![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Un înalt oficial FMI dă vestea mult așteptată de angajați: 'E posibil ca salariile să crească fără a duce la o inflaţie mai ridicată'![]() Un înalt oficial FMI dă vestea mult așteptată de angajați: 'E posibil ca salariile să crească fără a duce la o inflaţie mai ridicată'Gita Gopinath, prim adjunct al directorului general al Fondului Monetar Internaţional, a respins miercuri temerile că o creştere a salariilor, pentru a-i ajuta pe angajaţi să facă faţă sporirii costului vieţii, va duce la majorarea inflaţiei, informează publicaţia Irish Times, relatează Agerpres. Numărul doi din FMI a explicat, în timpul discuţiilor la Forumul economic mondial (WEF) de la Davos, că este posibil ca salariile să crească fără a duce la o inflaţie mai ridicată, în schimb vor scădea profiturile companiilor. În ultimele luni câţiva guvernatori ai băncilor centrale au avertizat asupra pericolul majorării semnificative a salariilor în contextul creşterii preţurilor de consum, în urma pandemiei şi a războiului din Ucraina. Economia globală "nu a ieşit încă complet din criză", a avertizat Gopinath, deoarece lumea continuă să se confrunte "cu efecte negative în urma sporirii costului vieţii, după ce preţurile materiilor prime, inclusiv alimentele şi combustibili, sunt în creştere". "Economiile dezvoltate, pe baza estimărilor noastre, vor reveni în 2024 la nivelul de dinaintea pandemiei. Dar economiile emergente şi în curs de dezvoltare vor fi cu aproximativ 5% sub nivelul de dinaintea pandemiei. Acest decalaj este într-adevăr îngrijorător", a declarat oficialul FMI. Şi directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a afirmat săptămâna trecută că devine din ce în ce mai dificil pentru băncile centrale să reducă inflaţia, fără a provoca recesiuni, din cauza presiunilor sporite asupra preţurilor la alimente şi energie, în urma războiului din Ucraina şi a restricţiilor dure din China. "Cred că trebuie să devenim mai obişnuiţi cu inflaţia, ar putea să nu fie ultimul şoc", a avertizat Georgieva, adăugând că nu mai vede inflaţia ca "tranzitorie".
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
08:50
_ Mireasa lui SIEmion
ieri 21:10
_ Colaj epic de imagini, dar nu un film...
ieri 21:10
_ 4 iulie frici de haos...
ieri 21:08
_ UNDE DE ȘOC
ieri 18:09
_ Euro trades at 4.9471 RON
ieri 17:54
_ Pink își arată latura ei casual în NYC
ieri 16:59
_ Seceta lovește hidrocentralele din Italia
ieri 16:39
_ What happens to our data after we die?
ieri 16:21
_ Groapa de gunoi din Arad a luat foc / Foto
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu