17:18
Comentarii Adauga Comentariu

_ Germania cere pace în Israel, în timp ce armata israeliană a atacat iar spitale din Gaza

Germania cere pace în Israel, în timp ce armata israeliană a atacat iar spitale din Gaza

Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a îndemnat duminică Israelul şi mişcarea palestiniană islamistă Hamas să accepte concesii în cadrul negocierilor care au loc în Qatar cu privire la războiul din Gaza şi să convină asupra unui armistiţiu, informează dpa. Semiluna roşie palestiniană a indicat în paralel că armata israeliană a lansat duminică noi operaţiuni vizând două spitale din Fâşia Gaza, a consemnat AFP.

Decesele oamenilor din Gaza şi suferinţele celor peste 100 de ostatici rămaşi în mâinile Hamas sunt interconectate, iar suferinţele trebuie să înceteze pentru toată lumea, a declarat Baerbock, care efectuează luni şi marţi o vizită în Egipt, Israel şi teritoriile palestiniene, a şasea de la începutul războiului.

Ea a apreciat totodată că Israelul trebuie să "deschidă punctele de trecere a frontierei pentru a permite ajutoarelor" să ajungă în mai mare măsură în Gaza, unde situaţia umanitară este disperată, subliniind că paraşutarea de ajutoare nu constituie o soluţie sustenabilă.

Şefa diplomaţiei germane a precizat că Germania îşi "menţine responsabilitatea pentru securitatea Israelului" şi a făcut apel la Hamas să renunţe la arme şi să se angajeze că nu va mai lansa atacuri teroriste împotriva Israelului.

"Dar acest scop nu poate fi atins pe cale pur militară, iar acţiunea militară are limitele sale în dreptul internaţional", a avertizat ea guvernul israelian.

Apelul Annalenei Baerbock la un armistiţiu umanitar a fost întâmpinat cu critici de omologul său israelian Israel Katz, cu care urmează să poarte discuţii marţi.

"Ne aşteptăm ca prietenii noştri să continue să susţină Israelul în aceste vremuri dificile şi nu să-l slăbească în faţa organizaţiei teroriste Hamas", a scris Katz pe reţeaua X, insistând că un armistiţiu umanitar nu poate fi anunţat în absenţa eliberării ostaticilor israelieni, dar şi că Israelul şi aliaţii săi trebuie "să continue să lucreze împreună pentru a spori ajutorul umanitar pentru Gaza".

Aflat duminică la Cairo, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut Israelului să "ridice ultimele obstacole în calea ajutorului" pentru Fâşia Gaza, ameninţată de foamete, făcând încă o dată apel către Israel şi gruparea Hamas să "înceteze imediat focul".

Semiluna roşie palestiniană a indicat că armata israeliană a lansat duminică operaţiuni vizând alte două spitale din Fâşia Gaza, Nasser şi Al-Amal, din oraşul Khan Younis din sudul teritoriului palestinian, acestea fiind înconjurate de vehicule militare şi având loc bombardamente "intense".

Ocupanţii spitalului din al-Amal au fost îndemnaţi prin intermediul dronelor să iasă din clădire dezbrăcaţi, în timp ce armata a blocat ieşirea, potrivit Semilunii roşii.

Armata israeliană a indicat la rândul ei că a lansat o operaţiune în cartierul al-Amal pentru a "continua dezmembrarea infrastructurilor teroriste".

Lunea trecută, armata a lansat o operaţiune de anvergură asupra complexului spitalicesc al-Shifa din Gaza, afirmând că a ucis circa 170 de militanţi şi va rămâne acolo până îi va găsi pe toţi.

Al Shifa, cel mai mare spital din Fâşia Gaza înainte de război, este în prezent una dintre puţinele unităţi medicale care funcţionează, cel puţin parţial, în partea de nord a enclavei şi, de asemenea, a oferit adăpost multor civili care şi-au părăsit locuinţele în căutarea unui loc mai sigur.

Israelul a fost vizat de critici dure în noiembrie 2023, când trupele sale au efectuat primul raid asupra acestui spital. Militarii israelieni au anunţat că au descoperit acolo tuneluri, despre care au spus că au fost folosite ca centre de comandă şi control de către Hamas. Atât gruparea Hamas, cât şi personalul medical neagă faptul că spitalul ar fi utilizat în scopuri militare sau pentru a adăposti combatanţi palestinieni.

