20:12
Comentarii Adauga Comentariu

_ A fost bătaie ca în filme, în Croația: fanii lui Hajduk Split s-au bătut cu poliția. Cel puțin 35 de răniți/ Video

A fost bătaie ca în filme, în Croația: fanii lui Hajduk Split s-au bătut cu poliția. Cel puțin 35 de răniți/ Video

Ciocniri între poliţişti şi suporterii echipei Hajduk Split s-au soldat cu 35 de răniţi, sâmbătă seară, informează AFP, citând surse din cadrul poliţiei.

Incidentele au avut loc pe o autostradă, unde forţele de ordine escortau aproximativ 1600 de fani din galeria Torcida după un meci al echipei Hajduk cu marea rivală Dinamo Zagreb.

Sute de fani au atacat 16 poliţişti, aruncând în ei cu pietre, sticle şi alte obiecte.

Poliţiştii au ripostat folosindu-şi armele, trăgând în aer sau la nivelul solului pentru ca agresorii să se sperie.

Între alţii, doi suporteri au fost răniţi de gloanţe, însă viaţa lor nu este în pericol. Ei au fost atinşi de proiectile care au ricoşat din pământ.

Au fost răniţi şi 20 de poliţişti, iar 43 de fani au fost arestaţi.

Suporterii care au făcut deplasarea la Zagreb nu au putut să asiste la meciul câştigat de Dinamo cu 3-1, deoarece li s-a interzis accesul cu bannere şi cu alte obiecte.

Dinamo Zagreb a câştigat sâmbătă campionatul Croaţiei.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Acum poți citi ziarul tău preferat pe tabletă sau telefon cu lansarea Mail+

_ EDEN CONFIDENTIAL: fratele lui Kate Middleton, James, și o anchetă privind plata cu cardul de credit de 52.000 de lire sterline

_ Sharna Burgess dezvăluie că este în „fericirea nou-născutului” după ce a născut

_ Khloe Kardashian s-a declarat „mulțumită” de „investitorul de capital privat” după despărțirea lui Tristan Thompson

_ Afișarea de legume Bizarre Woolworths lasă internetul nedumerit

_ Richarlison, care a semnat noul Tottenham, a înmânat tricoul cu numărul nouă, în timp ce Antonio Conte continuă să construiască partea

_ Queensland: Bindi Irwin vizitează plaja cu fiica Grace într-o dimineață de iarnă

_ Președintele ales columbian Petro propune încetarea focului, discuții cu gherilele ELN

_ Hailey Bieber își face o prezentare plină de buste într-o salopetă adâncă pentru o campanie plină de farmec Saint Laurent

_ Montare sub presiune la 2 GB pe măsură ce timpul de conducere al lui Jim Wilson alunecă

_ Tottenham „face o anchetă pentru Memphis Depay”, în timp ce Antonio Conte încearcă să întărească atacul în continuare

_ Jessica Sepel de la JSHealth Vitamins: Acestea sunt CINCI alimente pe care le consum pentru imunitate iarna

_ BBC avertizează Antiques Roadshow să fie atent atunci când discută despre istoria colonială

_ Ash Barty face o mărturisire uimitoare despre victoria ei la Wimbledon și vorbește despre nuntă și despre a avea copii

_ Kim Kardashian postează „Free Brittney Griner” în timp ce starul WNBA continuă detenția de luni de zile în Rusia

_ Imagini înfiorătoare arată lei slăbit la grădina zoologică mexicană, cu pisici mari care „își roade propriile coadă”

_ �Dacă banii cumpără alegeri, atunci ea [Robson] va c�știga fără probleme� � Matt Salmon �nainte de a renunța și de a susține miliardarul RINO Karrin Taylor Robson �mpotriva lui Kari Lake pentru guvernatorul AZ

_ Actorul Josh Gad dezvăluie că nepotul său �n v�rstă de 20 de ani a murit pe neașteptate �n somn

_ Prue Leith îi spune fiului ei, parlamentar conservator, Danny Kruger, să se ridice în fața morții asistate

_ Tom Cruise i se alătură Serena Williams și Natalie Portman, când își sărbătorește 60 de ani

_ Domenica Calarco promite să nu mai vorbească despre MAFS pe Instagram

_ Țugărul din Highland Park, Robert Crimo, este acuzat de șapte capete de acuzare de crimă de gradul I

_ Lottie Moss pare să facă o declarație despre Roe v. Wade în timp ce pozează pentru un selfie cu oglindă în topless

