17:52
Comentarii Adauga Comentariu

_ Conflict deschis Paris - Budapesta: Franța spune că impozitul minim pentru multinaționale se va introduce cu sau fără Ungaria

Conflict deschis Paris - Budapesta: Franța spune că impozitul minim pentru multinaționale se va introduce cu sau fără Ungaria

Statele membre UE lucrează la modalităţi alternative pentru a implementa un impozit minim de 15% pentru multinaţionale, indiferent dacă Ungaria va sprijini sau nu această reformă, a declarat joi ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, transmite Reuters.

Un acord cu privire la subiectul taxării companiilor era aşteptat la ultima reuniune Ecofin, însă pe ultima sută de metri a apărut opoziţia Ungariei care a împiedicat ajungerea la un acord cu privire la un impozit minim de 15% pentru multinaţionale, în condiţiile în care pentru un acord ar fi fost nevoie de sprijinul tuturor celor 27 de state membre.

Franţa vrea ca Uniunea Europeană să fie prima entitate juridică ce va transpune în legislaţie un proiect istoric aprobat anul trecut de 140 de ţări, sub egida OECD, după cinci ani de dezbateri.

"Impozitul minim va fi implementat în lunile următoare cu sau fără sprijinul Ungariei. Europa nu mai poate fi luată ostatică de reaua-voinţă a unor state membre", a spus Bruno Le Maire la o conferinţă de presă.

Ministrul francez al Finanţelor a adăugat că lucrează împreună cu comisarul european pentru Afaceri Economice, Paolo Gentiloni, cu privire la alternativa legală care ar permite statelor membre să ocolească problema veto-ului Ungariei.

Intrarea în vigoare, în Europa, a acestui impozit minim pentru multinaţionale este prevăzută pentru data de 31 decembrie 2023. Dacă iniţial era programat să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2023, data a trebuit să fie amânată pentru 2024, ca răspuns la solicitările anumitor ţări care au cerut mai mult timp.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Jacqueline Jossa își etalează curbele de invidiat în timp ce se bucură de soare într-o evadare de familie în Marbella

Marea Britanie. Tembelizarea Progresistă a copiilor face ravagii Băieții să primească lecții despre menstruație și menopauză alături de fete pentru educație sexuală

_ Superstarul australian al fotbalului Sam Kerr își arată clasa în timp ce marchează un gol INCREDIBIL pentru Chelsea

_ Kim Kardashian se face cu Khloe și Kylie Jenner la un eveniment pentru investitorii 818 Tequila

_ Launderette are jucători retro într-o învârtire: PETER HOSKIN recenzii Arcade Paradise și Rollerdrome

_ Campionul US Open Răducanu se bâlbâie înainte de apărarea titlului, pierzând în fața nr. 7 mondială Jessica Pegula

_ Franța este lovită de furtuni mortale de 140 de km/h, ucigând cinci persoane, inclusiv o fată de 13 ani, în vânt puternic uragan

_ Omul de la Aston Villa, Bertrand Traore, atrage interesul din Istnabul Basaksehir

_ America Last: Joe Biden va oferi Ucrainei 800 de milioane de dolari �n ajutor militar suplimentar

_ Antrenorul echipei Newcastle Knights, Adam O'Brien, recunoaște că lui Kalyn Ponga pare că nu-i pasă de fotbalul său

_ EDEN CONFIDENTIAL: Filmul Rosamund Pike înseamnă o zi de plată mare pentru colegiul rival din Oxford

_ ALISON BOSHOFF: Știri despre vrăjitorul pentru fanii Harry Potter, deoarece JK Rowling „încheie un acord TV pentru spin-off”

_ Selena Gomez le oferă fanilor o scurtă privire la sezonul patru din Selena + Chef în timp ce filmează în Malibu

_ Les Dawson s-a întors - sau cel puțin Dead Ringer este: PARTICK MARMION's Edinburgh Festival Special

_ Christina Milian sfârâie în bikini alb în timpul unui fals catwalk pe insula italiană Sardinia

_ Vicki Michelle spune că sitcom-urile sunt „nuked”, deoarece serialul de succes BBC „Allo” Allo primește un avertisment ofensator

_ Ash Barty dezvăluie marele ei regret de pensionare pentru Serena Williams, în timp ce americanul se pregătește să se retragă

_ Geri Horner „în război cu vecinii după ce a construit un hambar URIAș fără permisiunea de planificare”

_ ALISON BOSHOFF: Știri despre vrăjitorul pentru fanii Harry Potter, deoarece JK Rowling „încheie un acord TV pentru spin-off”

_ De ce noul rol al lui Amol Rajan de gazdă a Universității Provocare i-a lăsat pe cei din interiorul BBC „înfocat”?

