10:11 2024-02-21
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Opoziţia critică intenţia de comasare a alegerilor: Dreapta Unită o să bată stânga comasată PSD-PNLOpoziţia critică intenţia de comasare a alegerilor: Dreapta Unită o să bată stânga comasată PSD-PNLAlianţa Dreapta Unită critică intenţia liberalilor şi social-democraţilor de a comasa alegerile europarlamentare şi locale. „Dreapta Unită se va opune şi o să bată stânga comasată PSD-PNL”, spune Cătălin Drulă. Eugen Tomac cere organizarea unui referendum pentru eliminarea pensiilor speciale. Liderul USR Cătălin Drulă a declarat miercuri că intenţia de a comasa alegerile este „un proiect foarte clar împotriva României, stânga comasată”. „Comasarea pe care o propun PSD şi PNL este o crimă împotriva democraţiei româneşti. Ceea ce doresc Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă este instaurarea partidului unic în România, pentru că adevărata comasare este cea a PSD cu PNL. Astăzi, vorbim de fapt despre dispariţia PNL şi naşterea patidului unic PSD-PNL. Alianţa Dreapta Unită se va opune acestui partid unic şi astăzi anunţ oficial că Dreapta Unită va avea candidaţi comuni la toate alegerile”, afirmă Cătălin Drulă. El califică drept „un furt” comasarea alegerilor. „Drepta unită se va opune şi o să bată stânga comasată PSD-PNL. (...) PNL a trădat electoratul de dreapta, a abandonat clasa de mijloc, antreprenorii care creează locuri de muncă în România (...) Drepta unită este pregătită să câştige alegerile, indiferent cum le vor organiza”, adaugă Drulă. „Acest atac sălbatic la adresa democraţiei ne revoltă şi ne îndeamnă să fim şi mai hotărâţi în obiectivele pe care ni le-am asumat. În timp ce PSD şi PNL îşi unesc destinele pentru veşnicie, în numele aşa-zisului interes al cetăţenilor, noi constatăm că, de fapt, acest lucru îl fac de frică”, spune liderul PMP, Eugen Tomac. El a cerut aprobarea proiectelor de lege pentru reducerea numărului de parlamentari la maxim 300 şi pentru alegerea primarilor în două tururi. De asemenea, Alianţa Dreapta Unită îi cere preşedintelui Iohannis să convoace un referendum privind eliminarea pensiilor speciale. „Noi vom apela la toate pârghiile legale şi constituţionale pe jcare le avem la dispoziţie pentru a împiedica acest plan antidemocratic şi neconstituţional. În cazul în care vor veni cu un proiect de lege, îl vom ataca la CCR, dacă vor emite ordonanţă de urgenţă vom sesiza Avocatul Poporului, singura instituţie care are capacitatea de a declanşa controlul constituţional în cadrul ordonanţelor de urgenţă. Vom ataca în instanţă atât ordonanţa, cât şi hotârârea care va fi emisă pentru stabilirea datelei alegerilor locale la altă dată decât este normal”, spune Ludovic Orban.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu