![]() Comentarii Adauga Comentariu RUȘINE UE. Până și Rusia a ajuns să le dea lecții de democrație neobolșevicilor de la UE. Lavrov : "Pașaportul COVID contravine ideii de vaccinare benevolă" Bineînțeles că contravine celor mai elementare depturi ale omului.![]() Pașaportul de vaccinare din UE ar contraveni principiului vaccinării benevole, consideră ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Ideea introducerii pașapoartelor COVID în Uniunea Europeană contravine ideii de vaccinare benevolă, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, citat de RIA Novosti. Pașaport digital de vaccinare la nivel european “Din câte înțeleg, această idee este în curs de elaborare. Așa cum scriu colegii din Europa, e un subiect sensibil în țările europene și e o atitudine serioasă față de această inițiativă a democrației de la Bruxelles. Mulți își exprimă astfel de raționamente: reiese că ideea contravine regulilor democrației, pentru că există o decizie în statele Uniunii Europene că vaccinarea va fi una benevolă”, a declarat Lavrov la o conferință de presă după o întrevedere cu ministrul de Externe al Uzbekistanului. Șeful diplomației ruse a menționat: dacă va fi introdus un “pașaport de vaccinare”, “acesta va contraveni principiului voluntarității”. “Prin urmare, oamenii vor fi forțați, în cazul în care vor dori să călătorească, iar populația nu-și poate imagina o viață fără o circulație între statele membre ale UE”, a adăugat oficialul rus. Mai devreme, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat pe Twitter că se planifică prezentarea în martie a unui proiect de lege cu privire la pașaportul digital de vaccinare, care va permite înregistrarea vaccinarea, rezultatele testului COVID-19 sau tratarea de coronavirus.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
07:19
CITATUL ZILEI
ieri 16:16
PSD cere alegeri anticipate
ieri 13:44
PNL îl susține în continuare pe Cîțu
ieri 07:47
CITATUL ZILEI
ieri 07:21
Bursele globale urcă la niveluri record
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu