03:30
Comentarii Adauga Comentariu

_ Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii ce au contribuit la victoria Revoluţiei din 1989, pe masa CCR

Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii ce au contribuit la victoria Revoluţiei din 1989, pe masa CCR

Şeful statului a trimis Curţii Constituţionale, la finalul lunii noiembrie anul trecut, o sesizare asupra actului normativ privind aprobarea OUG 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987.

"Unele dispoziţii ale ordonanţei de urgenţă încalcă o serie de norme şi principii constituţionale, redactarea lipsită de claritate creând o confuzie cu privire la etapele procedurale ce trebuie parcurse, la efectele juridice ale actelor emise, cu implicaţii directe asupra drepturilor beneficiarilor Legii 341/2004 instituite de legiuitor ca formă a recunoştinţei statului român pentru sacrificiul acestora, dar şi asupra exercitării atribuţiei constituţionale a preşedintelui României de a conferi titluri şi decoraţii, potrivit art. 94 lit. a) din Constituţie. Astfel, dispoziţiile din OUG 95/2014 supuse controlului de constituţionalitate contravin unor norme şi principii constituţionale", susţine Iohannis.

Potrivit preşedintelui, necorelarea intervenţiei legiuitorului cu ansamblul reglementărilor existente, cu încălcarea normelor de tehnică legislativă, face inaplicabil întregul mecanism al conferirii de decoraţii de către preşedintele României pentru persoanele îndreptăţite, aspect ce contravine şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, care a reţinut că o normă care face trimitere la o dispoziţie legală care nu mai este în vigoare încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Iohannis menţionează şi că legea încalcă şi prevederile din Constituţie referitoare la exigenţele de calitate.

Şeful statului afirmă că normele privind procedura eliberării titlurilor de revoluţionar din lege nu respectă exigenţele de claritate şi previzibilitate din perspectiva Legii 24/2000, neclaritatea şi imprecizia acestora încălcând standardele de calitate a legii, contrar principiului legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

El arată şi că prevederi din actul normativ contravin art. 1 alin. (5) din Constituţie, art. 94 lit. a) coroborat cu art. 100 alin. (2) prin raportare la art. 80 alin. (1), precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.

Şeful statului consideră că plasarea etapei acordării titlului anterior celei a emiterii certificatului de revoluţionar ca o etapă obligatorie contravine nu doar rolului constituţional al preşedintelui României, ci şi mecanismului constituţional care dă posibilitatea manifestării controlului parlamentar în mod plenar şi direct asupra activităţii prim-ministrului şi, implicit, a Guvernului.

Iohannis invocă şi faptul că neclaritatea normelor prevăzute de lege, confuzia cu privire la actele juridice generatoare de drepturi prevăzute de Legea nr. 341/2004, precum şi cu privire la etapele procedurale ale atestării unor calităţi sau acordării unor titluri de onoare sunt susceptibile a genera şi o lipsă de predictibilitate cu privire la competenţa instanţelor de judecată, obiectul acţiunilor şi cadrul procesual.

Şeful statului solicită CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 - numărul 341/2004 este neconstituţională.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Romania - Numărul de Profesori la Numărul de Elevi

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Record de beneficiari de ajutor social în decembrie 2023

_ „Volvo, The Anti Jaguar”

_ Prima săptămână Apple Vision Pro: impresii, predicții, proști

_ Premier League: scor live, știri despre echipă și ultimele actualizări, în timp ce Man United a lovit dublu rapid pentru a face 2-2 la Chelsea... în timp ce Sheffield United a egalat șoc la Liverpool

_ Se construiesc primele 'închisori eco' lângă România

_ Femeie moartă după ce a fost diagnosticată cu gripă. Ea nu fusese vaccinată şi avea comorbidităţi

_ Petrescu (ASF):Retail is the growth area with the best potential for Bucharest Stock Exchange

_ Banca Angliei menţine dobânda la cel mai ridicat nivel începând din 2008

_ Este timpul pentru o resetare a Legii de supraveghere a informațiilor externe și a secțiunii 702 de colectare a informațiilor

_ Incident. O navă de război germană a deschis, din greşeală, focul spre o dronă americană

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

_ Administratorul Biden se pregătește să escorteze încărcături de haitiani în Florida în timp ce țara din Caraibe implodește: raport

_ Informația pe care Putin o ține la secret din 2022, făcută publică de președintele Ucrainei. Ce nu vrea liderul rus să se știe

_ Rep. Andy Biggs privind proiectul de lege privind ajutorul Ucrainei de 60 de miliarde de dolari: Președintele Johnson „Alcătuiește o coaliție cu democrații”, am putea rezolva criza frontierei de sud „Cu doar o fracțiune din bani”

_ Prințesa de Wales „se descurcă bine” pe fondul recuperării chirurgicale, spune Palatul Kensington – după ce Prințul William se retrage din memorial din cauza „chestiunii personale”

_ Primele impresii ale turiştilor ruşi din Coreea de Nord

_ DR MAX PEMBERTON: Este timpul să prescrieți niște dragoste dură: cum poate munca munca la vindecarea epidemiei de sănătate mintală

_ Trei bărbați prinși în flagrant cu un kilogram de cocaină, în Galați: Dealerii au fost reținuți

_ Katie Price „a fost avertizată că nu va coopera pentru a-și rambursa datoria de 3,2 milioane de lire sterline” după ce a fost declarată în faliment

_ Opoziţia venezueleană îl desemnează pe înlocuitorul lui Machado, ineligibilă la alegerile prezidenţiale

