18:51
Comentarii Adauga Comentariu

_ Nervii cedează în Transnistria din cauza unor taxe noi: Liderul de facto al regiunii ar urma să ceară anexarea la Rusia

Nervii cedează în Transnistria din cauza unor taxe noi: Liderul de facto al regiunii ar urma să ceară anexarea la Rusia

Politicianul a spus că Tiraspolul va solicita, în cadrul congresului, anexarea regiunii la Federaţia Rusă, mai ales în condiţiile în care a doua zi Vladimir Putin are discursul anual în Consiliul Federaţiei. Declaraţia a stârnit îngrijorare şi o serie de reacţii, inclusiv din partea Ucrainei, care este direct interesată ca vecin al Transnistriei şi dar şi ca parte a formulei 5+2 de negociere a unei reglementări a conflictului transnistrean. Experţii în securitate, politicieni şi ambasadori spun că acest scenariu este puţin probabil şi reprezintă doar o nouă provocare la adresa Chişinăului.

Într-o postare pe o reţea socială, aşa-numitul opozant al regimului separatist din stânga Nistrului, Ghenadie Ciorba, a scris: "În 29 februarie, preşedintele rus Putin se va adresa Consiliului Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus - n.r.). Cel mai probabil, în baza analizei situaţiei, a fost emis un ordin de la Moscova pentru organizarea acestui congres (din Transnistria - n.r.), la care ar trebui exprimată cererea către Rusia a cetăţenilor care locuiesc pe malul stâng al Nistrului de a accepta Transnistria în Federaţia Rusă. În 29 februarie Putin va anunţa acest lucru în apelul său, iar Consiliul Federaţiei, în mod urgent, va decide să satisfacă cererea".

Într-o primă reacţie, Chişinăul a declarat că urmăreşte „cu atenţie” situaţia din regiunea transnistreană şi a adăugat că deocamdată „nu există temei” care să indice că situaţia din stânga Nistrului s-ar putea deteriora. Totodată, Chişinăul a spus că „speră” că „Tiraspolul îşi dă seama de consecinţele pe care şi le asumă în cazul unor măsuri pripite”.

La 16 februarie, la Tiraspol, în cadrul unei runde de negocieri în format 1+1 (Chişinău - Tiraspol), vicepremierul pentru reintegrare din guvernul de la Chişinău, Oleg Serebrian, i-a reiterat reprezentantului regimului separatist de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, că soluţionarea conflictului transnistrean este posibilă doar pe cale paşnică, în interesul Republicii Moldova.

CE SPUNE UCRAINA

Serviciul de spionaj ucrainean condus de Kirilo Budanov, Direcţia principală de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), a transmis joi că în evaluarea sa, Transnistria nu va cere să fie inclusă în componenţa Rusiei la congresul deputaţilor locali din 28 februarie. Purtătorul de cuvânt al GUR, Andrii Iusov, a declarat joi pentru Ukrainska Pravda că „această informaţie nu a fost confirmată încă”.

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Şevcenko, a intevenit şi el în dezbaterea care s-a iscat după declaraţiile lui Ghenadie Ciorba.„Eu nu cred că, în prezent, când situaţia în război e clară şi înţelegem că ruşii nu pot veni până în Transnistria, nimeni nu o să le permită, eu nu cred că în această situaţie ei vor proclama independenţa sau vor cere lui Putin acceptarea în Federaţia Rusă”, a subliniat ambasadorul la TVR Moldova.

De asemenea, el a dat asigurări că Ucraina va răspunde oricărei solicitări de ajutor pe care i-ar adresa-o Republica Moldova. „Preşedintele Zelenski a declarat în mod public că, în caz de necesitate, dacă Guvernul de la Chişinău se va adresa în mod oficial după orice fel de asistenţă sau ajutor către Ucraina, demersul va fi luat în considerare şi asistenţa va fi acordată”, a precizat Marko Şevcenko.

Diplomatul ucrainean a atras atenţia că una din acţiunile pe care le-ar întreprinde cineva care vrea să destabilizeze Republica Moldova ar fi să-i deterioreze relaţiile cu vecinii. „Dacă cineva planifică o destabilizare sau ceva mai rău, la una din etapele realizării acestei idei, trebuie limitate cheile de acces la ajutor şi asistenţă şi să fie deteriorate relaţiile cu partenerii, ca cererea de asistenţă făcută în mod oficial să rămână fără răspuns. În cazul nostru răspunsul va fi şi va fi rapid”, a spus diplomatul ucrainean.