_ Paddy McGuinness „a ratat ziua de naștere a copiilor pentru a filma Celebrity Bakeoff”

_ Oficialii din domeniul sănătății trag un semnal de alarmă asupra unui focar de E. coli care se răsp�ndește rapid �n Michigan și Ohio

_ Asistentul managerului West Ham, Billy McKinlay, a țâșnit peste 35 de milioane de lire sterline, semnând Gianluca Scamacca

_ Lisa Snowdon și Laura Whitmore au croit figuri elegante în timp ce participă la o petrecere de lansare la Londra

_ Jackie „O” dezvăluie cum a mințit cândva în conacul cântărețului superstar Lionel Ritchie din LA

_ Megan Thee Stallion prezintă unghii noi luminoase în timp ce „îmi trăiește cea mai bună viață” în Japonia, în body albastru

_ Nepoata reginei, Lady Louise Windsor, în vârstă de 18 ani, câștigă un loc de muncă de vară de 6,83 GBP la un centru de grădinărit

_ Liderul Finlandei, Sanna Marin, dezvăluie un videoclip despre petrecerea ei

_ Biroul lui John Kerry de trimis special prezidențial pentru climă redactează numele fiecărui personal ca răspuns la solicitarea FOIA

_ Healthy Mummy: Cum să economisiți bani și să reduceți cheltuielile de supermarket la Coles și Woolworths

_ Anne Heche a avertizat-o pe Portia de Rossi cu privire la întâlnirea cu fosta Ellen DeGeneres într-un interviu reapărut

_ Volodimir Zelenski somează ONU: 'Trebuie să asigure securitatea centralei Zaporojie, demilitarizarea și eliberarea ei de trupele ruse!'

_ JAN MOIR: Sadiq Khan fără spinare mă face să tânjesc după Boris Johnson și mentalitatea lui de tun cu apă

_ ADRIAN THILLS: Cincizeci de motive pentru care regina cluburilor Madonna încă ne pune în groove

_ Starul masculin Dylan Walker nu este supărat pe boicotarea tricourilor pride, în ciuda fratelui său gay, a surorii trans

_ Banda de geamanduri pe creasta unui val: KATE MUIR recenzii Fisherman's Friends - One And All

_ CHRISTOPHER STEVENS recenzii la televizorul de aseară: Să nu râzi niciodată de o fată de pământ cu un ferăstrău zimțat de 5 picioare

_ Mel Schilling, de la Married At First Sight, anunță data difuzării versiunii britanice a francizei de succes

_ Noul antrenor principal al Miami Dolphins, Mike McDaniel, dublează acuratețea lui Tagovailoa a lui Tua

_ Joe Wicks împărtășește o fotografie superbă a soției însărcinate, Rosie, în timp ce se pregătesc să-și urmeze al treilea copil

_ Lauren Goodger le mulțumește fanilor pentru sprijinul acordat în „perioada groaznică” după o perioadă grea din viața ei

_ Geri Horner „în război cu vecinii după ce a construit un hambar URIAș fără permisiunea de planificare”

_ Baronii sindicali promit să organizeze greve feroviare „nedefinite”, în timp ce vara haosului continuă din cauza litirii de salarii

_ Crystal Palace „va încerca să deturneze vânătoarea lui Nottingham Forest pentru mijlocașul lui Houssem Aouar”

_ Megan Rapinoe i-a spus lui Joe Biden să facă MAI MULT pentru a elibera Brittney Griner într-un apel telefonic

_ Angajata de la cafenea RENUNȚĂ slujba din cauza răspunsului text al șefului ei

_ Misterul ca veteran de 10 ani este demis de Brisbane Roar într-un comunicat de presă bizar de 25 de cuvinte

_ Infractorul sexual din NYC MERGE LIBER după ce acuzațiile de tentativă de omor au fost declasate la contravenție

_ Karlie Kloss merge șic de afaceri în costum de vară albastru pudra în timp ce se află în orașul New York

_ Lisa Rinna arată mult mai tânără decât cei 59 de ani, în timp ce prezintă o siluetă uimitoare în bikini minuscul

_ Încep pregătirile pentru nunta de trei zile a lui Ben Affleck și Jennifer Lopez în Georgia

_ Antrenorul lui Matildas spune că Sam Kerr este SINGURA alegere pentru a câștiga Balonul de Aur ca cel mai bun jucător din lume

_ Jennifer Lopez și Ben Affleck fac o excursie de cumpărături înainte de nuntă în Savannah împreună cu copiii lor

_ Kylie Prew dezvăluie pe un videoclip live că este singură și despărțită „aproape două luni în urmă” de JoJo Siwa

_ Heather Rae El Moussa prezintă umflături într-un ansamblu de antrenament sportiv după ce a părăsit cursul de Pilates

_ Procurorul american din Massachusetts, finanțat de radical Soros, �i amenință pe americanii care se opun mutilării genitale a copiilor � numind opoziția drept �crimă motivată de ură�

_ Matt Altman, de la Million Dollar Listing, rupe tăcerea după arestarea soției pentru violență domestică

_ Hilary Linstead, femeia responsabilă cu lansarea carierei lui Baz Lurhmann, a murit la 83 de ani

_ Nadhim Zahawi dă vina pe Whitehall pentru deficitul de energie și împiedicarea încercărilor de a spori aprovizionarea

_ Copiii ar fi verificați dinții la școală, ca parte a planului lui Rishi Sunak de a restabili stomatologia NHS


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4

Nr. de articole la aceasta sectiune: 231, afisate in 4 pagini.



ieri 22:07 _ POPULARĂ
ieri 22:07 _ CONTEMPORANĂ
ieri 22:07 _ IMAGINA ACESTA
ieri 22:07 _ TREBUIE CITIT
ieri 12:22 _ Curs valutar
ieri 01:47