Nota Redactiei: Cum e sa mori cu arma in mana luptand impotriva fascismului, sa fii decorat post-portem, in 1946, cu „Coroana României cu spade în gradul de Cavaler şi cu panglică de Virtute Militară“. iar peste 70 de ani tara ta sa te condamne ca "fascist"?

Ion Soreanu Șiugariu cade la datorie la 1 februarie 1945 în bătălia pentru eliberarea oraşului Brezno din Cehoslovacia, aflat sub stăpânirea hitleristă și hortystă. În 1946 a primit post-mortem din partea statului român „Coroana României cu spade în gradul de Cavaler şi cu panglică de Virtute Militară“.

Nu a fost criminal de război, nu a comis crime împotriva umanității, nu a comis genocid.

Și atunci ce aveti domnilor cu Ion Șiugariu? A murit pe front luptând împotriva NAZIȘTILOR, ce vreți mai mult decât atât? Nici macar regimul comunist nu l-a incriminat ca fascist sau legionar, din contră, i-a publicat opera și i-a făcut casă memorială.

Iar astazi Ambasada Romaniei, adica Guvernul Romaniei il face "FASCIST"? RUSINE!!!

Pe de alta parte, va dati seama acum si cate liste negre si cate mii de dosare au facut autoritatile romane? Va dati seama cate sute de mii de persoane "au indexat" si cate mii sau zeci de mii de persoane sunt puse "pe listele negre" la ora asta daca pentru un soldat roman mort acum 70 de ani se raporteaza rapid ca acesta se afla pe "o lista neagra" si se stie ce a facut de la nastere pana la moarte desi nu a avut in viata lui nici o condamnare penala?

Cititi aici bataia de joc la care l-a supus pe acest mare patriot si erou roman (erou decorat in 1946 cu „Coroana României cu spade în gradul de Cavaler şi cu panglică de Virtute Militară“) Ambasada Romaniei din Slovacia si Ministerul de Externe Roman

Soţia Poetului-martir Ion Şiugaru îi scrie ministrului Bogdan Aurescu: PROTESTEZ! “Atitudinea reprezentanţilor MAE reflectă o permanentă ură în faţa logicii, a înţelegerii şi iubirii între oameni”.

Ion Şiugariu (n. 6 iunie 1914 – d. 1 februarie 1945)

Ion Soreanu Şiugariu s-a născut în data de 6 iunie 1914 la Băita, Maramures, primul băiat din cei sase ai familiei de mineri aurari Ion si Floarea Şugar. Urmează scoala primară în Valea Borcutului apoi liceul la Oradea.

În timpul liceului a fost bursier si mai mult decât atât, dovedind aptituni deosebite pentru fizică si matematică, a obtinut prin concurs o bursă de studii la Universitatea Oxford din Marea Britanie, pe care o refuză preferând să se ocupe de literatură.

Sub îndrumarea profesorului său, Octav Suluţiu, Ion Şiugariu începe să scrie în diverse reviste literare. Din 1937 studiază la Bucuresti în cadrul Facultătii de Litere si Filozofie, specialitatea Filologie Modernă. Din 1939 se alătură colectivului revistei „Mesterul Manole”, condusă de Vintilă Horia colaborând totodată cu alte reviste literare. În noiembrie 1941 este ales presedinte al Asociatiei Studentilor Refugiati.

În Februarie 1942 sustine teza de licentă cu titlul „Aspectul jurnalistic în literatura modernă” pentru care obtine calificativul „magna cum laude”. În 1943 se căsătoreste si în acelasi an ese mobilizat si pleacă pe front.

Cade la datorie în data de 1 februarie 1945 în bătălia pentru eliberarea orasului Brezno din Cehoslovacia, aflat sub controlul armatei germane. În 28 februarie 1945, prin decretul nr. 641, a primit post-mortem din partea statului român decoratia „Coroana României cu spade în gradul de Cavaler si cu panglică de Virtute Militară” iar în ziarul „Adevărul” din aceeaşi zi apare o notiţă în care se scria:

„Duminecă după masă, la ora vecerniei, în cadrul A.S.R.T.A.-ului s-a făcut pomenirea lui Ion Siugariu, poetul căzut pentru patrie la 1 februarie 1945, în satul Polhora din Munţii Tatrei”. În 1956, rămăsitele pământesti i-au fost reînhumate în cimitirul militar român de la Zvolen, lângă Banská Bystrica, Cehoslovacia.

În 1983, prin implicarea sotiei sale, doamna Lucia Soreanu (care trăieste în Aachen, Germania si are în prezent 96 ani), statul român înfiintează la Băita Casa Memorială a poetului Ion Siugariu.

Ion Dumitru - 70 DE ANI DE LA MOARTEA POETULUI EROU ION SIUGARIU - IN MEMORIAM ION SIUGARIU

(*6 iunie 1914, Baita, jud. Maramures – † 1 februarie 1945, Brezno, Cehoslovacia)

Imi revine indatorirea de onoare, de a va reaminti, celor interesati, ca la 1 februarie a.c. se implinesc 70 de ani de la moartea lui Ion Siugariu, poetul erou al carui centenar a fost consemnat anul trecut!

In urma cu 30 de ani, din initiativa sotiei sale, Lucia Soreanu, domiciliata la Aachen, Germania, care si-a consacrat cu o neobisnuita daruire viata si eforturile pentru a-i pastra curata si vie amintirea, in colectia Pasii lui Orfeu, Jon Dumitru Verlag, München, a aparut volumul antologic de poezii: Ion Siugariu, Sete de ceruri, despre care, in prefata sa, Vintila Horia, consemna:

„Cetindu-l, am reavut dinainte drama intreaga a generatiei mele. Idealul universal, proiectarea Romaniei catre ceea ce ii semana si catre ceea ce o astepta, adunarea intr’o revista si intr’o grupare a vointei noastre de putere spirituala, razboiul, separarile, mortile, exilurile. Decenii de deserturi si sange intre acea imagine pura, voitoare de mai bine pentru toti oamenii pamantului, improspatati in romanism, adica in cunoastere, si teribilul destin care a faptuit contrariul. Ura, lupte de clase, materialism absurd, plin de molii si de rautate, patru decenii de proza intunecata si neomeneasca, de durere romaneasca, definitoare si ea, intr’un fel, deoarece a fost poporul roman punctul in spatiu si in timp in care s’a concentrat suferinta si nedreptatea.

Poate ca si asta inseamna ceva, desi noi am fi vrut concentrarea pe alte valori si pe alte recorduri. Oricum, poesia lui Ion Siugariu, atat de legata de acea intentie, sta marturie in aceste pagini de ceea ce ar fi putut fi si n’a fost decat in sacrificiu si in moarte. In aceasta nedorita dar acceptata grandoare de a fi, generatia dela 1939 se reintalneste cu Ion Siugariu intr’un moment in care intunericul care l-a ucis pare a face loc luminii care din Soare incepuse sa curga peste noi.” (Vintila Horia, „Ion Siugariu dela Mesterul Manole“ Madrid, 21 I. 1985).

„Nascut la 6 iunie 1914, Ion Sugar(iu) este primul dintre cei sase copii ai familiei minerului aurar Ion Sugar si Floarea Sugar (n. Griga), de confesiune greco-catolica, din satul Baita, comitatul Maramures (Máramoros), administrat de maghiari, sub dubla monarhie austro-ungara.

Ca urmare a politicii de maghiarizare, in certificatul de botez, eliberat de autoritati, este inregistrat sub numele de Sugár János, pe care-l va schimba, la 24 iunie 1936, printr-o decizie a Ministerului de Justitie din Romania, in Ion Soreanu. „dar scriitorul va semna: Ion Siugariu, Ionel Siugar, folosind si pseudonime ca Sonia Mugur, Sergiu Baitan, Ion Sorescu“. Conform notei biografice alcatuita de Lucia Soreanu-Siugariu, „scoala primara o urmeaza tarziu, la Baita si Valea Borcutului (1924-1928), cu mari intreruperi“ „Nevoit sa lucreze de timpuriu, in mina de aur, alaturi de tatal sau“.

„Copilaria si-o imparte intre hoinareli prin padurile misterioase, steampuri umede si scoala, unde mintea lui agera, iscoditoare si sarguinta la invatatura impresioneaza pe cei ce-i sunt dascali si mai ales pe preotul-dascal Victor Bacila din Valea Borcutului“.

„Dupa absolvirea clasei a IV-a primara (1928), la sfatul si cu sprijinul preotului Bacila, reuseste, in urma unui concurs, sa intre la Scoala Normala din Oradea. Trei ani mai tarziu, tot in urma unui concurs, trece la liceul „Emanoil Gojdu“ din Oradea, fiind bursier pana la sfarsitul studiilor (1936).

Inclinatiile lui vadite sunt pentru literatura, pentru poezia romaneasca, dar are aplicatii si pentru matematica. Aceasta este perioada de formare intelectuala temeinica a poetului sub indrumarea unor profesori ca Teodor Nes si mai ales Octav Sulutiu.

Citeste mult, viseaza, scrie. In anul 1934, inca elev fiind, debuteaza la revista Observatorul din Beius cu versuri pe care le semneaza Ionel Siugariu. Mai tarziu devine colaborator al revistei Familia, din Oradea, apoi va publica si la revisteie Veac Nou, din Baia Mare, Afirmarea, din Satu Mare, Lanuri, din Medias, Cronica, din Baia Mare, s.a. In 1936 isi ia examenul de bacalaureat reusind in fruntea promotiei“. „Indrumat de criticul literar al revistei Familia, Octav Sulutiu, poetul inclina sa plece spre Capitala.

Mai intai isi efectuiaza stagiul militar la Scoala de Ofiteri de Rezerva din Ploiesti (1936-1937) de unde iese cu gradul de sublocotenent“. „Atras de centrul vietii literare tinere romanesti, intra in Bucuresti in toamna anului 1937 si se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie, specialitatea Filologia moderna.

Din primii ani se face remarcat si apreciat pentru pregatirea lui de catre profesorii de inalta cultura: Mihail Ralea, Tudor Vianu si Ion Petrovici. Viata lui este insa poezia, scrisul… Desfasoara o activitate prodigioasa colaborand la diferite publicatii din Capitala si din Ardeal, semnand poezii, critica literara sau eseuri, cronici de orientare artistica, insufletit de dorinta de a ridica cultura tanara romaneasca.“ (Lucia Soreanu-Siugariu)

In eseul „Tara crinilor din Decalog”, (dec. 1937) enunta, intre altele: „Purtam in noi setea de lumina ca pe un stigmat al veacului“… „Niciodata foamea de cer n‘a bantuit mai puternic inimile, niciodata tipatul pentru realizarea deplina n‘a patruns mai neinfricat intunericul, decat foamea si tipatul nostru.“ (Ion Siugariu, Tara crinilor, in Decalog, dec. 1937, anul II, nr. 56).

In Martie 1938 ii apare volumul „Trecerea prin alba poarta”, Editura Librariei Pavel Suru, Tipografia Cartilor Bisericesti, considerat un debut promitator si, despre care, Octav Sulutiu, in Familia, scrie: „E o tasnire vulcanica, un clocot de pasiune, o tinerete neastamparata care irumpe, dornica de viata si de avant, e o izbucnire sincera si nestapanita, asa cum ii sade mai bine adolescentei sa fie. Sufletul poetului se revarsa direct, ca o apa umflata peste malurile constrangatoare ale oricaror reguli“.

In Viata Romaneasca, Lazar Iliescu: „Domnul Ion Siugariu este un insetat de viata. Poesia Domniei Sale e un strigat de bucurie, de dragoste, de amintiri avantate. Un panteism covarsitor stapaneste culegerea Domniei Sale de versuri, dela prima poesie Cantec de pornire la drum si pana la ultimul vers din Incantatii. Versificator abil, Domnul Ion Siugariu nu cade in pacatul atator poeti tineri, de a-si cladi poezia numai pe vers. Ideea ramane predominanta. Si domnia Sa o imbraca intr‘o haina stralucitoare, vie, galgaitoare de viata“.

In Sfarma Piatra, Ovidiu Caledoniu: „Ceea ce-mi place mai mult in poesia Dlui Siugariu este acel cult si respect deosebit al imaginei in care se simte vibrand tot temperamentul poetului“.

In Pagini Literare, Romulus Demetrescu: „Fragezimea sentimentului tumultos e trecuta in muzica domoala a versurilor pline, prin mijlocul inflorit al imaginilor din natura care le imprumuta uni iz pastoral oarecum, primavaratic“.

Horia Nitulescu, in Porunca Vremii: „Domnul Ion Siugariu este un poet al varstei lui: simplu si curat. Poesia lui este poesia unei adolescente tumultoase care se revarsa firesc in slava. Ea este pentru el o cale aleasa care se strabate cu sufletul intinerit de sarbatoare“…

In 1939 incepe colaborarea la revista „Mesterul Manole” detinand rubrica de critica, Poezia tanara, si „creindu-si un limbaj critic propriu, distinct“. In articolul Poezia/ Poezia tanara, scria: „Credem din tot sufletul nostru intr‘o literatura romaneasca mare, unica, universala. O literatura fara compromisuri, fara resemnari minore“ (Ion Siugariu, Poezia tanara, in Mesterul Manole, nr. 7-10, sept.-dec. 1939, p. 58)

Dupa Dictatul de la Viena (august 1940), Ion Siugariu, aflat in refugiu, cu fratele sau George, despartiti de parinti si de ceilalti frati —Vasile, Marioara, Augustin si Zaharia, ramasi sub ocupatia maghiara, scrie scurta marturisire Am venit din Ardeal. Citez:

„Da, am plecat in pribegie. Ne-am lasat casa, parintii, amintirile, totul. N‘am avut ragaz nici cel putin sa ne uitam in urma. A venit asa de pe neasteptate, atat de surprinzator, cu atata brutalitate. Ne-am zguduit din temelii, ni s‘au tulburat toate credintele. Am visat, am scris, am asteptat o Romanie mai mare, mai deplina, mai vesnica.

Atata vreme si cu atata suflet! Am ascultat soaptele stramosilor, am descifrat sensul vietii lui Horia, nebunia lui Iancu… In naivitatea noastra am crezuta ca toti sunt ca noi, ca nu se poate sa fie altfel. Cu cata pasiune am poposit langa cartile sfinte si cat de mult am crezut ca generatia noastra este la fel de eroica.

Ne-am cautat prieteni, am crezut in Mesterul Manole si ne-am inchipuit ca avem dreptul sa incepem lupta cea mare, munca de zi cu zi pentru a ne depasi propriile granite, pentru a bate la poarta unei universalitati romanesti. Cat de multi au crezut la fel ca noi!

