15:45
Comentarii Adauga Comentariu

_ Eadu Cristescu, despre situația de la Poșta Română. Avem un director general liberal, a cărui agendă după numire cuprinde două puncte mari, ambele suspecte

Eadu Cristescu, despre situația de la Poșta Română. Avem un director general liberal, a cărui agendă după numire cuprinde două puncte mari, ambele suspecte

Deputatul PSD Radu Cristescu a comentat, pe Facebook, în stilu-i caracteristic, situația grevei generale de la Poșta Română.

"Bizară situație la Poșta Română. Avem un director general liberal numit în post pe repede înainte lunile trecute, la presiunile amicului Burduja, și a cărui agendă după numire cuprinde două puncte mari, ambele suspecte.

Primul, o vizită misterioasă în China – la un moment dat nu mai știa nimeni din țară de el – unde semnează cu poșta chineză nu știu ce acord de colaborare. Al doilea, aruncă în aer pensiile românilor prin incapacitatea de a negocia cu lucrătorii poștali revoltați de salariile mici. Înțeleg de la liderii sindicali că 200.000 de români și-au așteptat în zadar, ieri, pensiile, dar s-ar putea ca un număr mult mai mare să pățească la fel, în preajma sfintelor sărbători pascale.

Ori, partidul care s-a îngrijit mereu de soarta pensionarilor a fost PSD și nu altul. Aproape ai crede că liberalii ne aruncă intenționat un cartof fierbinte în brațe, stricînd relația social-democraților cu un segment important de votanți, în plină perioadă electorală.

Pentru că o fi el directorul Poștei, Valentin Ștefan, de la PNL, dar ministrul peste Poștă e de la PSD, la fel și premierul Ciolacu. A zis el premierul, de acord, că dacă Ștefan nu rezolvă rapid cu plata pensiilor zboară din post. Dar mă bate un gînd: ce ar fi să nu mai tărăgănăm și să-l zburăm de pe acum, pînă nu bagă la strîmtoare toți seniorii țării?...", a scris deputatul.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ RUPTĂ: Hunter Biden a fost implicat �n CIA �n Ucraina � A fost condus la minciuni Trump-Rusia și la atacul profund al statului asupra lui Trump � Video Mike Benz

_ Fermele familiale dispar rapid: cercetările arată cum le pot prelua cu succes generațiile tinere

_ Fostul star pop din Singapore îi lasă pe oameni uimiți de aspectul lui care sfidează vârsta – așa că poți ghici câți ani are?

_ 800.000 de locuitori dintr-un oraș din Sudan se confruntă cu un pericol deosebit și imediat - avertisment ONU

_ Hawaii ignoră Curtea Supremă a Statelor Unite și dă jos dreptul de a purta arme de foc în public

_ Siegfried Mureșan: Grecia este un bun exemplu de țară unde extremiștii au eșuat, iar guvernarea de centru-dreapta a obținut rezultate

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,

_ Terrier-ul loial care a refuzat să plece de partea stăpânului ei mort este adoptat de pompierul care a venit să salveze câinele

_ Ouăle brune vor dispărea de pe rafturile magazinelor. Care este motivul

_ Presupus imigrant ilegal care nu știa să vorbească engleza prins încercând să jefuiască banca folosind o aplicație de traducător

Conform Legii: Nici o instituție de stat nu poate anula alegerile din Romania. Aviz celor care au dat o Lovitură de Stat anulând alegerile : Legislația din România nu permite nimănui anularea completă a alegerilor, ci doar invalidări parțiale.

_ Folosești aplicații gratuite de sănătate pentru a-ți urmări somnul sau menstruația? Fii avertizat...

_ Protestatarii Revoluției Maidan deplâng corupția îndurată în Ucraina, la 10 ani

_ Comercianții din oraș au fost concediați după ce au fost prinși făcând sex cu o femeie de curățenie la birou după orele de program

_ Câmpul magnetic neregulat și schimbător al Pământului provoacă dureri de cap pentru navigația polară

_ Antrenorul Simone Inzaghi, la al şaselea său trofeu cu Inter Milano în ultimii trei ani

_ Condus în curbă! Șoferii uimiți explodează consiliul după ce muncitorii pictează linii galbene duble „inutile” într-o SENTINȚĂ

_ SUA cere Qatarului să expulzeze Hamas dacă grupul respinge acordul de armistițiu cu Israelul

_ Şapte şoferi au fost prinşi conducând cu peste 180 km/h pe A3. Recordul a fost de 235 km/h

_ Victorie în deplasare pentru Petrolul Ploieşti, 2-1 cu Universitatea Cluj, în Superligă

_ Adevărul despre „carne falsă” și de ce burgerii, cârnații și baconul aceia vegani NU sunt atât de sănătoși pe cât ai putea crede...

