14:32
Comentarii Adauga Comentariu

_ Marius Voineag (DNA): Suntem perfect conștienți că avem un context electoral și că există riscul ca orice facem să fie interpretat și să stârnească controverse

Marius Voineag (DNA): Suntem perfect conștienți că avem un context electoral și că există riscul ca orice facem să fie interpretat și să stârnească controverse

„În privința activității de anul acesta, trebuie să precizez că suntem perfect conștienți că avem un context electoral și că există riscul ca orice facem să fie interpretat și să stârnească controverse sau discuții, dar vă asigur că Direcția Națională Anticorupție va continua să aibă aceeași determinare pentru combaterea fenomenului corupției.

În acest an și mai ales în anul următor, vom putea evalua mai bine rezultatele noilor politici manageriale. Vom continua să țintim creșterea capacității instituționale și cu accent pe politicile de resurse umane, în special în ceea ce privește motivarea, eficientizarea, formarea și perfecționarea.

În activitatea operativă, vom continua să țintim cazurile de mare corupție și domeniile prioritare, cu impact direct asupra vieții cetățenilor”, a transmis luni procurorul șef al DNA la prezentarea publică a bilanțului Direcției pentru anul 2023.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a prezintat luni, public, bilanțul de activitate pentru anul 2023, perioadă în care instituția a declanșat dosare notabile.

Unul dintre cazurile forte izbucnit urmare unei anchete a DNA Iași este cel al fostului președinte al CJ Vaslui, Dumitru Buzatu (PSD), când acesta a fost prins în flagrant delict cu o valiză cu 1,25 de milioane de euro.

Urmare acestei reușite, Buzatu a fost arestat preventiv, iar ulterior trimis în judecată pentru luare de mită.

Un alt caz recent de răsunet este cel al presupusei mite pretins încasate de președintele C

În privința activității de anul acesta, trebuie să precizez că suntem perfect conștienți că avem un context electoral și că există riscul ca orice facem să fie interpretat și să stârnească controverse sau discuții, dar vă asigur că Direcția Națională Anticorupție va continua să aibă aceeași determinare pentru combaterea fenomenului corupției.

În acest an și mai ales în anul următor, vom putea evalua mai bine rezultatele noilor politici manageriale. Vom continua să țintim creșterea capacității instituționale și cu accent pe politicile de resurse umane, în special în ceea ce privește motivarea, eficientizarea, formarea și perfecționarea.

În activitatea operativă, vom continua să țintim cazurile de mare corupție și domeniile prioritare, cu impact direct asupra vieții cetățenilor.

J Prahova, Iulian Dumitrescu (PNL), prin intermediul conturilor surorii sale și a cumnatului.

Cazul se află în continuare în cercetare iar anchetatorii DNA administrează în continuare probe care să dovedească acuzațiile formulate.

La finalul lunii martie 2023 DNA Târgu Mureș obținea arestarea preventivă a fostului deputat PSD Octavian Goga, acuzat de anchetatori pentru fraudarea unor fonduri europene.

DNA nota la acea vreme că în perioada 22 august 2018 – prezent, inculpatul Goga Octavian, în calitățile menționate mai sus, împreună cu administratorul de drept al societății pe care o controla, ar fi creat condiții artificiale pentru accesa fonduri nerambursabile necesare implementării unui proiect ce avea ca obiect „Construire ferma vaci de lapte în loc. Araci”.

Concret, cei doi inculpați, beneficiind de ajutorul celorlalți doi, ar fi depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) mai multe documente false, inexacte sau incomplete, care atestau fictiv executarea unor lucrări și livrarea unor materiale de construcții, în scopul îndeplinirii condițiilor impuse de finanțator.

Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute fonduri nerambursabile în valoare totală de 8.358.822 lei.

Tot în 2023 DNA a cerut ridicarea imunității parlamentare pentru foștii miniștri ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă și pentru fostul premier al României Florin Cîțu pentru pretinse fapte de abuz în serviciu privind achiziția de doze de vaccin.

În același dosar este cercetat și un secretar de stat de la momentul achizițiilor, Andrei Baciu.

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoanele respective are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre.

De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de "opt-out", astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

În prezenta cauză, în contextul menționat mai sus, sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care, în perioada ianuarie - mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer și Moderna), în condițiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane.

Concret, deși dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane față de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacționat și ordonanțat la plată achiziția în plus a cantității de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului.