Astazi privim o Romanie noua, ciuntita, stramba. Asta nu poate fi Romania noastra. Cine ne-a tradat, ne-a intins o cursa, a vrut sa ne arunce in prapastie. Generatia asta n‘a fost inteleasa.

Am vrut sa fim ofensivi, mandri, demni, am vrut sa fim eroici, dar nu ni s‘a dat voie. Acum avem in fata noastra o ruina, o monstruozitate“… „Am vrut sa fim catedrala dar nu ni s‘a dat voie sa fim nici macar bisericuta. Da. Am venit din Ardeal. Si am adus Ardealul aici cu toate credintele, hotaririle si darzeniile lui.“

(Ion Siugariu, Am venit din Ardeal, in Mesterul Manole, aug.-nov. 1940, p. 63).

In noiembrie 1941, Ion Soreanu, este ales presedinte al Asociatiei Studentilor Refugiati din Romania (adica din toate teritoriile rapite Regatului Romaniei Mari: Ardealul de Nord, Basarabia, Bucovina, Cadrilater, tinutul Herta) si desfasoara o bogata activitate publicistica, incercand sa suplineasca publicatiile din Ardeal, suprimate.

Colaboreaza cu poezii sau critica literara la revistele: Universul literar, Mesterul Manole, Revista Fundatiilor Regale, Decalog, Curentul Literar, Vremea. In iarna aceluiasi an pregateste teza de licenta cu titlul „Aspectul jurnalistic in literatura moderna“, pe care o sustine in februarie 1942 si este calificat cu foarte bine – Magna Cum Laudae.

La patru ani dupa debutul cu Trecerea prin alba poarta, apare si volumul Ion Siugariu, Paradisul peregrinar, Colectia „Mesterul Manole“, Bucuresti, Martie 1942, despre care s-a scris:

Nicolae Rosu, in „Gandirea”: „In aceste versuri se defineste toata poesia d-lui Ion Siugariu. Avanturile, mirajele, ispitele, nazuintele, nepotolita sete de evadare in spatii metafizice, fulgurata intruchipare intr’o identitate umanista, duc poesia d-lui Ion Siugariu catre o dumnezeeasca desprindere a omului de huma.

Desigur, un temperament poetic de un remarcabil dinamism, si nu mai putin, o trudnica nazuinta spre purificare“; Petru P. Ionescu in Revista Fundatiilor Regale: „remarcam dela inceput aceasta constatare imbucuratoare ca d. Ion Siugariu aduce in poesia noastra tanara un suflu sanatos de viata, o atitudine in fata marilor probleme si o incercare de tehnica, oarecum noua, personala“;

Pericle Martinescu in „Dacia Rediviva”: „Paradisul peregrinar este, in conceptia poetului, acea stare de cautare continua, de nostalgie a realizarii interioare, singura care garanteaza o satisfactie deplina a existentei. Dar cum aceasta realizare este greu de atins, poetul este mereu in cautarea ei, paradisul sau este intotdeauna peregrinar. Acesta este miezul conceptiilor pe axa carora d. Ion Siugariu isi alcatuieste, cu un deplin simt al constructiei, volumul sau de versuri“;

Mihai Niculescu in „Universul literar”: „Retinem din aceasta poezie, ca din lectura intregei carti, vibratia unui elan sufletesc de o puritate cum rareori am intalnit, dornic de idealitate si de tot ce depaseste marginirea impusa conditiei noastre pamantesti“;

Aurel Marin in Gazeta Transilvaniei: „Poesie de atmosfera, de suavitati ca si de fericite ecouri folclorice, Paradisul peregrinar este lumea cu minunile ei nedeslusite, vazute cu un ochi avid de toate puritatile si uimit de puterile elementare ale naturii“;

Gherghinescu Vania in „Tribuna”: „D. Ion Siugariu este tanar si la primul volum. Nu s’ar parea. Caci el a trecut dincolo de preocuparile poetice ale primei tinereti si dincolo de exprimarile in carii plutesc impuritati inerente inceputului. Versul sau e cristalizat ca expresie si scuturat de orice banalitate“;

Vasile Damaschin in „Seara”: „Paradisul peregrinar, culegerea de poesii a tanarului scriitor Ion Siugariu, este o exceptie. Ea ne aminteste de victoriile de odinioara ale versului tanar“;

Apollonius in „Preocupari literare”: „Poetul este de retinut. O anumita tehnica muzicala raspandeste o placuta atmosfera lirica, in care cuvintele devin adesea vibratii si adieri“;

George Drumu in „Revista Bucovinei”: „Poesia d-lui Ion Siugariu e o litanie linistita cu mici umbre de tristete pentru un orizont care se indeparteaza intr’una. Prezenta omului nu tulbura nimic. E o risipire de imagini bine inchegate, printre cari se impleteste ca un vis nesfarsit, ca o faclie in noptile luminate de toamna“.

