23:59
Comentarii Adauga Comentariu

ROMÂNIA AL DOILEA MORT DE CORONAVIRUS. Pacientul de 74 de ani, al doilea decedat în România, a fost internat 4 zile la Spitalul Universitar fără să fie testat



COVID 19 Pacientul de 74 de ani, al doilea decedat în România, a fost internat 4 zile la Spitalul Universitar fără să fie testat

Unul dintre pacientii decedati astazi a fost initial internat la Spitalul Universitar din Capitala si i s-a facut un test pentru Covid-19 abia dupa patru zile, desi avea simptome specifice. Intre timp, managerul a fost demis, dupa ce ministerul sanatatii a trimis Corpul de Control sa faca verificari.

Cel de-al doilea pacient decedat infectat cu coronavirus a fost internat timp de patru zile la Spitalul Universitar din București fără să fie testat, deși prezenta febră și tuse.

Bărbatul în vârstă de 74 de ani s-a prezentat singur la spital, dar a fost testat de abia după patru zile și a ieșit pozitiv, moment în care în care a fost transferat la Spitalul Victor Babeș,.

Pacientul suferea și de o boală cronică și se afla în programul de dializă. Există suspciuni că s-ar fi infectat la clinica privată unde făcea dializa. Autoritățile ascund numele acestei clinici.

Nu se știe în acest moment cum s-a infectat cu coronavirus pacientul din București. Ancheta epidemiologică este în curs, au precizat reprezentanții Ministerului Sănătății.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Cât de dement poți să fi ca să ascunzi morții? Morții ascunși de la Suceava au apărut în statistică oficială - după ce toată lumea a aflat că au fost ascunși

Uitați alți idioți: În loc sa le ia teste, combinezoane și măști ..."cu gândul la sacrificiul suprem sau căzutul la datorie" ...le dau pensie de urmaș la copii...."dacă medicii mor la datorie"

Progresiști din toate țările, uniți-vă să luați Virusul. Cum a infectat Madridul, Guvernul Progresist de la Madrid. Guvernul de la Madrid e acuzat că a umplut Spania cu Coronavirus de Ziua Femeii când a organizat pe străzi mitinguri uriase

Coronavirus Italia riscă să piardă controlul în sud pe fondul creșterii furturilor și a revoltelor

Poate fi oprit coronavirusul de venirea verii? Cercetătorii americani au dat verdictul mult așteptat

Medici chinezi: Italia repetă erorile Chinei în implementarea carantinei

Polițiști mascați, înarmați cu bâte, au primit ordin să-i bată pe cei care ies din case. Liderul, unul dintre cei mai controversați din lume

Prahova: Scandal aplanat cu focuri de armă; cei implicați au ieșit pe stradă și s-au bătut

Lumea, așa cum o știai, dispare. McDonald's, Coca-Cola, Audi, Kappa și Volkswagen și-au schimbat siglele ca să susțină izolarea

Un test de sânge "poate depista mai mult de 50 de tipuri de cancer"

Covid-19 poate fi depistat ușor la oameni cu aparatele care semnalează gripa la animale

CITATUL ZILEI

Încă trei persoane infectate cu noul coronavirus au murit

Epidemiolog: Imunitatea nu ne va salva de pandemia de coronavirus

Epidemia Covid-19: Președintele Klaus Iohannis se întâlnește cu premierul și mai mulți miniștri, astăzi, de la ora 13.00

Coronavirus: Mexic declară stare de urgență sanitară. Peste 1000 de cazuri confirmate

Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă temporar, marți, în zone din București și județul Ilfov

HOROSCOP 31 MARTIE 2020: Zodiile expuse azi unor riscuri mari. Nativii afectați de distanța socială și de probleme de sănătate

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Coronavirus: Pragul de 3.000 de decese în spitale a fost depășit în Franța

Gigantul farma Johnson & Johnson anunță testarea unui vaccin anti-COVID. Când ar putea ajunge pe piață

Primarul italian care crede că "apa miraculoasă" din localitate îi protejează pe oameni de COVID-19. E singurul oraș din nord neafectat de coronavirus

Parchetul Tribunalului Suceava preia ancheta privind situația infectărilor cu coronavirus

Președintele Iohannis are marți o ședință cu premierul, mai mulți miniștri și șeful DSU pe tema COVID-19

Botoșani: Un medic de la Spitalul Județean de Urgență, urmărit penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor

"Porci risipitori"! Au cumpărat tone de mâncare, iar acum aruncă produse sigilate la gunoi

Ordonanțele Militare 5 și 6 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, publicate în Monitorul Oficial

Ordonanța militară numărul 6. Prima reacție a primarului Municipiului Suceava, după introducerea carantinei

Declarații LIVE. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, susține, azi de la ora 11.30, o declarație de presă

Pentagon: Primul militar american, mort din cauza coronavirusului

Coronavirus: Cel puțin 35.000 de morți în lume, majoritatea în Europa (bilanț AFP)

Coronavirus: Vicarul Romei, cardinalul Angelo De Donatis, testat pozitiv cu COVID-19

Încă trei decese din cauza coronavirusului în România. Bilanțul ajunge la 68

Germania: La Jena, masca va deveni echipament obligatoriu de protecție în public

VIDEO Ministrul Muncii susține o declarație de presă online

Coronavirus - British Airways a suspendat zborurile de pe aeroportul londonez Gatwick

Pot să-mi duc cu mașina soția la serviciu? Răspunsul Poliției Române

"Luminița nu e aproape, dar se vede" În sfârșit o veste bună pentru italieni. Cand e prognozată ZIUA ZERO, când nu vor mai fi raportate cazuri noi de COVID-19

Coronavirus: Spania propune creșterea bugetului Uniunii Europene

Reguli de urmat în vreme de epidemie. "Sunt doar un OM!", noua campanie lansată de MAI

Ordonanțele militare nr. 5 și nr. 6 au fost publicate în Monitorul Oficial

Coronavirus în România LIVE UPDATE. Am intrat în scenariul 4: Peste 2.100 de cazuri de infectare. Bilanțul deceselor a ajuns la 65. Peste 200 de oameni, vindecați

Ultima zi ca reprezentanți ai familiei regale a Marii Britanii. Mesajul publicat de Prințul Harry și ducesa Meghan pe contul de Instagram "Sussex Royal"

Incident la Constanța: Un bărbat care trebuia să se afle în autoizolare a intrat plin de sânge în spital și a scuipat medicii

Fotbal: Punct final în preliminariile eEURO 2020 - Se cunosc primele zece echipe calificate la turneul final

Economia Australiei intră în "hibernare". Firmele primesc bani ca să nu concedieze oamenii

Angajații din salubritate păstrează curățenia pe străzi și se expun coronaviruslui 12 ore pe zi

O carte pe zi: "Experimentul Păpușa", de Dănuț Ungureanu

EROII NOȘTRI. Cine sunt oamenii care dau verdictul în lupta împotriva COVID-19

Coronavirus: Finlanda va extinde până pe 13 mai măsurile de combatere a epidemiei

Ordonanța Militară nr. 6: Se instituie carantină în Suceava

Coronavirus: China raportează creșterea numărului de noi cazuri de îmbolnăvire din cauza infectărilor importate

Un distrugător japonez și o barcă chineză s-au ciocnit în Marea Chinei de Est

Șase membri ai Congresului SUA au fost diagnosticați cu coronavirus

Vrancea: Aproximativ 200 de persoane fizice și zeci de societăți au donat pentru Spitalul Județean de Urgență Focșani

Demisii în bloc la Spitalul CF Timișoara, după ce a fost confirmat un caz de Covid-19

Plácido Domingo, diagnosticat cu COVID-19, a fost externat. Tenorul a anunțat că "este acasă și se simte bine"

Măsuri speciale anunțate de CFR Călători, după instituirea carantinei în Suceava

Primăria Bran, închisă după ce viceprimarul a ieșit pozitiv la COVID-19. Viceprimar: Când am auzit, să paralizez nu alta

Satu Mare: Spitalul Județean a devenit, oficial, centru de testare pentru coronavirus


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 383, afisate in 7 pagini.



ieri 05:50 CITATUL ZILEI