17:35
Comentarii Adauga Comentariu

_ Un bărbat a murit în timp ce se plimba cu trotineta electrică prin Sfântu Gheorghe

Un bărbat a murit în timp ce se plimba cu trotineta electrică prin Sfântu Gheorghe

Polițiștii rutieri de la Poliția Sfântu Gheorghe au fost sesizați, vineri, despre un accident petrecut pe strada 1 Mai din municipiu, în care a fost implicat conducătorul unei trotinete electrice. Potrivit presei locale, citând martorii, bărbatul ar fi fost sub influența băuturilor alcoolice.

„În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat că un bărbat de 43 de ani, din municipiul Sfântu Gheorghe, ce se deplasa cu o trotineta electrică pe strada 1 Mai, dinspre Piața Fântânii spre strada Orko, în dreptul imobilului cu numarul 27, s-a dezechilibrat, a căzut de pe trotinetă și s-a lovit la cap. A fost solicitat sprijinul unui echipaj medical pentru a acorda ajutor de urgență bărbatului, însă, din păcate, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, au transmis reprezentanții Poliției Covasna.

Cercetările în acest caz continuă, fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Alunecare de teren în China: Bilanţul urcă la 43 de morţi

_ Leo Hohmann: Raportează solicitările de limitări ale călătoriilor aeriene

_ BREAKING - Start în programul Noua Casă 2024: Documente necesare și condiții de eligibilitate

_ Comediantul Katt Williams la podcastul lui Joe Rogan: Transgenderismul este conectat la cultul satanic Baphomet


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 4, afisate in 1 pagina.