05:32 2024-03-01
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Țara mea, Moldova, e următoarea țintă a RusieiȚara mea, Moldova, e următoarea țintă a RusieiM-am născut și am crescut sub apăsarea imperiului totalitarist sovietic. Acel regim își izola supușii de restul lumii și ne mințea zi de zi, pretinzând că Vestul voia să pornească la război contra noastră. Ne interzicea să ne folosim limba maternă și îi reducea la tăcere pe cei ce cutezau să spună ceea ce gândeau. Alegerile erau o farsă, iar conducătorul se schimba numai atunci când murea predecesorul lui. Acel regim a ucis și a spulberat destinele a milioane de oameni, susține președintele Moldovei, Maia Sandu, într-un editorial în The Wall Street Journal citat de stiripesurse.md Copilăria mea se află într-un contrast izbitor cu viitorul liber și pașnic pe care ni-l dorim pentru țara noastră, Moldova. Generația mea e liberă să-și construiască acea viață care bunicilor și părinților noștri le-a fost refuzată. Însă asupra acestui viitor luminos planează amenințarea Kremlinului, hotărât să ne zdrobească tânăra democrație și să readucă la viață imperiul defunct. Crima noastră, din perspectiva lui, e credința în libertate: libertatea de a ne lua propriile decizii și de a ne clădi viitorul european. E și motivul pentru care Rusia poartă concomitent trei războaie: o invazie cumplită în Ucraina, vecina noastră; un război hibrid de interferență și dezinformare împotriva lumii libere; și un război de represiune pe propriul teritoriu, simbolizat acum de uciderea lui Aleksei Navalnîi. Înșelăciunea și ipocrizia fac parte din natura acestui regim. Amintiți-vă cum a negat Putin că va invada Ucraina - până când a făcut-o. Acum, când afirmă că nu are ambiții teritoriale dincolo de Ucraina, nu poate fi crezut. Cei mai înalți comandanți militari ai lui vorbesc fățiș despre smulgerea unui coridor terestru până la Moldova. Atât timp cât Ucraina își va apăra teritoriul, acel plan nu va fi decât un vis iluzoriu. Rusia caută în schimb să-mi controleze țara folosindu-se de o varietate de unelte și interpuși. În arsenalul ei se regăsesc energia, șantajul, campaniile de dezinformare, interferențele în alegeri, ba chiar și, după cum am descoperit noi, tentativa de a orchestra o lovitură de stat. Rusia ne violează cu consecvență statutul de țară neutră, staționând ilegal trupe într-o parte a teritoriului nostru, regiunea Transnistria. Pe fondul acestor amenințări, SUA au fost alături de noi în timp ce continuăm să ne construim apărarea și să ne consolidăm democrația. Îi suntem profund recunoscători poporului american pentru generozitatea sa. Acest sprijin ne-a permis să ne menținem stabilitatea și pacea în țară, dar și să fim un aliat și un susținător ferm al Ucrainei. Însă Ucraina are nevoie disperată de mai mult ajutor pentru a-i ține piept Rusiei revanșarde. Occidentalii care argumentează că oprirea ajutorului va pune capăt războiului se înșală. Încetarea sprijinului n-ar face decât să-i confere noi puteri lui Putin pentru a captura Kievul și a porni apoi mai departe. El trebuie să fie oprit. Chiar în acest moment, țara noastră nu se confruntă cu o amenințare militară imediată, grație în mare parte rezistenței neobosite a militarilor, civililor și conducătorilor ucraineni. Armele americane și europene i-au permis Ucrainei să fie la înălțime - și, în consecință, să protejeze și pacea din Moldova. Salut angajamentul recent al UE de a-i acorda Ucrainei un ajutor de 50 de miliarde de euro, precum și seria de acorduri bilaterale de securitate dintre Kiev și unele capitale europene. Dacă sprijinul pentru Ucraina e costisitor, absența lui va fi chiar mai costisitoare. Ordinea internațională bazată pe reguli va fi în pericol - iar costurile unei victorii a lui Putin, care cu siguranță nu-i va fi îndeajuns, vor exploda. Triumful lui Putin le va da curaj aliaților lui să-și pună în practică propriile planuri expansioniste. Vocea Americii va fi mai slabă, iar interesele ei periclitate. Succesul Rusiei ar pune în primejdie principiile prețuite de America și aliații ei, precum securitatea colectivă, lanțurile de aprovizionare, piețele globale și prosperitatea. Esența măreției americane rezidă în abilitatea ei de a construi alianțe care perpetuează stabilitatea globală. Acum, mai mult ca niciodată, Moldova și alți aliați ai Americii ar vrea să vadă reiterat angajamentul SUA față de rolul de conducător global și de apărător al valorilor democratice. Menținându-și ajutorul pentru Kiev, Washingtonul ar transmite un mesaj limpede: e alături de aceia care luptă pentru libertate, dreptate și democrație. Articol de Maia Sandu, președinta Moldovei
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu