12:11 2024-02-22
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Mai mulţi preoţi ruşi cer autorităţilor să dea familiei trupul lui NavalnîiMai mulţi preoţi ruşi cer autorităţilor să dea familiei trupul lui NavalnîiMai mulţi preoţi ortodocşi ruşi cer autorităţilor să dea familiei trupul lui Alexei Navalnîi. Solicitarea a fost făcută prin intermediul unei scrisori publice. Documentul a fost publicat online şi conţine peste 800 de semnături. Scrisoarea deschisă a obţinut peste 800 de semnături atât din partea clerului, cât şi a membrilor publicului, potrivit CNN. Ea a fost publicată pe un site web care îi susţine pe reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Ruse care se confruntă cu persecuţia din cauza poziţiei lor împotriva războiului. „Vă îndemnăm să eliberaţi cadavrul lui Alexei Navalnîi familiei, astfel încât mama lui, alţi membri ai familiei şi persoane care au aceleaşi păreri să-şi poată lua rămas bun de la el şi să i se ofere o înmormântare creştină”, au scris iniţiatorii demersului. Scrisoarea a fost adresată „autorităţilor Federaţiei Ruse din partea clerului şi laicilor ortodocşi”. „Acesta nu este doar dreptul familiei, ci şi o datorie faţă de Dumnezeu şi faţă de decedat”, au mai scris autorii. În apelul lor, preoţii au avertizat că refuzul de a elibera trupul lui Navalnîi ar putea fi văzut ca o lipsă de milă şi umanitate. Disidentul Alexei Navalnîi, un critic înverşunat al preşedintelui Vladimir Putin, a murit vinerea trecută în închisoare, din motive necunoscute. Autorităţile au refuzat până acum să cedeze cadavrul familiei, susţinând că au nevoie de două săptămâni pentru a face mai multe verificări.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu