRANIA: Bank of America închide contul unui jurnalist conservator independent fără explicații

_ Senatorul Tim Scott � Presa liberală ignoră asocierea lui Biden cu membrul KKK Robert Byrd: �Nu joacă asta pe CNN� (VIDEO)

_ Fostul director al CDC recunoaște „Efectele secundare semnificative” ale vaccinurilor COVID la tinerii sănătoși – solicită o revizuire independentă similară Comisiei 9/11 (VIDEO)

_ Cercetător dezvoltă căști cu anulare activă a zgomotului cu infuzie de inteligență artificială — Tech poate izola sunetele din mediu specificate de utilizator în timp real

_ Campionul mondial la javelin, Kitaguchi, pune marcajul la Tokyo

_ Kenya a avut vreme neobișnuit de caldă – un expert despachetează ce ar putea fi cauza

_ Bill Gates a devenit VAX-NEBUN... Nu vei crede noua lui idee | Dincolo de titluri

_ SICK: Omul de știință a climei sugerează să „eliminați” populația umană cu o pandemie mortală pentru a rezolva „criza climatică”

_ Harrison Butker, șefii din Kansas City Chiefs, îl aruncă pe Joe Biden și pe catolicii pro-avort în discursul de începere la Benedictine College

_ România, vizată în mega frauda din PNRR-ul Italiei: Anchetă EPPO pentru 600 milioane de euro

_ Un președinte înfuriat Trump respinge inteligent ordinul de călușă a unui comerciant după ce mincinosul în serie Michael Cohen depune mărturie (VIDEO)

_ Fostul director al CDC spune că este timpul să recunoaștem „efectele secundare semnificative” ale vaccinurilor împotriva COVID-19

_ Instanța rusă a confiscat active ale băncilor germane în valoare de milioane de euro

_ Monitorul de gaming Aorus OLED ultrawide de 49 de inchi de la Gigabyte scade la cel mai mic preț de până acum, de 969 USD

_ „Fact Checker” de stânga Snopes inversează cursul și verifică ei înșiși – Forțat să recunoască că jurnalul lui Ashley Biden este REAL

_ Merrick Garland și Chris Wray anunță cu mândrie un aparat de cenzură guvernamental pentru a viza „campanii activate cibernetic” și pentru a cenzura americanii înaintea alegerilor din 2024

_ CRINGE: Joe Biden spune că „lucrează pentru Kamala Harris” în declarațiile incomode de deschidere la recepția lunii patrimoniului AANHPI (VIDEO)

_ Oferte noi la pagina de reduceri Gateway Pundit de la MyPillow – inclusiv extravaganza de 25 USD!

_ Loviturile israeliene asupra taberei Jabalia din nordul Gazei au ucis peste 10 persoane și zeci de răniți

_ Fico din Slovacia „s-a stabilizat și mai mult” după tentativa de asasinat, judecătorul hotărăște ca suspectul să rămână în arest

_ California, condusă de democrați, impune o taxă secretă de 50 de cenți pe galon pe gaz

_ Enoriașii din Louisiana îl opresc pe un adolescent îmbrăcat în negru și înarmat cu pușcă când intră în biserica plină de familii (VIDEO)

_ Starul conservator „Cheers” John Ratzenberger explică de ce oamenii din clasa muncitoare îl susțin pe Trump: „El știe cum să construiască lucruri”

_ Ciolacu l-a felicitat pe Andrej Plenkovic, pentru obţinerea celui de-al treilea mandat ca premier al Croaţiei

_ Procesorul vechi de trei ani depășește cel mai rapid cip actual al Intel în benchmark-ul RAM — Core i9-11900K de 7 GHz depășește Core i9-14900KS de 8,3 GHz în PYPrime 32B

_ Pericolele de excreție ale animalelor de companie — mult mai mult decât doar inestetice și mirositoare, pot răspândi boli

_ Nicuşor Dan: se fac reparaţii la pavilioanele Expoflora Mediteranean şi Tropical, din parcul Regele Mihai I

_ Controversatul caz al copacului care ar merge singur prin pădure: ce au demonstrat studiile științifice

_ Donald Trump afirmă că Netanyahu ,,a fost criticat pe bună dreptate" pentru atacul din 7 octombrie

_ Faliment, accidentări la cap și uitați de joc: cum și-a eșuat Anglia eroii de la Cupa Mondială de rugby din 2003

_ Descoperirile telomerilor care provoacă dogmele pot oferi noi perspective pentru tratamentele cancerului

_ Real Sociedad a fost învinsă cu 3-1, pe teren propriu, de Villarreal, în prologul etapei a 26-a din La Liga

_ Sărbătorile zilei din 24 februarie 2024 - Întâia şi a doua aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul

_ Stormy Daniels a purtat o vestă antiglonț la tribunal din New York – dar s-a asigurat că nu i-a acoperit decolteul pentru camere

_ Met Gala 2024 LIVE: Rita Ora se dezbră pe toate în rochii FOARTE trăsnite în timp ce conduce vedetele care sosesc la petreceri de după - în timp ce meme reacţionează la ţinutele ciudate.

_ Sinner l-a învins pe Dimitrov şi a câştigat titlul la Miami - Este al doilea său trofeu Masters 1000

_ Poliția lansează vânătoarea urgentă pentru două fete dispărute de 13 și 17 ani care au dispărut vineri

_ TOM PARKER BOWLES evaluează mâncărurile confortabile de lux la Arlington, cunoscută anterior ca Le Caprice

_ Descoperirea reglementării ARN-ului splicing oferă o perspectivă asupra bolilor osoase

_ Horoscopul zilei de 16 aprilie 2024. Capricornii sunt hotărâți să facă o schimbare

_ Buzău. Două persoane, arestate preventiv după ce au cultivat canabis într-o casă

_ EXCLUSIV: Congresmanul Jeff Van Drew vorbește cu The Gateway Pundit în timpul MASSIVE Mega Raliu al lui Trump din Wildwood, NJ: „America se va naște din nou, omule”

_ Surpriză: Portalul bizar NYC-Dublin se închide datorită modelului OnlyFans care se expune împreună cu alte incidente șocante (VIDEO)

_ Cel mai mare raliu vreodată! Cum Wildwood a catapultat MAGA la înălțimi nemaivăzute până acum în istoria americană

_ Netflix supune publicul la un penis complet erect, în timp ce telespectatorii dezgustați clamă „porno de calitate scăzută”


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1463, afisate in 25 pagini.