09:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ Grindeanu, despre podul de la Brăila: Nu facem recepţia până nu sunt înlăturate neconformităţile

Grindeanu, despre podul de la Brăila: Nu facem recepţia până nu sunt înlăturate neconformităţile

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune, luni, că podul de la Brăila nu va fi recepţionat până când neconformităţile existente nu vor fi înlăturate.

„Am transmis acest lucru şi conducerilor centrale de la Roma”, precizează el.

„Colegii mei de la CNAIR în urmp cu o săptămână lucrărilor de la pod. Există neconformităţi pe care cei care au realizat această lucrare trebuie să le îndrepte şi trebuie să fie înlăturate aceste neconformităţi, după care vom trece recepţia acestei lucrări. Până când aceste neconformităţi nu sunt înlăturate şi lucrările în aceste zile sunt pe înlăturarea acestor neconformităţi, noi nu vom face recepţia. Punct”, spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, despre podul de la Brăila.

El precizează că a transmis acest lucru nu doar conducerii locale a acestei multinaţionale, ci şi conducerilor centrale de la Roma.

„Nu vreau să intru într-un soi de şantaj. (...) A fost termninată partea de pe Jijila, de pe malul tulcean al Dunării. În acest moment e un soi de semişantaj în care - domnule, nu vă dăm în circulaţie până nu ne recepţionaţi şi podul. Colegii mei nu pot recepţiona o lucrare atât timp cât există bucăţi neconforme. Înţeleg că au început să îndepărteze aceste neconformităţi”, încheie Grindeanu.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Studiul urmărește istoria picant a ardeiului iute

_ Bursa de la Bucureşti a închis pe verde şedinţa de marţi

_ Claudiu Niculescu, noul antrenor al CSM Slatina

_ Turcul Erdemir, suspendat doi ani pentru dopaj

_ Acestea sunt cele mai vizitate orașe din lume

_ Studiul urmărește istoria picant a ardeiului iute

_ „Based Rollups” vor face Ethereum din nou grozav?

_ Three-month ROBOR index rose to 5.92% per year on Thursday

_ Studiul urmărește istoria picant a ardeiului iute

_ FOTO A început procesul de renumărare a voturilor

_ Măsurătorile arată că crabii pot procesa durerea

_ Marcel Ciolacu: I don't want to be a candidate after recount

_ Studiul urmărește istoria picant a ardeiului iute

_ Studiul urmărește istoria picant a ardeiului iute

_ Late payment of bills becomes growing vulnerability for economy (analysts)

_ Africa de Sud a jucat pentru 191 împotriva Sri Lanka

_ Sirop de arțar din New Jersey: Ai o problemă cu asta?

_ Plastic pollution: Chinese island’s plastic waste turned into artworks

_ Lasconi: CCR se joacă cu siguranţa naţională

_ Fostul director al CIA: Armata rusă a ieşit din impas. Sunt în ofensivă de-a lungul frontului

_ Căpitanul naţionalei Mauritaniei, transferat la CFR Cluj

_ Victorie în deplasare pentru Chelsea Londra în Premier League

_ Vizualizarea tuturor deșeurilor nucleare din lume

_ Iulian Roşu şi-a reziliat contractul cu Dinamo

_ Bursa scade pentru a treia şedinţă consecutivă

_ Insula Mauritius se pregăteşte pentru furtuna Eleanor

_ Condițiile economice din SUA strigă „Cumpărați aur”

_ Rep. Jim Banks introduce �Legea NPR de dezfundare�

_ Ucraina a doborât un avion rusesc Su-25 în regiunea Doneţk, anunţă Zelenski

Abia acum apare la orizont “bomba demografică”: Bolojan semnează legea prin care orice refugiat asiatic sau african primește cetățenie română în 3 ani!

_ FCSB, campioana României după 9 ani

_ AC Milan şi Juventus Torino, remiză albă în Serie A

_ Trump: Londra, Paris și-au „deschis porțile jihadului”

_ Dezvăluirea modelului genetic al șofranului

_ Sophie, ducesa de Edinburgh, este elegantă în flori în timp ce vizitează copiii în timpul unei logodne la Spitalul de Copii din Leeds

_ Parisul, al doilea cel mai plăcut oraș din Europa

Pieleanu "face" sondaje "la refefon"

_ Olympique Marseille, victorie în deplasare cu Lens, în Ligue 1

_ Cum se schimbă vitezele într-un motor molecular

_ Vaccin promițător împotriva unei boli letale

_ Este Ungaria un model pentru dreapta americană?

_ Three-month ROBOR index rises to 5.75% per year on Friday

_ Ion Cristoiu: Caragiale nu scrie pe gratis

_ The Swedish gangs using social media to recruit child contract killers

_ Viața comunicând cu compasiune: Kristi Noem

_ Escobar: „Axa de rezistență” a Sahelului

_ Acţiune de ecologizare, sâmbătă, în Delta Văcăreşti

_ Iulian Dumitrescu rămâne sub control judiciar

_ Studiul urmărește istoria picant a ardeiului iute

_ Namibia: Ruling party faces toughest race yet for the elections

Tăcerea democrației: strigătul unei națiuni pentru libertate<

_ Înțelegerea comunicării chimice dintre celule

_ Un copil a murit de gripă aviară în Cambodgia

_ ZeroHedge Live Debate: Soarta dolarului american

_ Volvo și-a făcut oficial ULTIMA mașină diesel

_ Tottenham, echipa lui Radu Drăguşin, va disputa un amical în Australia, în luna mai

_ BREAKING - S-a suspendat ședința Curții Constituționale

Ca și bolșevicii în 1946, Soroșiștii nu au stare până nu bagă Cenzura peste tot. Lasconi cere închiderea TikTok înaintea prezidenţialelor: "Fake news-ul să fie dat jos". Soroșiștii de la Funky Citizens decid ei de capul lor, ce e "fake news"

Ion Cristoiu: Votul din decembrie a fost moral Lumea s-a săturat de "politruceală" Da, inevitabil, ne despărțim de America (referindu-se la puciști)

_ A găsit misiunea Galileo viață pe Pământ?


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 381, afisate in 7 pagini.