01:03
Comentarii Adauga Comentariu

ONG-ul "Casa Jurnalistului" - autor de telenovele in stilul lui "Edmondo de Amicis" despre refugiati si copiii saraci - a fost sponsorizat de un alt ONG "Centrul pentru Resurse Juridice" - la randul lui sponsorizat de FondONG.fdsc.ro

Cum se prezinta ei insisi: "O comunitate de reporteri independenti" - "Finantarea vine de la cititori" (n.red. Doar de la cititori?)

Casa Jurnalistului e o comunitate de reporteri independenți.

"Facem jurnalism de adâncime, adică reportaje, investigații și proiecte multimedia. Învățăm din mers, experimentăm și discutăm tot timpul despre viitorul jurnalismului. Am reușit deja câteva materiale de care suntem mândri și lucrăm la unele și mai ambițioase.

Avem o casă care funcționează ca spațiu de lucru și de întâlnire pentru jurnaliști. Câțiva sunt rezidenți, adică locuiesc în casă și primesc tot ce au nevoie pentru a se concentra 100% pe subiectele lor. Când terminăm un material important, îl lansăm printr-un eveniment la care invităm cititorii să intre în contact direct cu povestea.

Trei oameni stau în casă, câțiva vin zilnic să lucreze aici, 10 au bloguri pe platforma noastră, 20 au publicat articole, în jur de 50 sunt comunitatea de bază, 150 de cititori ne susțin prin donații lunare, vreo 300 de oameni vin la evenimentele noastre, 20.000 ne urmăresc pe rețele sociale și peste 100.000 citesc cele mai populare materiale pe care le facem.

Casa a fost construită de la zero de jurnaliști pasionați și se extinde în funcție de implicarea publicului. Materialele noastre se răspândesc democratic pe rețele sociale. Finanțarea vine direct de la cititori, care donează ca să putem scrie în continuare".

sursa: casajurnalistului.ro




In cadrul Proiectului „Lagărele de lângă tine” - "Casa jurnalistului" a primit o parte din sponsorizare

Iata ce spuen chiar "Fundatia Centrul de Resurse Juridice"

"În cadrul proiectului „Lagărele de lângă tine” am oferit trei granturi pentru jurnaliști în scopul publicării unor materiale de investigație despre drepturile copiilor și tinerilor cu dizabilități instituționalizați.

Granturile au fost oferite în urma unui concurs de aplicații, iar pe toată durata investigației le-am pus la dispoziție toate informațiile și expertiza pe care Centrul de Resurse Juridice le deține în apărarea și respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități instituționalizate, inclusiv o sesiune de „formare” în domeniul drepturilor persoanei cu dizabilități și instituționalizarea în România.

Iată mai jos două dintre investigațiile jurnalistice apărute în cadrul proiectului:

1. Pastile pentru copii speciali – Oana Moisil, Casa Jurnalistului

(...)

„Lagărele de lângă tine” este un proiect inițiat de Centrul de Resurse Juridice și finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru detalii accesați www.fondong.fdsc.ro.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009–2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor proiectului. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org."

Sursa: www.crj.ro

„Lagărele de lângă tine” proiectul inițiat de Centrul de Resurse Juridice a primit o sponsorizare de 218.891 euro prin FondONG.fdsc.ro

18. RO2013_C1.3_55 "Fundatia Centrul de Resurse Juridice" "Lagarele de langa tine" Partener: "SC ROGALSKI DAMASCHIN PUBLIC RELATIONS SRL" 218,891.68

Din acesti bani "un grant" s-a dus si la "Casa Jurnalistului", asa cum spun chiar cei de la "Centrul de Resurse Juridice"

sursa : Rezultate_contractare.pdf



Exemplu de Telenovela "4000DE KM GARDURI" - de fapt o propaganda "pro-imigranti" facuta in stilul lui Edmondo de Amicis

Fragmente edificatoare pentru stilul telenovelistic lacrimogen pastisa dupa Edmondo de Amicis:

"Acum plânge când vorbește cu părinții la telefon. „N-am plâns niciodată până acum. Când am lăcrimat pentru prima oară, lumea a râs. Cum să plângă un bărbat în toată firea? Bărbații n-ar trebui să plângă, sau așa ceva…“ Își potolește emoția guturală și-i minte pe băieți"

"Multă mizerie, bebeluși și copii care plângeau, oameni care se băteau între ei și poliție care-i bătea pe oameni".