In Iulie 1942, Ion Soreanu, obtine pasaport si pleaca la Baita, aflata sub ocupatia maghiara, unde isi vede parintii si fratii pentru ultima oara.

Reintors in Romania ciuntita, pregateste poemul „Tara de foc”, care apare in aprilie, in Colectia „Mesterul Manole“, Bucuresti, 1943, cu dedicatia: „Acest poem a fost scris pe marginea unui episod din viata marelui meu prieten Laurentiu Fulga. Deaceea, acolo unde se afla, in lumina sau in intuneric, cu dragoste de frate i-l inchin“, aparitie urmata de pertinente aprecieri critice semnate de: Ovidiu Papadima in Revista Fundatiilor Regale, nr.8, 1943; Pompiliu Constantinescu in Vremea, nr. 717, 26 sept. 1943; Traian Stoica in Bacaul, 6 iulie 1943, nr. 2166.

Inca din Ianuarie (1943), Ion Siugariu este concentrat ca ofiter de rezerva la o scoala de instructie, din Ploiesti si, mai tarziu, repartizat la un regiment de infanterie din Bacau, impreuna cu un bun prieten si coleg de bresla.

Putinele clipe libere ce le raman dupa instructie sunt daruite scrisului. Colaboreaza la publicatia locala „Bacaul”, continuand sa se ocupe frecvent polemic si critic fata de deficientele fenomenului literar contemporan, in articole precum: „Literatura razboiului actual”, in „Bacaul”, nr. 2152, 22 iunie 1943; „Ceva despre noi”, in „Bacaul”, nr. 2166, 6 iulie 1943; „Munca si literatura”, in „Bacaul”, nr. 2222, 31 august 1943, etc.

La 29 iulie 1943, in timpul unei permisii, Ion Soreanu, se casatoreste la Ramnicu Valcea cu Lucia Stroescu, studenta la farmacie. In septembrie 1943, este, pentru o scurta perioada, deconcentrat, dar, la 2 iunie 1944, este din nou concentrat la Bacau, iar in iunie-august 1944 este mobilizat si se afla cu regimentul la Mogosesti-Jitaru, langa Slatina.

Imediat, dupa 23 august 1944, sublocotenentul Ion Soreanu, mobilizat, „ia parte la luptele pentru apararea Bucurestiului“.

El ii scrie sotiei:

„Nu ti-am scris pt. ca am fost la Buc. cu Reg.

Am luptat cu Reg. la Baneasa si Otopeni. Avem morti si raniti.

Mie nu mi s-a intamplat nimic. Acum plecam la Medias pentru Ardeal.

La Buc. e jale. Rusii isi fac de cap.

Te rog sa fii cu bagare de seama daca vor veni in Ramnic, sa stai rezervata si ascunsa.

Sa eviti sa fi vazuta de ei si sa nu stai unde sunt ei.

S-au intamplat lucruri groaznice. Cred ca ai auzit.“

Continua sa-i scrie tot timpul.

La 12 septembrie 1944:

„Mi-a fost frica tot timpul sa nu alergi prea mult ...

Stiam apoi ca vor veni Rusii la Rm. Valcea si sufeream numai la gandul ca ti s‘ar putea intampla ceva.

Acum stiu ca au venit f. multi peste tot locul, deci si acolo.

Imi place sa cred, si tu m‘ai asigurat in scrisoare, ca te vei sti pazi, chiar trebuind uneori sa te ascunzi. Nu risca absolut nimic“… „Tu esti femeie, sa te pazesti cat poti mai bine.

Maine Regimentul nostru incepe atacul cel mare.

Cu ajutorul lui Dumnezeu vom intra in Ardealul ocupat“…

„Din toata durerea asta va izvori in curand si o mare bucurie: aceea ca voi putea merge acasa la Baita.

Te voi duce imediat si pe tine acolo si te voi lasa pana trec toate valurile. Mama va fi asa de fericita si tu veii fi in siguranta absoluta. Casa noastra este intre munti, ferita de toate vanturile trecatoare“…

La 25 septembrie 1944, din Tirimia, jud. Mures, scrie: „Eu stau aici in mijlocul iadului, inconjurat din toate partile de foc si gloante si totusi gasesc in mine destul curaj pentru a-ti da si tie“…

La 3 octombrie 1944: „Eu ma aflu undeva in Ardeal, cu gandul si inima impartita intre tine si plaiurile natale. Peste greutatile de fiecare zi trec cu destul curaj si nu am nici un motiv sa ma plang“… “Dintre prietenii nostri de la Jitaru mai sunt aici Dobrescu si doctorul. Santau a plecat la spital cu icter. Altii au murit, altii sunt raniti, ca la razboi.

Populatia romaneasca de pe aici ne primeste ca pe niste salvatori. Pe mine asta ma misca f. mult. Stiu ca mama ne asteapta pe amandoi cu nerabdare si ca va fi fericita sa te cunoasca“…

La 5 octombrie 1944, din Cristesti, jud. Mures:

„Am inceput sa ne ingropam in noroi. Suntem plini de murdarie, ne mananca paduchii. Pe pozitii mai sunt 150 de oameni. Cand am plecat de la Jitaru eram 1000.