DNA a deschis în 2023 dosare penale privind funcționari și patroni aflați pe linia acordării de avize de funcționare unor cămine în care DIICOT a descoperit cum bătrânii erau chinuiți și maltratați de cei care trebuiau să îi îngrijească.

Astfel, DNA a luat în colimator mai mulți funcționari de la AJPIS Ilfov, față de care a deschis dosare penale de cercetare pentru fapte de abuz în serviciu și complicitate la aceste fapte.

Concret, funcționarii sunt cercetați pentru modul în care au efectuat controalele la unele centre, unde conform probelor, anunțau anterior controalelor pe patronii acestora pentru remedierea rapidă a unor probleme existente.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ VIDEO O femeie a sărit gardul grădinii zoologice pentru a mângâia un tigru. Acum este căutată de poliție

_ Gregoire Barrere s-a calificat în optimi la Ţiriac Open (ATP)

_ Când se virează următoarea tranșă de bani pe Cardurile sociale: a crescut puternic numărul beneficiarilor

_ Vladimir Putin este învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce ţări europene vor trimite reprezentanţi la ceremonie

_ LIVE TEXT: Război în Ucraina: Forțele ruse continuă să atace în șapte puncte ale frontului

_ SONDAJ CURS | Piedone defilează în Capitală, Cîrstoiu recuperează. Alianța PSD-PNL va avea majoritate în CGMB

_ NFL Bills semnează campionul olimpic de lupte la Tokyo Steveson

_ Gest extrem – Pentru că nu a fost primit în casă, un bărbat violent și băut și-a luat viața în fața apartamentului

_ Oamenii de știință obțin o perspectivă asupra unui polenizator de primăvară zgomotos care joacă un rol semnificativ în industria migdalelor

_ ADN-ul moştenit de unii oameni moderni de la vânători-culegători ar putea provoca obezitatea

_ NASA, industria îmbunătățește lidarii pentru explorare, știință

Un nou sondaj: Simion pe primul loc, Ponta pe doi. Sondaj Verifield comandat de Nicușor Dan.

Micul Stalinist Nicușor Soros Dan ne spune că a&i lua unui om dreptul de a candida și milioanelor de români dreptul de a-l vota fără o condamnare "e o decizie corectă". Poate in URSS-ul lui Lenin, plicușor cu bani de la Soros

_ Israelul a atacat Iranul în cursul nopţii - surse

_ Rusia îi spune mamei lui Alexei Navalny: „Sunteți de acord în termen de trei ore cu o înmormântare privată pentru fiul dumneavoastră sau îl îngropăm în închisoare”

_ Guvernul cubanez a cerut ajutorul Programului Alimentar Mondial pentru a putea furniza lapte praf copiilor din ţară

_ Google întrerupe temporar funcţia de generare a imaginilor AI, Gemini, după critici privind inexactităţile în reprezentarea figurilor istorice

_ Mitropolitul Ioan al Banatului îndeamnă, în Pastorala pascală la încrederea în iubirea Tatălui

_ Ciolacu: Vrem să le oferim produselor româneşti şanse egale pe piaţă cu produsele de import

_ Au dat spargerea la un magazinul Gucci din New York. Hoţii au furat marfă de 50.000 de dolari

_ Băiat, în vârstă de opt ani, a murit când este lovit de un camion, în timp ce poliția declanșează o anchetă asupra accidentului de pe strada Londrei

_ Psihiatria nutriţională: cele 7 alimente care ne ajută să ne calmăm

_ S-a terminat petrecerea? Sticlele de Prime s-au vândut cu doar 31p la doar un an după ce băutura energizantă KSI și Logan Paul aduceau până la 20 de lire sterline o cutie

_ ULTIMA ORĂ | Renumărare: BEC anunță că informațiile despre voturi atribuite greșit sunt dezinformări

_ „Course des cafés”: Parisul reînvie cursa emblematică a ospătrilor înaintea Jocurilor Olimpice

_ Jason și Kylie Kelce dezvăluie că își așteaptă al patrulea copil cu un anunț adorabil

_ Sharika Soal: Primarul Eric Adams a avut dreptate; Eliberarea criminalilor înapoi în comunități distruge fundația Americii

_ Acesta este nenorocitul de însoțitor de bord: Stewardesa de moment amuzant se răstoarnă la produsele Duty Free la Roma

