Congresul SUA adoptă o rezoluție care recunoaște genocidul armean
Senatul SUA a adoptat joi în unanimitate o rezoluție care recunoaște genocidul armean, după ce Camera Reprezentanților a luat o decizie similară cu o majoritate zdrobitoare, un vot care a provocat furia Turciei, relatează AFP.
Textul face apel la "comemorarea genocidului armean" și la "respingerea tentativelor (...) de a asocia guvernul american la negarea genocidului armean", în cadrul unei rezoluții nelegislative care a fost anterior blocată de mai multe ori în Senat de aliații republicani ai președintelui Donald Trump.
Nimeni nu s-a opus joi adoptării rezoluției, propusă de un democrat, Bob Menendez.
"Sunt fericit că această rezoluție a fost adoptată într-o epocă în care există încă supraviețuitori ai genocidului care vor putea vedea că Senatul recunoaște ceea ce au îndurat", a declarat senatorul în hemiciclu, în cadrul unui discurs pe care l-a întrerupt din cauza emoției.
Genocidul armean este recunoscut de circa treizeci de țări și de comunitatea istoricilor. Potrivit estimărilor, între 1,2 milioane și 1,5 milioane de armeni au fost uciși în timpul Primului Război Mondial de trupele Imperiului Otoman, aliat pe atunci cu Germania și Imperiul austro-ungar.
Turcia refuză însă utilizarea termenului "genocid", evocând masacre reciproce pe fondul războiului civil și al foametei care s-au soldat cu moartea a sute de mii de oameni în ambele tabere.
Adoptarea, cu 405 voturi din 435, a acestei rezoluții de către Camera Reprezentanților, pe 30 octombrie, a provocat furia Ankarei, care a denunțat o "insultă" și o măsură care "nu are nicio valoare".
Un aliat al lui Donald Trump din Senat a blocat apoi prima tentativă de a vota rezoluția în camera superioară, la circa o oră după o întâlnire cu președintele Recep Tayyip Erdogan la Casa Albă, pe 14 noiembrie.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ștefan, editor online: Anda Badea)
Comentarii:
Adauga Comentariu