23:59
Comentarii Adauga Comentariu

UK. Biserica condamnă Guvenul Britanic, în Marea Britanie pentru ordinele ucigașe pe care le-a dat: 'Directiva de a nu-i reanima pe bolnavii cu dizabilități este ȘOCANTĂ'

Biserica declară RĂZBOI statului, în Marea Britanie: 'Directiva de a nu-i reanima pe bolnavii cu dizabilități este ȘOCANTĂ' "O discriminare şocantă"! Astfel defineşte monseniorul Richard Moth – episcop de Arundel şi Brighton şi preşedinte al Departamentului pentru Dreptate Socială din cadrul Conferinţei Episcopale din Anglia şi Ţara Galilor – ştirile care au circulat zilele trecute, potrivit cărora în Regatul Unit, în perioada celui de-al doilea val de pandemie, medicii ar fi primit directiva de a nu continua resuscitarea cardio-pulmonară a persoanelor cu dizabilităţi, care sufereau de o formă severă de Covid-19, scrie www.

vaticannews.

va.

"Am fost îngrijoraţi să aflăm, în acest week-end, despre declaraţia Comisiei pentru Calitatea Îngrijirii (Care Quality Commission), datând din decembrie 2020, potrivit căreia, pentru persoanele cu dizabilităţi, nu ar fi trebuit încercată resuscitarea cardio-pulmonară, în perioada celui de-al doilea val al pandemiei de Covid-19" – scrie episcopul de Arundel şi Brighton pe pagina web a diecezei pe care o păstoreşte.

"Într-un moment în care ni se oferă atât de multă speranţă, în urma pornirii în mod eficient a campaniei de vaccinare, este şocant să auzim că persoane cu dizabilităţi au fost victime ale unei astfel de discriminări" – continuă prelatul, explicând că o asemenea de directivă este opusă dăruirii şi dragostei cu care s-au implicat persoanele care au în îngrijire bolnavi cu dizabilităţi, pentru a-i proteja şi îngriji în această perioadă marcată de pandemie.

"Valoarea noastră de fiinţe umane nu ar trebui să fie vreodată determinată de starea sănătăţii noastre mentale sau de abilităţile noastre" – a mai spus prelatul.

Citându-l pe papa Francisc, monseniorul Richard Moth a amintit că este imposibilă garantarea respectării drepturilor persoanelor dacă-i privăm pe cei mai fragili dintre noi de dreptul la viaţă.

Episcopul britanic a explicat că astfel de directive sunt inacceptabile şi imorale, ignorându-se faptul că fiecare persoană reprezintă un dar unic, inclusiv persoanele cu dizabilităţi, cărora trebuie să le fie respectat dreptul la viaţă.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

OPRIȚI VĂNZAREA TERENURILOR LA STRĂINI. Mii de fermieri protesteaza in Bucuresti: „Ați schimbat Guvernul să vindeți terenul!”.

Cotidianul - Adevărul despre schimbarea demografică dorită de progresiști. Dezvăluirile lui Tucker Carlson de la FoxNews

Primăria Sectorului 2 anunță schimbări radicale în operațiunea de deszăpezire

Gheorghiță despre cazul lui Alexandru Arșinel care are COVID-19, deși era vaccinat cu Pfizer. Ce spune despre riscul de infectare

"Stalin şi poporul rus libertate ne-au adus" - era una dintre lozincile principale ale regimului anilor 45 - 50. Ororile sexuale ale ostașilor sovietici în România: cum au sfârșit femeile care nu s-au lăsat siluite de militari, după 23 august 1944

Ion Cristoiu: Bizareriile care sugerează că actuala Criză ascunde mult mai mult decât un simplu joc al orgoliilor

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Deprimant: Pînă în secolul următor, România se stinge

Către WERNER-MERKEL-și-KURZ. Strigăt de disperare : Muncitor sucevean la cules de sparanghel: ”Vrem să mergem acasă, nu vrem să murim aici pe capete”.Aceasta e mizerie mortală care s-a făcut și se face pe baza unui acord guvernamental Româno-German

Polonia începe războiul cu băncile. Taxa suplimentara pentru Banci. 1 miliard de euro pe an stransi ca taxe de la banci vor merge in alocatiile pentru copii

Marius Tucă Show, în direct la Aleph News, de la ora 19:00. Invitații de azi sunt publicistul Ion Cristoiu și artistul Andrei Păunescu

Greta Thunberg se implică în problema vaccinurilor. Activista suedeză a donat 100.000 de euro câtre OMS pentru achiziționare de vaccinuri COVID-19 pentru țările sărăce

Secretar de stat demisionar. Înregistrări audio cu un demnitar de la Mediu care schimba directori prin amenințări telefonice

Seria neagră a aeronavelor MiG care s-au prăbușit în România. Accidentul aviatic de la Dedrad, Mureș, este al 25-lea, după 1990

COMENTARIU Valeriu ȘUHAN: E ceva putred în poliție...