Articolul complet - n-am inteles cine a sponsorizat deplasarea

Ca să mergem mai departe, tre’ să luăm bon de ordine. Lângă punctul de control e o gară care s-a transformat în ghetou: mii de oameni se odihnesc pe cele două peroane. În corturi, pe pături, pe pietrele ascuțite, în saci de dormit, cu capul pe șine sau pe jos, în praf și printre maldăre de gunoaie.

Se aude muzică, sună telefoane, plâng copii, oamenii care sforăie sunt acoperiți de un generator. Un tip fără un picior se joacă cu cârjele în pământ. O gheretă vinde cartofi și apă. Duty free-ul abia mai face față, de când e Grecia n-au trecut pe aici atâția oameni.

Grupul meu are numărul 45. După o zi întreagă s-a ajuns la 39. Mai avem puțin. Ameen conduce gașca. Ne organizează în linii de câte cinci, unii în spatele celorlalți, ca să formăm zece rânduri. Nu vrea să-și ia înjurături că își pune prietenii în față, așa că femeile stau în primele rânduri, apoi rudele lor și restul.

Cineva face un foc. Fumul se ridică spre luna jumătate dezvelită. Un bărbat aruncă un buștean în flăcări. Grupul lui are numărul 134, va trece mâine, poate poimâine. Sau poate riscă și intră ilegal în Macedonia.

Am trecut de punctul de control. Îmi asamblez cortul, pregătesc bagajele și sacul de dormit și „frate, ăștia ne mută de aici. Trebuie să plecăm.” Super. Organizați, intrăm într-un camp pentru refugiați. „Scrieți-vă numele, prenumele și țara de origine pe o foaie de hârtie”, strigă cu pas grăbit un polițist cu burta legănată.

Îi spun cine sunt și cu ce mă ocup. „Păi nu e bine”, constată ferm. „Întoarce-te pe unde ai venit și intră legal.” Ok, numai că polițiștii militari, alt neam, cu alți șefi, nu mă lasă să ies din țară. Trebuie să mă aresteze, să stau o noapte pe secție și să plătesc o amendă de 510 de euro.

Mă furișez prin boscheți, merg hotărât și cu pași repezi spre soarele răsare. Se vede o autostradă. Un 4×4 maroniu, ca un Aro, apare nuștiudeunde. Mă ascund după un tufiș, să treacă patrula. Mai bag niște kilometri, mă fofilez printr-o groapă de gunoi și aud niște voci.

Buro, buro, buro, un tip mic și vânos își fugărește tovarășii de drum, douăzeci de inși din Afganistan, tineri, cel mai mic are 13 ani, cu freze de fotbaliști, ochelari colorați, ghiozdane în spinare, pantaloni de fâș și încălțăminte Adibas, o iau după ei, gonesc de parcă polițiștii-mi suflă în ceafă cu pulanele, mă strecor printre crăci, țevi și mărăcini, unu-mi întinde mâna, mă prinde de braț și mă trage peste-o râpă, mă cațăr pe pietre, „buro, buro, buro”, bossul mă grăbește, trecem printr-o parcare, o gagică se uită suspicios la noi, picioarele mi-o iau înainte la vale, mă așez pe vine și alunec prin praf, pășesc cu grijă pe-o cărare, să nu cad într-o râpă care dă într-un râu. Încetinim, ne oprim cât să se scurgă transpirația de pe noi și să luăm un gât de apă.

„Nu venim în Europa pentru mâncare, nu asta vrem. Vrem libertate și siguranță!”, bălmăjește un tip în engleză. Zice că-n Afganistan e război de 40 de ani. Nu-i place să alerge ca disperatul prin pădure, dar nu are de ales, nu poate să stea la mila talibanilor și Statului Islamic. Drumul până aici a fost un calvar.

Ne grăbim spre cel mai apropiat sat. Acolo vom aștepta un tren care să ne ducă în capitala Skopje. Ajungem într-o hală, doi pakistanezi se odihnesc între ruinele ei. Cică stau aici de două zile și nu oprește niciun tren. Kardar, șeful găștii, le face semn să tacă din gură că-l ia durerea de cap. Unșpe sirieni trec pe lângă noi, Kardar le spune că așteptăm aici de două zile și n-a oprit niciun tren.