Anterior, Ucraina a catalogat în acelaşi mod - ca fiind tentative de învrăjbire între vecini - informaţii pe surse apărute în presa din R. Moldova potrivit cărora diplomaţii ucraineni de la Chişinău ar fi fost filaţi de serviciul de securitate al Republicii Moldova.

CE SPUN EXPERŢII

"Nu vedem indicii că ruşii ar vrea să facă acel tronson prin regiunea Odesa către Transnistria. Vedem mai degrabă o campanie de de presiune asupra autorităţilor Republicii Moldova, de mobilizare a alegătorilor lui Putin din Transnistria, ca ucrainenii să aloce mai multe forţe pentru a păzi tronsonul de frontieră cu Transnistria, dar şi pentru a crea haos, a determina autorităţile noastre să ia anumite acţiuni" - a comentat la TVR Moldova Andrei Curăraru, expert în probleme de securitate.

Preşedintele Comunităţii WatchDog.MD, Valeriu Paşa, crede, de asemenea, că scenariul alipirii Transnistriei la Federaţia Rusă este puţin probabil şi, susţine el, informaţiile care circulă în legătură cu congresul „seamănă mai mult cu o operaţiune de dezinformare sau mai bine spus de influenţare a opiniei publice”.

„De ce credem noi că este foarte puţin probabil ca acest scenariu să îndeplinească? În primul rând, dacă el ar urma să devină realitate, nu ar fi promovat în ajun, ci ar fi fost un fel de surpriză. (...) Cred că Putin nu este gata pentru recunoaşterea sau cu atât mai mult acceptarea regiunii transnistrene în Federaţia Rusă, pentru că nu are controlul la frontiera acestei regiuni. Ceea ce nu este cazul, de exemplu, al regiunilor separatiste din Georgia. Atât timp cât armata rusă nu poate ajunge în acest teritoriu, este foarte puţin probabil ca el să-şi asume riscul „acceptării” a acestei regiuni în componenţa Federaţiei Ruse. Nu o să o poată apăra în caz de ceva. Şi nu zic că asta ar provoca neapărat un conflict militar. Dar gândirea strategică rusească astăzi este dominată de termeni militari. Ei văd riscuri militare oriunde, respectiv această regiune va rămâne cu statu-quo-ul existent, cel mai probabil”, susţine Valeriu Paşa într-o înregistrare video publicat pe platforma condusă de el.

Alexandru Flenchea, fost viceprim-ministru pentru reintegrare, consideră că în spatele organizării congresului se află, de fapt, holdingului transnistrean Sheriff. „Ceea ce vreau să spun este că acesta va fi al doilea congres de când Sheriff a devenit singura forţă politică din Transnistria. Acest lucru se întâmplă atunci când Sheriff se simte ameninţat de condiţiile de seră în care este obişnuit să funcţioneze. Condiţii care nu implică plata taxelor şi a vămilor. Aşa ar trebui privit viitorul congres. Tiraspolul s-a gândit îndelung şi dureros cum să reacţioneze. În ceea ce priveşte pârghiile de presiune, setul de instrumente este aproape epuizat. Ei nu pot schimba situaţia, aşa că, evident, vor fi demersuri la congres. Este greu de spus încă cât de serioase vor fi acestea. Este clar că vor exista unele confruntări la nivel de declaraţii”, a comentat Flenchea marţi, în cadrul unei emisiuni a portalului media Nokta, scrie zonadesecuritate.md

Analistul politic Cristian Hriţuc reaminteşte că „din când în când, în războiul hibrid, apare subiectul Transnistria”, iar acum, apare cu ipoteza că Rusia anexează Transnistria. „Să mergem pe scenariul anexării: ce înseamnă asta. Transnistria rămâne izolată. Economic, energetic şi militar. Rusia n-ar putea să o ajute în niciun fel, atât timp cât nu ajunge cu trupele acolo. Cei 2000 de militari din trupele Gotr, cantonaţi în Transnistria, nu reprezintă o ameninţare majoră. Transnistria nu e condusă de liderii politici, ci de gruparea Sheriff, care îşi doreşte bani, nu război. Cred că e a treia sau a patra oară de când a început războiul, când Transnistria ajunge un subiect importat în discuţie şi se prezintă un risc iminent. E doar o tracasare din războiul hibrid”, a subliniat Hriţuc.

