01:50
Comentarii Adauga Comentariu

RAZI DE TE PRAPADESTI. MITUL ÎNCĂLZIRII GLOBALE. Universitate din Gdansk preluata de Agerpres: "Aripile păsărilor își modifică forma, adaptându-se la noile condiții climatice datorită încălzirii globale"

Nota Redactiei: Potrivit "unor celebri deja universitari din Gdansk" "in doar 55 de ani forma aripilor pasarilor s-a schimbat datorita incalzirii globale". Nu, nu e revista Click, sunt niste "universitari din Gdansk" - preluati de AFP si de de Agerpres. Mentionam ca in 55 de ani temperatura medie a globului a crescut cu mai putin de 0.5 grade celsius. "Evoluția este în fața ochilor noștri" - au mai declarat "universitarii din Gdansk". Te pufneste rasul cand auzi asa ceva. "Universitarii din Gdansk" au uitat insa sa ne spuna cine a finantat acest studiu.

La unele specii de păsări, forma ascuțită a aripilor, mai aerodinamice și cel mai bine adaptate pentru călătoriile foarte lungi, a evoluat în numai o jumătate de secol spre o formă mai rotunjită, potrivită pentru zborurile pe distanțe scurte, au constatat cercetători de la Universitatea din Gdansk, care au pus acest fenomen pe seama încălzirii globale.

De 55 de ani, specialiștii polonezi capturează păsări în același loc și le studiază cu aceleași metode, fără întrerupere, creând cea mai mare și cea mai cuprinzătoare bază de date aflată în curs de elaborare din lume.

"S-ar putea pune întrebarea de ce studiem de 55 de ani aceleași păsări. Dar, chiar și într-o astfel de perioadă scurtă de timp, aceste păsări au evoluat: forma aripilor s-a schimbat, deoarece păsările se adaptează la noile condiții climatice impuse acestora de încălzirea globală, de urbanizare, de defrișări", a explicat Jaroslaw Nowakowski, ornitolog polonez de la Universitatea din Gdansk, doctor în biologie și liderul acestui proiect. "Evoluția este în fața ochilor noștri. Aceasta nu este o istorie a dinozaurilor", a declarat el pentru AFP.

Este nevoie de mâini de dantelăreasă pentru a scoate dintr-o plasă suspendată între arborii unei păduri de pini cea mai mică pasăre din Europa care vine zburând împreună cu mii de alte păsări migratoare pe o peninsulă din Marea Baltică. Cu degetele sale groase și alura de colos, Jaroslaw Nowakowski nu are aerul că ar putea-o face, dar eliberează cu gesturi sigure și delicate aripile fragile ale unui 'aușel cu capul galben' (Regulus regulus) care cântărește 4,5 grame. El îl așează într-un mic sac de bumbac și îl duce până la un laborator amenajat în apropiere, sub un cort, relatează agenția franceză de presă.

Cercetătorul studiază pasărea, o cântărește și îi măsoară diferite pene ale aripilor, precum și picioarele și coada. Apoi, cercetătorul îi pune un inel cu un număr, după care o eliberează pentru a-și continua migrația spre sudul sau vestul Europei.

Cifrele din baza de date sprijină ideea evoluției acestor păsări, Nowakowski constatând că la unele specii forma ascuțită a aripilor, mai aerodinamice și cel mai potrivit adaptate pentru călătoriile foarte lungi, a evoluat spre o formă mai rotunjită, bună pentru zborurile pe distanțe scurte. Și toate acestea pentru că încălzirea globală a fost atât de bruscă în ultimii ani.

Acesta este cazul în special în ceea ce privește 'pițigoiul mare' (Parus major), ale cărui aripi sunt rotunjite, notează AFP.

Dacă vreodată se va răci brusc clima, aceste păsări nu vor putea fi capabile să migreze spre zone mai calde. În același timp, dacă încălzirea globală continuă și suprafața Saharei se va extinde, unele specii de păsări nu vor mai fi capabile să zboare peste acest deșert.

"Prin intermediul studiilor noastre, am pus dovezile pe masă și putem alerta opinia publică. Dar fără mare efect, în general ...", a deplâns ornitologul situația.

Lungă de 96 de kilometri și cu o lățime de doi kilometri, peninsula Vistula, dintre Marea Baltică și un golf, este împreună cu Gibraltarul și Strâmtoarea Bosfor, unul dintre locurile cele mai renumite în ceea ce privește păsările migratoare.

"Unicitatea noastră constă în faptul că aici se intersectează trei rute migratoare", a spus Nowakowski.

Ornitologii polonezi marchează în trei centre de studiu de la Marea Baltică circa 50.000 de păsări pe an, cea mai mare parte de mici dimensiuni, cum sunt vrăbiile.

Când ele zboară spre sud, un alt pericol le pândește: vânătoarea și braconajul de pe coastele mediteraneene. În Franța, Grecia, Malta sau Sicilia carnea de becațină, de pildă, este considerată o delicatesă, deși mușchii săi au foarte puțină carne.

Uneori, inelele de marcare puse se întorc înapoi la baza de cercetare, fiind regulă ca ele să fie returnate în țara de origine atunci când sunt găsite. "Mai mult de un francez își sparge probabil dinții atunci când mănâncă pateu făcut din păsările noastre", a explicat cercetătorul cu mențiunea că în cutia prin care este returnat inelul sunt scrise locul unde fost găsit și, uneori, mențiunea 'pateu' ", a explicat Nowakowski, citat de AFP.

În pădure, lucrul nu se oprește niciodată. Ornitologii, ajutați de o duzină de voluntari, controlează 50 de plase la fiecare oră, inclusiv noaptea, deoarece în cazul în care o pasăre este captivă nu va supraviețui până în zori.

La anumite ore ale nopții, voluntari — funcționari bancari, pensionari, ingineri ... — cu lămpi de alpiniști cutreieră ca fantomele în căutare de păsări.

"Sunt zile când abia capturăm treizeci de păsări, iar în altele prindem 1.000 sau 2.000 de păsări în plasele noastre. Fără voluntari, nu am fi ajuns niciodată să facem aceste studii", a mai spus Nowakowski, citat de AFP.

Cititi si:

AFACEREA INCALZIRII GLOBALE - FAZA PE AFRICA: Africani renuntati la carbunele vostru ieftin care polueaza si platiti energia scumpa sau daca nu, veti plati taxe de poluare foarte mari: Digi24: Giganții petrolului se deghizează în protectori ai mediului

MAREA MANIPULARE. ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ Cel mai important forum științific pe teme climatice dinaintea Conferinței din decembrie

AFACEREA INCALZIRII GLOBALE. Bancile Franceze nu vor sa finanteze o centrala pe carbune in saracul Bangladesh. Aflati si de ce FMI-ul si UE vor sa bage in faliment CE Oltenia si CE Hunedoara adica intreaga industrie energetica bazata pe carbune din Romania

CLIMA SE RACESTE DAR GLOBALISTII NE SPUN "NU CREDETI CE VEDETI": Încetinirea ritmului încălzirii globale după anul 1998 este o capcană statistică (studiu)

Cum suntem furati din buzunare pentru nimic. Incalzirea globala o mare minciuna ca sa umple buzunarele unora? Un consilier al premierului australian denunta un complot al adeptilor incalzirii globale orchestrat de ONU pentru a crea o noua ordine mondiala.

