01:16
Comentarii Adauga Comentariu

Patriarhia Română acuză ziarul "Adevărul" de atacuri comandate asupra Bisericii Ortodoxe Române



Comunicatul Bisericii Ortodoxe Romane

În legătură cu articolul intitulat Ce averi are Biserica Ortodoxă: sute de mii de hectare de teren şi pădure, hoteluri, trust de presă şi fabrici de milioane, postat pe site-ul Adevărul în ziua de 23 august 2015, care conţine exagerări referitoare la proprietățile şi veniturile Bisericii Ortodoxe Române, precizăm:

După o tehnică de manipulare, folosită adesea de această instituţie media, autorii articolului menţionat folosesc şi acum o prezentare hiperbolică a proprietăților Bisericii Ortodoxe Române: „sute de mii de hectare de teren şi pădure” şi în special o exagerare iresponsabilă şi culpabilă privind suprafaţa de pădure aflată în proprietatea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei: „sute de mii de hectare de pădure”, când de fapt aceasta deţine aproximativ 30.000 de hectare de pădure.

Ca de fiecare dată când abordează acest subiect, jurnaliştii de la Adevărul menţionează doar veniturile şi proprietăţile unităţilor bisericeşti (eparhii, parohii, mănăstiri) şi ignoră cu desăvârşire cheltuielile acestora.

Eroarea, probabil premeditată a jurnaliştilor de la Adevărul, este că de fiecare dată aceştia confundă statutul fiscal al unităţilor bisericeşti cu cel al societăţilor comerciale.

În urmă cu câteva zile, Patriarhia Română a explicat într-un comunicat de presă că veniturile realizate de unităţile bisericeşti sunt folosite pentru cheltuieli cu salariile, utilităţile, întreţinerea unui important patrimoniu de locaşuri de cult şi alte clădiri bisericeşti, pentru susţinerea unei semnificative opere social-filantropice şi educaţional-culturale în societatea românească şi în comunităţile de români din străinătate.

Faptul că Biserica Ortodoxă Română este bine organizată şi are capacitatea de a-şi administra eficient proprietăţile trebuie apreciat şi promovat, iar nu invidiat şi denigrat.

Cele aproximativ 800 de instituţii şi programe socio-medicale şi educaţionale (cabinete medicale, cabinete de consultanţă, cămine şi centre pentru bătrâni, copii şi alte persoane defavorizate, grădiniţe etc.), pentru susţinerea cărora anul trecut (2014) eparhiile Patriarhiei Române au cheltuit peste 87.000.000 lei, sunt susţinute în imensa lor majoritate tocmai din veniturile obţinute corect şi transparent de eparhiile Bisericii Ortodoxe Române.

Dar, aşa cum se constată în ultimii ani, opera social-filantropică şi educaţional-culturală a Bisericii în favoarea a peste un milion de români este o realitate evidentă greu de acceptat de către jurnaliştii de la „Adevărul”.

Biserica Ortodoxă Română, fiind autocefală, cu centrul de conducere în România, apărătoare a identităţii şi unităţii naţionale, spre deosebire de alte culte din România, despre veniturile şi proprietăţile cărora nu se scrie niciodată nimic, nu este susţinută financiar sau politic de vreo confesiune religioasă sau organizaţie creştină din străinătate.

Aceasta explică, în mare măsură, şi faptul de ce ea este permanent ţinta atacurilor comandate din presa românească, în special a celor de la publicaţia Adevărul.

Reamintim că statutul fiscal al Cultelor din România este similar cu cel din majoritatea statelor Uniunii Europene în care acestea sunt susţinute pentru contribuţia lor la viaţa societăţii.

Presiunea mediatică pentru o eventuală impozitare a veniturilor Bisericii are ca scop o diminuare a susţinerii activităţilor social-educaționale şi social-filantropice ale acesteia şi o diminuare a rolului Bisericii Ortodoxe Române în societate.

Biserica este deschisă pentru o discuţie pe tema impozitării veniturilor ei dacă această discuţie este abordată împreună cu chestiunea retrocedării sau a compensării tuturor proprietăților bisericeşti confiscate de Statul român, astfel încât Biserica să poată dispune de resursele necesare pentru întreţinere şi pentru susţinerea operei ei social-filantropice.

