15:57
Comentarii Adauga Comentariu

Coronavirus: China nu recomandă evacuarea străinilor din Wuhan

Autoritățile chineze le-au recomandat celorlalte state să nu-și evacueze cetățenii din Wuhan, orașul unde s-a declanșat epidemia cu noul coronavirus, însă nu va împiedica operațiunile de evacuare a cetățenilor străini, relatează agenția EFE.

Ministerul de Externe chinez i-a convocat pe reprezentanții diplomatici acreditați la Beijing pentru a le prezenta măsurile luate de China împotriva epidemiei și le-a cerut să mențină calmul și să nu își evacueze cetățenii din Wuhan, oraș aflat în carantină și de unde începând de joia trecută nu se poate intra sau ieși.

Surse diplomatice au declarat agenției EFE că autoritățile chineze nu se vor opune acțiunilor de evacuare a străinilor din Wuhan, dar nu recomandă astfel de acțiuni, estimând că ele implică un risc suplimentar de răspândire a bolii.

Mai multe țări, printre care Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franța, Spania, Japonia, India și Maroc pregătesc evacuarea cetățenilor lor din Wuhan. Persoanele evacuate vor trebui să fie ținute în carantină timp de 14 zile, perioada de incubație a virusului care în China a infectat deja peste 4.500 de persoane, din care mai mult de o sută au murit.

Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, se află la Beijing unde s-a întâlnit marți cu președintele chinez Xi Jinping pentru a studia modalitățile de protejare a cetățenilor chinezi și străini aflați în zonele afectate de coronavirusul Wuhan.

Conform cifrelor OMS, citate de EFE, au fost înregistrate 4.428 de cazuri de coronavirus în China, cu 106 decese, în timp ce alți 45 de pacienți din 13 țări au avut rezultate pozitive la testele pentru acest coronavirus.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
 


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

DEMISIA. Iohannis: "Mi s-a propus să fiu membru" în organizația condusă de un Bilderberg și finanțată de Soros. "Sunt bucuros să spun că-mi doresc acest lucru"

LIVE Noul Coronavirus face ravagii în lume. 1775 morți 71229 de îmbolnăviri. Virusul ucigaș a intrat în Germania, Franța, Italia. În UE nu se fac scanări de temperatură în Aeroporturi. Deducem ca UE-ul a cerut sa nu se facă scanări de temperatura. DE CE?

LIVE. Japonia - viitorul centru al Epidemiei. 60 infectați, 1 mort. Japonezii au cel mai mare procent de receptori ACE2 din lume. Japonia privește cu anxietate focarele de coronavirusuri. Lipsa de paturi și capacitatea de testare limitată.

De ce majoritatea îmbolnăviților sunt în China și mai ales în Wuhan, de ce mortalitatea e de 10 ori mai mare în Wuhan decât în restul Chinei și de ce 66% dintre infectați sunt bărbați? De ce boala afectează puțin copiii? Care e sursa Noului Coronavirus?

Cum ataca noul coronavirus plămânii

Victor Costache: Starea românului infectat cu coronavirus este bună, stabilă

Elevă amenințată cu arma în curtea unui liceu din Iași. Un profesor a alertat autoritățile: reacția fetei când au venit polițiștii

Măsuri drastice ale autorităților din Regiunea Hubei pentru a opri răspândirea Coronavirusului

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Vă amintiți cum urla securistoidul Radu Tudor de la Antena 3 să-i lase să debarce? Au debarcat cu Coronavirus cu tot. Coronavirus - Cambodgia suspendă debarcarea pasagerilor de pe pachebotul acostat în portul său după detectarea unui caz

UN BILDERBERG A FOST ALES ŞEF AL ONU. Antonio Guterres, membru marcant al grupului Bilderberg și al organizației "Friends of Europe" va conduce ONU. Antonio Guterres, a fost ales Secretar General al ONU

Numărul deceselor provocate de coronavirus a ajuns la 1.770 la nivel mondial

Fotbal: Răzvan Oaidă (FCSB) - Nu avem nicio scuză că am pierdut cu Dinamo

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 februarie

Acționar al unui Laborator de Bioinginerie și Virusologie din Wuhan, SOROS îl atacă pe președintele Chinez Xi Jinping "că gestionează prost epidemia"

Un bărbat mușcat de un șarpe veninos și-a mușcat la rândul său soția pentru a muri împreună. Ce s-a întâmplat cu femeia

Fotbal: Cristian Bălgrădean (FCSB) - După aspectul jocului nu cred că meritam foarte mult

Tenis: Irina Begu a câștigat turneul ITF de la Cairo

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Atletism: Cinci clasări pe podium pentru români, la Istanbul Indoor Cup

ALDE anunță că merge singur la alegerile locale și parlamentare

Embargoul asupra armelor în Libia este o "glumă", potrivit unui responsabil ONU

După ce un om Vaccinat antigripal a Murit de gripă....progresiștii soroșiști de la USR anunță din nou că vor susține vaccinarea obligatorie făcută cu Forța

GUVERNUL SOROS. CIOCOISM LA NIVEL ÎNALT. Ministrul Finanțelor Dragu explică de ce nu crește salariul minim în România: În Brazilia sau India săracii lucrează și pe doi lei. "Românul nu mai face asta de ceva vreme"

CITATUL ZILEI

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, participă luni la o dezbatere privind tranziția energetică