IN TIMP CE MINCIUNA INCALZIRII GLOBALA ADUCE SUTE DE MILIARDE DE EURO ANUAL WALL-STREET-ului Cercetătorii avertizează: În 15 ani, pe Terra s-ar putea instala o "mini-eră" glaciară


(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Atac terorist la Paris: Un profesor de istorie care le-a arătat elevilor o caricatură cu Profetul Mohomed la lectia "despre libertatea de exprimare" - a fost decapitat în plină stradă

SECURISTOIZII AU PRELUAT CONTROLUL RAPORTĂRII. Institutul Național de Sănătate Publică încalcă Legea nepublicând ZILNIC cifrele epidemiei, în timp ce șmenarii din guvern ne dau date șmecherite. Guvernul nu are dreptul să facă raportări in locul INSP

VIDEO - Germania. Orasul Celle. Imigranti islamici mascati si inarmati cu bate au iesit pe strada protestand impotriva conditiilor de cazare si cantand “ALLAHU AKBAR”

Un bărbat trăiește singur pe o insulă plutitoare construită din deșeuri

Ion Cristoiu: Cum compromite Klaus Iohannis ținerea alegerilor pe 6 decembrie 2020

Roxana Nemeş, protagonista unui film XXX: "Eu sunt acolo. Toată lumea face asta"

ÎNCĂ O PALMĂ APLICATĂ ROMÂNILOR ȘI AȘA ÎMBĂTRÂNIȚI PREA DEVREME DE MIZERIE și MAJORITATEA RĂMAȘI FĂRĂ SERVICI DUPĂ VÂRSTA 50 DE ANI. Creşte vârsta de pensionare deși durata de viață a românilor e mult mai mică decât în restul Europei.

IOHANNIS NE-A MINTIT SPUNAND CA NU EXISTA NICI UN PLAN. Romania OBLIGATA SA PRIMEASCA IN PLUS INCA 4.600 FATA DE CEI 1.875 DEJA ACCEPTATI, IN TOTAL 6.475 DE IMIGRANTI. Le Figaro: Uniunea Europeana si-a detaliat planul.

"SOLUȚIA" LUI SOROS LA CRIZA COVID. Soros vrea ca țările UE să elibereze Titluri de Stat Perpetue pentru ca popoarele UE să plătească VEȘNIC, 5 miliarde de euro dobândă în FIECARE an. Asta l-a dus mintea de speculant pe SOROS.

CITATUL ZILEI

#alegeriSUA: Trump a anunțat că va participa la o dezbatere cu Biden, dar consideră că este nedrept

Cât va costa modelul electric Dacia Spring

VIDEO INCREDIBIL. "USR-iști de la USR" - partidul poreclit Uniunea lui SOROS din România - filmați că intră să fure SACII DE VOTURI de la Sectorul I. USR-iștii Fură Sacii cu Voturi cu totul și pun altele....

#alegeriSUA: Foști oficiali ai serviciilor de informații susțin că dezvăluirea legată de Hunter Biden ar fi putut porni din Rusia

Mărturiile unui spion: Nu este ce se vede la televizor. La televizor îl vedem pe James Bond

TEHNOCRAȚII SOROȘIȘTI MAI DAU O LOVITURĂ ȚĂRII. CEC-ul va fi condus de străini printr-o selecție făcută de străini. Ministerul Finanțelor a semnat cu firma Transearch International contractul pentru selecția noii conduceri a CEC Bank

Care sunt cele mai bune investiții pe perioada pandemiei

Topul județelor după numărul de angajați. Diferență de peste 200.000 între primul și ultimul județ

Bogdan Aurescu, consultări politice la Washington cu secretarul de stat Mike Pompeo. SUA au planuri de creștere a prezența militară în România

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Școlile rămân deschise în multe țări din Europa

O canadiancă se judecă de patru ani cu Apple pentru a putea scrie cartea soțului ei decedat

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 octombrie

COMENTARIU Marius Oprea | Covid-19, unica opoziție față de Klaus Iohannis

Trump și Biden vor avea microfoanele dezactivate în unele părți ale dezbaterii prezidențiale finale. Măsura vine după întreruperile și jigniri aruncate în prima dezbatere