_ U BT Cluj suferă înfrângere în deplasare împotriva echipei Lietkabelis și ratează calificarea directă în sferturile BKT EuroCup

_ Maia Sandu, cu prilejul Zilei Naționale a României: Moldova și România, unite sub steagul Uniunii Europene, vor fi mai puternice împreună

_ Doi adulți acuzați de împușcături la parada din Kansas City - dar procurorii ÎNCĂ nu vor numi tinerii înarmați deja aflați în arest

_ Tribunalul din Ciad îi interzice pe principalii oponenți ai Déby de la votul prezidențial din 6 mai

_ Ali Campbell de la UB40 dezvăluie că hotelul scoțian l-a refuzat din cauza urii clanurilor care datează de mai bine de 300 de ani

_ Liderul AfD condamnă 'teatrul' din jurul morţii lui Navalnîi. El spune că discursul Iuliei Navalnaia de la Munchen a fost 'regizat'

_ CHIAR �NTR: Șeful programului Boeing 737 Max OUT �n urma unei explozii �n aer, preocupări legate de siguranță

_ Sunt expert în curățare - iată modalitatea simplă de a elimina petele murdare de plapumă... iar ingredientul cheie costă mai puțin de 1,50 GBP

_ Cea mai bună mamă tigru: Urmăriți bătălia uluitoare a unei tigroașe pentru a-și proteja puii de prădătorii junglei

_ Un corespondent de război rus al publicaţiei Izvestia a fost ucis vineri, într-un atac ucrainean cu dronă în sud-estul Ucrainei

_ Fost oficial administrativ al lui Trump �n stare critică după ce a fost �mpușcat �n timpul unui atac de mașină �n D.C.

_ Popeyes transformă hack-ul viral într-un articol oficial de meniu, în timp ce popularul lanț de pui anunță lansarea unei noi sosiri delicioase

_ George Puşcaş a marcat golul prin care SSC Bari a terminat la egalitate cu Pisa SC, 1-1, sâmbătă, în etapa a 34-a a ligii secunde italiene

_ Netanyahu prezintă, în sfârșit, guvernului planul post-război din Gaza și sigur îl va enerva pe administratorul lui Biden

_ Ritmul adoptării vehiculelor electrice trebuie să se dubleze pentru a atinge obiectivul Illinois

_ JUST IN: Fostul consultant IRS care a scurs impozitele lui Trump, condamnat la doar 5 ani de închisoare în „Acordul iubit” cu Biden DOJ

_ „Cel puțin cinci migranți” mor în timpul încercării de a traversa Canalul cu „corpuri fără viață” în apă: operațiunea poliției franceze în curs

_ EXCLUSIV Din biserică, Gigi Becali îi dă o 'palmă' puternică lui Dan Șucu. Declarațiile care îl vor înfuria pe patronul Rapidului!

_ Echipa Chinei de protecție împotriva plonjarii a cumpărat 6,8 miliarde de dolari în acțiuni în a doua jumătate a anului 2023

_ Aflat la Cluj, liderul USR îl ia la rost pe Emil Boc, edil pe care îl numește 'învechit': 'Unde sunt metroul şi centura metropolitană?'

_ Transformarea incredibilă a mamei afectate de eczeme care și-a învins agonia de sevraj de steroizi cu o cremă din lapte de măgăriță

_ Rusia a lansat unul dintre cele mai mari asalturi cu tancuri la vest de Avddivka. Ucraina a distrus o treime dintre ele

_ Secretele noului zvonit al fizicului rupt al noului James Bond? PT pentru cultivarea de kale Aaron Taylor-Johnson dezvăluie toate...

_ Operaţiunea Conversus, desfăşurată în 16 state UE şi condusă de Poliţia Română: Aproape 1.400 de arme deţinute ilegal au fost confiscate

_ 'Agenţiie internaţionale de experienţe' oferă oamenilor bogați pachete exclusive pentru Jocurile Olimpice de la Paris de jumătate de milion de dolari

_ Minerii chinezi de Bitcoin interziși s-au mutat la cel mai mare baraj din Africa din Etiopia

_ Joe Biden salută „susținătorii” lui Nikki Haley după ce aceasta și-a suspendat campania prezidențială din 2024... Dar există o singură problemă

_ Recenzie Taylor Swift The Tortured Poets Department: Superstarul pop face toate măsurile pentru această întreprindere mamut, scrie ADRIAN THRILLS

_ Sărbătorile zilei din 21 aprilie - Sf. Sfinţit Mc. Ianuarie, episcop de Benevent; Sf. Mc. Teodor din Perga; Sf. Mc. Alexandra împărăteasa

_ ALEX BRUMMER: Este de neiertat dacă artele întunecate ale constructorilor i-au împiedicat pe tinerii britanici să urce pe scara locuințelor

_ EPA stabilește standarde stricte de emisii pentru camioanele și autobuzele grele în încercarea de a lupta împotriva schimbărilor climatice

_ Trailblazers „AXED după doar un sezon după „relația înghețată” a gazdelor Mel B și Emily Atack și „certiunea tensionată” în timpul filmărilor”

_ Unul dintre cei mai controversați președinți din fotbal a încetat din viață: A transferat mai mulți români și a fost la un pas de bătaie cu Becali

_ Universitatea Craiova întoarce Rapidul în 10 oameni şi intră în cursa pentru titlu. Echipa giuleşteană cade în afara locurilor de Europa

_ Trailblazers „AXED după doar un sezon după „relația înghețată” și „certiunea tensionată” a gazdelor Mel B și Emily Atack în timpul filmărilor”

_ Ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea în care OJ Simpson și Kris Jenner s-ar fi conectat în cada cu hidromasaj - și cine mai era acolo

_ „Efectele secundare ale sarcinii” au fost de fapt un semn al unui cancer periculos care crește cu „mișcare lentă” - iată ce vreau să știi

_ Oare fiul meu mă va supăra pentru că l-am trimis la o școală de stat - și pentru că am plătit pentru pregătirea elegantă a surorii lui?

_ Trei femei ajung în instanță acuzate că sprijină gruparea teroristă Hamas după ce imagini cu parapanta au fost afișate la marșul pro-Palestine


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16

Nr. de articole la aceasta sectiune: 943, afisate in 16 pagini.