Are 22 de ani și toți ascultă militărește de el. Când unii aleargă mai repede, Kardar îi ceartă că nu îi așteaptă pe ceilalți. Apoi îi altoiește cu o bâtă pe ăia care se mișcă prea încet. Are maieu cu scorpion și o pereche de adidași găuriți. A trecut ilegal pentru că polițiștii macedoneni se purtau de căcat. Oricum n-avea răbdare să stea câteva zile la coadă.

Prdejtsi e un sat curățel, casele par trainice, iar oamenii – mulți vorbesc engleză – sunt amabili: ne invită la masă, ne dau pâine cu zacuscă făcută în casă, castraveți, fructe, cafea, suc, apă. Trenul oprește în hală la ora cinci, în fiecare zi, spune un nene.

La cinci, afganul pune urechea pe șină, dar n-aude nimic; 5:10, nimic; 5:30, tot nimic. Apoi pune o sticlă pe șină la zece pași, iar puștii își testează ținta. Câștigă un copil de 15 ani care se duce să ridice sticla la loc, dar devine chiar el ținta băieților. Doi dintre ei văd un câine și transformă animalul în a treia țintă. Kardar îi beștelește că-și consumă energia cu prostii.

S-a făcut șase. Ne întoarcem în Gevgelija, orașul de la graniță. „Oamenii buni sunt buni, oamenii răi sunt răi, nu contează dacă sunt musulmani, creștini sau atei.”, spune un afgan de parcă l-ar auzi toată planeta. Tipul are 35 de ani, cică a fost cel mai bun fotbalist de la el din oraș, dar degeaba, nu ai ce să faci cu fotbalul în Afganistan. Vrea să ajungă în Suedia. Nu mai suportă războiul, iar țările bogate din lumea musulmană au o politică extremistă, de asta a venit în Europa.

Ne despărțim – ei merg la un autobuz, eu prind la limită trenul spre Skopje. Go, go, go! Strigă un nene cu bandă reflectorizantă și-și agită lanterna ca să-l oprească. Nimeresc la cușetă. Trenul trece prin noapte, lumea se odihnește cu luminile stinse. Polițiștii patrulează pe culoar și gonesc întunericul cu lanternele aprinse. „Papers? Do you have papers?”

Granița dintre Macedonia și Serbia e o bornă albă pe un câmp. Nu-ți cere nimeni hârtii, dar dacă ești prins fără poți să iei 6 luni, zice o voluntară de treabă. Pâlcuri de oameni șerpuiesc spre nord, pe urmele unui pârâu, prin niște râpe noroioase. Un singur tip se întoarce. S-a dus să studieze terenul, e cu mama lui în scaun cu rotile și nu știe dacă poate s-o poarte până-n gara sârbească, da’ n-are ce face. Canicula a rămas în spatele dealurilor macedonene pe care crește kiwi. E frig și plin de rakeți sârbi care duc refugiați în Belgrad pentru 200 de euro.

Belgrad

Capitala Serbiei e o ușurare pentru imigranți. Autoritățile le-au montat veceuri și le-au tras apă într-un părculeț de lângă autogară, polițiștii îi consiliază, iar oamenii le aduc cadouri. Până și cerșetorii o duc bine, primesc pomană de la femei siriene. Cei mai fericiți sunt proprietarii de chioșcuri și patronii de autobuze care fac mii de euro pe zi. Drumul din Belgrad până aproape de graniță costă 15 euro, se merge non-stop.

Lângă un veceu public, Khaled își pansează bătăturile cu talc și pregătește gașca pentru șoping. Își tot fac frezele cu gel. Vor să arate europeni, așa că se înfig într-un magazin chinezesc și-și cumpără tot felul de nasoleli. Acum sunt 12 băieți, șansele să treacă în Ungaria neobservați se înjumătățesc. Au încercat să se bage la un hotel, dar n-au fost primiți. Toată lumea e ruptă-n gură și nervoasă. Golesc un bistro de toată mâncarea halal, își cumpără bilete de autocar, o iau spre graniță și cântă muzici patriotice până îi lipește somnul de scaunele soioase.