Până în prezent a fost retrocedată Bisericii Ortodoxe Române numai o mică parte din proprietățile sale confiscate de regimul comunist. În concluzie, proprietățile şi veniturile bisericeşti sunt astăzi folosite pentru susținerea multiplelor activităţi derulate de Biserică în societatea românească.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române




Articolul din ziarul "Adevarul" - "Ce averi are Biserica Ortodoxă: sute de mii de hectare de teren şi pădure, hoteluri, trust de presă şi fabrici de milioane"

Biserica Ortodoxă se află în topul celor mai profitabile instituţii din ţară, iar veniturile continuă să crească.

Arhiepiscopiile şi Mitropoliile din ţară deţin averi uriaşe, de la clădiri, terenuri, mii de hectare de pădure până la trusturi de presă.

În ultima perioadă, mai multe organizaţii nonguvernamentale au atras atenţia asupra bogăţiilor Bisericii, stârnind un val de dispute publice. „Adevărul“ îţi prezintă ce averi are Biserica Ortodoxă.

România are cele mai multe biserici pe cap de locuitor din Uniunea Europeană, pe întreg teritoriul ţării există peste 18.000 de biserici.

Lăcaşe noi de cult se construiesc la tot pasul, ceea ce aduce prosperitate financiară continuă Bisericii Ortodoxe.

Veniturile vor fi întotdeauna mai mari decât cheltuielile pentru că există fonduri nejustificate care nu trec prin măsurile de fiscalitate.

Cultul ortodox deţine la nivel naţional 35.000 de hectare de pădure şi 40.000 de hectare de teren arabil.

Valoarea terenului arabil şi a pădurilor aflate în proprietatea Bisercii Ortodoxe este estimată la 420 milioane euro, potrivit unei investigaţii realizate în 2011 de Televiziunea Naţională.

Guvernul subvenţioneaza cultele religioase din ţară, deşi acestea au surse proprii de profit foarte consistente. Contribuţii, produse sub însemnul bisericii, sponsorizări, taxe din evenimente sunt doar câteva din sursele de profit ale Bisericii Ortodoxe.

Fabricarea şi comercializarea de lumânări, obiecte de cult, cărţi religioase, calendare şi icoane, este doar unul dintre obiectele de activitate în care Biserica Ortodoxă deţine monopolul pieţei.

Impozitarea veniturilor Bisericii este luată în calcul de către autorităţi, în condiţiile în care premierul Victor Ponta a anunţat deja scoaterea la lumină a sumelor primite informal de către medici de la pacienţi, operaţiune care presupune taxarea cu 16% a acestor venituri.

Întrebat despre posibilitatea taxării veniturilor Bisericii, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, a declarat ieri că o astfel de discuţie va avea loc la finalul anului, când se va realiza bugetul pe anul 2016.

„Asta este o discuţie pe care o vom avea eventual la final de an, când facem bugetul pe 2016, dar nu se va discuta acum“, a declarat Teodorovici, la finalul discuţiilor despre Codul Fiscal, potrivit Gândul.info.

Ce averi are Biserica Ortodoxă. Arhiepiscopia Sibiului face bani din chirii, vânzare de obiecte bisericeşti sau producţie şi vânzare de lumânări La Sibiu, reprezentanţii bisericii sunt extrem de reticienţi când vine vorba să ofere date despre sursele de venit. Mitropolia are o editură iar Arhiepiscopia, o tipografie, cea din urmă obţinând venituri, printre altele, din chirii, producţia şi vânzarea de lumânări sau colportajul religios, potrivit unei analize publicate de „Adevărul“ în 2013.

„În urma solicitării privind sursele de venit ale Arhiepiscopiei Sibiului, vă comunicăm faptul că acestea se compun, ca şi în toate unităţile administrative bisericeşti din cuprinsul Patriarhiei Române, în principal din contribuţia credincioşilor, ca sursă de bază, la care se adaugă contribuţia primită de la stat, precum şi venituri din activităţi proprii, cum ar fi producţia şi vânzarea de lumânări, colportaj religios şi câteva venituri din chirii, care sunt în majoritatea lor sociale.

În fiecare contract de închiriere pentru spaţiile locative este menţinută suma cu care proprietarul contribuie la subvenţionarea chiriei (peste 50 la sută din valoarea de piaţă a chiriei)“, arăta în 2013 diaconul Ştefan Toma, responsabil comunicaţii şi relaţii publice în cadrul Mitropoliei Ardealului.

Dacă în secolul trecut părea de domeniul fantasticului să te gândeşti că poţi asculta prin intermediul radioului o slujbă religioasă stând relaxat pe fotoliul din sufragerie ori că printr-un simplu click poţi comanda online o icoană, iată că acum toate acestea sunt posibile.

Şi sunt posibile şi datorită statului care după 1990 a cedat cu titlu gratuit Bisericii ortodoxe sute de clădiri, sedii de poliţie, restaurante, hoteluri, ferme viticole, case boiereşti. Şi la Turnu Severin, Episcopia Severinului şi Strehaiei stă destul de binişor la capitolul clădiri.

Instituţia îşi are sediul în buricul Severinului într-o clădire de patrimoniu naţional şi în plus, în 2001, Episcopia a primit în folosinţă gratuită hotelul „Severin“, cunoscut ca fosta cantină a partidului.

Episcopia Severinului şi a Strehaiei a fost reînfiinţată după 600 de ani. Are jurisdicţie asupra tuturor unităţilor bisericeşti din judeţul Mehedinţi. Eparhia are 5 protopopiate ce cuprind: 200 parohii, 148 filii, 11 mănăstiri şi 220 de preoţi (din care 6 în unităţi bugetare).

Ca urmare a Adresei nr. 959/2003, trimisă de Arhiepiscopia Craiovei, luându-se act de dorinţa clerului şi credincioşilor din judeţul Mehedinţi privind restaurarea existenţei istorice a vechilor eparhii (Mitropolia Severinului şi Episcopia Strehaiei), pentru motive de ordin misionar, pastoral, administrativ, bisericesc, cultural, istoric şi geografic, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din 4-5 martie 2003 a aprobat cererea de înfiinţare a Episcopiei Severinului şi Strehaiei cu reşedinţa în municipiul Drobeta-Turnu Severin, ca sufragană a Mitropoliei Olteniei, cu jurisdicţie asupra judeţului Mehedinţi, prin desprinderea de Adunarea Naţională Bisericească în şedinţa de lucru din data de 6 martie 2003.

Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia are campus teologic, fabrică de lumânări, radio şi proiecte sociale de milioane de euro Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia administrează bunuri şi imobile din judeţele Alba şi Mureş şi are proiecte sociale în valoare de milioane de euro.

Averea Arhiepiscopiei de Alba Iulia a crescut constant în ultimii ani, mai ales în perioada în care a fost condusă de Andrei Andreicuţ, până în 2011, când acesta a devenit Mitropolit al Clujului. În afară de proprietăţile obişnuite, respectiv biserici, case parohiale şi terenuri din cele două judeţe.

Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia mai deţine o fabrică de lumânări, o tipografie, un post de radio şi o organizaţie socială care derulează proiecte în valoare de milioane de euro, cea mai mare parte cu finanţare din fonduri europene. În trecut, Arhiepiscopia era şi jucător la bursă.

În 2010, instituţia de cult era acţionar cu 3,63 la sută la societatea Prodcomplex SA Târgu Mureş, cu obiect de activitate în domeniul fabricării plăcilor, tuburilor şi profilelor din material plastic. Ulterior, firma a fost delistată de pe bursă.

Fabrica de lumânări produce pentru toate parohiile din cele două judeţe. Reprezentanţii acestora sunt obligaţi să cumpere de la fabrica din Alba Iulia. Postul de radio se numeşte „Reîntregirea“ şi are o cotă de piaţă foate bună, atât în Alba cât şi în Mureş. Organizaţia socială „Filantropia Ortodoxă“ administrează cea mai mare reţea de case de tip familial din cuprinsul Patriarhiei Române, respectiv 18 astfel de centre în care sunt ocrotiţi aproximativ 230 de copii.

În total, asociaţia deţine 64 de centre sociale distincte, destina copiilor, vârstnicilor, oamenilor străzii, persoanelor cu handicap. Valoarea proiectelor derulate este de peste 5 milioane de euro. În fiecare din ultimii ani, „Filantropia Ortodoxă“ a avut un buget mai mare de 10 milioane de lei.

Sălăjenii au sediu episcopal de un milion de euro Chiar dacă este unul dintre cele mai mici judeţe din ţară, atât ca suprafaţă, cât şi ca număr de locuitori, Sălajul se poate lăuda cu unul dintre cele mai impresionante sedii episcopale din ţară, a cărui voloare este estimată la un milion de euro.

Episcopia Sălajului este una dintre cele mai „tinere“ episcopii din ţară, fiind înfiinţată abia la sfârşitul anului 2007, prin desprinderea din Episcopia Oradei. Chiar dacă are doar puţin peste cinci ani de existenţă, Episcopia se poate lăuda cu un sediu cum probabil nu multe alte episcopii din ţară mai au.

Construcţia lui a început în septembrie 2010 şi, după cum preciza în 2013 purtătorul de cuvânt al Episcopiei Sălajului, preotul Gabriel Gârdan, a implicat costuri de aproximativ un milion de euro.

O parte din bani s-au dus pe cele 3,12 hectare de teren cumpărate în zona cunoscută în Zalău drept „Coada Lacului“, iar restul pe construcţia clădirii.

Preotul Gârdan spunea că cea mai mare parte din bani au fost donaţi de credincioşi şi că doar aproximativ 10% din sumă a provenit de la bugetul de stat, prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte, ori de la cel judeţean, prin Consiliul Judeţean.

Imperiul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei Sute de mii de hectare de pădure, hoteluri şi pensiuni în Neamţ, Suceava şi Iaşi, un spital privat şi un centru de conferinţe sunt doar câteva dintre bunurile lumeşti din administrarea Mitropoliei.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei stăpâneşte o avere greu de estimat. Conform Legii Cultelor, bisericile şi mănăstirile plătesc impozit numai dacă declară că desfăşoară activităţi economice, după cum a precizat în 2013 Cristina Ionescu, purtător de cuvânt al Direcţiei de Finanţe Neamţ. Din această cauză, multe dintre proprietăţile Mitropoliei nu figurează în evidenţele fiscale.

Mănăstirile asigură cel mai important lanţ de cazare. În staţiunea Durău, Mitropolia deţine un hotel în toată regula, „Casa Pelerinul“, şi alte şase vile pentru servicii de cazare independente de mănăstire.

La Miclăuşeni, undeva după graniţa cu judeţul Iaşi, Mitropolia a dobândit şi un castel, lăsat moştenire de ultima supravieţuitoare a familiei Sturdza.

Un alt domeniu în care Mitropolia Moldovei deţine proprietăţi importante este cel silvic: suprafaţa de pădure deţinută ajunge la aproape 10.000 de hectare.

În urmă cu câţiva ani, de la Ocolul Silvic Târgu Neamţ au fost retrocedate către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei 9.615 hectare de pădure.

Odată cu pădurea, Mitropolia a obţinut şi clădirile construite pe terenul respectiv. Mitropolia a mai primit sediul Ocolului Silvic Târgu Neamţ, sediul de brigadă silvică de la Mănăstirea Neamţ, cantonul silvic de locuit de la pepiniera silvică Dumbrava, cantonul silvic de locuit de la Cărbuna, cantonul cu etaj de la Mănăstirea Neamţ, sediul de brigadă silvică de la Secu şi cabana forestieră Secu.

Preoţii au mai obţinut şi celebra cabană de vânătoare a lui Ceauşescu de la Nemţişor, unde se organizează petreceri private, împreună cu celelalte trei cabane şi chioşcul de vânătoare.

Pe ce afaceri îşi bazează bugetul Mitropolia Banatului Pe lângă donaţiile credincioşilor, cea mai importantă unitate de organizaţie administrativă bisericească din vestul ţării face bani şi din câteva afaceri prospere, mai ales datorită scutirii pe care cultele o au la plata taxelor către stat.

Mitropolia Banatului are în subordine o fabrică de lumânări, o tipografie, librării, magazine în care se vând obiecte de cult şi chiar o croitorie. Cea mai de succes întreprindere este cu siguranţă producţia de lumânări, mai ales că parohiile din judeţ au obligaţia de a achiziţiona lumânări doar de la fabrica Mitropoliei.

Conform site-ului „Opinia Timişoarei“, în 2010 Mitropolia a vândut aproximativ 10 milioane de lumânări. O altă afacere de succes este tipografia Mitropoliei. Pe lângă publicaţia bilunară „Învierea“, aici se mai tipăreşte şi revista mitropolitană „Altarul Banatului“, cu apariţie trimestrială, dar şi calendare ortodoxe, de la cele de perete până la cele de birou.

În plus, aici au mai fost tipărite în trecut şi calendarele Arhiepiscopiei Aradului şi Episcopiei Oradiei, comenzile de la episcopii din alte zone nefiind ceva ieşit din comun. Tipografia Mitropoliei mai tipăreşte şi cărţi religioase şi de rugăciuni.

