23:59
Comentarii Adauga Comentariu

Numai DGIA (Direcţia de Informaţii a Armatei – n.n.) n-a fost probabil împotriva mea. Lucrează toţi, îţi dai seama, au lucrat la turaţie maximă, e greu să te baţi cu toate structurile statului, în frunte cu preşedintele”, a mărturisit Ludovic Orban

În loc de Nota Redacției - După destructurarea PSD și trecerea lui pe mâinile unor Securistoizii Controlați de teapa lui Ciulacu, Dâncu, Grindeanu și Tudose, iată că a urmat destructurarea și controlul total a ce mai rămăsese din PNL.


”Numai DGIA (Direcţia de Informaţii a Armatei – n.n.) n-a fost probabil împotriva mea. Lucrează toţi, îţi dai seama, au lucrat la turaţie maximă, e greu să te baţi cu toate structurile statului, în frunte cu preşedintele”, a mărturisit Ludovic Orban.

Sînt totuşi 1898 de delegaţi care au avut curaj şi nu l-au votat. L-au votat pe Orban, cu toate presiunile subterane exercitate asupra lor. Ei sînt tot atîţia ”vectori de opinie” în propriul partid, în defavoarea lui Cîţu. Li se adaugă cei 51 de parlamentari liberali, care nu mai au niciun drum şi nicio şansă alături de ”echipa cîştigătoare”, care a cîştigat nu prin fraudă a votului, ci, mai grav, prin fraudarea însăşi a democraţiei, care presupune libertatea de a alege.

Deşi frauda prin presiune s-a dovedit eficace, deşi la fel de eficace s-ar putea dovedi ameninţările directe, la adresa oricărui ”sectar” din partid, cum însă presiunile anterioare n-au avut efect asupra lor şi cei ce l-au urmat pe Orban îl vor urma în continuare, decizia rămîne la Ludovic Orban.

Ziua mult aşteptată a Congresului PNL s-a încheiat. Rămăşiţele unei zile aprinse, care s-a stins foarte repede, ca un incendiu de vegetaţie la marginea unei păduri, lăsînd să se vadă la liziera ei scheletul carbonizat al unui animal greu de identificat, au aşternut cenuşa peste noaptea minţii liberale.

Singura cale a partizanilor lui Orban rămîne, şi probabil sînt conştienţi de asta, o încercare de a salva ce se mai poate din ”rămăşiţele Partid Naţional Liberal”, după expresia liderului înfrînt de ”sistem”. Cale pe care nu ştiu încă dacă, şi cîţi mai pot, vor, ori vor avea curaj să o urmeze, după propria conştiinţă. Logic, aşa ar fi.

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea. Congresul al XIV-lea al PNL a luat sfîrşit. Urmează revoluţia

Am urmărit, de pe un loc confortabil din rîndul al cincilea, întreg Congresul Partidului Naţional Liberal. De-a lungul orelor, am avut sentimente contradictorii, ca la sfîrşit să mă domine doar o scenă, din filmul ”Zorba grecul”, cea a distrugerii unui funicular din lemn, prost construit, şi replica lui Zorba, către prietenul său britanic: ”ai văzut ce frumos s-a dărîmat?”. Ceea ce n-a mai urmat, în filmul de ieri, a fost însă frumosul dans de pe plajă, al celor doi.

Un bec şi un frigider

Am ajuns la ”Romexpo” cu un sfert de oră înainte de începerea Congresului. Eram pe lista de invitaţi, am intrat fără probleme, prin faţă. Pe laterale, la intrările delegaţilor era aglomeraţie şi se simţea în aer o tensiune rece şi o oarecare blazare. Am luat loc, în sectorul destinat comentatorilor de presă, analiştilor politici şi unor personalităţi, care n-au venit. Lîngă mine, la cîteva scaune distanţă, doar Iulian Chifu. O muzică plăcută, din boxe, întreruptă de scandările puternice ale cîtorva sute de delegaţi, ”Orban”, ”Orban”, şi din cînd în cînd Stolojan, cerîndu-le delegaţilor să ia loc. Ultimul lui apel, la 11 şi un minut: ”luaţi vă rog loc, vom începe la fix”. După alte trei minute, lumea se aşează: pe ecranul mare de la scenă, se vedea preşedintele Iohannis, înaintînd pe covorul de la intrare, flancat de Ludovic Orban şi de Florin Cîţu.

Tensiunea a atins imediat cote maxime. Sala era împînzită de panouri, galbene şi albastre cu ”Florin Cîţu – preşedinte”, dar acestea zăceau în teancuri, pe lîngă scaune. Doar cîteva zeci de delegaţi le-au ridicat. În rest, scandările pentru Ludovic Orban au transformat treptat atmosfera într-una incendiară. Eram sigur că urma un spectacol pe care nu trebuia să-l ratez. E ceea ce mi-a spus şi vechiul meu prieten, liberalul Vlad Nistor, cu care m-am reîntîlnit cu puţin înainte de a veni la Congres preşedintele României. Aşa a şi fost.

Au luat cuvîntul invitaţii: Honor şi Diaconescu, de la UDMR şi PMP. Celelalte partide n-au trimis pe nimeni la Congres; presupun că de la AUR nici n-au fost invitaţi. Singura oază de firesc şi adecvare la realitate, cea cotidiană, nu aceea politică, a venit nu de la discursul vreunui liberal, ci de la acela al unui invitat, Kelemen Hunor, punctat la început şi sfîrşit de scandările ”Orban!” ”Orban”. Nu Viktor, ci Ludovic.

Printre ele, Hunor a spus: ”Azi veţi alege preşedintele PNL, dar cu toate emoţiile şi tot zgomotul aceasta, ziua se va termina foarte repede, problemele nu vor dispărea, nu s-a încheiat pandemia, preţurile au explodat, dar haideţi să ne oprim la cîteva dintre cele mai acute probleme. M-am uitat pe cîteva cifre si sînt alarmante: sînt 4,5 milioane de consumatori care plătesc 40, 50 lei pentru energia consumată, un bec si un frigider, mai sînt 3 milioane unde factura nu depăşeste 100, 110 lei. Am făcut un calcul si există o previziune sumbră, o treime din gospodării vor plăti pentru gaze si curent jumătate din veniturile gospodăriei, asta e dimensiunea reală, adevărata problemă care ne aşteaptă şi la care trebuie să găsim un răspuns urgent”. A mai vorbit de pandemie şi a făcut o analiză necruţătoare a sporului demografic negativ. Părea să zică ”voi vă certaţi, şi România dispare”. Dar Congresul avea alte preocupări: cine să fie preşedinte.

”Orbannis!” ”Orbannis!”

Deocamdată, un preşedinte era în sală – cel al României, Klaus Iohannis, regizorul zîmbitor al întregului spectacol de la ”Romexpo”. Cel care l-a încurajat pe Florin Cîţu să candideze şi l-a susţinut, de la bun început, împotriva lui Ludovic Orban, construind lîngă el ”echipa cîştigătoare”, în special din foşti membri pedelişti, care i-au asigurat lui însuşi, pe vremuri, ascensiunea. Klaus Iohannis a venit la tribună şi de pe locul pe care mă aflam, auzeam cum vacarmul sporeşte. Strigătelor de ”Orban” li s-au alăturat cele de ”Iohannis”, aşa că pînă în faţă se auzea un cor de cîteva sute bune de voci, din care ajungea, pînă la tribună, un nume nou: ”Orbannis!” ”Orbannis”.

Preşedintele Iohannis a vorbit însă, nestînjenit şi în gol, despre campania în care ”s-au spus lucruri grave, s-au folosit cuvinte dure”, dar lasă în urmă totuşi ”un partid viu, în care competiţia este încurajată”. Am privit în jur, pancartele de carton cu ”Florin Cîţu – preşedinte” zăceau moarte, sprijinite de scaune. Singurul lucru viu erau scandările, de astă dată la unison, al numelui lui Orban. E prima oară, după ştiinţa mea, cînd un preşedinte a fost întrerupt din discursul său de la tribună. Dar n-am avut totuşi senzaţia că se va petrece vreo minune. Am simţit, mai degrabă, un fior – al primului lucru ”bine făcut”, cu care luam contact: un spectacol perfect regizat din umbră, un deznodămînt prestabilit, pe care nicio voce, oricît de sonoră şi articulată, nu-l putea, de fapt, întrerupe.

În sala de la ”Romexpo”, am trăit o esenţă a zădărniciei tuturor manifestaţiilor de stradă, care au avut loc în România în ultimele trei decenii, din care puterea a ieşit întodeauna învingătoare, chiar dacă uneori un pic şifonată şi nevoită să-şi îndrepte un pic costumul, înainte de a-şi vedea în continuare nestingerită de drum.

Nu mai insist asupra discursurilor aprinse, a scandărilor care au adus sala în limitele unei explozii sonore, întodeauna în favoarea lui Orban. Se simţea cumva în aer că acestea erau semnele unei exasperări, provocate de presiuni anterioare şi cît se poate de subterane. Aş spune că, de la un punct încolo, nu erau sloganuri care punctau ori clamau o victorie, ci disperarea.

Scenariul s-a jucat pînă la capăt. Contrar desfăşurării de forţe pe parcursul Congresului, în favoarea lui Orban, în sală se vorbea că pentru Cîţu sînt aranjate pînă-n trei mii de voturi. Şi, cînd totul s-a sfîrşit şi se pregăteau urnele, am ieşit afară, la o ţigară, apucînd să schimb cîteva vorbe cu Ludovic Orban – îl cunosc, ca braşovean, încă din anii de liceu, sîntem colegi de generaţie. Era uşurat, părea eliberat de o povară. Am deschis discuţia cu el, despre ”regia nevăzută” a spectacolului. Despre delegaţii tăcuţi, care se îndreptau spre cabinele de vot, cu chipurile impenetrabile şi despre ce anume a fost de natură să-i aducă în acea stare, vecină cu apatia, în care nu i-am văzut la niciun congres.

Cînd m-am întors în sală, un şir de delegaţi la congres îşi făceau fotografii, în chip marţial, la pupitrul rămas gol. Dacă a reuşit Cîţu, de ce n-ar reuşi şi ei, cîndva? Unul dintre ei a căzut şi ş-a rupt o mînă.

”Eu sînt Florin”

Cum e să votezi cu Cîţu, şi să-ţi fie ruşine, de opţiunea ta? ”Numai DGIA (Direcţia de Informaţii a Armatei – n.n.) n-a fost probabil împotriva mea. Lucrează toţi, îţi dai seama, au lucrat la turaţie maximă, e greu să te baţi cu toate structurile statului, în frunte cu preşedintele”, mi-a mărturisit Ludovic. Da, a fost o bătălie inegală, din care, pînă la urmă, toată lumea a fost de acord că Iohannis a ieşit cîştigător, cu 2878 de voturi la 1898, impunîndu-l la conducerea PNL pe Florin Cîţu. ”Superman”, într-adevăr, în producţia dîmboviţeană a Cotroceniului. Restul sînt consideraţii marginale.

”Eu sînt Florin, vă invit alături de mine să construim România liberală”, şi-a încheiat Florin Cîţu discursul, într-un cor de huiduieli, pentru a fi votat apoi preşedinte al partidului. Un partid care, se poate spune, a intrat pe perfuzii. ”Într-o nouă etapă”, spunea la sfîrşitul votului şi anunţarea rezultatelor Rareş Bogdan, în care Cîţu va fi ”practic un dirijor”, dar ce n-a spus e că partitura e scrisă de Iohannis. Situaţie faţă de care replica învinsului, Ludovic Orban, a venit prompt, în acelaşi împrejurări: ”din momentul de faţă, între Ludovic Orban şi Klaus Iohannis nu mai există niciun parteneriat”.