_ Stângii protestează împotriva planului primarului din Chicago de a evacua imigranții ilegali din adăposturi după 60 de zile

_ În cadrul regimului de fitness obositor al lui Coleen Rooney, de la genuflexiuni la duș la sesiuni de spin, în timp ce își arată silueta incredibilă în dușul din Jungle

_ California a revizuit �n mod liniștit creșterea locurilor de muncă din FY2023, de la +325.000 locuri de muncă la doar +50.000 � locurile de muncă �n tehnologie și profesionale bine plătite au fost afectate cel mai greu

_ Netanyahu afirmă că Israelul va reveni la masa negocierilor pentru încetarea focului cu Hamas

_ Adrian Sârbu: Trebuie să investim 500 de miliarde euro în următorii 15 ani ca să ajungem la dublarea PIB-ului. În primul rând în industria de învăţare. PIB-ul nu creşte cu proşti

_ Cabral, salvat de un român chiar în Italia: 'Și-a făcut pomană cu trei jumuliți'

_ YouTuber dispărut este găsit împușcat mort pe un drum de pământ, încătușat, înfășurat într-un cearșaf cu ochii închiși pe fondul temerilor că banda Los Chapitos l-a torturat

_ Prietenul meu se vede cu soțul meu de 20 de ani, de care m-am despărțit doar cu săptămâni în urmă - dar unii spun că nu am dreptul să fiu supărat

_ Procesele multiple modelează unicitatea ecologică a plantelor în pădurile din nord-estul Chinei

Ingrid Mocanu, după interzicerea bolșevico-soroșista a lui Georgescu : LEGEA a murit Suntem în DICTATURĂ

_ Dezvăluit: lovituri de slăbire precum Ozempic au fost legate de douăzeci de decese în Marea Britanie - inclusiv persoane în vârstă de 30 de ani - pe măsură ce experții lansează un nou avertisment

_ Biden spune că abordarea lui Netanyahu privind războiul din Gaza este o "greşeală"

_ Soția lui Sir Jeffrey Donaldson, Lady Eleanor, se confruntă cu acuzații de complice în instanță, deoarece fostul lider DUP aude acuzații istorice de sex împotriva lui, inclusiv viol

_ Un nou val de ger lovește România: va fi un frig de crapă pietrele, iar apoi vremea se schimbă radical

_ Teoria conspirației după verdictul în procesul Roșia Montana: 'Este absolut de neînţeles de ce nu a putut să se abţină ministrul de la comentarii'

_ De la pionier la gigant căzut: cum i-a costat reputația lunga listă de achiziții eșuate a Hewlett Packard

_ Boris Becker, în vârstă de 56 de ani, arată elegant într-un costum negru în timp ce pozează cu logodnica plină de farmec Lilian de Carvalho Monteiro, în vârstă de 33 de ani, la premiile Laureus World Sports Awards, pline de stele.

_ TOȚI VORBEȘTE DESPRE: Războaiele Pan

_ Curs valutar, 15 aprilie. Leul s-a depreciat luni în raport cu principalele valute

_ Rep. Sheila Jackson Lee este prăjită cu sălbăticie după ce dă vina pe republicani pentru că s-a încurcat cu astronomia și a făcut o gaffe brutală a lunii

_ Mama lui Fawziyah Javed mireasa ucisă izbucnește în lacrimi în timp ce povestește cum „fiica ei incredibil de uimitoare” s-a retras după ce s-a căsătorit cu soțul care controla, care a ucis-o împingând-o de pe Arthur’s Seat

_ Rușii se îndreaptă spre urne pentru Ziua a 2-a a alegerilor stricat de atacuri, acte de protest

_ Structurile offshore dezafectate ar putea oferi doar beneficii ecologice limitate, sugerează analiza studiilor

_ Alarma de peste 200% explozie în rândul femeilor și fetelor tinere care suferă de cancer pancreatic, deoarece experții de top recunosc că sunt derutați de creșterea „înfricoșătoare” a bolilor mortale

_ Situația s-a schimbat radical: de ce au ajuns ungurii să-și facă cumpărăturile în România

_ Ion Cristoiu: De la Istoria Omenirii la Istoria Furnicăriei

_ Britanicii derutați când turistul american confundă sosul brun cu CURRY în prima vizită la Greggs

_ AGELESS STYLE SOS: Stilista Stephanie Sofokleous îi oferă cititorului nostru o schimbare de modă

_ Jurnalistul care a afirmat că regina Letizia ar avea „relații romantice cu fostul cumnat” este demis de ziarul spaniol după 20 de ani – dar insistă că „nu regretă”

_ Adrian Câciu torpilează USR în scandalul renumărării: Atacă procesul democratic pe care îl apărau

_ Incendiu într-un bloc: 20 de persoane au evacuate la Ploiești

_ Cercetătorii pun în lumină schimbările rapide din ecosistemele arctice și boreale

_ Noul subiect care pune pe jar miniștri de Finanțe ai UE! M-am săturat de acest subiect, a izbucnit ministrul Franței

_ CEO-ul SAAB spune că riscul de război în creștere conduce cheltuielile pentru apărare; Stocuri de rachete în piața taurească

_ Alex de Minaur, eliminat în optimile de finală ale turneului de la Barcelona (ATP)

_ Nasul care curge este acum cel mai frecvent simptom al Covid (și doar o cincime dintre bolnavi își pierd gustul sau mirosul)

_ Klaus Iohannis a semnat: S-a dat undă verde finanțării pentru 42,3 kilometri din A3

_ Australianul Beale joacă primul joc de când a fost scutit de agresiune sexuală


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3205, afisate in 54 pagini.