10:23
Comentarii Adauga Comentariu

_ Istvan Kovacs, înaintea finalei Conference League: Sunt foarte fericit, mă simt onorat pentru încrederea pe care UEFA mi-a acordat-o

Istvan Kovacs, înaintea finalei Conference League: Sunt foarte fericit, mă simt onorat pentru încrederea pe care UEFA mi-a acordat-o

Site-ul UEFA i-a dedicat un articol special arbitrului Istvan Kovacs, aflat în faţa primei sale finale de cupă europeană, UEFA Conference League, Roma – Feyenoord, astăzi, de la ora 22:00.

„Sunt foarte fericit, mă simt onorat pentru încrederea pe care UEFA mi-a acordat-o. Şi, în acelaşi timp, privilegiat să fiu arbitrul primei finale UEFA Conference League din istorie”, a declarat Istvan Kovacs, potrivit frf.ro. El a făcut referire şi la nominalizarea sa pe lista arbitrilor de la CM 2022 din Qatar: „Este visul oricărui arbitru să ajungă la un Campionat European sau Mondial. E un sentiment special, ca un vis îndeplinit. Şi mă motivează enorm de mult”, conform news.ro.

La finala Conference League, Kovacs va face echipă cu asistenţii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene. „Lucrăm împreună deja de câţiva ani, ne cunoaştem foarte bine şi ştim deja ce simţim şi gândim fără să ne spunem. Sunt mândru de echipa mea în care fiecare are încredere maximă în ceilalţi”.

Istvan Kovacs a povestit pentru site-ul UEFA parcursul său, inclusiv un episod din timpul EURO ’96. Uitându-se la meciuri alături de tatăl său, tânărul Kovacs anticipa deciziile arbitrului din teren. „Tatăl meu m-a întrebat: «Cum de ştii lucrurile astea? ». Pur şi simplu le văd! Apoi mi-a spus: «Când împlineşti 15 ani, vei putea începe cursurile de arbitraj, aşa că trebuie să mergi pe această cale!»”.

„Am jucat fotbal, mi-am dorit să ajung un jucător de top, la fel ca orice copil pasionat de acest sport. Eram un mijlocaş ofensiv, îmi plăcea să marchez goluri şi am ajuns până la nivelul diviziei a treia. Dar, apoi, am realizat că nu voi putea ajunge un superstar, aşa că m-am concentrat pe cariera în arbitraj”, a mai spus Kovacs.

Acesta îl consideră pe Sandor Puhl o inspiraţie pentru cariera sa. „A fost unul dintre cei mai buni arbitri din lume, a condus o finală de Mondial [în 1994] şi o finală de Liga Campionilor [în 1997]. Datorită lui am devenit arbitru”.

La 19 ani, Kovacs arbitra în Liga 3, la 22 de ani a fost promovat în prima ligă, primind, în 2007, delegare la Supercupa României dintre Dinamo şi Rapid. „Chiar dacă pe teren se aflau jucători mai vârstă ca mine, acest lucru nu m-a deranjat, am vrut doar să am o prestaţie bună”.

Din 2010 a devenit arbitru internaţional, iar în prezent se află în categoria arbitrilor Elite. „Pe mine mă motivează atmosfera de meciuri mari, trebuie să fii puternic pentru astfel de momente”, a spus Kovacs, care a încheiat cu mesajul: „Mulţumesc Federaţiei Române de Fotbal şi Comisiei Centrale a Arbitrilor conduse de Kyros Vassaras pentru întreaga susţinere de-a lungul timpului”.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Al doilea profesor de la Universitatea Laval, suspendat pentru că a pus sub semnul întrebării nevoia de a vaccina copiii împotriva COVID

Cântecele balenei cu cocoașă arată că oamenii nu sunt singurele specii capabile de transmitere culturală

Autoritatea Palestiniană contestă vehement concluziile SUA privind moartea corespondentei Al Jazeera

_ Echipa lui DeSantis răspunde la anunțul Newsom care spune că rezidenții din Florida ar trebui să se mute în California

_ Mijlocașul foarte apreciat al academiei de la Manchester City, Tommy Doyle, se alătură Sheffield United prin împrumut

_ Chelsea „cântărește o mișcare șoc pentru Cristiano Ronaldo” pe fondul dorinței sale de a părăsi Man United

_ Kate Moss poartă o rochie ciudată în dungi în timp ce pozează cu Elton John

Mai liniștit, mai calm Kyrgios în Sferturi la Wimbledon ani mai târziu de când nu a mai avut o asemenea performanță

Ucraina stabilește noi linii defensive la Donețk după ce a pierdut Lugansk

_ Ion Cristoiu: Cum a ajuns Vladimir Putin să conducă Rusia cu o mînă de fier

_ 2 ofițeri de poliție împușcați în timpul artificiilor din 4 iulie în Philadelphia: rapoarte

_ Newsom iertă femeia care a împușcat mortal bărbatul care a traficat-o

_ Ottawa semnează un acord de compensare în valoare de 20 de miliarde de dolari pentru bunăstarea copiilor din Primele Națiuni

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Cea mai bine plătită meserie

_ Zeci de uciși în două presupuse atacuri jihadiste în Burkina Faso

_ Cele mai importante jucătoare de tenis pred pentru o parte din amenda de 1 milion de dolari pe care i-a primit-o WTA

