14:27
Comentarii Adauga Comentariu

_ Pentru prima oară în ultimii 250 de ani, moaștele Sf. Dimitrie cel Nou sunt scoase într-un pelerinaj

Pentru prima oară în ultimii 250 de ani, moaștele Sf. Dimitrie cel Nou sunt scoase într-un pelerinaj

Procesiunea va avea  prima oprire la Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava”, din Pantelimon, între orele 8.00 – 8.15, unde va fi întâmpinată de un sobor de 20 de preoți, în frunte cu Înalt Prea Sfințitul Paisie și cu aprobarea Prea Fericitului Părinte Daniel, Patriarhul României.

Aici, în fața capelei Spitalului ”Sfântul Sava” se va ține o rugăciune, în beneficiul pacienților spitalului și vizitatorilor, după care pelerinajul se va opri la Mănăstirea Pasărea, unde va fi găzduit de Maica Stareță Stvroforă Mihaela împreună cu întreaga obște, și se va finaliza la Mănăstirea Cernica.

Sfântul Dimitrie cel Nou a fost proclamat ocrotitor al Bucureștilor în anul 1792, în vremea mitropolitului Filaret al II-lea (1792-1793). Datorită cinstirii sale, patriarhul Justinian Marina propune Sfântului Sinod generalizarea cultului său in Biserica Ortodoxă Română. Proclamarea canonizării Sfântului Dimitrie a avut loc în 1955 și a primit ca zi de prăznuire data de 27 octombrie.

Moaștele se află, astăzi, depuse în Catedrala Patriarhală din București, unde au fost aduse în luna iulie 1774.

Între anii 1768-1774, a avut loc războiul ruso-turc, care a ajuns și pe pământ românesc. Generalul rus Petru Saltâcov a ajuns cu oștile sale în satul Basarab,la sud de Dunăre, iar pentru ca moaştele Sfântului Dimitrie, care se aflau acolo, să nu fie profanate de ostaşii musulmani, generalul a comandat ca ele să fie duse în Rusia.

Când cortegiul cu racla a ajuns în Bucureşti, un negustor bogat cu numele Hagi Dimitrie, precum şi mitropolitul Grigorie II al Ţării Româneşti, au rugat generalul rus să lase moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou poporului român şi Mitropoliei ţării, ca o mângâiere pentru pagubele materiale şi suferinţele îndurate de români în cursul acelui război, mai ales că sfântul era „valah” de neam.

Ascultându-le dorinţa, generalul s-a înduplecat, iar moaştele au fost aşezate cu mare cinste din în Catedrala Mitropolitană Bucureşti, în iulie 1774. Mâna dreaptă a Sfântului a fost trimisă la Kiev, unde se păstrează şi în prezent.

În felul acesta, Sfântul Dimitrie cel Nou sau Basarabov a devenit ocrotitorul Bucureştiului şi al întregii Ţări Româneşti.

În fiecare an, în preajma zilei de 27 octombrie, Dealul Mitropoliei din București este plin de credincioși care vin să se roage la moaștele sfinte.

Duminică, 31 martie, va fi o ocazie rară în istoria creștinismului românesc, în care moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou sunt purtate într-un pelerinaj, dând, astfel, posibilitatea mai multor credincioși să se închine și să se roage.

Adresa Spitalului ”Sfântul Sava”, unde va avea loc prima oprire este Str. Cozieni nr 2, Pantelimon, Ilfov. Date de contact: www.spitalulsfantulsava.ro


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Studiul arată că majoritatea pacienților cu COVID lung au fost vaccinați

_ „Pisica mare” este văzută târâind lângă case din Highlands scoțiani

_ Culture minister Turcan: The inauguration of Oriental Art Gallery is a committement that we now meet

_ 470 de piese auto contrafăcute, descoperite într-un container în Portul Constanţa

_ Viktor Orban sfidează CPI - Benjamin Netanyahu va fi invitat la Budapesta

_ Povestea desconsiderării manifestate de Trump (și a greșelilor) față de NATO

Viktor Orbán: "Nu mai puteam să stăm cu mâinile în sân şi să privim cum lanţurile de magazine jefuiesc oamenii". Vă amintiți cum au sărit Soroșiștii pe Călin Georgescu când ne-a spus că Multinaționalele ne jefuiesc? De ce AUR și Simion TAC pe această temă?