Kanjiža, un orășel unguresc din Banatul Sârbesc, trece prin cea mai prosperă perioadă din noul mileniu. Înainte să apară primii refugiați, acu’ vreo trei luni, taximetriștii se bucurau că aveau și cinci clienți pe zi, uneori zece. Acum au cinci clienți pe cursă și sunt mii… șoferii opresc motoarele doar ca să alimenteze; într-o lună de muncă pot să-și facă autobază sau vilă.

Sârbii au inventat o parcare și au amenajat niște corturi militare cu zeci de prelungitoare și wifi gratis. Khaled e chircit din nou deasupra telefonului, învață cum să treacă granița, dar nu prea știe ce să facă, ungurii schimbă tactica în fiecare zi. Cel mai bine e să treci înainte de răsărit. Sau poate la miezul nopții. Dar e abia șapte seara.

Cum se întunecă, încep să curgă autobuzele ieftine spre graniță. E cu bătaie, lumea-și aruncă bagajele și copiii pe geam ca să se poată îmbulzi mai bine. Polițiștii urlă la ei fără chef și-i trimit la taxiuri. Ar putea s-o scurteze pe câmp, dar nimeni nu are voie să meargă pe jos “din motive de securitate”, adică pe combinație cu taximetriștii.

Băieții-și împachetează rapid catrafusele de prin corturi și se bagă la îmbulzeală. Khaled așteaptă calm, în timp ce prietenii lui fac pogo la toate ușile de autobuz. După vreo oră de striveală se burdușesc peste un șofer scos din sărite și dispar în beznă.

Ajungem la vreo cinșpe kilometri de marginea Serbiei. Polițiștii îi separă pe refugiați în două grupuri: ăia care merg cu taxiul și ăia care merg cu autocarul. „Dacă o luați pe jos, vă vor prinde” – amenință oamenii legii. Taximetristul ne cere zece euro pentru drum. Ne înghesuim șapte oameni în mașină – țeapă!, zece euro de căciulă și gonim spre Ungaria.

Lângă graniță, refugiații stau cu ochii lipiți de smartphone-uri și-și plănuiesc traseul. Un irakian îi propune lui Ameen să mergem cu el. Cică a mai făcut drumul ăsta, dar s-a întors pentru că zvonurile l-au paranoizat că va fi prins și amprentat. Una dintre fricile cele mai mari ale refugiaților este că vor fi înregistrați în Ungaria și nu vor mai ajunge la destinația visată.

Ungaria

Coborâm din portbagajul taxiului. Polițaii sârbi ne arată direcția și ne urează noroc. Autobuzele preapline se golesc în grupulețe care urcă pe calea ferată și o iau spre gardul unguresc.

Câțiva din grupul lui Khaled se ceartă ca disperații, unul dispare în boschetărie și revine după câteva minute, gata să se ia la bătaie cu toată lumea. Planificarea e orbită de stres și oboseală, nu mai știu pe unde s-o ia și cum să se țină departe de gloată, e prea multă lume peste tot, dacă-i prinde poliția e nasoool! Un șmecheraș cere 15 euro ca să ducă lumea pe un drum sigur și nepăzit de maghiari. „Minte și lumea îl crede“, zice Pescărușul, dar nu-și bate capul prea mult.

Khaled e atent doar la ecranul telefonului, nu mai ține ritmul, nu se ceartă, a schimbat planul, dar n-are rost să-l spună, nu-l mai ascultă nimeni. Cu cât sunt mai puțini, cu atât va fi mai ușor.

Se rup de șină, trec prin niște șanțuri și traversează câmpurile în zig-zag, până-și dau seama cum să citească hărțile. Au lăsat gardul în spate, acum așteaptă momentul potrivit ca să fugă într-o benzinărie din care să plece la Budapesta. Khaled e rupt, adoarme în porumb, spre exasperarea kurdului care-l însoțește. Se trezește greu, pornesc spre țintă și dau în câmp deschis unde un moș se oferă să-i ducă la autobuz. „Vine poliția! Zi-le-n limba ta să se întoarcă!“ urlă-n șoaptă moșul, dar Khaled se prăvălește într-un șanț de vreo cinci metri din care abia se ridică.