Sub „umbrela“ Arhiepiscopiei Timişoarei se află şi o afacere mai puţin obişnuită. Prin intermediul unei pagini de internet, www.orthodoxmall.eu, sunt comercializate veşminte preoţeşti, lucrate de câteva măicuţe la o mănăstire din judeţul Timiş, iar valoarea unui astfel de produs ajunge chiar şi la câteva mii de lei.

(sursa : ziarul Adevarul - url: adev.ro/ntjc6k)


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Europa Națiunilor care se va opune Europei progresisto-neomarxiste a lui Juncker, Merkel și Soros, prinde contur. #europarlamentare2019. Marine Le Pen: "Nu luptăm împotriva Europei, ci împotriva Uniunii Europene care a devenit un sistem totalitar"

VIDEO cu filmarea profanării. La cimitirul eroilor din Valea Uzului extremiștii maghiari au înfășurat în pungi de gunoi crucile soldaților români căzuți pentru Patrie. Băsescu;"Arată primitivism. Extremiștii maghiari au întrecut orice măsură"

Propaganda progresisto-degenerativă nu ține la femeile daneze. Femeile daneze preferă să fie fluierate sexual pe stradă în semn de admirație, decât să fie "feministe"

Franța: Regimul progresist al Bilderbergului Macron sugrumă libertatea presei. FRANȚA IA MĂSURI FĂRĂ PRECEDENT ÎMPOTRIVA REPORTERILOR CARE AU PUBLICAT UN DOCUMENT GUVERNAMENTAL SECRET

O celebră vedetă de la noi, filmată în timpul unei orgii sexuale VIDEO

România, vândută la hectar. Oficial: 40% din terenurile agricole sunt în posesia străinilor

Israel: Activiști au protestat la ''porțile'' concursului Eurovision împotriva complicității la opresiune și a ocupației teritoriilor palestiniene

"Dacă în România poate să joace 'Doncur' ăla, înseamnă că fotbalul nostru a luat-o razna". Cea mai dură reacție după Craiova - Viitorul

Angela Merkel: Europa trebuie să combată partidele de extremă dreaptă

Tenis: Ana Bogdan va juca finala turneului ITF de la Saint-Gaudens

Olanda a câștigat concursul Eurovision 2019/ Podiumul a fost completat de reprezentanții Italiei și Rusiei

LISTA AGENTILOR SOVIETICI pe care CEAUSESCU, prin UM 0920, ii tinea sub observatie! “Vreau sa aiba microfoane si-n pantofi!”

Aeroportul din Soci a fost evacuat în urma unei amenințări cu bombă

Încă o cruzime progresistă. Părinții lui Vincent Lambert îi cer lui Macron să mențină tratamentul. Medicii au anunțat familia că vor întrerupe tratamentul luni, decizie care-l va ucide pe Lambert

Erdogan anunță că Turcia va produce împreună cu Rusia sistemul antirachetă S-500, după achiziționarea sistemului S-400

Europarlamentari români au semnat pentru Desființarea României. Atenție pe cine trimiteți europarlamentari. Renate Weber și Mircea Diaconu au semnat manifestul Spinelli care susține o Europă Federală și Desființarea Statelor Naționale

The Guardian: Tendințe extremiste - clivajele puternice de pe harta politică a Europei

Manuscrisul de la Voynich despre care un cercetător britanic afirmă ca l-a descrifrat conține cuvântul românesc "OMOR". Cercetătorul afirmă că Manuscrisul e scris în Latina Vulgară..."La noi" "OMOR" e considerat un împrumut Slav...

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 19 mai

Ucraina: Guvernul de la Kiev cere comunității internaționale să recunoască drept genocid deportarea tătarilor

Conservatorii câștigă teren peste tot în lume: Viktor Orban, Kaczyński, Erdogan, Brexit, Trump, Salvini, Netanyahu, Bolsonaro...și acum Morrison în Australia...Conservatorii australieni obțin o victorie ''miraculoasă'' la alegerile legislative

Rachete israeliene, interceptate de sistemele de apărare antiaeriene siriene -presă

​VIDEO Olanda a câștigat concursul Eurovision 2019

SUA: Incendiu al unui ecran publicitar digital în Times Square din New York

Tenis: Finală Johanna Konta - Karolina Pliskova, la Roma (WTA)

Cinci persoane au murit, în urma prăbușirii unui avion de mici dimensiuni în Honduras

CITATUL ZILEI

Ministerul de Interne explică fotografia cu "doamna Geta", o polițistă devenită ținta ironiilor pe Internet din cauza greutății

