INCA UN OM A LUI SOROS SELECTAT DE IOHANNIS. Pe cine a ales Klaus Iohannis consilier pe Educație
Președintele Klaus Iohannis a numit-o pe Ligia Deca în funcția de consilier de stat la Departamentul Educație și Cercetare al Administrației Prezidențiale, începând cu data de 1 iulie.
Ligia Deca este cercetător în științe politice la Universitatea din Luxemburg, având că arii de expertiză procesul de Europenizare, politicile publice în învățământul superior și internaționalizarea educației. De asemenea, ea colaborează și că expert în politici publice, în cadrul Unității Excutive pentru Finanțarea Învățământului Superior, cercetării, Dezavoltarii și Inovării (UEFISCDI), unde coordonează activități legate de politicile publice privind internaționalizarea educației în cadrul proiectului aInternationalizare, echitate și management universitar pentru un învățământ superior de calitate (IEMU)a.
Ligia Deca este membră a grupului de experți al Comisiei Europene pe temă aScience în Educationa și expert al Consiliului Europei. În plus, Ligia este și co-editor al unui volum de articole de cercetare vizând reformele din învățământul superior românesc, ce urmează a fi publicat la editură Springer în anul 2014.
Anterior, Ligia Deca a fost coordonatoarea Secretariatului Bologna (2010-2012), perioadă în care a coordonat o echipă de profesioniști în vederea susținerii programului de lucru 2009-2012 din cadrul Procesului Bologna. Nu în ultimul rând, Secretariatul a organizat Conferința Ministerială de la București (2012) și a treia ediție a Bologna Policy Forum, sub coordonarea Ministerului Educației din România, precum și a președinției Spațiului European ai Învățământului Superior.
În perioadă 2008-2010, această a fost președintele Uniunii Studenților din Europa (ESU), ceea ce a presupus, între altele, și reprezentarea organizației în cadrul Bologna Follow-Up Group, structurile Uniunii Europene în domeniul educației și UNESCO.
Comentarii:
Adauga Comentariu