Tăriceanu, despre mitingul PSD de pe 9 iunie: Nu este de susţinere a Guvernului, ci de protest faţă de încălcările din justiţie

Ritual de sacrificiu satanic la CERN. Securitatea laboratorului, compromisă după difuzarea unei înregistrări VIDEO CU UN RITUAL SATANIC DE SACRIFICARE UMANĂ făcut în interiorul CERN

George Soros: The money and mastermind behind the progressive madness (deocamdată în engleză)

VEDETE MONDIALE care au pozat NUD în reviste pentru bărbaţi. Pagini fierbinţi cu femei de vis FOTO

Zeci de americani aflați la bordul vasului de croazieră ancorat în Japonia au virusul gripal

Yemen: 31 de civili uciși în raiduri ale coaliției după prăbușirea unuia din avioanele sale

GUVERNUL CIOLOS II MINTE PE CIOBANI SPUNAND CA NU POATE DA ORDONANTA DE URGENTA. O JUSTIFICARE ABERANTA SI MINCINOASA, "Legea nu poate fi modificata prin Ordonanta de Urgenta pentru ca a fost initiata si votata in Parlament"

Decizie judecătorească: Vaccinul produs de firma Glaxo provoaca autism! Vaccinul "Infanrix Hexa”, este un vaccin hexavalent, administrat in primul an de viata, care „protejează” de poliomielita, difterie, tetanos, hepatita B, tusea convulsiva, haemophilius

Cel puțin un mort în Marea Britanie din cauza Furtunii Dennis

Constantin COJOCARU spune ca urmeaza o MARE MANIPULARE. Cereţi formarea unui Guvern Provizoriu format numai din români care nu au făcut parte din conducerea statului român, care nu au ocupat funcţii de conducere în partidele politice ce au guvernat România

Gazeta de Cluj - Mii de imigranti urmeaza sa fie adusi la Huedin si in judetul Cluj printr-un proiect al ONG-ului LADO Cluj

Tranzacții cu acțiuni de 105 milioane de lei au fost realizate pe Bursa de la București în această săptămână

Profilul votantilor la parlamentare realizat de IRES: vezi cum au votat romanii in functie de varsta, educatie, statutul ocupational sau localitati

INCREDIBIL. LEGEA CARE LEGIFEREAZĂ HOȚIA: Băncile cu probleme pot fura banii deponenților. Legea rezoluției bancare, adoptată de Parlament. Un amendament elimina raspunderea civilă a conducerii BNR, care nu poate fi dată în judecată dacă face așa ceva

CORONAVIRUS. Primul MORT de Coronavirus în Europa, a murit la Paris.

Accident pe DN3, în județul Constanța: un bărbat a murit după ce două mașini s-au ciocnit frontal

Baschet feminin: Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a cucerit pentru a șasea oară Cupa României

Derby-ul Dinamo – FCSB a fost întrerupt pentru 10 minute. Motivul pentru care arbitrul a scos echipele de pe teren

Fotbal - Liga I: Dinamo a învins-o pe FCSB cu 2-1

Ciolacu are întâlniri, luni la Bruxelles, cu Serghei Stanișev, Frans Timmermans și David Sassoli

Nu mai cumparati "preparate" de carne din Supermarketuri. Traseul secret al cărnii în hipermarket. Patru metode prin care ni se vinde marfă expirată: carnea e spălată, condimentată, tocată, iar valabilitatea e mărită artificial

De ce "Experimentul Norvegian" prin care se iau mii de copii anual de la părinții lor naturali se va fi izbi de cea mai mare rezistență în România. Platon - Republica - Despre cum să fie crescuți copiii la comun fără a-și cunoaște părinții.

Update: "Nervoși Bloggerii mințeau și ne înjurau" sau "Duioasă umbra Anei Pauker trecea" . CINE SCOATE LUMEA LA MITINGURILE PROGRESISTE? Bloggerii cu cele mai mari audiențe. Oare CINE îi finanțează pe acești Bloggeri "din publicitate" ?

Cum mint autoritățile române despre femeia din Suceava suspectă de Coronavirus.

Israelul denunță o tentativă de atac cibernetic al Hamasului împotriva armatei sale

Metoda folosită de Hamas pentru a pirata telefoanele soldaților israelieni: erau "seduși" cu profiluri false ale unor femei "seducătoare"

Handbal masculin: Potaissa Turda s-a calificat în sferturile Cupei Challenge, deși a pierdut acasă

Ultrașii dinamoviști, ironici la adresa roș-albaștrilor: banner-ul afișat la derby-ul Dinamo - FCSB

Auto: Britanicul Elfyn Evans (Toyota), învingător în Raliul Suediei

Trupele americane în Africa: SUA vor face "ceea ce trebuie", asigură Pompeo

Eurostat: România a avut o creștere economică de 4,1% în ultimul trimestru din 2019, a doua cea mai mare din Europa, după Ungaria

Lupte: Nikolai Okhlopkov a adus o medalie de bronz României la Europenele de la Roma

Audierile miniștrilor din Guvernul Orban 2 încep luni, în Parlament. Votul în plen, pe 24 februarie

Unul dintre românii suspectați că dezmembrau locomotive în Franța a fost prins de polițiști în Caracal


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 174, afisate in 3 pagini.



ieri 06:33 CITATUL ZILEI