Istoricul şi analistul român Armand Goşu spune, la rândul său, că „cel puţin odată pe an, de 30 de ani încoace, Transnistria „cere” Rusiei alipirea…. şi nu se întâmplă nimic”.

„În ultimii doi ani, de când a început agresiunea împotriva Ucrainei, s-au mai lansat astfel de scenarii. Nu, Krasnoselski nu va cere alipirea, nici Sovietul de la Tiraspol nu va insista pe subiect. Este un uriaş fake lansat de maşina de propagandă a Moscovei. În următoarele zile, la Tiraspol se vor adopta măsuri pentru calmarea spiritelor. Nici oligarhii care controlează Şerif, pe Krasnoselski şi cam tot ce mişcă prin Transnistria, nu vor să se aleagă praful de miliardele lor de dolari. Şi nici să ajungă pe lista de sancţiuni adoptate în Occident, împotriva Rusiei. E limpede că interesul lor nu e să alipească Transnistria la Rusia. Deci, e cazul să ne calmăm, să nu mai scriem astfel de prostii, şi să evităm să facem jocul propagandei ruseşti. Iar Transnistria chiar e o temă sensibilă. Pentru Chişinău, despre a cărui securitate spunem că ne pasă. Dar şi pentru Bucureşti”, a scris pe Facebook Armand Goşu.

CONTEXT

Din cele şapte congrese organizate până în prezent, doar două dintre ele au decis într-un fel sau altul soarta regiunii, şi anume cel din 1990 şi 2006. La prima adunare de acest fel din 1990, a fost adoptată o declaraţie privind crearea aşa numitei Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Transnistrene, cu capitala la Tiraspol şi în cadrul URSS. Ulterior, în 1991, cel de-al doilea aşa numit congres, organizat după destrămarea URSS, s-a desfăşurat într-un subsol şi s-a încheiat cu auto-proclamarea independenţei regiunii transnistrene. Ultima şi cea de a şasea adunare similară a avut loc în 2006 şi a fost organizată la fel sub pretextul unei presiuni economice a regiunii transnistrene în legătură cu acţiunile autorităţilor constituţionale. Atunci pretinsele autorităţi de la Tiraspol au decis organizarea unui pseudoreferendum la care participanţii ar fi votat pentru independenţa regiunii şi aderarea ulterioară a acesteia la Federaţia Rusă. Acest referendum nu a fost recunoscut de comunitatea internaţională, iar autorităţile constituţionale de atunci au precizat că acesta nu poate fi considerat drept un exerciţiu de exprimare a voinţei populaţiei din regiune.

La 11 ianuarie, iar ulterior la 28 ianuarie 2024, regimul separatist de la a scos oamenii în stradă pentru a se manifesta împotriva Noului Cod vamal al R. Moldova, intrat în vigoare la 1 ianuarie. Noile prevederi legislative obligă toţi agenţii economici, inclusiv din regiunea transnistreană, să achite taxe vamale la bugetul de stat pe principii generale, după câteva decenii în care au fost scutiţi de aceste plăţi sub pretextul că erau virate în bugetul transnistrean.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Ioana Ramona Bruynseels (AUR): Sub umbrela democrației consumul de droguri a explodat. PSD și PNL nu au făcut nimic pentru a stopa acest fenomen

_ Israelul publică filmări cu drone interceptate fără precedent din Irak pe teritoriul său

_ Trasarea cursului către oțel ecologic: planul Chinei pentru un aer mai curat și o planetă mai rece

_ Studiul privind producția de ulei de palmier care dăunează climei din Indonezia arată un impuls pentru industrializare

_ Fotbalist controversat renunțat la turneu din cauza „testosteronului ridicat” câștigă Fotbalistul Femeilor Anului de la BBC

_ Un medic al spitalului din Gaza spune că aruncarea de ajutor a ucis cinci persoane

_ Joe Biden ține un brunch de Ziua Sf. Patrick la Casa Albă � și �ncă o dată este incoerent și zguduitor (VIDEO)

_ Întrebările directe a lui Miriam Margolyes îl lasă pe Waleed Aly cu gura căscată în The Project: „Nu a mers așa cum se prevedea!”

_ Pippa Middleton și soțul miliardar James Matthews deschid cabana de la Bucklebury Farm Park pentru „petreceri, evenimente și Pilates”

_ Calitatea apei din Sena - o preocupare pentru probele de înot de la Paris 2024

_ Asociația Industriei de Vaping solicită respingerea propunerii legislative referitoare la țigările electronice

_ Război în Ucraina – Rectorul UBB Cluj avertizează asupra unui fenomen: 'Temerile sunt diverse, dar adesea nerealiste, amplificate de teorii conspiraţioniste'

_ Al doilea test de "transport captiv" pentru un vehicul hipersonic reutilizabil a fost efectuat de Stratolaunch, o companie din SUA

_ Trump se �nt�lnește cu președintele RNC, Ronna McDaniel � anunță că va face recomandari pentru schimbări RNC după primarul din Carolina de Sud

_ Am încercat să îmbrățișez mișcarea „pozitivității corpului” și să-mi iubesc silueta de mărime plus. Dar există implicații dovedite asupra sănătății ale excesului de greutate - și cred că este extrem de inutil să le spui oamenilor altfel.

_ Un cuplu descoperă o fântână secretă de 10 metri adâncime în mijlocul sufrageriei lor în timp ce și-au renovat casa edwardiană cu două paturi

_ Charles Michel îl contrează dur pe Donald Trump în privința ajutorului pentru Ucraina: Să restabilim adevărul. Cifrele vorbesc de la sine

_ Electricianul, în vârstă de 56 de ani, recunoaște că a aruncat 10 dintre cadavrele sale de broască țestoasă gigantică în pădure, după ce a spus că au murit înghețat de Crăciun, când sistemul de încălzire pe care l-a instalat pentru ele a eșuat.

_ Regele Charles „se descurcă foarte bine”, le spune regina Camilla celor care doresc bine, când monarhul care se luptă împotriva cancerului este văzut părăsind Clarence House

_ Femeile nestăpânite care luptă pentru a schimba vieți în bine: The Mail primește sute de nominalizări la Premiile Inspirational Women. Acum faceți cunoștință cu cei șase câștigători incredibili...

_ Accidentul Diana folosit într-o campanie publicitară de eutanasie urâtă: prietenii prințesei condamnă „exploatarea crudă”, deoarece fotografia tragediei de la Paris promovează moartea asistată

_ Bank of England deține din nou ratele dobânzii la 5,25% - ce înseamnă pentru ipotecile și economiile DVS.

_ Nicolae Ciucă infirmă cel mai mare zvon după ce Cătălin Cîrstoiu a fost debarcat: NU se pune problema

_ Utilizatorii rețelelor de socializare au rămas nedumeriți în timp ce Channel 4 dezvăluie că Clare Balding va fi co-găzduitor de acoperirea alegerilor generale (cum glumesc unii, fostul jockey „va fi trimis la padoc pentru a verifica alergătorii”)

_ Asigură-ți sănătatea cu zinc! Află cum acest mineral esențial susține imunitatea și sănătatea sistemului osos

_ Pollard, antrenorul din Mumbai, este „bolnav și sătul” de atacul lui Pandya

_ Erdogan din Turcia se îndreaptă în Irak într-o rară vizită de stat pentru a discuta despre apă, petrol, securitate

_ Premier League: Liverpool, victorie clară în meciul cu Luton, după ce adversarii au condus cu 1-0

_ Pagina TikTok a Daily Mail Sport atinge UN MILION de urmăritori - Urmărește-te acum pentru cele mai recente știri sportive

_ Prinţul Harry şi-a schimbat în mod oficial reşedinţa principală. Noul domiciliu este în SUA

_ Primarul laburist câștigă în curtea lui Rishi Sunak, în timp ce conservatorii trec prin alegeri locale toride care îi văd să piardă o mulțime de consilii adevărate și sute de locuri în câmpurile de luptă cruciale ale alegerilor generale