După șanț e un drum din asfalt acoperit de uruitul unor rable și autobuze.  Peste drum se deschide o parcare mare cu un oemveu în mijloc. Zeci de bișnițari români, maghiari și sârbi bagă energizante și pateuri în timp ce așteaptă un transport proaspăt de refugiați din boscheți. Samsarii îmbie familii la autobuz, Khaled și Pescărușul vor și ei să urce, dar apare garda: o taie disperați pe unde apucă, traficanții se suie-n mașini sau se ascund în veceuri.

Înaintăm cu grijă prin întuneric. Facem stânga printr-un lan de porumb, călcăm prin râpe și noroaie. Și ajungem la marginea unui drum. Un reflector îndepărtat îngălbenește asfaltul. Și trecem câte doi, câte doi.

Trebuie să găsim sârma ghimpată, să mergem pe lângă ea până dăm de o groapă prin care vom trece și gata, suntem scăpați. Dar ne-am rătăcit și ne învârtim panicați pe câmp, ca printr-un labirint invizibil. Nimeni nu vrea să fie prins. Alergăm, mergem pe burtă, sărim prin mărăcini.

Ne avântăm pe lângă un drum. Din spate se văd două lumini albastre. Poliția, panică! Ne aruncăm în boscheți. Nimeresc în niște ciulini de-mi ciuruiesc mâinile și picioarele. Mă ridic și o iau la fugă. Duba de poliție trece pe lângă noi și se întoarce.

„Șșșșt!” Nimeni nu scoate un sunet. Stăm mumificați de frică, întinși pe jos, ascunși prin iarba înaltă. Se aud niște pași, se aud mai aproape și mai aproape și mai aproape. „Taxi?” Ne întreabă o femeie. – Cât costă? – 250 de euro de persoană. Cam prea mare lăcomeala, însă alții acceptă. Unii au dat 300 de euro până în Budapesta, dar au fost duși doar câțiva kilometri, la Szeged.

Continuăm pe carosabil. „Uite, Budapesta – 180 de kilometri, e bine.” Hââârrrșș, o dubă frânează în fața noastră.

– De unde sunteți?
– Siria.
– Poftiți înăuntru.

Și polițistul deschide ușa mașinii. Drace, chiar când credeam că am scăpat. Ameen se gândește să-i mituim ca să ne lase să plecăm. Mai bine nu.

Coborâm, thank you! „Ciao!” Suntem într-un camp pentru refugiați, tot în Ungaria. Unora li se iau amprentele, altora nu, politica se schimba de la oră la oră.

„Dacă încercam aceeași manevră în Arabia Saudită ne dădeau afară din țară. Sau ne împușcau”, comentează Ameen. Voluntarii ne dau haine, săpun, șampon, pastă de dinți, periuțe, mâncare, dulciuri și apă. Totul din donațiile oamenilor.

Mâncăm câteva senvișuri și bem o supă rece de legume. Lângă noi este singura gaură din gard, mulți vin pe aici și campează peste noapte. 90% dintre refugiați sunt din Siria, așa-mi zice un voluntar neamț.

Frigul mi se bagă pe sub haine, trag în piept aerul rece și umed ca să mă liniștesc. Pun cortul, mă bag în sacul de dormit, duamne în ce somn adânc cad.

Dimineață, soarele bate răcoros, în jurul meu sunt sute de corturi abandonate, pături, gunoaie și oameni care umblă zombificați printre rămășițele nopții. Am un mesaj pe Whatsapp de la Ameen – a evadat și e deja în Budapesta.

Un irakian îl calcă pe cap pe Khaled. S-a ascuns acum ceva timp când au venit vreo douăj’ de dube de poliție și zace inconștient. Nu mai poate, vrea să fie amprentat și să rămână în Ungaria, dar irakianul nu-l lasă, îi dă apă, îl ia pe sus și-l cară spre Szeged. Vrea să se dea bătut, simte că moare. Încearcă să oprească vreo trei mașini de poliție, dar nu-l bagă în seamă. Se roagă de o patrulă să-l aresteze, dar îl trimit la secție.

Secția e închisă, așa că se pune-n drum, resemnat. Pierde noțiunea timpului până oprește o mașinuță lângă el. Vrei taxi până-n Budapesta? 300 de euro. Din spate vine un merțan lux, nou. Mai agață niște irakieni de pe drum și gonesc cu 190 până-n Budapesta.

Dărâmat de somn, se cazează într-un hotel de hoți de la periferie. E freaked out, nu vrea să fie arestat, abia așteaptă să plece din Ungaria. Un traficant îl agață pentru o cursă de 450 de euro până în Germania. Pe drum primește un telefon, e safe la gară, poți să iei trenul, așa că-și bagă picioarele în traficant, bagă un doner, o pizza, niște cheescake, își ia bilet și pleacă în capitala Austriei.

Viena

Din trenul de Viena cobor într-o altă lume. Gara e un centru pentru refugiați: voluntari tineri împart mâncare, apă, ceai și haine, există wifi gratis și-o zonă pentru copii – jucării, dulciuri și clovni; poliția se asigură că totul se desfășoară lin, personalul medical tratează durerile, Refugees, you are safe, scrie pe foile lipite pe pereți. Oameni bat din palme și cântă, paznicii glumesc cu niște boschetari și le explică civilizat, în limba engleză, că nu au voie să doarmă în gară.  

Deși Austria are o extremă dreaptă puternică, cetățenii s-au mobilizat pentru ajutorarea refugiaților după ce au aflat de moartea a 71 de oameni în containerul unui tir lăsat pe autostradă. Cei fără timp au aruncat cu bani pentru haine și echipamente, mâncare, orice. Alții au venit să dea o mână de ajutor, după serviciu sau școală, prin gările vieneze. La un moment dat erau atât de mulți voluntari încât unii nu mai aveau cu ce să ajute. Toate astea asigură curgerea fluxului de refugiați spre Germania.

Mă întâlnesc cu Ameen într-o cafenea. E cu doi tovarăși care au venit în Europa de câteva luni și s-au stabilit în Austria. Îmi povestește că după ce a evadat s-a mai târât pe burtă vreo oră, a prins un taxi și-a ajuns în Budapesta. „Șoferul ne-a cerut 350 de euro, de căciulă, dar i-am zis go fuck yourself! și a scăzut la 250. Sunt sigur că ăștia sunt mână-n mână cu poliția pentru că mașinile nu sunt niciodată oprite.”

Mohammad Balcjaji îl întrerupe pe Ameen cerându-i o țigară. Are 22 de ani și nu a apucat să-și încheie studiile în Business Management. Prietenul lui, Mohammad Othman, are 24 de ani, ten măsliniu, o barbă neagră deasă și e absolvent de Arhitectură. S-a stabilit în Viena pentru că unchiul lui este în Ungaria și vrea să fie aproape de el, dar și-ar dori să se întoarcă în Siria, după ce se termină războiul. Să reclădească țara.

Aici au o viață normală. Balcjaji a fost prins de poliție de cinci ori, în Ungaria și Serbia. Timp de două săptămâni a stat în închisoare și a îndurat bătaie și batjocură din partea gardienilor. Pe Othman l-au jefuit hoții în Macedonia, a pierdut 1500 de euro. Așa că a trebuit să se întoarcă în Grecia, ca să împrumute bani de la niște prieteni.

Se plimbă cu mâna prin barbă și-mi spune că Europa nu-și deschide porțile ca să nu dea navală toată lumea arabă. „Atunci ar ieși o mare mizerie imposibil de controlat.”

„Probabil că unii dintre refugiați sunt niște nenorociți, nicio problemă, să suporte consecințele,” completează tizul lui. Oricum, „musulmanii extremiști din Europa merg în Siria pentru că acolo arde jihadul”, încheie Ameen.

Fumăm niște haș și-mi zice că arăt ca un arab. Sau ca un țigan. Ne despărțim: Ameen pleacă spre Hamburg, eu spre München.

München

Mă trezesc într-o gară din viitor. E răcoare și noapte. Mă lipesc de un grup care merge la o tabără organizată în Olympiastadion.

Ies din gară și trec prin cortul medical. Doi bărbați în halate albe mă întreabă de unde am venit, cum mă cheamă, dacă sunt rănit, dacă am mâncărimi, dacă am orice fel de problemă. Mă caută de păduchi, îmi bandajează rana și-mi pun o brățară verde.

Urc într-un autocar și adorm. Mașina gonește pe autostradă, șoferul ne anunță că mergem în Hermsdorf, un orășel industrial între Berlin și München.