Bâjbâieli și corecturi în hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență

SECURISTOIZII AU PRELUAT CONTROLUL RAPORTĂRII. Noi șmenării ale Grupului de Dezinformare Strategică legat de rata infectării

"Legea carantinei" pe masa CCR. Curtea Constituțională discută, astăzi, sesizarea Avocatului Poporului

Mesaj RO Alert în București după creșterea ratei de infectare cu noul coronavirus

Încă un specialist în sănătate, în listele PSD. Directorul Spitalului Colentina deschide lista PSD pentru Camera Deputaților într-un județ - surse

Samsung e din nou lider în clasamentul producătorilor de telefoane

HOROSCOP 20 octombrie. Risc de planuri ratate pentru două zodii. Care alte două semne sunt sub același cod roșu

Coronavirus: Irlanda instituie restricții pentru întreaga populație, o premieră pentru o țară din UE

Deficitul bugetar al zonei euro a crescut de 10 ori în ultimul an

Coronavirus în România LIVE UPDATE 20 octombrie. De astăzi, Capitala este în scenariul roșu. Bilanțul COVID-19 actualizat

Ofițeri ruși, acuzați de atacuri cibernetice care au produs daune de 10 miliarde de dolari

O carte pe zi: "Aici, Radio Eros," de Alexander Hausvater

Compania Moderna a anunțat că în decembrie ar putea primi autorizația de utilizare de urgență a vaccinului anti-Covid-19

Fotbal: Genoa, decimată de COVID-19, a remizat cu Hellas Verona, în Serie A

Argeș: Dosar penal pentru schingiuirea animalelor în cazul a trei copii filmați lovind niște câini

Navele de croazieră se reinventează în pandemie. O companie vrea să mută biroul de la muncă pe vasul de croazieră

Donald Trump îl critică dur pe Anthony Faucci: "Este un dezastru. Dacă îl ascultam aveam 700.000 sau 800.000 de morți"

Florin Iordache și-a depus candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Legislativ - surse. Postul nu are limită de mandat

SUA elimină Sudanul de pe lista sponsorilor terorismului în schimbul a 335 milioane de dolari

Roxana Nemeş, protagonista unui sex tape: "Eu sunt acolo"

Florin Iordache și Augustin Zegrean, în cursa pentru șefia Consiliului Legislativ. Votul va avea loc în ședința plenului reunit al Parlamentului

Handbal feminin: Adversare valoroase pentru Gloria Buzău și Dunărea Brăila în EHF European League

Peste 5,7 milioane de euro donați în timpul unui maraton de gaming organizat în scopuri caritabile

Studiu: Biberoanele de plastic sunt nocive pentru bebeluși

Actorul Jeff Bridges a anunțat că suferă de limfom

Votul terfelit

FOTO Aerul din orașul Sibiu va fi "curățat" cu filtre instalate pe străzi

Covasna: Peste 30 de unități școlare, Palatul Copiilor și Clubul Sportiv Școlar din Sfântu Gheorghe, în scenariul roșu

Fotbal/Coronavirus: Suporterii, din nou autorizați pe stadioanele din Grecia

Avocatul Gheorghe Piperea spune că obligația de a purta mască în aer liber nu are temei legal: "Este, de fapt, o recomandare"

Galați: Deputatul Cătălin Cristache și fostul rector Iulian Bîrsan deschid listele PMP la alegerile parlamentare

Arad: DSP solicită CNCCI detașare de personal medical din alte județe pentru pacienții COVID-19

Panama Papers: Mandat de arestare în Germania pe numele fondatorilor cabinetului de avocatură Mossack Fonseca

Profesorul decapitat lângă Paris va primi cea mai înaltă onoare a Franței

Prahova: Lista spitalelor care preiau pacienți COVID-19, suplimentată prin ordin al ministrului Sănătății


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1026, afisate in 18 pagini.



ieri 05:43 CITATUL ZILEI