Pe unde am trecut am lasat numai morminte si tarana amestecata cu sange.

Tare am platit scump Ardealul!

Am vazut cum plang soldatii cand pleaca la atac, am auzite strigatele disperate ale ranitilor ramasi intre linii. Nu s‘a dus nimeni sa-i ridice.

O! Cartile frumoase, care vorbesc de eroism, de vitejie!

Cate minciuni impodobite. Am vazut la Otopeni un camion de eroi. Erau aruncati unul peste altul, cu capetele sfarmate, murdari, plini de sange.

Li se luasera bocancii. Unii miroseau a hoit putred. Erau morti de mai multe zile. Un elev adjutant era complet gol. Nimei n-a stiut vreodata cine si de unde este.

Poate il mai asteapta acasa cineva sa se intoarca.

Alaturi de el erau doi nemti: unul avea falca de jos zdrobita; celalalt —un copil frumos, blond —era lovit in inima. Ii infratise moartea.

Mergem, mai departe. Cati vor ajunge pana la capat?

Suntem atat de singuri, de uitati in tragedia noastra“… „In stanga a inceput azi dimineata sa bata tunul. Ai nostri incearca sa ajunga la creasta (am sangerat si vom sangera pentru toate crestele Ardealului).

Cati vor ajunge sus?

Si cei care vor ajunge cat vor sta acolo?

Cateodata mi se par atat de inutile jertfele noastre. Tunul bate mereu, sinistru, monoton, in ritmul mortii. Oare mai exista oameni fericiti in lume? Fericire inseamna: un somn bun si o mancare calda“.

La 10 octombrie 1944, din Capusul de Campie, jud. Cluj, ii scrie: „Am inceput sa ma obijnuiesc cu razboiul.

Sunt totdeauna f. obosit, dar gandul ca ma voi intoarce la tine si la ocupatiunile mele obisnuite imi da puteri sa rezist la toate“…

Continua sa-i scrie sotiei, ori sa-si noteze in jurnalul pe care-l tine, toate etapele frontului, pana la eliberarea Ardealului si in continuare.

La 10 noiembrie la Tisza-Eszlár, in Ungaria, noteaza:

„Nu cred in rostul meu aici. Noi am terminat cand am depasit granita. Mai departe am intrat in aventura. Tot asa am facut cand am trecut Nistru“…

„Toti care vin din tara aduc numai vesti proaste. Guvernul nu poate stapani situatia…Tara este pradata, jefuita ostil, sistematic.

Pe de alta parte insusi jefuitorii instiga poporul sa pretinda mai mult decat se poate da, sa mareasca starea de nemultumire generala. E o manevra diabolica, inumana.

O cunoaste toata lumea. Biata Romanie! Ieri am fost slugi Nemtilor, astazi ni se cere sa fim slugii Rusilor.

Nici aici pe front nu suntem crutati. Nu ne putem opune. Nu putem face nimic“./…/.”

Urmeaza Prügy (22.XI.), Taktaharkány (23. XI.), Ujvilag (26-29 XI.), Csobad (15.XII.), Novajidrány (18.XII.), Péreny (21-28 XII.), Buzita (30.XII, 1944- 2,I. 1945), Debréte (3.I.6.I. 1945), Jablonca (18.I. 1945) s.m.d.

La 1 februarie 1945, la ora 11 dimineata, sublocotenentul de rezerva Soreanu Siugariu Ion cade grav ranit in batalia pentru orasul Brezno, din Cehoslovacia, si se stinge dupa cateva minute. Este ingropat in cimitirul de la Polhora pri Brezno, Cehoslovacia.

La 28 februarie 1945, prin Decretul nr. 641, sublocotenentul de rezerva Soreanu Siugariu Ion este decorat postmortem cu „Coroana Romaniei cu spade in gradul de Cavaler si cu panglica de Virtutea Militara“. In 1956, osemintele ii sunt reinhumate in cimitirul militar roman de la Zvolen, langa Banská Bystrica, Cehoslovacia.

In 1968, intr’o editie ingrijita de Laurentiu Fulga, apar „Carnetele unui poet cazut in razboi” — care contin si ciclul Elegii pentru Ardeal. Urmeaza apoi o totala tacere de peste 29 de ani, pana cand, dupa rasturnarile din tara, sub ingrijirea si prin eforturile Luciei Soreanu si cu sprijinul profesorului universitar Alexandru Husar, de la Universitatea din Iasi, incep sa apara si operelor sale postume, care au putut fi recuperate.

Alexandru Husar, unul dintre bunii amici, din tinerete, in prefata „Locul lui Ion Siugariu“ din volumul „Tara Crinilor“ -o culegere de eseuri si articole-, Editura Agora, Iasi, 1997, considerata „cartea unui om si a unei generatii“, ii face, cu pietate, una dintre cele mai succinte si pertinente prezentari, cu nenumarate citate din propriile-i marturii.

Volumul Ion Siugariu „Ceva despre noi, Eseuri“, publicat in 2013 de Doamna Soreanu la Fundatia Culturala Memoria, Bucuresti, reuneste scurte „tablete“ cu marturisirile, observatiile si opiniile critice publicate de autor in contextul evenimentelor sau preocuparilor curente care ni-l relevea in toata complexitatea caracterului, talentului, viziunilor si optiunilor sale.

Alexandru Husar, in prefata pe care o semneaza si la acest volum, conchide: „Se gandea, hotarit, la o opera mare, la eternitate, la ceva durabil, – opera lui mare, pe care o purta in suflet“… „Misiunea mea in lumea aceasta e – poezia, afirma in scrisoarea din 10- februarie 1942 adresata sotiei.

„Ardoarea cu care poetul se daruia celui mai curat dintre vise, credintei in Umanitate si Poezie“, cum spun prietenii sai, o confirma“… „Volumul grupeaza… o suita de pagini, oferind in ansamblu o noua imagine a preocuparilor multiple ale poetului – eseist si critic literar deopotriva“… reprezentand „cartea unui om si, implicit, cartea unei generatii. Cartea unui om despre care s-a spus: Era in Ion Siugariu un permanent izvor de optimism, visul unei plenare realizari intr-un viitor cat mai apropiat. Cartea unui om care in 19 noiembrie 1944, pe front, scria despre sine: Si oricat de mare gol voi gasi in preajma mea la intoarcere si oricat viata mea va fi mers inainte fara mine, si oricat voi avea de suferit dintr-o cauza ori alta – stiu la fel de bine ca ma voi bate sa devin omul intreg pe care-l presimt inca de pe acum in mine…“, „Cartea unei generatii – in ochii sai – „adevarata generatie, torturata de setea de a se gasi pe ea insasi, de a se realiza in cadrele virtualitatilor de care dispune, fara sa admita nici-un compromis cu viata de toate zilele si care ridica standardul intoarcerii spre lumina, lupta pentru reintronarea sufletescului din om si pentru reabilitarea menirii lui adevarate“, „generatia cerului“ cum o numea el“… „In pagini de o rara sinceritate, incredintand hartiei un zbucium interior pe care nu-l putea marturisi „nici fiintelor cele mai dragi si mai apropiate“, Ion Siugariu ascunde un om de o noblete morala impresionanta prin verticalitatea unei pozitii poate examplare in generatia sa.“

Omul si poetul Ion Siugariu, nobletea devotamentului cu care Lucia Soreanu s-a dedicat cu atata pietate readucerii in atentia publica a operei sale, a fost mobilul care m-a determinat – in prezenta si de acord cu dansa, sa anunt la incheierea festivitatii jubiliare -care a marcat in octombrie 1996, 20 de ani de existenta a editurii Jon Dumitru Verlag, München-, instituirea concursului si Premiului de poezie „Ion Siugariu, (in valoare de 2000 DM si publicarea in volum a laureatului, pe care dna Soreanu le-a finantat integral) si ale caror trei editii s-au desfasurat la Bucuresti, sub auspiciile Uniunii Scriitorilor din Romania, incepand cu concursul presedintelui acesteia, Laurentiu Ulici.

Castigatoarea premiului primei editie, 1998, a fost poeta Aura Christi, cu ciclul „Sonete crepusculare“, juriul fiind format din: Alexandru Husar, Nicolae Prelipceanu, Nelu Oancea, Lucia Soreanu si Ion Dumitru. Premiul editiei a II-a, 2000 a fost castigat de poetul Radu Cristian Radoi, pentru ciclul „La marginea satului“ si s-au acordat mentiuni speciale poetelor Claudia Muther, pentru ciclul „Despre singuratate“ si Irina Raluca Moraru, pentru ciclul “Descantece“. Juriul a fost format din Eugen Uricaru –presedintele U.S.R.-, Lucia Soreanu, Nicolae Boghian, Liviu Visan, Gheorghe Bulgar, Alexandru Husar, Ion Dumitru.

Premiul editiei a III-a, 2002, a revenit lui Gabriel Berceanu, elev in clasa a X-a, liceul „Mihai Eminescu“ Calarasi. S-au acordat mentiuni speciale poetei Gabriela Cucu pentru ciclul „Silabisire de sine“, poetei Andrea Gabriela Sarcani, pentru ciclul „Pietre de altar“ si poetului Marius Valeriu Carmaci, pentru ciclul „Ingerul care cioplea“. Juriul a fost format din Eugen Uricaru, Lucia Soreanu, Ion Dumitru, Liviu Visan, Vasile Preda, Ioan Flora si Alexandru Husar.