_ Dragostea irlandeză îi permite lui Tiger Woods să aibă o minge la prima apariție de la Campionatul PGA al SUA

_ Lauren Hemp este jucătorul despre care vorbesc toată lumea înainte de EURO și este pregătit să fie o vedetă

_ Paulo Dybala și Paul Pogba se antrenează împreună la Miami, în timp ce agenții liberi continuă să caute noi cluburi

_ Șoferul chinez Zhou Guanyu vizează revenirea imediată la acțiune după un accident terifiant de mare viteză

_ Speranțele de vacanță de vară ar putea fi spulberate de creșterea numărului de cazuri de Covid și de revenirea unor restricții de temut

_ Locuitorilor li se va acorda puterea de a vota împotriva schimbărilor denumirii străzii în noua lege pentru a distruge consiliile „trezite”

_ Ducesă de Cornwall pentru o ediție regală specială a revistei Country Life

_ Mickey Guyton și Cynthia Erivo cântă la PBS A Capitol Fourth, petrecerea de Ziua Independenței Americii

_ Costurile uniformelor vor fi reduse în septembrie, deoarece școlilor le este interzis să solicite articole de marcă

_ Jackson Warne împărtășește fotografii cu el însuși și cu Shane concurând la un turneu de poker din Vegas

_ Rosie Huntington-Whiteley își etalează tenul impecabil și aspectul de machiaj plin de farmec

_ Sam Faiers dezvăluie că fiul ei Edward s-a născut în bucătărie și explică că împarte patul cu copiii ei

_ A fost instalată prima "baterie de nisip" din lume. Aceasta poate stoca energie verde timp de mai multe luni

_ Tasha din Love Island îl sărută pe noul băiat Billy în Casa Amor, în timp ce Andrew o renunță pentru o nouă bombă

_ Descoperirea fosilelor rezolvă misterul modului în care panda au devenit vegetarieni

_ Fanii Love Island îl laudă pe Luca Bish pentru că i-a rămas loial lui Gemma Owen

_ Canadienii au donat mai mult de 44 de milioane de dolari partidelor liberale și conservatoare în 2021

_ Inspirarea tinerilor despre drepturile omului, mai importantă decât salariul: agentul liber NBA Enes Kanter Freedom

_ Gloria—Amadeus (Cântec original) | Un concert în natură

_ ONU Nuclear Watchdog examinează garanțiile pentru submarinele AUKUS

_ Remaniere guvernamentală în Franţa după eşecul electoral al alianţei care îl susţine pe Macron

_ Capitol Report (4 iulie): Mass Shooting la Parada din 4 iulie în Chicago Suburb; Reflectând asupra întemeierii noastre

_ 17 moduri de a mânca fructe de vară

_ Cel puțin 6 uciși în 4 iulie împușcături de paradă; Orașul pune la dispoziție stațiune de acces după haosul protestului lui Jayland Walker | Știri de seară NTD

_ FreedomFest 2022 x EpochTV Pre-înregistrare în prezent: interdicție | FreedomFest 2022

_ Pre-înregistrarea FreedomFest 2022 x EpochTV în prezent: Imaginea unui american: Frederick Douglass și dreptul la vot | FreedomFest 2022

_ Joey Chestnut este din nou Champ Chomp în Concursul de Hot Dog din 4 iulie

_ Diplomații canadieni au refuzat accesul la procesul magnatului din China: ambasada

_ Italia declară stare de urgență în nordul afectat de secetă

_ Franța Cornet și Tan au ieșit din runda a patra de la Wimbledon

_ Bărbatul a cărui soție este cu dizabilități dezvăluie întrebări scandaloase pe care le-a adresat

_ TikTokker își împarte părerile când dezvăluie că are tripofobie

_ Chelsea: Cinci jucători care ar putea părăsi clubul cu Todd Boehly care vizează o revizuire

_ Karen Carney cere ca Euro feminin să nu urmeze Euro 2020 și să fie umbrită de abuzuri îngrozitoare

_ Gabriel Jesus de la Arsenal „dorește să joace ca atacant” după ce a finalizat mutarea de 45 de milioane de lire sterline de la Manchester City

_ Moment amuzant Aussie „Butterbean” spune că s-ar putea lupta cu Mike Tyson - care apare CHIAR ÎN SPATE

_ Nottingham Forest anunță semnarea fundașului francez Giulian Biancone de la Troyes din Liga 1

_ Man United se apucă în sfârșit să transfere afaceri (dar Ronaldo încă acaparat titlurile!)

_ Cristiano Ronaldo NU se va întoarce astăzi la antrenamentele de pre-sezon din motive familiale

_ Mama care s-a luptat ani de zile cu o dependență de alcool spune că ar fi moartă dacă nu s-ar fi lăsat

_ Un favorit al ducesei de Sussex, rochiile blazer sunt dintr-o dată la furie, scrie ROSIE GREEN

_ Insula Iubirii 2022: Andrew împărtășește un sărut cu Coco... după cum reiese că are o „link înainte de spectacol” cu Cheyanne

_ Zahawi pătrunde în rândul trans și spune că părinților trebuie să li se spună ce învață copiii lor la școală

_ Care sunt cele mai bune remedii pentru problemele comune ale pielii?


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1389, afisate in 24 pagini.



ieri 01:21 _ ANDROID...
ieri 01:21 _ ELON SI PAPA...
ieri 01:20 _ Panică...