10:52
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ministerul Mediului lansează procedura de achiziţie pentru containerele necesare dotării Centrelor de aport voluntar, prin PNRR

Ministerul Mediului lansează procedura de achiziţie pentru containerele necesare dotării Centrelor de aport voluntar, prin PNRR

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Ministerul Mediului, containerele fac parte din Investiţia I.1 – Dezvoltarea, modernizarea şi completarea sistemelor de management integrat al deşeurilor municipale la nivel de judeţ sau la nivel de oraşe/comune – Subinvestiţia I.1.A – Înfiinţarea de centre de colectare prin aport voluntar, în baza acordurilor de asociere semnate cu Unităţile Administrativ-Teritoriale, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Valoarea estimată pentru cele 597 pachete de containere necesare dotării centrelor de colectare cu aport voluntar este de peste 619.5 milioane lei, fără TVA.

Unităţile Administrativ-Teritoriale sunt beneficiarii investiţiei care vor avea calitatea de autoritate de implementare şi plată în cadrul proiectelor.

”Centrele de colectare prin aport voluntar sunt esenţiale pentru ca primăriile să-şi poată extinde infrastructura de colectare separată şi să-şi îmbunătăţească ratele de reciclare. Totodată, acestea vor asigura colectarea separată a deşeurilor menajere ce nu pot fi colectate în sistem door-to-door, respectiv deşeuri reciclabile şi biodeşeuri ce nu pot fi colectate în pubelele individuale, precum şi fluxurile speciale de deşeuri – deşeuri voluminoase, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii uzate, deşeuri periculoase, deşeuri din construcţii şi demolări.  Autorităţile din zona urbană trebuie să facă pasul spre sisteme bine dezvoltate, sisteme inteligente, care să gestioneze informaţiile la nivel de gospodărie, la nivel de familie”, a subliniat ministrul Mircea Fechet.

Potrivit ministerului, în cadrul primei runde de atragere de fonduri, care a avut loc în perioada în perioada 22.09.2022 - 22.11.2022, au fost aprobate cereri de finanţare pentru 546 de beneficiari (Unităţi Administrativ-Teritoriale, inclusiv subdiviziunile/ sectoarele acestora, organizate la nivel de municipiu, oraş, comună şi judeţ şi asocieri ale acestora), care vor implementa un număr total de 597 centre de colectare cu aport voluntar.

Apelul a fost de tip necompetitiv, pe principiul “primul venit, primul servit”.

Procedura de atribuire – licitaţie deschisă va fi organizată pe 9 loturi, împărţite pe zone geografice.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Euro Area PMI Activity Hits 11 Month High On Service Expansion As Manufacturing Recession Gets Worse

_ Vânzările de maşini electrice vor creşte în 2024 datorită cererii puternice din China

_ Senatul SUA va vota pachetul de ajutor pentru Ucraina după întârzierea de luni de zile a Camerei

_ Armata Română a rămas fără ofiţeri. Are încadrate doar 57 la sută din funcţii

_ SCOTUS va audia un proces care contestă regula ATF „Ghost Gun” a lui Biden înainte de alegeri

_ MAI MULTĂ NEBUNIE TREIZĂ: NPR are un avertisment declanșator cu privire la Declarația de independență

_ Bella Hadid este verificată de Instagram pentru că a postat fotografii cu copii în războiul sirian în timp ce împărtășește sprijinul pentru Palestina: „Gaza în mintea mea”

_ Brian Reader, creierul jafului din Hatton Garden, a murit la vârsta de 84 de ani: Gangsterul care a câștigat peste 200 de milioane de lire sterline din șirul de raiduri, inclusiv jaful lui Brink's-Mat, moare după lupta împotriva cancerului

_ ROMGAZ, cel mai mare producător și furnizor de gaze naturale din România, devine Membru Asociat al ARIR

_ Reacţii politice la decizia PSD-PNL privind retragerea candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei

_ Mama care și-a dus copilul de un an la COACHELLA dezvăluie cum a fost într-adevăr să participi la festivalul plin cu un bebeluș - și reacțiile foarte surprinzătoare pe care le-a primit de la străini

_ Tom Holland are o vânătaie după ce „a fost lovit la cap cu o minge de golf” în timp ce juca o rundă la St Andrews

_ A cincea boală a copilăriei: Boala obrajilor pălmuiți sau eritemul infecțios

_ Large Structural Short Will Drive Yen Much Higher

_ PRINS! Șeful DEI UCLA care a condus studenții �n c�ntecul �Palestina liberă� a fost surprins �n timp ce plagia 10 lucrări �n doctoratul ei. Disertație

_ Luptătorul taliban care a condus un stand de piață ca front pentru a recruta extremiști și a ucide trupele britanice ar putea fi eliberat din închisoare după ce i s-a acordat astăzi audierea de eliberare condiționată

_ Turcia spune că Irakul consideră că trebuie să elimine miliția kurdă PKK

_ Premierul francez susține școlile-internat pentru a combate „dependența de violență” a tinerilor

_ Armenia și Azerbaidjan încep să stabilească granița comună după un conflict de decenii

_ Lovituri aeriene în Gaza. Israelienii susţin că au atacat poziţii de lansare Hamas

_ Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

_ Kolanovic spune că „corecțiile mai sunt de făcut”, în timp ce biroul de tranzacționare al JPM rămâne „optimist”

_ „Amenințarea cu care se confruntă țara noastră este din extrema stângă” și bătăuși socialiști, nu Trump: Bill Barr

_ Legătura specială a Suri Cruise cu mama Katie Holmes este expusă pe deplin în timp ce ea iese pentru prima dată de la împlinirea a 18-a... după ce tatăl scientologist Tom Cruise a ignorat reperul

_ Ionuț Stroe, despre decizia coaliției și șansele lui Sebastian Burduja la Primăria Capitalei: 'Nu va fi complicat / Are șanse foarte mari'

_ Petrol surpasses 150p a litre - cost of filling up is now at a five-month high

_ Cel mai îndepărtat obiect fabricat de oameni transmite din nou din cosmos către Pământ

_ Iohannis a anunțat cine are șanse la Primăria Capitalei: ‘El e un candidat redutabil’

_ Cu girul primit de la Iohannis, Burduja a început în forță bătălia pentru Primăria Capitalei: 'Mergem înainte!'

_ Horoscopul zilei de 24 aprilie 2024. Berbecii trec la schimbări majore în viața lor

_ Luis Rubiales va compărea în faţa instanţei după respingerea apelului său

_ Acord de cooperare în domeniul apărării, semnat de România şi Coreea de Sud

_ Ion Cristoiu: De ce au eşuat ziariştii-vedetă intraţi în politică

_ Liderii UE încearcă să convingă Grecia și Spania să își „sacrifice” propriile apărări antiaeriene pentru Ucraina

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Guvernul SUA donează Ghanei peste 100.000 de vaccinuri cu antrax

_ Cea mai tensionată ediție Eurovison: artiștii irlandezi cer boicotarea concursului din cauza participării Israelului

_ Cruciadele AI: Lunatic San Fran merge „Donkey Kong” pe Waymo Robotaxi

_ Președintele Siriei Assad confirmă discuții directe rare cu Washingtonul

_ 'Acasă la Bădița Mihai': Proiectul Orizont Eminescu Mihai - Internațional a ajuns la Botoșani

_ Musk spune că X va face apel la ordinul Australiei privind videoclipurile cu înjunghierea în biserică

_ BlackRock triplează securitatea la domiciliu a lui Larry Fink, pe măsură ce reacția anti-Woke se accelerează

_ Mister în timp ce rapperul mexican Bela Rush, în vârstă de 33 de ani, este găsită moartă la patru săptămâni după ce a dispărut, mulți dintre fanii ei sugerând joc nelegiuit și polițiștii rămân tăcuți cu privire la cauza morții ei.

_ Surf este în sus... și în sus și în sus: surferul german Sebastian Steudtner a revendicat recordul mondial după ce a călărit un val de 93,7 ft „nesurfabil” în Portugalia

_ Marea Britanie stârnește scandal mondial, cu o lege votată noaptea!

_ Biden's America: 40% Of Renters Think They'll Never Own A Home, Up From 27% Last Year

_ Actrița Anne Hathaway a descris o audiție în care a trebuit să sărute 10 bărbați: „scârboasă”

_ TikTok sărbătorește Ziua Internațională a Cărții alături de comunitatea #BookTok din România

_ RAY EPPS EXPUS: Apelul la interviu FBI neeliberat niciodată �nainte � Prizonierul politic J6 Ryan Samsel �l dezvăluie pe James Ray Epps �ncălc�nd legea federală, mințind FBI de mai multe ori [Partea 1]

_ Gabe Sterling din Georgia tace și se ascunde, deoarece Consiliul electoral de stat Georgia constată încălcări în cea de-a doua anchetă electorală din 2020

_ O femeie, în vârstă de 32 de ani, declanșează un joc frenetic de ghicire a celebrităților după ce a împărtășit o experiență „îngrozitoare” la întâlnirea cu un „star HBO” – care „și-a dorit ca ea să fie răutăcioasă cu el” și i-a cerut „să-i ceară banii”

_ Pacient cu botulism, internat la Secţia Infecţioase a SJU Ploieşti după ce ar fi mâncat conservă de peşte

_ Urmăriți: Campionul NBA merge la curse, spune că jurnalistul nu este �Black Media� după ce a lăudat-o pe Caitlin Clark

_ „Cel puțin cinci migranți” mor în timpul încercării de a traversa Canalul cu „corpuri fără viață” în apă: operațiunea poliției franceze în curs

_ El hipopotam din grădina zoologică din Japonia se dovedește a fi o ea

_ Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Să mergem înainte şi să le prezentăm bucureştenilor un model de administraţie liberală

_ Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

_ Momentul care se agita stomacul se revarsă din toaleta mamei - lăsând-o cu o bancnotă de 30.000 de lire sterline și o casă „nelocuită”

_ Electric Range Rover a fost dezvăluit în timpul testelor din Cercul Arctic - iată cât va costa probabil

_ Thailanda, interesată să organizeze primul său Grand Prix de Formula 1


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1534, afisate in 26 pagini.



ieri 14:56