03:16
Comentarii Adauga Comentariu

_ Apucături dictatoriale la Buzău: Consiliul Local a interzis accesul românilor la ședințe, iar presa este dată afară din sală

Apucături dictatoriale la Buzău: Consiliul Local a interzis accesul românilor la ședințe, iar presa este dată afară din sală

Consiliul Local al municipiului Buzău a aprobat în şedinţa ordinară a lunii iunie un nou regulament de funcţionare prin care cetăţenii care doresc să participe la şedinţele deliberativului local o pot face doar dacă au un interes legitim legat de un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi, doar cu aprobarea preşedintelui de şedinţă şi doar pe perioada discutării respectivului proiect. De asemenea, accesul presei la şedinţele Consiliului Local Buzău nu va mai fi permis întrucât şedinţele vor fi transmise în direct pe pagina de Facebook şi cea de Youtube a Primăriei, informează News.ro.

Noul regulament de funcţionare a fost votat, joi, cu 14 voturi "pentru" (consilierii PSD), 3 abţineri şi 3 voturi "împotrivă" (aleşii PMP si PNL).

Consilierii opoziţiei au solicitat iniţiatorilor să explice de ce reprezentanţii presei nu vor mai avea acces la şedinţele CL.

"De ce presa nu mai are acces în sala de şedinţe? Mi se pare un pic de cenzură aşa. Cu ce încurcă această situaţie? Presa trebuie să aibă acces. Sunt decizii ale CEDO, sunt drepturi prevăzute în Constituţie", au spus consilierii PMP Constantin Florescu şi Silviu Roşioru.

"La acest moment sunt 40-50 de organisme mass-media, bloguri, site-uri, ziare, televiziuni şi dacă ele se transmit live eu nu văd logica de ce să mai vină presa aici", a afirmat viceprimarul Ionuţ Apostu

Totodată, consilierul Constantin Florescu, fost preşedinte al Tribunalului Buzău, i-a solicitat secretarului Primăriei să precizeze dacă interzicerea accesului presei la şedinţele CL este sau nu legală, în accepţiunea sa.

"Eu pot să mă pronunţ doar cu privire la legalitate şi vă spun că da, este perfect legal", a replicat secretarul Primăriei Buzău, Eduard Pistol.

"Deci regulamentul de la Camera Deputaţilor, de la Senat, care prevede că presa are acces permanent la şedinţe şi inclusiv la şedinţele de comisii nu este legal şi acesta de aici de la dumneavoastră este legal, da?", a spus Constantin Florescu.

La rândul său, consilierul USR Irinel Cîrstea a cerut secretarului Primăriei să precizeze dacă prezenţa presei la lucrările Consiliului Local este legală.

"Este opţională. Dacă hotărăşte majoritatea că jurnaliştii pot fi prezenţi, atunci presa poate fi prezentă. Daca nu, atunci nu", a fost răspunsul secretarului Eduard Pistol.

"Domnule secretar vă rog să îmi spuneţi dacă, conform legii, prezenţa presei la şedinţele CL este legală, nu conform acestui regulament care îl supuneţi votului pentru că acesta nu a fost votat deocamdată", a fost replica consilierului USR.

"Conform legii!!??? Spuneţi-mi la ce articol să mă raportez şi vă dau răspunsul, pentru că aşa, legi sunt multe", a spus Pistol.

În final, regulamentul a fost supus la vot şi aprobat de majoritatea consilierilor prezenţi.

Conform articolului 27 al noului regulament de funcţionare al Consiliului Local Buzău, caracterul public al şedinţelor CL este dat de:

a. Accesul celor interesaţi, în condiţiile legii, la procesele verbale ale şedinţelor consiliului local postate pe site-ul Primăriei

b. Accesul celor interesaţi, în condiţiile legii, la proiectele de hotărâri, la hotărârile consiliului local şi la instrumentele de motivare şi prezentare ce se regăsesc postate pe site-ul Primăriei

c. Cetăţenii care au domiciliul în municipiul Buzău pot participa la şedinţele consiliului local doar dacă au un interes legitim legat de un proiect de cu caracter individual şi dacă au aprobarea preşedintelui de şedinţă; neaprobarea nu se motivează

d. Participarea la şedinţă de derulează doar în intervalul de timp în care se dezbate proiectul respectiv

e. Cetăţenii cu domiciliul în municipiul Buzău care doresc să asiste la şedinţele consiliului local vor comunica această intenţie secretarului general, înainte de începere şedinţei cu minim 24 de ore înainte, prin cerere scrisă depusă la Ghişeul Unic al Primăriei. Accesul în sala de şedinţe se va face în limita locurilor disponibile, în ordinea cererilor depuse, maxim 5 persoane, cu condiţia probării cererilor în condiţiile alineat (C)

f. Şedinţele de consiliu local se filmează şi se transmit live pe pagina de Facebook a Primăriei Buzău şi pe contul de Youtube, de către operatorul căruia i s-a atribuit, potrivit legii acest serviciu;

g. Presa poate utiliza imaginile realizate potrivit alineatului precedent fără a mai fi necesară prezenţa sa efectivă la şedinţă.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Atmosfera Pământului poate fi sursa de apă lunară

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ In six months, TAROM will introduce a sales on board programme, similar to low-cost companies

_ Circulaţia rutieră în zona pasajului Olteniţa-Popești Leordeni se închide două nopţi pentru montarea tablierului metalic

_ Gena descoperită în apa din Georgia o posibilă amenințare globală

_ VIDEO Violență extremă a unui angajat Glovo care lovește brutal un bătrân ce a căzut inconștient pe asfalt -Poliția îl caută pe agresor căruia i-a deschis dosar

_ Comisia Europeană anunţă lansarea pe orbită a doi sateliţi Galileo care au primit numele unor copii câştigători ai unui concurs de desen

_ Arsenal anunță că Calum Chambers a devenit al treilea jucător al Gunners care a contractat coronavirus

_ Muzician, 35 de ani, ucis într-un bungalou de 350.000 de lire sterline, era vizat de adolescenți traficanți de droguri care comercializau cocaină

_ Eric Trump dezvăluie mai multe detalii despre raidul FBI Mar-a-Lago

_ Un scandal foarte britanic: Claire Foy este prezentată ca ducesa de Argyll în primul trailer al dramei BBC

_ Prințesa Charlene și Prințul Albert participă împreună la ceremonia de deschidere a Festivalului TV de la Monte Carlo

_ Kate și William ar putea menține Jamaica în Commonwealth

_ Nadiya Bychkova a lui Strictly este radiată când sosește pentru încă o zi de repetiții în turneu

_ Întregul lanț de aprovizionare din SUA necesită operațiuni non-stop pentru a remedia întârzierile și costurile portuare

_ Noi îndrumări pentru a reduce ideologia de gen „anti-occidentală” în școlile britanice: procurorul general

_ Pelosi: „Nu vom permite Chinei să izoleze Taiwanul”

_ Sentimentul întreprinderilor mici rămâne scăzut pe măsură ce firmele se luptă cu inflația

_ Sfaturi pentru siguranța alimentelor

_ Formarea galaxiei pitice observată folosind AstroSat din India

_ Studiul inspectează un grup deschis tânăr NGC 3293

_ Astronomii descoperă 21 de noi candidați pitice albe cu masă extrem de mică

_ O nouă analiză arată cum se pot forma norii de sulf în atmosfera lui Venus

_ Propunerea echipei de cercetare ar putea revoluționa medicina spațială, îmbunătățirea sănătății astronauților

_ China a provocat această criză — SUA trebuie să o câștige

_ Explorarea modului în care stelele își determină propriile mase

_ Echipa masculină de handbal CS Dinamo București a câştigat meciul amical cu Potaissa Turda

_ După ce a depășit infecția cu noul coronavirus, Joe Biden pleacă într-o vacanță pe plajă în Carolina de Sud

_ Creditorii Ucrainei acceptă îngheţarea pe doi ani a datoriei de 20 miliarde de dolari în străinătate


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 29, afisate in 1 pagina.