_ Dragonii de mare în vârstă de un an fac debutul la acvariul din California

_ Escobar: Este război - Adevărata mașină de tocat carne începe acum

_ Tata Steel anticipează închiderea cuptoarelor de cocs din Marea Britanie

_ Verstappen ocupă pole-ul pentru GP Chinei după victoria în sprint

_ România va găzdui Campionatul European de handbal feminin EHF EURO 2026

_ Jose Ramon Sandoval, noul antrenor al echipei spaniole Granada

_ O joacă de 50 USD în backdoor la următorul „Super-IPO” al lui Elon?

_ Biden întărește reglementările SUA privind funinginea, înfuriind industria

_ Conflict stradal în Gherla, județul Cluj: Intervenție a forțelor speciale

_ Cu Chevron răsturnat, Congresul ar putea trebui să se adapteze

_ Nouă minerale energetice critice pentru investitori

_ Finalele la dublu şi la simplu, duminică, la Transylvania Open WTA 250

_ Andrei Ionescu, soţul actriţei Ileana Stana Ionescu, a murit

_ BREAKING - Alegerile prezidențiale au fost contestate la Curtea Constituțională

_ Nicuşor Dan: 'Cred că decizia Curţii Constituţionale este nejustificată'

_ Noul Range Rover EV a promis să fie „cel mai capabil SUV electric de lux”

_ Pelerinaj de Ziua Recunoștinței: Călătoria de vacanță pentru a bate record

_ Bilanțul în luptele jihadiste-armata din Siria crește la 242: monitorizare

_ Macron laudă artizanii pentru restaurarea Catedralei Notre-Dame din Paris

În sondajul Atlas Intel Soroșiștul Nicușor Dan, e pe locul doi

_ Jaqueline Cristian and Andreea Mitu, through to Transylvania Open doubles semi-finals

_ Cele mai bune state în care americanii caută să cumpere case în 2025

_ Studiu inedit: bananele „triste şi singure" se vând mai bine în supermarketuri

_ Misiunea XRISM analizează în profunzime sistemul stelar „ascuns”.

_ A încetat din viaţă fostul internaţional polonez Jan Furtok, la 62 de ani

_ Futures S&P cresc, în ritm pentru cel mai bun an din acest secol

_ VIDEO Poliția Capitalei, mesaj de forță în ziua alegerilor prezidențiale

_ Molecular morphers: geluri alimentate cu ADN care se schimbă la comandă

_ Iniţiativă revoluţionară în Elveţia: stop finanţării combustibililor fosili

_ Volkswagen vinde o uzină unei companii controlată de guvernul chinez

_ Peste 3 miliarde de ambalaje colectate în primul an al programului SGR

_ Depozitul de gaz din Europa se golește la cel mai rapid ritm din 2016

_ Lungul drum al unui copil care a murit acum mai bine de 2.000 de ani

_ Israel-Hezbollah ceasefire: Israel says ceasefire with Hezbollah violated

_ Pot fi repetate alegerile prezidenţiale? Fost preşedinte CCR: Da!

S-a mai detonat o conservă a Sistemului : pe nume Claudiu Tărziu

_ Rusia forțează frontul de est - Avans semnificativ pe mai multe direcții

_ Ciolacu promite clarificări prin OUG pe tema pensiilor militare

_ Frank Lampard, numit în postul de antrenor al echipei Coventry City

_ Superliga de fotbal. Trei partide se joacă în Duminica Floriilor

_ Autocarul echipei Real Madrid, implicat într-un accident pe o autostradă britanică

_ Trufele româneşti, în pericol de dispariţie din cauza braconajului

_ 'End the wars everywhere': Peace in Lebanon requires 'Palestinian state, normalisation for Israel'

_ Cine poate participa la renumărarea voturilor? Explicaţii transmise de BEC

_ Cel mai nou update de Windows creează probleme pentru scanere şi imprimante

_ Implicarea Rusiei la alegerile din România: Kremlinul reacționează rapid

_ Incendiu la centrala nucleară Chinon. Două reactoare au fost oprite

_ Rusul Karen Hacianov, al patrulea favorit, în optimi la Dubai

_ Georgia Crăciun, eliminată în sferturi la turneul WTA125 de la Colina

_ Procurorul japonez își cere scuze fostului condamnat la moarte

_ Problema fructelor și a legumelor ambalate în plastic, privită altfel

_ Ce decizie s-a luat la Bruxelles în privinţa Republicii Moldova

_ Fotbal: Camerun îl numește pe Marc Brys ca nou antrenor principal


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 673, afisate in 12 pagini.