Din motive obiective, continuarea concursului si acordarea premiilor nemafiind posibile, mi-a revenit onoarea sa alcatuiesc „Antologia participantilor la concursurile premiului pentru poezie Ion Siugariu“, editia I, II si III. aparut la Editura „Fundatia Culturala Memoria“, Bucuresti, 2005, 254 p., cuprinzand o selectie din poemele laureatilor, castigatorilor mentiunilor speciale si a altor participanti.

Initiativa – desi nu a putut fi continuata – a fost de succes, atat intru cinstirea memoriei poetului cat si in spiritul dragostei si angajamentului sau pentru poezia tanara, un imbold pentru tinerele talente care au concurat, din tot cuprinsul tarii, pentru care sufletul i-a vibrat si i s-a daruit, fara veleitati provinciale.

La inceputul anului 2013, Doamna Soreanu, m-a intrebat daca, in intampinarea centenarului nasterii lui Ion Siugariu (6 iunie 2014) asi putea-o ajuta la redactarea si ingrijirea unei noi editii, mai complete, a poeziilor antume si postume ale poetului.

Noul volum, Ion Siugariu, „Poeme”, a aparut in vara anului trecut, la Editura Fundatiei Culturale Memoria, Bucuresti, unde in anii din urma au mai fost publicate si alte carti cuprinzand opera sau scrieri consacrate poetului, precum; Ion Siugariu, Bacovia, studiu critic, cuvant inainte de Titu Popescu, editie ingrijita de Lucia Soreanu, Bucuresti, 2001;

Al. Husar, „Mesterul Manole”, antologie literara, cu numeroase si ample referiri si la viata, opera si activitatea lui Ion Siugariu, Bucuresti, 2004; Ion Siugariu, „Scrieri” (Poeme, Critica literara, Varia), cu o prefata de Alexandru Husar, editie ingijita si postfatata de Lucia Soreanu, Bucuresti, 2006;

Ion Siugariu, Iluzie si destin (Scrisori, Album, Jurnal pentru Lucia (Jurnal de Front), editie deasemeni ingrijita cu o evocare si postfata de Lucia Soreanu, Bucuresti, 2006.

Deasemeni, au mai aparut: Ion Siugariu, „Tara crinilor”, editie ingrijita de Prof. Al. Husar, cuprinzand o culegere de eseuri si artcole, Editura Agora, Iasi, 1997 si Ion Siugariu, „Viata poeziei”, critica literara, editie ingrijita si tabel cronologic de Marcel Crihana (la recomandarea lui Alexandru Husar), Editura Marineasa, Timisoara, 1999.

Volumul Poeme, preia cuprinsul din „Sete de ceruri”, JDV, la care sunt adaugate ciclurile: „Culori de toamna” cu 27 de poezii; cinci poeme in Traduceri si 29 in ciclul „Selectionate din primele creatii”.

La dorinta Luciei Soreanu, volumul cuprinde si „O prefata intarziata”, de subsemnatul.

Tot datorita Luciei Soreanu-Siugariu, anul trecut a aparut si volumul „Ion Siugariu, Insemnari din razboi – 1944-1945”,

Editura Gutinul, Baia Mare, 2014, o carte exceptionala, in care poetul erou zugraveste, cum putini altii, trairile sale si ale camarazilor, momentele de cumpana, sperante, infrangeri si disperari, mizeria si oribilul chip al razboiului, in care am fost antrenati, ca urmare a ciopartirii tarii in 1940, s.a.m.d.

Cum am afirmat si cu alte ocazii, cred ca este datoria cercetatorilor, criticilor si istoricilor literari, sa zaboveasca mai mult asupra scrierilor sale, pentru a-i redefini, cum se cuvine, locul in cadrul literaturii romane si pentru al darui atentiei publice in adevarata lumina.

Acesta este dealtfel si motivul evocarii centenarului nasterii poetului la 6 iunie 1914, in Rotonda Muzeului Literaturii Romane, Bd. Dacia Nr.12, unde cca 2 saptamani s-a putut vizita o expozitie foto-documentara din Arhiva Bibliotecii Academiei Romane si unde poetul a fost evocat de amfitrionul Lucian Chisu, critic si istoric literar, de subsemnatul, de redactorul sef-adjunct al revistei „Viata Romaneasca“ Marian Draghici, de poetul Lt. Colonel Liviu Visan din partea Bibliotecii si Editurii Militare din Bucuresti, si de tanarul critic si istoric literar George Neagoe, si de alti participanti.

Tot acesta a fost si motivul evocarii pe care am facut-o la finele lunii iunie 1914 in cenaclul Societatii Culturale Romano-Germane „Apozitia“, e.V., din München, ca si evocarea sustinuta in octombrie, anul trecut, cu prilejul reuniunii stiintifice anuale dela Biblioteca si Institutul Roman de Cercetari de la Freiburg, i.Br. si, implicit, a celei din 17 ianuarie a.c. facuta la invitatia Asociatiei Romanilor din Rin-Main pentru Cultura si Arta (ARO), la Offenbach, Germania.

München, Germania

1 februarie 2015

(Fluierul)