Ce va urma? Ţara e vraişte, preţurile cresc. În vreme ce delegaţii votau conştiincios, fotografiindu-şi apoi ”votul corect” cu telefonul (doar vreo 80 şi l-au anulat apoi, într-o tresărire de conştiinţă, stricînd ”planificarea” de 3.000 de buletine pentru Cîţu), Dragoş Damian, managerul de la ”Terapia” din Cluj scria pe facebook: „Domnule Orban, domnule Cîţu, doamnelor si domnilor delegaţi la Congresul PNL, vineri 24 septembrie la prînz foarte multe fabrici din ţară (poate toate) au primit notificare de DUBLARE a preţului la energia electrică. După ce mi-am revenit din şoc, am sunat vreo 15 directori de fabrică (din mai multe domenii), care au confirmat că toţi au primit notificarea de dublare a preţului”.

Dar niciun preţ nu e prea mic, atunci cînd e să se facă voia preşedintelui: controlul total, sau cvasitotal al vieţii politice din România, subordonată voinţei sale şi pusă în execuţie prin ”planificări” din umbră, cu ajutorul serviciilor. Democraţia a ajuns o faţadă, iar ce s-a întîmplat la Congresul PNL e cel mai bun, trist şi recent exemplu. Consecinţele? De acum înainte, ştim cui datorăm totul, aşa cum ştiam şi înainte de 1989.

În schimb, Cîţu se vede că e pe altă planetă. Trăieşte clar în filme şi vorbeşte despre faptul că ”se vor schimba multe. Este o mişcare care va schimba România în bine. Va fi o forţă motrice care va schimba România”, pentru că ”PNL trebuie să fie pe primul loc la toate alegerile din 2024: europarlamentare, locale, parlamentare şi prezidenţiale”. Şi, ”dacă nu vom cîştiga înseamnă că nu mi-am facut treaba şi voi lăsa locul altora”, a declarat Florin Cîţu. Care are 14% din încrederea românilor, cu şase procente sub partidul pe care acum îl conduce.

Sînt totuşi 1898 de delegaţi care au avut curaj şi nu l-au votat. L-au votat pe Orban, cu toate presiunile subterane exercitate asupra lor. Ei sînt tot atîţia ”vectori de opinie” în propriul partid, în defavoarea lui Cîţu. Li se adaugă cei 51 de parlamentari liberali, care nu mai au niciun drum şi nicio şansă alături de ”echipa cîştigătoare”, care a cîştigat nu prin fraudă a votului, ci, mai grav, prin fraudarea însăşi a democraţiei, care presupune libertatea de a alege.

Deşi frauda prin presiune s-a dovedit eficace, deşi la fel de eficace s-ar putea dovedi ameninţările directe, la adresa oricărui ”sectar” din partid, cum însă presiunile anterioare n-au avut efect asupra lor şi cei ce l-au urmat pe Orban îl vor urma în continuare, decizia rămîne la Ludovic Orban. Ziua mult aşteptată a Congresului PNL s-a încheiat. Rămăşiţele unei zile aprinse, care s-a stins foarte repede, ca un incendiu de vegetaţie la marginea unei păduri, lăsînd să se vadă la liziera ei scheletul carbonizat al unui animal greu de identificat, au aşternut cenuşa peste noaptea minţii liberale.

Singura cale a partizanilor lui Orban rămîne, şi probabil sînt conştienţi de asta, o încercare de a salva ce se mai poate din ”rămăşiţele Partid Naţional Liberal”, după expresia liderului înfrînt de ”sistem”. Cale pe care nu ştiu încă dacă, şi cîţi mai pot, vor, ori vor avea curaj să o urmeze, după propria conştiinţă. Logic, aşa ar fi: după ce Congresul al XIV-lea al PNL a luat sfîrşit, urmează revoluţia.

sursa:Mediafax.ro


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Medic acuză: În fazele inițiale, te faci bine în 24 de ore cu o singură perfuzie. România refuză să cumpere tratamentul. În faze mai grave există tratament cu un înalt grad de eficiență:Tocilizumab. România nu-l cumpără. Opinia Fluierul.ro

Încă o dezinformare și o marotă soroșistă în ziarul Neue Zürcher Zeitung : Duhul legionarilor în cămăși verzi dacă nu chiar legionari în carne și oase umblă prin Academia Română și prin Biserica Ortodoxă Română.

Germania. După Steaua Galbenă segregare după Certificatul Verde. Persoanele nevaccinate vor fi INTERZISE de la piața de Crăciun din Berlin, după ce oficialii au aprobat interzicerea acestora, cel mai recent exemplu de societate post-Covid pe două niveluri.

SUA. Sen. Ron Johnson: „16.766 uciși de vaccin în 10 luni. Cu vaccinul COVID, am avut 16.766 de decese în 10 luni, administrând acest vaccin, Nu are niciun rost să obligăm vaccinarea - cu vaccinul COVID, când am avut 16.766 de decese în 10 luni” (VIDEO)

BOMBĂ ActiveNews: "Președintele Klaus Iohannis este membru al Organizației Progresiste 'European Council of Foreign Relations' un Think-Tank fondat de GEORGE SOROS". Fluierul.ro a descoperit că ECFR e condusă de Carl Bildt MEMBRU AL GRUPULUI BILDERBERG

COMENTARIU Valeriu ȘUHAN: Teroarea

Ion Cristoiu: De ce nu cad partidele la o Înțelegere ca în martie 1907? Pentru că nu se confruntă cu pericolul numit Răscoala din 1907

O carte pe zi: "Cei mai frumoși ani din viața lui Anton" de Norris von Schirach

Cum a învățat Emma Răducanu limba română și ce a motivat-o să câștige primul meci la Cluj Napoca

În SUA, fără viză. România și încă trei țări ar putea intra în programul Visa Waiver

Un român a băut o ladă cu bere ca să "dea afară" vaccinul

Incidența în Capitală a scăzut după aproape două săptămâni. Ce valori s-au înregistrat

Videoconferință Mediafax "Dezvoltarea României": Vom avea un deficit de 600 - 700 de mii de ingineri în 10 ani. România nu are destui profesori de informatică

Coronavirus în România 27 octombrie 2021. Numărul de cazuri noi, în scădere : 14.950. Peste 500 de oameni au murit. Bilanț complet COVID-19

Coronavirus în România 27 octombrie 2021. Bilanț complet COVID-19

Proiecte USR. Taxa pe viciu ar urma să fie colectată direct la Ministerul Sănătății

Alphabet și Microsoft spulberă estimările, cu venituri de 110 miliarde de dolari

Avertismentul unui medic: 95% dintre persoanele vaccinate, dar infectate, nu au afecțiune pulmonară

Schimbările climatice: ONU trage un semnal puternic de alarmă în privința emisiilor. Cum se prezintă rapoartele

Republica Moldova face istorie: cumpără, pentru prima dată, gaze din alte surse decât cea rusească

Horoscop 27 octombrie – Așteptări înșelate pentru patru zodii. Se așteptau să se întâmple cu totul altceva

Comoara de patrimoniu din București din care fură toți, iar statul stă cu mâinile-n sân

Simona Halep și Gabriela Ruse se confruntă miercuri în primul tur la Transylvanian Open

Recep Erdogan vrea să discute direct cu Joe Biden despre problema avioanelor F-35

Continuarea filmului "Dune" a fost aprobată de Legendary și Warner Bros

Ciolacu: Am o comunicare cu premierul desemnat, nu am negocieri cu PNL

Doi parlamentari îl urmează pe Ludovic Orban și aleg să plece din PNL

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Emma Răducanu, prima victorie pe tărâm românesc. Surpriza a oferit-o la final

Se pregătește un eveniment de importanță mondială: COP26, ultima șansă pentru planetă

Ziua pisicii negre. Interviuri emoționante. Pisica neagră la români: ghinion sau noroc? FOTO

TOP 10 negativ Cristiano Ronaldo. Care sunt cele mai grele înfrângeri din cariera lusitanului

Amazon se pregătește pentru lansarea unei aplicații revoluționare. Ce vei putea face cu ea

Tendințe în coafură: Balayage – ce este și cine îl poate avea?