Tensiuni în Golf: Arabia Saudită cere reuniuni extraordinare ale Ligii Arabe și Consiliului de Cooperare al Golfului

Dragnea și Daea, din nou în emisiunea "Viața Satului" de la TVR

NE VOR LUA ȘI SAREA. Speculanții de peste ocean de la Fondul Proprietatea vor sa ne ia și SAREA. Fondul Proprietatea care are deja 49% din SALROM cere Ministerului Economiei să listeze Salrom pe Bursă ca să ajungă la peste 50%

SONDAJ: Milioane de fani "Game of Thrones" ar putea "chiuli" de la muncă luni dimineața, după ultimul episod al serialului

Șansă unică pentru fanii naționalei! Tinerii pot intra gratis să vadă România pe stadion, la Euro 2019 din Italia. Cum se procedează? | Corespondență din Bologna

Arnold Schwarzenegger, făcut aproape KNOCKOUT într-o vizită în Africa. ATACATORUL i-a aplicat un procedeu NĂUCITOR din wrestling - VIDEO

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 mai

Bonă din Nepal, angajată la o familie din Dâmbovița, agresată sexual în plină stradă

Un copac uriaș, de 6,6 tone, a fost salvat de la tăiere de angajații Spitalului Timișoara/ Operațiunea anevoioasă de strămutare a arborelui | VIDEO

Gândurile lui Cristoiu. Topul politicienilor: Cum a reușit Dragnea să răstoarne un succes diplomatic, făcându-l mincinos pe ambasadorul Palestinei

Eurovision 2019: Madonna a stârnit CONTROVERSE la Tel Aviv cu un mesaj politic

Șansă unică pentru fanii naționalei: Tinerii pot intra gratis să vadă România pe stadion, la Euro 2019 din Italia. Cum se procedează? | EXCLUSIV

Primii doi jucători de tenis ai lumii, Djokovic și Nadal, se înfruntă duminică în finala de la Roma

Povestea unei învingătoare în lupta cu leucemia: Un medic din Germania mi-a spus că mai am o săptămână de trăit. Au trecut 23 de ani și sunt în viață

Accident straniu: Trei surori au ajuns la spital după ce mama lor le-a spălat pe cap cu o substanță folosită pentru îmbăierea OILOR

Legenda lacului fără fund din Mehedinți. Cum au îmbinat sătenii din diverse povești un episod demn de "Dosarele X"

Filmul porno pentru care o elevă din Iași a plătit 150 de lei. Tânăra a regretat că s-a lăsat filmată în ipostaze indecente

Girona a retrogradat din La Liga, alături de Huesca și Rayo Vallecano

AS Roma ar fi pe urmele unui dublu campion cu CFR Cluj! Ar fi transferul anului în România

Cutremur de 4,2 pe scara Richter în Vrancea, la ora 22:23

Noaptea Muzeelor în Capitală, ajunsă la cea de-a XV-a ediție

"Regele" e mulțumit! Ce a declarat Hagi după ce Viitorul a încheiat sezonul pe locul trei: "Craiova rămâne clubul cel mai complet"

Copil de 11 ani, exploatat prin muncă de doi indivizi, cu acordul tatălui său/ Situația a fost descoperită de un consilier social

Corina Crețu îi răspunde lui Teodorovici: Nu am primit nicio solicitare de întâlnire de la dl. ministru. Ușa mea a fost întotdeauna deschisă

Noi restricții de circulație, duminică, pentru trei evenimente ce se desfășoară în București

Ministrul Sănătății, către medicii de familie: Am înțeles nevoile acestui sector și vrem să întărim medicina preventivă

VIDEO PSG a sărbătorit câștigarea titlului în Ligue 1 cu un spectacol pirotehnic (4-0 vs Dijon)

Arde Roma! Finală de vis, azi, la Foro Italico. Reușește Nadal să câștige pentru a noua oară trofeul?

Jocuri de culise la Craiova!? Mihai Rotaru e acuzat că și-a urmărit propriul scop prin înlăturarea lui Mangia

Benfica Lisabona, campioana Portugaliei pentru a 37-a oară

Barcelona a trăit încă o umilință în Liga Campionilor! A încasat 4 goluri în prima repriză

A fost anunțat arbitrul derby-ului FCSB - CFR, unul fără miză reală. Cine împarte dreptatea pe Arena Națională


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 503, afisate in 9 pagini.



ieri 05:26 CITATUL ZILEI