Ajung în fața unui depozit. Un banner lung atârnă de gard – „Welcome refugees”. Doi lungani cu mănuși albe din latex direcționează oamenii. Soldați în camuflaj descarcă suporturi de pat, bănci și mese, poliția asigură paza, Crucea Roșie înregistrează noii veniți. Un nene în salopetă, cu ochelari rotunzi și fumurii, ține evidența toaletelor libere și-ți explică cum tre’ să te speli pe mâini imediat după ce termini treaba.

Depozitul are o capacitate de 600 de persoane. S-au adunat vreo patru naționalități: irakieni, sirieni, afgani și nigerieni. Refugiații primesc trei mese pe zi, au un pat, duș și-un free shop de unde își iau haine și jucării pentru copii.

În spatele lui Khaled, granița Germaniei cu Austria s-a închis. Ca să mai taie din flux, ministerul de externe german a propus reducerea drepturilor pentru solicitanții de azil – fără cazare și asistență medicală, dar a luat-o în bot de la societatea civilă. Șeful serviciului de informații interne a avertizat că, în aceste momente vulnerabile, refugiații riscă să fie racolați de grupări islamiste.

Poliția l-a pescuit pe Khaled după câteva zile de derivă prin țară. L-au dus la o tabără sub pază armată din Bichofswerda, un orășel de lângă Dresda, unde o brigadă de neonaziști a căutat scandal cu solicitanții de azil.

Khaled zice că e nasol. Nu poate să iasă, nu știe cât o să dureze procedurile, dacă și când o să primească azil. Dar are un pat și mâncare. Își încarcă telefonul și stă pe net, apoi doarme, mănâncă, își încarcă telefonul și stă pe net. “Nu e paradisul, dar e mai bine decât în țara mea.“

Ameen stă într-un camp din Hamburg. Nu are probleme cu extremiștii, merge pe la petreceri și se distrează și așteaptă să-și ia azil. E ca și integrat, trebuie doar învețe limba germană, să-și termine studiile, să-și găsească un job, un loc unde să stea.

„Now I’m free to live in peace”, cică.

***

Citiți și jurnalul nostru de teren


Preluare: Patru mii de kilometri garduri


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

BBC News: De ce importă România GUNOAIE DIN STRĂINĂTATE?

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

FRF va sesiza UEFA după declarațiile șocante ale selecționerului Norvegiei la adresa copiilor români. Anunțul făcut de Răzvan Burlean

Val de reacții după meciul României cu Norvegia. Presa din străinătate, surprinsă de cei aproximativ 30.000 de copii de pe Arena Națională

Afiș la intrarea în biserică: Lumânările de altă proveniență nu vă aduc niciun folos duhovnicesc

Măsuri anti-poluare. Franța vrea introducerea de taxe pentru combustibilii avioanelor și navelor

Madridul denunță "violența generalizată" în manifestațiile din Catalonia

Cum a "rămas" Palatul Buckingham fără hârtie igienică. Ce au povestit celebritățile care au călcat pragul reședinței reginei

Acuzat de hărțuire de 20 de femei, Placido Domingo se declară ''bucuros'' să concerteze la Moscova

Guvernul spaniol condamnă violențele din Catalonia

"Omenește vorbind, eu am iubit trei lucruri: femeile, vânătoarea și vinurile bune". Un interviu inedit cu Ion Gheorghe Maurer realizat de istoricul Marius Oprea

Spania: Noi ciocniri violente, la Barcelona, între protestatarii catalani și poliție

Reacția lui Paleologu, după ancheta publicată de Rise Project despre Barna: Eroare de casting. Înțeleg dezamăgirea votanților săi

Competiție strânsă între Cornel Feruță și argentinianul Rafael Mariano Grossi pentru funcția de director al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

Cutremur în Vrancea: Ce magnitudine a înregistrat seismul

Canada suspendă noile vânzări de arme către Turcia

Washingtonul dorește să coopereze în continuare cu luptătorii kurzi împotriva SI

Mădălina Mezei: Am fost revocată în această seară din funcția de CEO al TAROM; m-a informat președintele Consiliului de Administrație

METEO #azi 16 octombrie 2019: Vreme călduroasă, dar ceață dimineața. Cum va fi vremea în București