BREAKING NEWS. Schimbare de situație. Certificatul verde nu a trecut de votul Senatului

Aşa convingi o femeie matură să facă amor cu un bărbat tânăr

Breaking News. Certificatul verde a trecut de Senat. Urmează votul în Camera Deputaților

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Sindromul totalitar al pandemiei: cenzura și "certificatul verde". O luptă inegală între democrație și moarte

Transelectrica: Este foarte puțin probabil să nu găsim soluții la nivel regional în cazul unor dificultăți în alimentarea cu energie

Certificatul verde, obligatoriu pentru angajații de la stat

Ucigașul lui Marian Cozma, implicat într-un dosar de proxenetism. Parchetul din Győr a cerut o pedeapsă mai aspră

În atenția filateliștilor: Primul timbru din istorie va fi scos la licitație

Ce fac când nu mai știu cum să vă mintă. SUA. Fauci o întoarce că la Brăila sau mai exact ca Rafila și Cercel

Un virus modificat genetic care ucide celulele canceroase și distruge și celulele ce le asigură locurile de ascundere a fost dezvoltat de oamenii de știință britanici. Virusul nu atacă celulele sănătoase.

Polonia, amendată de UE cu un milion de euro pe zi pentru Secția disciplinară a judecătorilor

Statele Unite fac apel la decizia curții de justiție britanice în privința extrădării fondatorului WikiLeaks. Care este starea lui Julian Assange

Legea pentru compensarea facturilor la curent electric și gaze naturale a fost adoptată de Parlament

Alexandru Cumpănașu - MARELE PLAN:Transilvania, independentă! Restul, România Federală

Valeriu Gheorghiță: România va administra o cantitate înjumătățită din vaccinul Moderna la doza booster

MASONERIE. Conform casetelor lui Robert Turcescu - Niels Schnecker - Este Mason Gradul 33 - Mare Comandor pentru Republica Moldova. Soția lui Niels Schnecker, Iulia Scnecker este consilier economic al Ambasadei României din Spania

Romgaz a ajuns la un acord cu americanii de la Exxon pentru preluarea a 50% din perimetrul Neptun Deep. "Se estimează că tranzacția va fi finalizată în primul trimestru din 2022."

COMENTARIU Lelia Munteanu. Armistițiul rezervistului - o gargară cu poncifuri

Dezvăluiri despre ultimele ore din viața lui Diego Maradona: "Avea o voce ciudată, ca a unui robot"

1968. România și războiul care i-a suflat în ceafă. Cum a pregatit Ceausescu apararea tarii. Documente secrete despre asaltul pregatit de sutelor de mii de soldați ruși și unguri

Suedia suspendă vaccinarea cu Moderna pentru o perioadă nedeterminată pentru orice persoană sub 31 de ani, după ce pacienții vaccinați au dezvoltat o boală cardiacă paralizantă

Reacție la propunerea PNL. PSD vrea un armistițiu agreat de toate partidele de dreapta

Aflată sub asediu, Ambulanța Galați a suspendat concediile și zilele libere ale angajaților

Guvernul Cioloș-Soroș: Ministerul Energiei: STRATEGIA ENERGETICĂ CARE ÎI ÎNGROAPĂ PE ROMÂNI. Prețul curentului electric livrat populației va crește cu 50%

Cum pot beneficia de șomaj tehnic salariații firmelor a căror activitate este suspendată în contextul COVID-19

Scenariul propus de UDMR: armistițiu doar trei luni și refacerea alianței la începutul anului viitor


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8

Nr. de articole la aceasta sectiune: 457, afisate in 8 pagini.