12:02
Comentarii Adauga Comentariu

_ Situaţie inedită la Harkov: pentru a ajunge la logodnica lui, aflată la 10 km, a parcurs 3.700 km

Situaţie inedită la Harkov: pentru a ajunge la logodnica lui, aflată la 10 km, a parcurs 3.700 km

Războiul naşte situaţie hilare, precum cea în care s-a aflat Sergi Baliaev.

Jucătorul profesionist de poker Sergi Beliaev a călătorit 3.700 de kilometri, pentru a-şi întâlni logodnica şi părinţii, care se aflau la doar 10 kilometri distanţă de casa lui din Ucraina.

De la casa tânărului de 32 de ani din satul Ţirkuni până la apartamentul iubitei sale din oraşul de est Harkiv, Sergi nu făcea mai mult de 10 minute cu maşina.

Asta până când a izbucnit războiul.

Dar pe 24 februarie, forţele ruse au avut nevoie de câteva ore pentru a pătrunde în satul Beliaev, în timp ce înaintau spre Harkov, oraşul ucrainean cel mai apropiat de graniţa cu Rusia.

Pentru Beliaev, linia frontului s-a interpus brusc între el şi iubită, aşa că a înlocuit cele câteva minute de călătorie pe care le făcea de obicei cu o plimbare de 3.700 de kilometri în jurul zonelor de luptă.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tatăl lui Rafael Nadal a fost văzut dând instrucțiuni fiului accidentat în sferturile de finală de la Wimbledon

_ Wimbledon 2022: Nick Kyrgios rupe tăcerea din cauza acuzațiilor de agresiune în timp ce Ajla Tomljanovic intervine

_ Elon Musk „a întâmpinat gemeni cu unul dintre directori de top” cu săptămâni înainte de a primi copilul cu Grimes

_ IAN HERBERT: Leoașele încep ca intenționează să continue cu o victorie de deschidere la Euro 2022 în fața Austriei

_ IAN HERBERT: Leoașele încep ca intenționează să continue cu o victorie de deschidere la Euro 2022 în fața Austriei

_ Următoarea cursă de prim-ministru: Rishi Sunak o trimite pe soția Akshata Murty să servească ceai presei în așteptare

_ Trei securiști de la Wimbledon sunt arestați pentru că s-au certat unul cu celălalt în afara Curții 2

_ Lara Worthington își duce fiul Rocket, în vârstă de șase ani, la o plimbare cu bicicleta prin NYC

_ Maisie Smith își prezintă silueta incredibilă într-un sutien sport și pantaloni scurți în sală

_ Cum se conturează echipele din Premier League cu O LUNĂ până la începerea sezonului

_ „Nasty Nick” Kyrgios a câștigat confruntarea în sferturile de finală împotriva chilianului Cristian Garin

_ Champagne Socialist AOC amendat pentru că nu a plătit taxele �napoi

_ Oprah Winfrey îi organizează tatălui Vernon o petrecere surpriză a vieții, deoarece suferă de cancer

_ Copil bucurie! Starul AFL Demons Jack Viney și soția sa model Charlotte așteaptă o altă fată

_ Urmărirea lui Frenkie de Jong de către Manchester United s-a oprit de salariile amânate neplătite de Barcelona

_ Stacey Solomon poartă un bikini alb de mireasă în timp ce pozează pentru fotografii lângă piscină în timpul unei găini îmbibate de soare

_ Observarea păsărilor aduce milioane de dolari în Alaska

_ Drake primește un comentariu de la Jeff Bezos cu referire la începuturile lor: „A început de jos”

_ Netflix confirmă spinoff-ul și redarea „Stranger Things”.

_ Marea Britanie spune că rapoartele conform cărora diplomatul britanic a fost arestat în Iran sunt „false”

_ Iran media says foreign diplomats arrested

_ ANDREW PIERCE: Cronometrat pentru daune maxime, lovitura de stat Saj & Rishi pe care ei susțin că nu este așa ceva

_ „Cea mai tare” doamnă cu acadea din Australia spune că este lovită în fiecare zi la serviciu de către străini

_ Broaștele râioase surprind oamenii de știință cățărându-se în copaci în pădurile din Marea Britanie

_ Ajla Tomljanovic este la grătar despre dragostea ei cu Nick Kyrgios imediat după pierderea la Wimbledon

_ Elon Musk a întâmpinat gemeni cu unul dintre directori de top cu săptămâni înainte de a primi copilul cu Grimes

_ Ashley Greene pune în evidență umflăturile de bebeluș într-o rochie cu maiouri în formă de top

_ Sadio Mane dezvăluie că a vrut să semneze un „contract de moarte” pentru a juca la AFCON după o accidentare la cap

_ Jack Wilshere dezvăluie că a părăsit clubul danez AGF după mai puțin de cinci luni

_ Elon Musk a întâmpinat gemeni cu unul dintre directori de top cu săptămâni înainte de a primi copilul cu Grimes

_ COMENTARIU ZILE DE POSTA: Adevarul este ca domnul Johnson inca sta cu capul si umerii deasupra potentialilor asasini

_ Națiunile Unite a șters acest articol care anunță �Beneficiile foametei �n lume� de pe site-ul său, după ce a devenit viral

_ Elon Musk „a avut GEMENI cu unul dintre directorii săi de top” cu săptămâni înainte să-și întâmpine copilul cu Grimes

_ Detecția prin fibră optică detectează tremurul de la vulcanul subglaciar islandez

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Christine McGuinness respinge zvonurile că căsătoria ei cu Paddy este pe stânci

_ Nicole Kidman petrece timp cu Kim Kardashian în culise la spectacolul Balenciaga de la Săptămâna Modei de la Paris

_ Fratele Mare: Tim Dormer aproape că a „renuntat” în timpul bătăliei pentru sănătatea mintală

_ Nicole Kidman orbiește într-o rochie cu paiete, fără umăr, alături de Keith Urban la afterparty Balenciaga

_ De ce interiorul sistemului solar nu se rotește mai repede? Vechiul mister are o posibilă soluție nouă

_ Observarea păsărilor aduce milioane de dolari în Alaska

_ Broaștele râioase surprind oamenii de știință cățărându-se în copaci în pădurile din Marea Britanie

_ Boris Johnson intră în finalul jocului în timp ce loiala Nadine Dorries îl susține pe prim-ministru

_ Chantel Mila, alias Mama Mila, ne împărtășește cele trei trucuri ușoare de casă și amestecurile de curățare ieftine de casă

_ Emisiunea de azi: Karl Stefanovic o pierde peste doi băieți Kiwi cu coafuri de chefal

_ Fosta iubită a lui Boris Johnson, Petronella Wyatt, spune că premierul este „lipsit de umilință” și nu va demisiona NICIODATĂ

_ Mark Wahlberg și Rhea Durham se mențin casual în timp ce își scot copiii într-o excursie cu barca

_ Kylie Jenner arată curbe sexy în timp ce filmează sezonul doi din The Kardashians

_ Kim Kardashian își ascunde fața în spatele măștii negre, în timp ce iese de la afterparty Balenciaga

_ Aceasta capra este CAPRA? Puști cu urechi lungi ia Pakistanul cu asalt

_ Canalul 10 reacționează la micul dejun care atrage doar 44 de telespectatori în Sydney

_ Designul cu susul în jos extinde abilitățile supercamera cu spectru larg

_ Activiștii indigeni australieni luptă pentru arta rupestre antică

_ Nicole Kidman uimește într-o minirochie de pe umăr și ochelari de soare ciudați la Balenciaga after party

_ De ce interiorul sistemului solar nu se rotește mai repede? Vechiul mister are o posibilă soluție nouă

_ Cum să arzi grăsimea din stomac RAPID: Rachael Attard dezvăluie greșeala de antrenament pe care o fac toată lumea

_ Loiala secretară pentru Cultură a lui Boris Johnson, Nadine Dorries, face o figură singuratică în timp ce îl sprijină pe prim-ministru

_ „Un sfert din consilii împing școlile să predea teorii rasiale „părtinitoare”, spune raportul

_ Comisia Europeană anunţă lansarea pe orbită a doi sateliţi Galileo care au primit numele unor copii câştigători ai unui concurs de desen

_ PRIMA UITARE: Editarea noastră a ceea ce ajunge astăzi în magazine


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 72, afisate in 2 pagini.