_ CHRISTOPHER STEVENS recenzii TV de aseară: Dragi snobi ai BBC

_ Mel Greig are Covid și o tulpină urâtă de gripă în același timp

_ Fiul lui Paul Staehle al logodnicului de 90 de zile, Pierre, în vârstă de trei ani, este luat într-o casă de plasament de către CPS

_ Secretarul Transporturilor Pete Buttigieg r�de c�nd este confruntat cu prețurile mari la gaze (VIDEO)

_ Ben Affleck petrece timp cu fiica Violet, în vârstă de 16 ani, în timp ce i se alătură pe platourile de filmare ale filmului Nike fără titlu

_ „Ură conjugală”: aceasta este expresia pentru a descrie acele iritații - șase femei își dezvăluie supărarea

_ DAN WOOTTON: Criminalii eco-terorişti ameninţă vieţile britanicilor obişnuiţi

_ Natalie Portman își etalează un fizic tonifiat în minirochie stacojie la premiera Thor la Londra

_ Factorul Biden: China, Rusia, Iran se pregătesc pentru jocurile de război din America Latină � Rusia va aduce pentru prima dată jocurile militare �n emisfera vestică

_ Starul MasterChef Sarah Todd spune că simte presiune înainte de săptămâna Marii Finale

_ Prue Leith spune că speră că fiul ei, parlamentar conservator, Danny Kruger, nu va vota împotriva morții asistate

_ Jeff Lewis îl părăsește pe Stuart O'Keeffe după cearta noaptea târziu pentru petrecerea din 4 iulie

_ Nene Leakes își arată picioarele tonifiate într-o rochie înaltă-joasă în timp ce este la o întâlnire cu Nyonisela Sioh la Miami

_ Starul lui Geordie Shore, Daniel Thomas-Tuck, anunță că așteaptă primul său copil cu iubita lui

_ Soția lui Ore Oduba Portia dezvăluie că fiica lor, în vârstă de 8 luni, a fost transportată de urgență la spital după „o sperietură”

_ Nicole Scherzinger uimește într-un bikini albastru... atrăgând chiar atenția fotbalistului Jesse Lingard

_ Legenda australiană a tenisului Mark Philippoussis îl critică pe Nick Kyrgios drept o influență proastă asupra copiilor

_ Rita Ora se strecoară într-o rochie sclipitoare din plasă în timp ce ia cina după ce a participat la premiera Thor la Londra

_ Lista de milioane de dolari din New York, care i-a jucat pe Ryan Serhant și Fredkrik Eklund, este „întreruptă” de Bravo

_ Chris Evans face echipă cu Emily Blunt pentru noul film Netflix Pain Hustlers

_ Mel Greig dezvăluie că a fost lovită de Covid ȘI o tulpină urâtă de gripă în același timp

_ Kate Middleton și Prințul William îl salută pe Cameron Norrie „strălucitor” după victoria în sferturi de finală

_ Bella Hadid iese pe străzile aglomerate din New York cu telefonul mobil lipit de ureche

Cântecele balenei cu cocoașă arată că oamenii nu sunt singurele specii capabile de transmitere culturală

_ Insula Iubirii 2022: Jacques o sărută pe Cheyanne în timp ce Paige izbucnește în lacrimi în Casa Amor

_ Pixie Lott își arată silueta incredibilă în minirochie cu paiete la Săptămâna Modei de la Paris

_ Rihanna, în vârstă de 34 de ani, devine cea mai tânără miliardară din America

_ Ucigașul care l-a sugrumat pe un pensionar de 76 de ani într-un atac „rece și calculat” este condamnat la 19 ani de închisoare

_ MasterChef: Tommy Pham îi împărtășește un dulce tribut lui Julie Goodwin după eliminarea șocului

_ Tommy Pham de la MasterChef îi împărtășește un dulce tribut lui Julie Goodwin după eliminarea șocului

_ Serena Williams arată plin de farmec într-o rochie mini roz la premiera din Londra a lui Thor

_ Eyes Wide Shut: Nicole Kidman îl lasă pe Balenciaga îmbrăcat într-o misterioasă acoperire a ochilor în timpul PFW

_ Mama lui Nick Kyrgios dezvăluie că faptul de a-l vedea jucând o face să intre în panică atât de tare încât a trebuit să meargă la psiholog

_ Julia Fox emană încredere cu un ansamblu de piele îndrăzneț în timp ce iese la cină la Paris

_ Natalie Portman se îmbracă cu o minirochie roșie în timp ce se alătură Ritei Ora și Tessa Thompson

_ Cadbury lansează un nou bloc de ciocolată boysenberry ripple

_ Tessa Thompson emană farmec într-o rochie aurie fără bretele la premiera Thor: Love and Thunder


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 398, afisate in 7 pagini.



ieri 05:19