Războiul dintre Israel şi mişcarea Hamas a izbucnit după atacul terorist efectuat în 7 octombrie de comandouri ale militanţilor palestinieni în sudul Israelului, când aproximativ 1.160 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise. Alte circa 250 de persoane au fost luate ostatice şi duse în Fâşia Gaza. Armata israeliană a ripostat cu o campanie de bombardamente, urmată de o operaţiune terestră de amploare, împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza.

Conform autorităţilor sanitare din Fâşia Gaza, acţiunile militare israeliene s-au soldat cu peste 32.000 de morţi în rândul palestinienilor, în principal civili.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Vladimir Putin este învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce ţări europene vor trimite reprezentanţi la ceremonie

Pieleanu "face" sondaje "la refefon"

_ Divizare eficientă și durabilă a apei în medii acide

_ Abby Phillip de la CNN este atât de aproape de a obține în sfârșit: „Elitele vorbesc din ce în ce mai mult doar între ele” (VIDEO)

Alex Jones: "Elon știu că ai făcut mult (pentru Georgescu), dar acum e treabă serioasă, du-te la Trump și spune-i să iasă și să dea un mesaj"

_ Carlos Alcaraz preferă aurul olimpic în fața unei victorii la Roland Garros

_ PNL se pregătește să îl demită pe Alin Nica de la șefia filialei Timiș/ Surse

_ Prima dovadă experimentală pentru computer asemănător creierului cu apă și sare

_ Senatul din Arizona, SUA, schimbă cursul istoriei: abrogarea interdicției de avort din 1864 a fost votată

_ „Nu există o tendință clară Ce se întâmplă în continuare”: Acțiunile afișează caracteristici de urs, văzute ultima dată în 2022

_ Starea fertilităţii globale

_ Companiile germane ajută Rusia la reconstrucția Mariupolului (Media)

_ Centrul Oncologic SANADOR, alegerea corectă în drumul spre vindecare (P)

_ Soția lui Dave Myers, motociclist păros, a vorbit despre „temerile” și „epuizarea” ei cu doar câteva zile înainte de moartea vedetei de televiziune - după ce a avut grijă de el luni de zile în timp ce se lupta cu cancerul

_ Şapte premii David di Donatello pentru Io capitano, inclusiv cel mai bun film, şi şase pentru C'è ancora domani

_ Predoiu a vorbit la JAI despre traficul de droguri: A devenit la fel de periculos ca terorismul

Adrian Onciu: Cine sunt, de fapt, extremiștii

_ În clădirea liceului din Jidvei a fost găsită o bombă

_ Doi adulți și un minor acuzați că au furat lapte praf pentru bebeluși �n valoare de peste 20.000 de dolari de la Indiana Walmarts

_ Hoții care se dezlănțuie �n cartierul de lux din New York se �ntorc și fug după ce s-au �ncrucișat cu portarul greșit

_ Ucraina şi India convin să restabilească relaţiile de cooperare la nivelul dinaintea războiului

_ Ar trebui să vă alăturați freneziei Bitcoin? Prețurile au crescut cu 55% într-un an, dar tranzacționarea cu monedă digitală este notoriu de riscantă. Citiți ghidul nostru detaliat despre capcane... și recompense potențiale

_ Sondaj tulburător: trei din patru musulmani britanici nu cred că Hamas a comis viol și omor în timpul atacurilor teroriste din 7 octombrie

_ O rușine uriașă pentru economia Europei: Nouă din zece cele mai curate aeroporturi sunt pe alte continente

_ Îți poți spune ce fotbalist celebru ar trebui să fie această statuie? Omagiu de 7.200 de lire sterline, care a fost batjocorit drept „lucrurile coșmarurilor”, a fost în sfârșit expus după ce a fost ascuns în depozit timp de cinci ani

_ Sunt asistentă medicală - acestea sunt lucrurile pe care toată lumea le face înainte de a muri

_ HBO face un pas îndrăzneț confirmând participarea activă a lui J.K. Rowling

_ CSC Şelimbăr a învins-o pe Gloria Buzău (2-1), în play-off-ul Ligii a II-a

_ Regina Margrethe a Danemarcei postează un mesaj emoționant prin care le mulțumește fanilor regali pentru omagiile „mari și calde” pe care le-a primit la abdicare

_ Un cercetător dezvăluie povestea ascunsă din spatele statuii de 11 picioare a Sf. Augustin a lui Francisco López de Mendoza Grajales

_ Geri Halliwell VA pune o față curajoasă și va apărea pe grila de start pentru Marele Premiu al Bahreinului alături de soțul ei, Christian Horner, aflat sub foc, în dovadă de solidaritate după scandalul prin mesaje text.