HOROSCOP 20 aprilie. Vești proaste și risc de certuri pentru aceste zodii. Vezi dacă te numeri printre ele

A INCEPUT CEA MAI MARE CACEALMA DIN ISTORIA OMENIRII. SCOPUL? Inchiderea minelor si a termocentralelor pe carbune mult mai ieftine. COP21 Conferinta ONU pe "teme climatice" a inceput luni la Paris. Scumpirea Energiei prin falimentarea industriei carbunelui

Ciolacu: C. Armand a pierdut alegerile. Vom declanșa referendum pentru a face alegeri în Sectorul 1

Coronavirus în România 20 aprilie LIVE UPDATE. Noul bilanțul COVID-19

Autoritatea de Supraveghere Financiară are site nou

Tesla a deschis prima stație de tip "Supercharger" din București. Gigantul pregătește stații și în alte două orașe din țară

Președintele UEFA Aleksander Čeferin, discurs virulent împotriva European Super League: "este ca un scuipat în fața tuturor iubitorilor de fotbal"

Barca electrică X-Shore este "Tesla Mării". Ce dispozitive inteligente deține

NEWS ALERT Ziua și recordul. EURO atinge un nou maxim istoric

Alexandru Arșinel are Covid-19, deși este vaccinat cu Pfizer

NEWS ALERT Un avion MiG 21 s-a prăbușit în Mureș

La doi ani după adopție, o familie renunță la o pisică, numită Jackson Avery, pentru că "mușcă"

Cinism, Ipocrizie şi Minciuna. Cioloș: "Nu îmi doresc ca pământul să fie vândut străinilor, doresc să fie utilizat de comunitățile locale" Păi dacă "nu-ți doreşti", de ce nu faceți un REFERENDUM pentru modificarea Constituției? De ce mințiți oamenii?

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

Joe Biden vrea să impună producătorilor de țigări din SUA să scadă nivelul de nicotină din produsele lor

Trump îi îndeamnă pe americani să se vaccineze. Fostul președinte este critic la adresa vaccinului creat de Johnson & Johnson

Francezii îi cer demisia lui Emmanuel Macron

Spaniolii își fac propriul vaccin anti-COVID-19. România bate pasul pe loc

Schimbări în piața muncii: Candidații români nu mai vor freelancing și joburi part time

Organizatorii de evenimente vor primi compensații pentru pierderile cauzate de pandemie

ANRE va realiza o bază de date cu toți consumatorii de energie și gaze, pentru simplificarea procedurilor de schimbare a furnizorilor

O carte pe zi: "Strigă-mă pe numele tău" de André Aciman

Un angajat al aeroportului din Noua Zeelandă, testat pozitiv după prima zi de reluare a zborurilor cu Australia. Bărbatul era vaccinat cu ambele doze

Președintele Ciadului, Idriss Deby Itno, a fost ucis în confruntări cu grupuri insurgente

Carantina s-a prelungit cu șapte zile pentru patru localități din județul Ilfov

Rusia expulzează doi diplomați bulgari, ca reacție la o decizie similară a Guvernului de la Sofia

Florin Cîțu: E-facturarea, următorul proiect major, iar ambiția mea este să îl avem finalizat anul acesta

O fată de 16 ani din Maramureș a făcut șoc anafilactic după imunizarea cu vaccinul Pfizer

Florin Cîțu: Vor putea fi vaccinate și familiile angajaților imunizați de companii

În Deva se va deschide primul centru de vaccinare de tip drive thru

Comisarul pentru transporturi: România, țara din UE cu cele mai multe accidente soldate cu victime

Valeriu Gheorghiță: Rata de vaccinare în București a ajuns la 23%

UE va avea suficiente doze de vaccin pentru a imuniza 70% dintre adulți până la jumătatea lunii iulie. Câte fabrici din Europa produc vaccinurile anti-Covid

Banca Europeană de Investiții va acorda un împrumut în valoare de 250 milioane de euro pentru un nou spital regional în Iași. Termenul limită de finalizare

Cine este Armin Laschet? Politicianul care pleacă cu prima șansă să o înlocuiescă pe Angela Merkel în funcția de cancelar la alegerile din septembrie

Arest preventiv pentru un șofer care ar fi condus beat și cu dreptul de a șofa suspendat

Coronavirus în România 20 aprilie LIVE UPDATE. Scade numărul de cazuri noi COVID-19. Bilanțul actualizat

Accident cu o victimă în stare de inconștiență, pe DN 25 Galați-Tecuci

Medicii vaccinează și noaptea. Marian este primul pacient din România care s-a vaccinat la miezul nopții

Neamț. Turmă de zimbri, filmată pe Valea Cracăului

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Noi modalități de programare pentru vaccinare împotriva COVID-19. Anunțul lui Valeriu Gheorghiță

Apel a sute de grupuri către guverne: Pandemia de COVID-19 a aplificat criza alimentară. Milioane de oameni sunt expuși riscului de foamete fără ajutor urgent

Câini din rasa Amstaff găsiți într-o localitate din Arad, fără hrană și apă de aproape o săptămână

Legenda NBA, Scottie Pippen, a anunțat că fiul său cel a murit a murit. Este al doilea copil pe care îl pierde


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 692, afisate in 12 pagini.