Somalia: Cel puțin 25 de morți și 30 de răniți într-un atentat cu mașină-capcană comis asupra unui restaurant din Mogadishu
Cel puțin 25 de persoane au murit și 30 au fost rănite vineri într-un atac sinucigaș cu mașină-capcană comis asupra unui restaurant din Mogadishu, capitala Somaliei, transmite EFE.
Atacul a lovit restaurantul Lul Yemeni, foarte popular, aflat în apropierea portului din oraș.
"În această noapte, o explozie uriașă a afectat un restaurant din Mogadishu și s-a soldat cu moartea a 25 de persoane", a declarat pentru EFE un agent de poliție somalez, Abshir Nur, aflat în apropierea zonei atentatului.
Ca urmare a exploziei puternice, "mai multe case s-au prăbușit din cauza suflului", a adăugat Nur, care a adăugat că a fost declanșată o operațiune de salvare și că numărul morților ar putea crește.
Comentarii:
Adauga Comentariu