_ Poșta Română, la un pas de declanșarea grevei generale. Sindicalist: 'Ne adresăm celui care astăzi poartă destinele politice în momentul de faţă'

_ Credeai că știi Londra? 37 de fapte uimitoare despre capitala Marii Britanii, de la un pod care a fost o minune a lumii la o secție de poliție plutitoare bizară și primul McDonald's din Marea Britanie

_ Compania de �mbrăcăminte The North Face oferă reduceri clienților din Marea Britanie care urmează cursuri DEI, care preda cum exteriorul este �opresiv� �mpotriva oamenilor de culoare

_ Selecţionta U21 a României va relua campania de calificare la EURO U21 din 2025, cu meciul retur împotriva Armeniei

_ Șefii unui centru de grădină, care au furat 2.000 de lire sterline în bunuri într-o lună de banda de hoți din „crima organizată”, spun că poliția nici măcar nu a desemnat un ofițer să investigheze

_ Instanţa a cerut trimiterea în judecată a fostului preşedinte al Federaţiei spaniole pentru sărutul forţat

_ Ţările din America Latină se vor confrunta cu cel mai mare val de migraţie dacă preşedintele Maduro este reales, avertizează liderul Opoziției

_ Criză demografică în Germania: numărul căsătoriilor scade şi se nasc tot mai puţini copii

_ „Nu avem voie să ne votăm din asta” - Restaurare prin catastrofă

_ Amnesty International watches on domestic violence, Roma, LGBTI rights and healthy environment in Romania

_ Președintele Israelului iese la atac după protestele din întreaga lume: 'Împreună suntem puternici!' (VIDEO)

_ Fermierul care a demolat fără permisiune un porumbel din secolul al XVII-lea clasat pe listă este amendat cu 45.000 de lire sterline

_ Coralii crescuți într-o grădină zoologică s-au alăturat celui mai mare recif din Europa. Acest lucru oferă oamenilor de știință speranță

_ Oamenii de știință din SUA se apropie cu un pas de o pastilă de exercițiu care oferă toate beneficiile antrenamentului fără a mișca un mușchi

_ Un excursionist care mușcă unghiile atârnă de pe marginea stâncii înainte de o salvare dramatică

_ În casa uimitoare din New York a lui Kelly Ripa și Mark Consuelos, în valoare de 27 de milioane de dolari, în timp ce cuplul sărbătorește sezonul festiv

_ Se despart culturile lumii?

_ Există o înțelegere pentru retragerea lui Piedone? Gabriela Firea lasă o portiță

_ Klaus Iohannis, la prima 'ciocnire' cu liderii mondiali, după ce și-a anunțat candidatura la șefia NATO

_ Liga Naţională de handbal masculin: CS Minaur Baia Mare a învins-o pe CSM Constanţa / Clasament

_ Șapte motive pentru care electoratul român e furios (POLITICO)

_ Caz halucinant în campania electorală: abuz digital, furtului de identitate și interzicerea afișelor electorale

_ Materiale cuantice: O nouă stare a materiei cu proprietăți chirale

_ Kansas City Chiefs a câştigat Super Bowl. Celebra Taylor Swift a sărbătorit victoria pe teren

_ Cum șeful Huel, Julian Hearn, a trecut de la săpat gropi în drumuri la un multimilionar - în timp ce compania de înlocuire a mesei susținută de Idris Elba preia rafturile supermarketurilor

_ INS: Mai puţine naşteri şi mai multe decese faţă de luna similară din 2023

_ Studenți evrei depun un proces �mpotriva Universității Columbia, acuz�nd antisemitism �sever și omniprezent� permis să �nflorească

_ Nu crede tot ce vezi! Imaginile bizare te vor face să crezi că ochii tăi te înșală

Căratorul de genti al agentului KGB Sikviu Brucan, pe nume Lucian Mîndruță a făcut afirmații șocante într-o emisiune a Digi FM,


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 86, afisate in 2 pagini.