_ Casa de 460.000 de lire sterline alunecând rapid peste o stâncă: cât de devastatoare alunecarea de teren a distrus o piscină la casa de vis a familiei - proprietarii îngroziți dezvăluind cât de mult se pierde în fiecare zi

_ The Ripple Effect: Cum este afectată România la doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina

_ În interiorul telefonului unui „ucigaș”: o femeie acuzată de infracțiunea „Nu f*** cu pisici” a stocat imagini cu ucigașe în serie și o imagine cu „kit pentru prima întâlnire”, inclusiv o armă, frânghie și bandă adezivă , judecă tribunalul

_ Procedurile care pot salva viața femeilor. Ce trebuie să facă în fiecare an?

_ EPHRAIM HARDCASTLE: Prințul Andrew se bucură de lumina reflectoarelor la slujba de mulțumire cu regele Charles, William și Kate absenți

_ CPI se imprimă mai fierbinte decât se aștepta în ianuarie, deoarece SuperCore a crescut

_ Superliga: Rapid continuă seria înfrângerilor

_ În imagine: Calea ferată din Marea Britanie care este cea mai scurtă linie din Europa - are mai puțin de o milă în lungime, iar pasagerii se deplasează de-a lungul ei cu „people moves” ciudate la o viteză maximă de 20 mph

_ Câștigătoarea Takeaway de sâmbătă seara a rămas devastată, deoarece câinele paralizat este INTERZIS din vacanța în familie pe care a câștigat-o în emisiunea: „Aceasta este o discriminare efectivă împotriva câinelui meu cu dizabilități”

_ Noul film SF înlocuiește The Shawshank Redemption ca fiind cel mai bine cotat film IMDb din toate timpurile

_ Astronomii descoperă o nouă exoplanetă de mărimea lui Saturn

_ În momentul în care Miriam Rivera le-a spus concurenților că este o femeie transgender în reality show-ul „crud” al lui Sky – și au luat-o în furie

_ Acțiunile UBS alunecă pe măsură ce câștigurile Miss întunecă perspectiva; CEO-ul avertizează că 2024 va fi „pivotal”

_ Ultima oră | Silvestru Șoșoacă, exclus de propria soție din partid

_ CTP, mesaj acid după Ziua Muncii: Unde-i omu-i și grătaru/Unde-i micu-i și muștaru - Gazetarul a reinventat imnul României

_ „Memoria mea este bună” Biden Fumes, înainte de a-l confunda pe Sisi din Egipt cu președintele Mexicului

_ Războiul din Ucraina, ziua 780. Oficialii americani spun că Beijingul ajută la expansiunea militară masivă a Rusiei

_ Alvin Bragg și arta de a nu lua legea prea în serios

_ Iranul, mesaj de justificare a atacului său și amenințare directă către SUA

_ Nancy Mace dă înapoi la Alexandria Ocasio-Cortez

_ Institutul Ştiinţific din Kiev arată rămăşitele rachetei hipersonice Zirkon, folosită de Moscova

_ Casa din Richmond, care a avut un rol principal în Ted Lasso, este scoasă la vânzare pentru 4,5 milioane de lire sterline

_ Studiul constată că oferirea de locuințe și sprijin aduce beneficii persoanelor fără adăpost

_ Aproape jumătate dintre șoferi spun că mașina lor are un punct mort periculos

Nimeni nu e mai presus de Lege. Nici măcar Curtean Constituțională

Securistoidul Pantazi un analfabet funcțional în domeniul economiei declara ritos că "distributivismul este baza marxismului". Mai dobitocule doctrina distributivista a fost creata de un Papă si dezvoltata de un alt Papă

_ Nimic de văzut aici, doar un bărbat care flutură în jur un picior de om tăiat și îl mănâncă

_ CSM CSU Constanţa a câştigat în premieră titlul de campioană naţională

_ Leicester vs Chelsea - Premier League: scor live, știri despre echipă și actualizări, deoarece Blues par să meargă la doar un punct în spatele lui Man City, când Enzo Fernandez își dublează avantajul la revenirea lui Enzo Maresca la fostul său club


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 688, afisate in 12 pagini.