_ Traderul de mărfuri Trafigura evaluează riscurile de securitate din Marea Roşie, după un atac al Houthi asupra unui tanc petrolier

_ Schimbare la comanda Grupului de luptă al NATO din România

_ Ministrul Finanțelor se laudă cu încasările la bugetul de stat: 'Este o sumă record'

_ CSC Şelimbăr a învins-o pe Gloria Buzău (2-1), în play-off-ul Ligii a II-a

Așadar dacă pacea se va încheia Nikolaev și Odessa vor rămâne în Ucraina, în sfera de influență Americană. Putin nu va revendica Odesa dacă americanii recunosc Crimeea, Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson ca părți ale Rusiei

_ Demenţa poate fi depistată cu un deceniu înainte de diagnosticul oficial. Un test de sânge identifică "markerii biologici"

_ Secretele centurii Van Allen dezvăluite într-un nou studiu

_ Ziua Mondială a Somnului 2024: Medicul avertizează că lipsa somnului la femeile tinere poate duce la riscuri și probleme potențial mortale pentru sănătate, inclusiv infertilitatea

Ce este o Lovitură de Stat? A fost împiedecat Călin Georgescu să devină duminică seara pe 6 Decembrie 2024, Președintele României, printr-o lovitură de stat?

ActiveNewx - Bolojan și-a adus la Palat "societatea civilă" SOROS după modelul Iohannis pentru a discuta combaterea ”știrilor false” înainte de alegeri, adică perfecționarea cenzurii

_ Marcel Ciolacu devine jucător: cum se fac calculele la Capitală (Surse)

_ Şapte premii David di Donatello pentru Io capitano, inclusiv cel mai bun film, şi şase pentru C'è ancora domani

_ Lovitură de teatru înainte de a doua audiere la TAS: Simona Halep a luat cina cu PatrickMouratoglou

Motivarea judecatorului

Ingrid Mocanu, după interzicerea bolșevico-soroșista a lui Georgescu : LEGEA a murit Suntem în DICTATURĂ

_ După 16 ani, Apple abandonează lucrările la mașina electrică

Editorial Cornel Dinu. SMINTEALA clasei politice înaintea unor alegeri prezidențiale compromise din start

_ În interiorul nunții lui Lady Gabriella cu Thomas Kingston la capela St George - unde vărul regretatei Reginei, în vârstă de 42 de ani, a purtat o rochie uimitoare Luisa Beccaria - în timp ce ea plânge moartea lui subită, în vârstă de 45 de ani.

_ Regina Letizia a Spaniei radiază de farmec în costumul pantalon Carolina Herrera pentru vizita la expoziția de artă

_ Prioritățile DEI interferează cu angajarea FBI, subminează securitatea națională, raportează revendicări

_ Comediantul Katt Williams la podcastul lui Joe Rogan: Transgenderismul este conectat la cultul satanic Baphomet

_ FCSB câştigă cu emoţii partida cu FC Botoşani, după un meci cu cinci goluri şi trei cartonaşe roşii

_ Marea revenire în tenis: Simona Halep - Paula Badosa, astăzi, ora 22:30. La Miami, „Simo” dispută primul meci oficial după un an şi jumătate

_ Putin pierde controlul asupra propriului NATO. Armenia şi-a suspendat efectiv calitatea de membru acuzând Rusia că "nu şi-a îndeplinit obligaţiile de securitate faţă de Armenia"

_ 'Nașul inteligenței artificiale' face o previziune oribilă: aceasta ar putea în cele din urmă să depășească inteligența umană și să preia controlul

_ Expertul în medicina chineză dezvăluie cât de regulat ar trebui să faci sex pentru a rămâne sănătos la orice vârstă - susținând că orgasmele regulate sunt esențiale pentru combaterea bolilor ȘI a stresului

_ Înmatriculare auto online pentru şoferii români. Proiectul de lege a fost adoptat

Luptătorul din Arenă

_ Bursa zvonurilor: Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță se pregătesc de nuntă - Dana Budeanu face dezvăluiri intime!

_ Segmentul PBS susține că Trump dorește să „elimine” homosexualii din America

_ Percheziţii în România într-un dosar de furturi de aparatură stomatologică în Franţa

_ Roxy Shahidi și Lou Sanders de la Dancing On Ice părăsesc spectacolul în șoc cu dublă eliminare


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3834, afisate in 64 pagini.