Sincronizarea Unității 1 Cernavodă la Sistemul Energetic Național s-a realizat miercuri seara
Lucrările aferente opririi planificate a Unității 1 CNE Cernavodă au fost finalizate iar sincronizarea la Sistemul Energetic Național s-a realizat miercuri seara, informează Societatea Națională Nuclearelectrica.
Unitatea 1 a intrat în programul de oprire planificată în data de 20 iunie 2020, în vederea efectuării lucrărilor de mentenanță planificate, realizate o dată la doi ani pentru fiecare unitate. Decizia a fost adoptată de Consiliul de Administrație al SNN în ședința din data de 8 mai 2020, în baza analizei tuturor factorilor de impact asupra opririi planificate a Unității 1.
"În perioada opririi planificate s-au efectuat peste 10.000 de activități din următoarele programe: programul de mentenanță preventivă și corectivă; programul de inspecții; programul de testare obligatorie pe perioada opririlor planificate, conform cerințelor Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, care se poate efectua numai cu centrala oprită; programul de implementare a modificărilor pe proiect pe anumite sisteme/ echipamente/ componente", se arată într-un comunicat al companiei remis miercuri AGERPRES.
Potrivit Nuclearelectrica, decizia de intrare în oprire planificată a Unității 1 CNE Cernavodă a fost amânată față de perioada inițială prevăzută pentru acest proiect, pe fondul contextului internațional generat de pandemia de COVID-19 coroborat cu măsurile aferente Planului de Protecție a Personalului, similar altor centrale nucleare, pentru asigurarea continuității operării și producției.
Toate lucrările din perioada opririi planificate au fost realizate cu respectarea strictă a măsurilor de securitate nucleară și prevenție a răspândirii infectării cu coronavirus, precizează sursa citată.
Cu cele două unități în operare, SNN acoperă aproximativ 20% din totalul producției cu unități dispecerizabile din România. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Comentarii:
Adauga Comentariu