11:05
Comentarii Adauga Comentariu

Custodele Coroanei: Regina-Mamă Elena și Regele Mihai s-au opus antisemitismului, rasismului și xenofobiei

Custodele Coroanei Române, Margareta, a adresat joi o scrisoare președintelui Statului Israel, Reuven Rivlin, cu prilejul marcării a 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist de la Auschwitz și a Zilei Internaționale a Aducerii Aminte a Holocaustului, în care reamintește contribuția Familiei Regale Române la eradicarea antisemitismului, rasismului și xenofobiei.

"Regele Ferdinand și Regina Maria au făcut eforturi, în anii 1920, pentru crearea unui Așezământ Ortodox Român în Ierusalim, care să apropie religiile, culturile și tradițiile popoarelor noastre. Regina-Mamă Elena, Drept între Popoare, și Regele Mihai s-au opus, de-a lungul vieții lor, antisemitismului, rasismului și xenofobiei. Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au fost primii membri ai Familiei Regale române care au vizitat Statul Israel, în aprilie 2014. Reprezentând pe Regele Mihai I, cuplul regal a vizitat Yad Vashem, s-a recules la piatra cu numele gravat al 'Elenei Regina', iar Custodele Coroanei a aprins flacăra veșniciei din Sala Aducerii Aminte", se arată în scrisoarea Custodelui Coroanei, Margareta.

Joi, la Ierusalim, are loc cea mai amplă manifestare publică găzduită vreodată de Yad Vashem, la 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist de la Auschwitz și de Ziua Internațională a Aducerii Aminte a Holocaustului. Reuniunea reprezintă al cincilea Forum Mondial al Holocaustului și se desfășoară în prezența unui mare număr de șefi de stat și de Guvern din întreaga lume. Evenimentul este plasat sub auspiciile președintelui Statului Israel. România este reprezentată de președintele Klaus Iohannis. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)


Continuați să citiți...

(Agerpres)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Cerere pentru Autoritățile din România: Opriți și închideți orice activitate nevitală din România. Peste 3 săptămâni va fi prea târziu...

Coronavirus: 18 noi cazuri de infectare în Germania

Mesaje scrise de Johnny Depp, despre fosta sa soție Amber Heard, citite în fața unei instanțe din Londra: "Să o înecăm înainte să o ardem"

Indicele Dow Jones a înregistrat cea mai mare scădere din istorie

Val de reacții după eliminarea lui CFR Cluj din Europa League. Marica: Jenant arbitrajul / Petrescu a venit cu regulamentul la interviu

Donald Trump ar fi folosit un teren de golf pentru operațiuni de spălare a banilor. Ce spune un politician din Scoția

Nou atac aerian în provincia siriană Idlib. Zeci de militari turci ar fi fost uciși

Echipele care și-au asigurat calificarea în optimile Europa League

CFR Cluj a ratat dramatic calificarea în optimile Europa League. Campioana a avut gol anulat în minutul 88

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Grave acuzații în SUA: Personalul care a primit americanii evacuați din Wuhan nu a fost protejat corespunzător

LIVE Italia. 17 morți, 650 infectați și sute de suspecți de coronavirus în doar 4 zile. 12 orașe italiene sunt în carantină de frica coronavirusului. Spitale, școli inchise. "Totul este sub control" - ne spune primul ministru progresist Conte

Unde se poate schia în acest sfârșit de săptămână. Stratul de zăpadă din principalele stațiuni

A ÎNCEPUT. În timp ce autoritățile române ascund acest lucru populației României, South China Morning Post anunță PRIMUL CAZ DE CORONAVIRUS ÎN ROMÂNIA.

Directorul OMS: Epidemia de coronavirus a atins un punct decisiv, sunt necesare măsuri rapide

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Autoritățile din Țările de Jos confirmă primul caz de coronavirus. Pacientul a vizitat recent Italia

Coronavirus: Numărul de cazuri confirmate în Franța a crescut de la 18 la 38 (ministru)

LIVE. Coreea de Sud unul din Focarele Pandemiei Mondiale. 13 morți, 1766 de îmbolnăviri. Coronavirusul lovește puternic. Samsung închide temporar o fabrică la Gumi

Urșii polari sunt sărbătoriți pe 27 februarie. Tu ce le-ai luat de ziua lor?

Greta Thunberg va prezenta în fața Comisiei Europene 'viziunea' sa asupra mediului

LIVE Noul Coronavirus face ravagii în lume. 2801 morți 82164 de îmbolnăviri. Virusul ucigaș a intrat în Germania, Franța, Italia. În UE nu se fac scanări de temperatură în Aeroporturi. Deducem ca UE-ul a cerut sa nu se facă scanări de temperatura. DE CE?

Directorul STB: Am acumulat datorii la ANAF. Am garantat cu bunuri pentru plata în 5 ani

Adrian Streinu-Cercel: Italianul s-a aflat în preajma românului contaminat

Mike Pompeo spune că SUA nu va recunoaște niciodată anexarea Crimeei de către Rusia

Nicușor Dan, candidatul USR București pentru Primăria Capitalei

Ministrul Muncii, anunț despre plata pensiilor în decembrie: Ne vom ține de un calendar foarte strict. Nu am niciun motiv de îngrijorare

Avertizare ANM de vreme severă. Cod galben de ploaie, ceață și vânt în 13 județe. Zonele vizate

LIVE. Japonia - viitorul centru al Epidemiei. 214 infectați, 2 morți. Încă 4 japonezi morți pe nava de croazieră. Japonezii au cel mai mare procent de receptori ACE2 din lume. Japonia privește cu anxietate focarele de coronavirusuri.

Ascultă SMART RADIO | Eminem a lansat "provocarea Godzilla", îndemnându-și fanii să cânte la fel de repede ca el

Nicușor Dan a anunțat pe cine ar dori ca viceprimar

CCR: "Persoanele de același sex căsătorite au dreptul de liberă circulație și la ședere în România". Pe baza cărei legi sunt aceste persoane "căsătorite" penibililor? Pe baza unei "legi" care NU EXISTĂ în România!!!!

FOTO. Cum arată primul hibrid între maimuă și porc, creat de oamenii de știință chinezi

Putin a vorbit pentru prima oară despre dublura sa

CEREM NATIONALIZAREA RESURSELOR NATURALE. Peste 7000 de semnaturi in 2 saptamani. Poet nebun ce vorbe mai indrugi de zici ca esti din neam ce nu se lasa cand am ajuns in tara noastra slugi si suntem cersetori la noi in tara

Fotbal: Liga Campionilor - Carlo Ancelotti, demis din postul de antrenor al echipei Napoli

Patronul atelierului de tâmplărie din Gorj, la care lucra tânărul infectat cu COVID-19, a fost izolat acasă. Bărbatul este membru PRO România

De pe poziția 69 a ajuns primul deputat român din Spania. Cine este femeia care a reușit această performanță?

Roxana Mărăcineanu, ministrul francez al Sporturilor, evacuată de pe un stadion. Suporterii au țipat la ea și au amenințat-o. VIDEO

Descoperire macabră în toaleta unui aeroport. Un bebeluș a fost găsit mort.

Ceausescu ne-a lasat mostenire un stat la cheie: fara datorii, cu o industrie puternica, o agricultura irigata si intensiva. Noi in douazeci de ani am pierdut totul, inclusiv independenta statului

Proiectul privind pensionarea anticipată a magistraților, raport favorabil în Comisia juridică

De teamă să nu fie prins beat la volan de polițiști, un șofer a sărit în Dâmbovița

Turcia: Arestări în timpul unui protest la Istanbul împotriva violenței asupra femeilor

SUA: Universitatea Columbia va oferi burse unor refugiați

Copil rănit grav după ce a fost lovit de o mașină, în timp ce mergea pe marginea drumului. FOTO

Două capete de acuzare formulate împotriva Donald Trump în procedura de impeachment

Conducerea PSD se reunește luni. Strategia față de asumarea Guvernului Orban, printre temele de discuție

Mel B de la Spice Girls a dezvăluit motivul pentru care își însoțește noii iubiți la un control medical înainte de a se culca cu ei

Marcel Ciolacu: Dacă dispare PSD, atunci dispare și democrația

Fotbal: Echipa antrenată de Răzvan Lucescu s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale a Cluburilor

YouTube Rewind 2019. Jocul video care a generat mai multe venituri decât orice alt joc din istorie

Facem o carte în carantină? Ironia lui Șora după panica legată de coronavirus

BREAKING Acord privind un armistițiu total în estul Ucrainei, cu eventuala atribuire a unui statut special regiunilor separatiste

Alis Grasu (SABIF): Ambulanțele, dezinfectate o dată la 12 ore

Statul nu face stații de încărcare, dar le ia banii celor care vor să le facă

Percheziții la o primărie din Vâlcea și alte zeci de locații, într-un dosar de corupție

Tenis: Ana Bogdan a câștigat turneul ITF de la Dubai

Greta Thunberg a anunțat în timpul mitingului climatic de la Torino că are nevoie de o pauză de odihnă

O jurnalistă sportivă a primit o brățara de fitness, cadou de Crăciun, de la iubitul ei. Într-o dimineață i-a spus bărbatului: Ne despărțim!


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2445, afisate in 41 pagini.



ieri 16:32 OZN în Formula 1
ieri 06:36 CITATUL ZILEI