Vicepreședintele SUA Mike Pence și Rudy Giuliani transmit că nu vor coopera cu ancheta privind demiterea lui Donald Trump

Erdogan: Nu vom declara niciodată o încetare a focului în nordul Siriei

China solicită Congresului american să nu mai încerce să întervină în situația din Hong Kong

Fifor îl atacă pe Orban: "Nebunul de sacrificiu de pe tabla de șah a lui Iohannis! Va fi cel mult un premier respins"

Orban, despre OUG 114: Trebuie abrogate prevederile legate de energie, domeniul bancar

Tenis: Principala favorită a debutat cu dreptul la turneul WTA de la Luxemburg

Tenis: Maria Sakkari și Daria Kasatkina, învinse în primul tur la Moscova (WTA)

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie

Grav accident în Mureș: Un TIR s-a izbit de două case și a rupt țeava de gaze. O persoană a fost rănită - FOTO

Portugalia: Mario Centeno rămâne ministru de finanțe în noul guvern

Erdogan susține că un militar turc a murit în urma bombardamentelor efectuate de forțele guvernamentale siriene

Fotbal: Ciprian Tătărușanu - Mai avem șanse, trebuie să credem în ele până la capăt

Oamenii de știință spun că albinele pot face operații matematice de bază

HBO pregătește un serial inspirat din ''Grease''

Accident cumplit: Un biciclist a murit după ce a fost lovit de o ambulanță

Portarul de handbal al echipei Dinamo a fost inclus în echipa ideală a etapei în Liga Campionilor

Mădălina Mezei, după ce a fost demisă din funcția de director general al Tarom: "Cum am fost numită, așa am fost retrasă"

Rezultatele înregistrate marți în preliminariile EURO 2020: Cel mai spectaculos duel s-a jucat în Liechtenstein

Trafic restricționat în zona Stadionului Sportul Studențesc, cu ocazia meciului de fotbal Rapid - Petrolul Ploiești

Eurostat: România, Slovacia și Ungaria, cea mai ridicată rată anuală a inflației din Uniunea Europeană, în septembrie

Ofensivă turcă în Siria: Vladimir Putin l-a invitat pe Erdogan în Rusia ''în zilele următoare'' (Kremlin)

Telemeaua de Sibiu, al șaptelea produs românesc înregistrat la Uniunea Europeană

Vaslui: Bărbat rănit grav după ce ar fi căzut într-o seceră

Tenis: ''Veteranul'' Karlovic a câștigat duelul așilor cu Bedene, la Moscova (ATP)

Federația Română de Handbal a primit o amendă de peste 2.000 de euro de la Curtea de Handbal a EHF

Tenis: Andy Murray, calificat în optimile de finală la turneul de la Antwerp (ATP)

CCR discută sesizarea privind alegerea lui Teodor Meleșcanu la conducerea Senatului

ANM: Cod GALBEN de ceață în Capitală și alte 23 de județe din țară. Traficul se desfășoară îngreunat pe mai multe drumuri județene

Mii de pompieri au protestat marți la Paris

CITATUL ZILEI

Numărul 2 în SUA s-a dus în Turcia. Mike Pence încearcă să convingă Ankara să renunțe la ofensiva împotriva kurzilor

Băncile străine îi jupoaie pe români DUBLU față de cum o fac cu cetățenii din celelalte state europene

Polițist prins în flagrant când lua mită: Anchetatorii ar fi găsit banii ascunși sub preșul mașinii

România are, în primele nouă luni ale anului 2019, a două creștere a înmatriculărilor de autoturisme noi din UE

Golf: Tiger Woods își scrie memoriile pentru a restabili "adevărul" despre viața sa

Fifor: Iohannis va trebui să vină cu altă propunere după ce Orban va fi respins de Parlament

Prințul William și Kate au vizitat o zonă montană din nordul Pakistanului, afectată de schimbările climatice

O carte pe zi: "Monsieur Karenin", de Vesna Goldsworthy

ȘTIRILE OREI 09.00 | 15 octombrie 2019

Nicolae Stanciu, după România-Norvegia, scor 1-1: După aspectul reprizei secunde, meritam victoria

Spania s-a calificat la EURO 2020, cu două etape înaintea finalului preliminariilor


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 683, afisate in 12 pagini.



ieri 05:26 CITATUL ZILEI