06:18 2024-03-24
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Brazilia a învins Anglia pe Wembley cu un gol marcat de un adolescent de 17 aniBrazilia a învins Anglia pe Wembley cu un gol marcat de un adolescent de 17 aniSelecţionerul Braziliei, Dorival Junior, a declarat că victoria cu 1-0 în faţa Angliei, obţinută pe Wembley, în primul său meci pe banca tehnică, a reprezentat doar un prim pas spre redresarea echipei de cinci ori câştigătoare a Cupei Mondiale, aflată într-o scădere de formă. Naţionala de fotbal a Braziliei a învins sâmbătă cu 1-0 Anglia pe Wembley, într-un meci amical. Golul a fost marcat în minutul 80 de Endrick, în vârstă de 17 ani, care a devenit cel mai tânăr jucător care a marcat într-un meci internaţional de seniori pe Wembley. "Dacă îşi păstrează atitudinea pe care a arătat-o până acum, va fi un nume foarte important în fotbalul brazilian şi în fotbalul mondial", a spus Dorival despre adolescentul care urmează să ajungă la Real Madrid de la Palmeiras în iulie. El a spus că a optat pentru a-l aduce pe Endrick de pe bancă în locul mai experimentatului Richarlison deoarece jucătorul lui Tottenham Hotspur încă se recuperează după o accidentare, relatează Reuters. Brazilia ocupă locul şase în grupa sud-americană de calificare pentru Cupa Mondială din 2026, după o scădere de formă care l-a costat postul de selecţioner pe Fernando Diniz în acest an.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu